Ceea ce voi povesti sunt amintiri ale unor stari care s-au intamplat acum 365 de zile.
Nu am avut binecuvantare sa povestesc decat dupa trecerea acestui interval de timp. S-au implinit deci 365 de zile.Am uitat multe din lucrurile pe care le-am vazut, dar nu am uitat cum m-am simtit, ce anume am invatat din cel mai deosebit pelerinaj al vietii mele, exceptand Israelul: Serbia... nu Rusia si nici Grecia sau alt loc.
Acum un an ,in ziua de 1 decembrie 2016, dimineata,am plecat din Bucuresti ,intr-un pelerinaj care urma sa ma duca in locuri la care visam de luni de zile , locuri in care , nu stiu daca sfintii vor mai ingadui sa revin.Urma sa schimb in viata mea lucruri de esenta, urma sa traiesc momente cu acea intensitate care face ca inimii mele sa-i cante clopotele de nunta de final...Dar, azi privind de la distanta timpului ceea ce a fost, ii cer inimii mele sa binecuvinteze totul si sa primeasca ca pe mari daruri.
Am mers intai la Sibiu la Catedrala...
I decembrie 2016 la Catedrala , la sfanta liturghie.
Cetatea Kalemegdan – cu cele două biserici: Biserica Sfânta Parascheva și Biserica Rujica (Trandafirilor)Fortăreața este situată în cel mai mare parc al orașului — Parcul Kalemegdan — și reprezintă partea centrală și cea mai veche a zonei urbane a Belgradului. În prezent este unul dintre cele mai îndrăgite locuri, atât de către turiști, cât și de către locuitorii capitalei, fiind una dintre cele mai vechi cetăți fortificate din Europa.
Catedrala Sfântului Sava -ridicată pe locul unde au fost arse moaștele Sfântului Sava,arhiepiscopul sârbilor
Manastirea Lelic - manastirea Sfantului Nicolae Velimirovici
Sfantul Nicolae Velimirovici (5 ianuarie 1880 - 18 martie 1956) este unul dintre cei mai mari teologi si ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sarbe. Sfantul s-a nascut in localitatea Lelic, intr-o familie de agricultori. Tanarul si-a inceput educatia la Manastirea Celije, iar mai apoi si-a continuata in Apus.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Nicolae al Sarbilor sau Noul Ioan Gura de Aur, este un sfant relativ nou, mult iubit si cinstit in intreaga lume. El este cunoscut indeosebi ca Sfantul Episcop Nicolae al Ohridei si Jicei, model de slujitor, invatator si conducator al crestinilor pe calea cea sfanta a credintei, a dragostei si a nadejdei.
Acest sfant parinte, in adevaratul sens al cuvantului, este unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericesti din secolul al XX-lea, scrierile sale cuprinzand o categorie larga de lucrari: talcuiri, omilii si vieti de sfinti - o adevarata "vistierie a spiritualitatii ortodoxe sarbe" si a intregii lumi crestine.
Sfantul Nicolae a murit in Biserica ruseasca Sfantul Tihon, din South Kanan, America. Trupul sfantului a fost dus la Manastirea Sfantul Sava, din Libertivil, unde a fost mai apoi inmormantat in apropierea altarului, in prezenta a numerosi ierarhi sarbi.
In ziua de 12 mai 1991, Sfintele sale Moaste au fost luate din Libertivil si dusa la o micuta biserica din Lelic, ctitorie a sa. In anul 1997, in jurul bisericutei a luat fiinta o comunitate monahala, biserica fiind numita manastire.
La data de 19 mai 2003, Sfantul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sarbe a hotarat, in unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae Velimirovici al Ohridei si Jiciei in sinaxarul de sfinti al sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Cu adanca smerenie si recunostinta pentru mila Domnului, cadem inaintea iubitului sfant si prieten al lui Dumnezeu, strigand: Parinte Ierarhe Nicolae, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi! Slujba de canonizare a sfantului a fost oficiata in Catedrala Sfantul Sava din Belgrad, in ziua de 24 mai 2003.
Manastirea Lelic este o manastire odihnitoare, in jurul ei domnind linistea. Arhitectura ansamblului monahal actual este tributara stilului traditional morava. Iconostasul bisericii si frescele acesteia sunt deosebit de frumoase, si ele fiind lucrate in duhul traditional local. In curtea manastirii, o casa traditionala a fost transformata in muzeu. In aceasta s-au adunat multe dintre lucrurile ce au apartinut sfantului ierarh.
Despre Sfantul Nicolae Velimirovici, arhimandritul Iustin Popovici spunea urmatoarele: "El cugeta intru rugaciune, el filosofeaza intru rugaciune. Poti simti ca, printr-insul, graiesc sufletele purtatoare de lumina ale marile asceti ortodocsi, si mai ales minunatul suflet al Sfantului Simeon Noul Teolog. El il afla pe Dumnezeu intru rugaciune, si simte intreaga Zidire. In rugaciunea sa, tuturor se face partas. Aceasta lucrare se poate implini numai in Dreapta Slavire. Intregul suflet se aduna in rugaciune si paseste printr-acest lucru de o greutate covarsitoare, ce se cheama "lume", calauzit fiind de rugaciune; caci rugaciunea este singura calauza a mintii, a inimii si a voii, careia i s-a dat darul vederii."
sursahttps://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-lelic-121649.html
-Ati pierdut ceva? m-a intrebat cineva
-Da,Cincizeci de ani.
Manastirea Celije - scurt istoric
Manastirea Celije a fost ctitorita in secolul al XIII-lea, de catre regele sarb Dragutin Nemanja (1282-1316), ea fiind reconstruita undeva in secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, nu se stie insa cu certitudine nici ctitorul, nici data exacta a zidirii manastirii. O legenda locala marturiseste cum trei frati din dinastia regala Nemanja au construit in aceasta zona fiecare cate o manastiri: Manastirea Celije, Manastirea Jovanje si Manastirea Pustinja.
In orice caz, cel mai probabil este ca manastirea a fost construita in vremea domniei regelui Stefan Lazarevic (1389-1427), intr-o perioada de renastere sociala si religioasa din vestul Serbiei. In acea vreme, localitatea Valjevo era resedinta mitropolitana a episcopului, iar biserica episcopala se afla in Manastirea Celije.
Manastirea de la Celije a fost atacata de mai multe ori, de-a lungul vremii, de fiecare data ea fiind reconstruita la fel de frumoasa. In vremea dominatiei otomane, manastirea a fost incendiata de mai multe ori, de fiecare data ea fiind reconstruita dupa modelul initial. Cel mai renumite preot din acea perioada a fost Danilo Vukasinovic, care a luat parte si la intalnirea conducatorilor sarbi, in Belgrad, in anul 1733.
In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, trupele sarbilor si ale autriecilor erau infrante de catre turci. Sarbii au migrat inspre nord, condusi fiind de catre arhiepiscopul Arsenie al IV-lea Jovanovic.
In anul 1739, langa Manastirea Celije, cateva mii de familii de sarbi au fost masacrate de catre turci. De atunci, localitatea cu pricina a ramas cunoscuta sub denumirea de Lelici, "lelek" insemnand "plangere", "tanguire".
In cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, calugarii din Manastirea Celije au participat la revolta populara condusa de Koca Kapetan, motiv pentru care turcii au ars manastirea din temelii, in anul 1791. La scurta vreme insa, sarbii au reconstruit manastirea, atunci avand drept staret pe Hadzi Ruvim.
In anul 1804, clerul din Manastirea Celije a luat parte la organizarea Primei Revolutii Sarbe, sub Karadjordje. In manastire se vede si astazi mormantul decelui Ilija Bircanin, omorat de turci in anul 1804, alaturi de alti mari conducatori sarbi.
In anul 1810, turcii au incendiat din nou manastirea, sarbii reconstruind-o insa in anul 1811, cu ajutorul armenilor instariti din Valjevo. Cupola bisericii a fost construita in stilul armean, dupa dorinta unora dintre ctitorii cei mai de pe urma.
Intre anii 1804-1813, Manastirea Celije a gazduit Spitalul militar Karadjordje. Mai tarziu, in Serbia eliberata a lui Milos Obrenovic, o Scoala elementara a functionat in manastire. Scoala a fost cinstita si cu prezenta aici a Sfantului Nicolae Velimirovici, unul dintre cei mai mari sfinti si oameni de cultura ai secolului al XX-lea.
In cadrul Primului Razboi Mondial, austriecii au daramat manastirea. Fiind reconstruita, aceasta va fi din nou daramata, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Dupa terminarea razboiului, manastirea a fost reconstruita si populata cu o obste de maici. Acestea au cules toate oasele si ramasitele umane gasite pe teritoriul manastirii, urme ale vitregiilor vremii, le-au spalat cu vin si le-au asezat intr-o micuta cripta, chiar in curtea manastirii. Cripta este de forma cubica, deasupra avand un turnulet de lemn.
Sfantul Iustin Popovici, renumitul teolog sarb, a vietuit in Manastirea Celije intre anii 1948 si 1979, cand s-a si mutat la Domnul. Avva Iustin a fost unul dintre cei mai mari teologi ortodocsi ai vremii sale, cat si unul dintre intemeietorii Societatii Sarbi de Filosofie.
Biserica din Manastirea Celije, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, are forma unei basilici bizantine. Tavanul bisericii, inaltat la inaltimea de 11 metri si domul cu noua laturi, inchipuie cele noua ranguri arhiepiscopale.
Ultima restaurare a manastirii si a bisericii a avut loc in anul 1936. Intregul ansamblu monahal este imprejmuit cu un gard de lemn. Langa aceasta se afla o veche clopotnita si cateva morminte foarte vechi, printre care si cel al lui Ilija Bircanin. In partea sudica a bisericii celei mari se afla mormantul Sfantului Iustin Popovici.
Cladirea de chilii este o sinteza de arhitectura sarba si bizantina. Intr-o laterala a acesteia se afla un mic paraclis, inchinat Sfantului Ioan Gura de Aur. Astazi, maicile din obstea manastirii se ocupa cu zugravirea de icoane si cu publicarea de carti duhovnicesti.
Interiorul bisericii nu prezinta nici o fresca. Pe peretii acesteia sunt asezate insa icoane vechi si noi. In manastire se pastreaza o veche Biblie, care a apartinut odata conducatorului religios sarb Prota Mateja Nenadovic.
sursa https://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-celije-122303.html
De aici am plecat cu liniste... sentimentul era ca sfantul ne vegheaza drumul, ca este undeva la gardul din piatra si ne petrece ...
Mănăstirea Mileșeva cu renumita frescă „Îngerul alb” și mâna Sfântului Sava Arhiepiscopul sârbilor;
Manastirea Moraca
Manastirea Moraca se afla in regiunea Kolasin, Muntenegru. Aflata intr-o zona bogata din punct de vedere istoric si cultural, manastirea este de departe cel mai important monument de acest fel. Manastirea este asezata in Valea Moraca, pe drumul ce leaga Kolasinul de Podgorica de Nord.
Manastirea este renumite in primul rand pentru minunatele ei fresce, opere ale celor mai mari zugravi ai vremii, monahi athoniti si pictori sarbi; acestea au supravietuit pana astazi, desi unele doar in parte, iar altele cu adaugiri mai noi.
Manastirea Moraca - scurt istoric
O inscriptie de pe fatada vestica aminteste anul si ctitorul bisericii: anul 1252, Stefan. Situata pe malul drept al raului Moraca, manastirea a fost contruita in anul 1252, de catre Stefan, fiul lui Vukan si nepotul marelui ctitor sarb Stefan Nemanja, si fondatorul dinastiei regale sarbesti Nemanjice.
Potrivit unei legende locale, piatra necesara zidirii manastirii a fost luata dintr-un loc special, aflat la o distanta enorma fata de manastire. Piatra galbena a constructiilor monahale din Moraca a fost transportata intr-un mod original, si poate chiar unic: localnicii s-au insirat, unul langa celalalt, pe o distanta de zeci de kilometri, piatrele fiind date din mana in mana, din Tusine pana in Valea Moraca.
Complexul monahal de la Moraca cuprinde doua biserici si cateva cladiri anexa. Biserica centrala este inchinata Adormirii Maicii Domnului, Biserica cea mica este inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, iar cladirile anexe alcatuiesc chiliile si arhondaricul. Curtea manastirii este imprejmuita cu un inalt zid de piatra, cu doua porti de acces.
Biserica centrala a manastirii a fost daramata in in secolul al XV-lea, fiind reconstruita in urmatorul secol. Biserica este foarte incapatoare, avand o nava centrala terminata cu o absida si prezentand doua strane laterale. Aceasta a fost construita in stilul bisericilor din Raska, avand o absida adanca in capat si un dom central. Peretii tencuiti sunt acoperiti cu fresce, iar intrarea centrala este construita in stil romanic.
Manastirea Moraca - frescele si istoria acestora
Frecele bisericii centrale dateaza din secolele XIII-XIV si XVI-XVII. Frescele din secolul al XIII-lea sunt cele care atrag in mod deosebit atentia pelerinului, ele distingandu-se de celelalte prin calitatile lor artistice si prin expresivitatea neegalata a Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul. Viata Sfantului Ilie, intruchipand un numar de 11 scene, este un ciclu unic medieval.
Din ansamblul iconografic initial, doar mici portiuni de fresca au supravietuit pana in ziua de astazi, acestea fiind localizate in special in "diakonikon"; aici se afla celebra reprezentare a Sfantului Prooroc Ilie. Restul frescelor de secol XIII au avut de suferit in prima jumatate a secolului al XVI-lea, cand turcii au devastat manastirea. Indepartandu-i-se aciperisul, biserica a fost spalata de ploi, fresca acesteia fiind avariata iremediabil.
Alaturi de scenele din viata Proorocului Ilie, din secolul al XIII-lea se mai pastreaza inca si alte fresce. Dintre acestea, mai amintim cateva: Profetii Vechiului Testament, Drept slavitorii Imparati sarbi, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, alaturi de alte cateva.
Un nou vestmant de fresca, al unor pictori anonimi, va impodobi Manastirea Moraca incepand cu anul 1574. In prima jumatate a secolului al XVII-lea, mai multi zugravi renumiti iau parte la restaurarea si completarea frescelor din biserica. Printre acestia s-au aflat si parintele Strahinja din Budimlje, care a impodobit partea superioara a Proscomidiarului, si George Mitrofanovic, care picteaza fatada vestica a bisericii, in anul 1616.
Mitrofanovic este unul dintre cei mai renumiti pictori sarbi, el vietuind in Manastirea athonita Hilandar. Zugraful de la Manastirea Hilandar este si cel care a infiintat in Manastirea Moraca scoala de pictura monahala, a carei influenta a inceput sa se imprastie rapid in zona. Aceasta scoala de pictura este considerata a fi una dintre cele mai valoroase achizitii ale artei bizantine.
Cat priveste culoarea, picturile din Moraca intrec cu mult lumina celor din Manastirea Studenica si Manastirea Milesevo. Frescele din Moraca reprezinta o victorie a stilului asa-numit plastic, ele indeplinind si rolul de initiatoare ale acestui stil in zona.
In anul 1604, pictorul "popa Strahinja" din Budimlje picteaza si partea superioara a pridvorului din Manastirea Piva. Intr-unul dintre cele mai bune locuri de pe peretii interiori ai bisericii din Piva, pictorul Strahinja a pictat "Imnul Acatist" al Maicii Domnului.
In anul 1639, marele pictor Kosma isi aduce si el aportul in Manastirea Moraca, imbracand in fresca Biserica cea mica a Sfantului Ierarh Nicolae. Trei ani mai tarziu, el va impodobi si peretii Paraclisului Sfantului Stefan.
Pictorul Kozma este unul dintre pictorii sarbi despre care nu se stiu foarte multe lucruri; el si-a semnat lucrarile cu un nume criptat, citit de obicei sub forma de "Kozma". Pictorul Kozma este identificat, nu de putine ori, cu pictorul Jovan; acesta a respins toate influentele Scolii Cretane de pictura, intalnite in lucrarile lui George Mitrofanovic, si a ramas fidel intru toate profesorului sau, maestrul Longhin.
Pictorului Kozma-Jovan ii sunt puse in seama o serie de minunate fresce din perioada anilor 1605-1632. Acestea se afla imprastiate prin mai toate marile sfinte locasuri sarbesti ale vremii: in Manastirea Moraca, Manastirea Hilandar, Manastirea Decani, Manastirea Piva si in alte biserici mai mici.
Cele mai recente fresce din Moraca sunt cele realizate de catre maestrii Scolii de Pictura din Kotor. La inceputul secolului al XVIII-lea, zugraful Dimitrie picteaza pentru manastire icoana hramului, Adormirea Maicii Domnului, iar fiul acestuia picteaza icoana-sinaxar a Sfantului Ioan Botezatorul.
Pe langa frumoasele fresce, de un deosebit interes sunt si icoanele asezata in stanga si in dreapta iconostasului: icoana Sfantului Sava si icoana Sfantului Luca sunt asezate printre cele mai valoroase icoane pictate din intreaga Peninsula Balcanica. Aceeasi mari pictori, deja mentionati, au au impodobit si iconostasul sculptat al bisericii centrale.
Sfintele Moaste nu lipsesc nici ele din acest loc de inchinaciune si liniste. Astfel, manastirea pastreaza cu mare evlavie "manas Sfantului Haralambie". Alaturi de aceasta, se mai gasesc si vechi cruci gravate si o cristelnita de Botez, lucrata in marmura, considerata a fi chiar cea in care a fost botezat Sfantul Sava.
De un deosebit interes se bucura Sfanta Cruce pastrata in Sfantul Altar, lucrata in lemn de nuc in secolul al XVI-lea; conform unei legende locale, la aceasta s-a lucrat timp de 11 ani. Din trezoreria maretei manastiri de odinioara, astazi se mai pastreaza doar unele obiecte liturgice si carti liturgice. Printre cartile cele mai de seama ale muzeului monahal se numara copia unui "Octoih pe o voce".
-Catedrala cu mâna Sfântului Ioan Botezătorul, moaștele Sfântului Petru de Cetinie și Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului;
Ostrog– Mănăstirea Ostrogcu moaștele Sfântului Vasile de Ostrog – participare la Sfânta Liturghie;
Manastirea Ostrog - scurt istoric
Manastirea Ostrog este o manastire ortodoxa ce apartine Bisericii Ortodoxe Sarbe. Asezata pe peretele abrupt al stancii Ostroska Greda, in Muntenegru, manastirea este inchinata sfantului ale carui Sfinte Moaste se si afla in pestera din interior - Sfantul Vasile de Ostrog. Din gura pesterii, o minunata priveliste se intinde sub ochii credinciosilor: valea Bjelopavlici.
Manastirea a fost intemeiata de catre Ierarhul Vasile, Mitropolit de Zahumlje si Herzegovina, in cadrul secolului al XVII-lea. Acesta a murit la manastire, in anul 1671, iar la cativa ani dupa aceea a si fost canonizat de catre Biserica si numit Facator-de-minuni. Trupul acestuia este pastrat intr-o racla frumos impodobita, in bisericuta din pestera, inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului.
Pe platoul din varful muntelui sunt doar trei capele mici, sapate in stanca, pe locul fostelor pesteri, si cateva incaperi in care pot fi gazduiti cativa pelerini. In capela minuscula in care este adapostit trupul Sfantului Vasile de Ostrog se tin slujbe doar la marile sarbatori din an si in zilele aniversare ale nasterii si mortii sale.
Frescele din bisericuta Intrarea in Biserica a Maicii Domnului au fost realizate spre sfarsitul secolului al XVII-lea. Cealalta bisericuta, inchinata Sfintei Cruci, este asezata la un nivel mai inalt fata de cea dintai, ea fiind construita in anul 1655 si zugravita, mai tarziu, de catre Radul. Acesta a pictat peretii pesterii direct pe piatra, cu minunate fresce, cat si peretele sudic al incaperii. Printre obiectele de muzeu ale manastirii se afla si un Minei din anul 1732, cat si un sfestnic minunat lucrat, datand din anul 1779.
Aspectul actual al manastirii i-a fost dat acesteia intre anii 1923-1926, dupa ce un incendiu distrusese aproape in intregime complexul monahal de pe stanca. Din mila lui Dumnezeu si pentru rugaciunile parintilor de aici, cele doua mici bisericute din pestera au ramas neatinse de flacari, ele fiind astazi centrul duhovnicesc al manastirii. In jurul celor doua bisericute se inalta, imprastiate, chiliile si celelalte dependinte monahale.
jurul anilor 1950-1960 drumul nu era amenajat, pentru ca masinile sa se poata apropia de locul sihastresc al pesterilor din Ostrog. Credinciosii mergeau usor pe cararuia de piatra batuta de pasii atator mii de pelerini. Cei care nu aveau puteri trupesti suficiente, pentru a infrunta greutatea drumului, puteau inchiria un magarus din satele de la poalele stancilor.
Sfantul Vasile de Ostrog - 29 aprilie / 12 mai
Sfantul Vasile de Ostrog este unul dintrei cei mai iubiti sfinti ai sarbilor. Sfantul Vasile s-a nascut in Hertegovina, in satul Mrkonjic, din regiunea Popov, la data de 28 decembrie 1610. Pentru a vietui crestineste si a fi ferit de pacatele tinerilor de o seama cu el, parintii lui l-au dus de mic la Manastirea Zavala.
Mai tarziu, el va fi calugarit la Manastirea Tvrdos, primind numele de monah Vasile. Inainte de a implini 30 de ani, calugarul Vasile a fost facut episcop, ca o incununare a vietii sale sfinte, cu rugaciune puternica si nevointe pe masura.
Sfantul Vasile de Ostrog s-a aratat un adevarat aparator al Ortodoxiei, mai ales pentru ca s-a opus din toate puterile incercarilor papale de a se extinde spre Rasarit, dar si turcilor, care cucerisera aproape toata Peninsula Balcanica.
Ierarhul nevoitor Vasile se retragea des in singuratate, se ruga si cauta sa duca o viata cat mai plina de impacare cu Dumnezeu si cu cei din jurul lui. Ca sa-si gaseasca linistea si pentru a nu mai vedea neintelegerile dintre oamenii din Biserica, care doreau o apropiere de catolicism, s-a retras la Ostrog, unde a fost numit staret, in anul 1651. Potrivit traditiei locului, la Ostrog, Sfantul Vasile l-a intalnit pe sihastrul Isaia, in a carui pestera Sfantul a si facut prima biserica de pe muntele Ostrog. Multe pietre si lemne a carat sfantul, la inceput, pentru zidirea celor de neaparata trebuinta.
Sfantul Vasile de Ostrog a murit in ziua de 29 aprilie 1671, in chilia lui din Manastirea Ostrog. Trupul sfantului nevoitor a fost inmormantat in bisericuta inchinata Maicii Domnului. La doar sapte ani de la moartea sa, el a aparut in visul staretului de atunci, cerandu-i acestuia sa-i dezgroape trupul. Ferindu-se de aceasta descoperire, pentru a nu fi cumva inselaciune, abia dupa trei aratari la rand, staretul a inteles voia lui Dumnezeu. Dupa sapte zile de slujbe si rugaciuni, trupul Sfantului a fost dezgropat si a fost gasit intact.
Rugaciune catre Sfantul Vasile de Ostrog
Sfinte Vasile, mare pastrator al legilor lui Hristos, ajuta-i pe toti asa cum ma ajuti si pe mine.
Aparator al Ortodoxiei, apara-ne si pe noi, care iti urmam credinta si iti stam alaturi.
Mare pastrator al lui Hristos, roaga-te Lui pentru tot poporul tau si pentru mine, nevrednicul.
Mare luptator si conducator de la Ostrog, apara-ne de cele vazute si de cele nevazute.
Ridicat din pamantul Serbiei, ca sa fii lumina in fata lui Dumnezeu, fii si lumina noastra si lumineaza-ne calea, facand intunericul sa dispara. Cu rugaciuni si lacrimi ai incalzit stancile reci de la Ostrog; rugamu-ne, incalzeste si inimile noastre cu Duhul lui Dumnezeu, ca sa putem fi izbaviti. Din toate colturile lumii au venit la mormantul tau cei slabi si cei bolnavi, iar tu i-ai ajutat, ai indepartat demonii de la ei si le-ai vindecat sufletele si trupurile. Te rugam sa nu incetezi a-i ajuta pe cei botezati si pe cei nebotezati, pe toata lumea, ca si pe mine, nevrednicul. Tu ai adus pacea intre fratii dezbinati, rugamu-ne fii aducator de pace mereu, ajuta-i pe cei certati, fa-i fericiti pe cei amarati si tristi, potoleste-i pe cei incapatanati, vindeca-i pe cei bolnavi. Sfinte Vasile, infaptuitor de miracole, asculta-ne pe noi, care venim la tine ca la un parinte si ne rugam tie, in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin!
desigur au fost mult mai multe ... Am trait liturghii ... am trait bucurii si dezamagiri...m-am vazut la lipsa de masura pe care o am si m-am cutremurat, pentru ca ce iti trebuie mai mult de un moment sa cazi?
L-am cunoscut pe Pantelimon, ghidul nostru ...am vegheat cu el si cateva doamne ...Elena..Ana... Oana sus , in munte la sfantul Vasile.
Am trait frigul de minus 20 de grade. Am stat o noapte intreaga sub multimi de paturi, pe saltele in aer liber...afara, langa biserica in care era sfantul Vasile, dar sfantul nu a ramas dator desi...nu-mi datora nimic ... si uite asa au aparut Reflectiile pe care le-am scris anul acesta . Reflectii in fata mormantului meu.
Am vazut fata lumii.Nu o mai stiam. Traisem noua ani in biserica, prea putin raportandu-ma la altii.
Acum , ceva m-a silit sa ascult , sa privesc, sa iau hotarari.
Am auzit pe cineva zicand sase cuvinte si acestea aveau sa ma urmeze ca un refren mult timp..."Si iadul e mila lui Dumnezeu" si am cerut lui Dumnezeu ca, atat cat traiesc, in iadul meu sa cobore cu mine cineva, cineva hotarat sa ma ridice spre Rai, nu pentru ca l-as merita, ci pentru ca acolo e Dumnezeu si eu cu El vreau...
Am inteles ca multora nu le pasa de tine, ca au telul lor si daca le stai in cale te vor arunca din drum.Dar am inteles ca totul e cu ingaduinta lui Dumnezeu, ca nu trebuie sa traiesti singur.Am inteles ca fiecare strabate drumul lui spre Emaus si pe acest drum il insoteste Hristos.
Am inteles ca mai bine iesi dintr-o prietenie falsa decat sa crezi ca e crestineste sa rabzi. Hristos nu vrea sa-l judeci, sa-l vorbesti de rau, sa-l moralizezi tu pe altul crezand ca poti sa-l schimbi tu, dar nu vrea nici sa stai acolo, langa el „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”,poate chiar tu esti pentru el, un tovaras rau.
Am invatat ca e mai bine sa pui punct unei stari rele si sa te desparti decat sa ramai in deznadejde.
Am inteles ca dracii nu ma vor lasa niciun moment din "grija" lor...si ca cel mai adesea esti pe cont propriu in lupta cu ei .
Am inteles ca trebuie sa lupt cu inversunare ca sa ma mantuiesc, ca de asta depinde si sufletul lui Grig, dragul meu plecat asa nepregatit si ca nu-mi pot permite sa cad.
Am invatat sa sufar cu speranta, fara sa mor, desi moartea parea izbavire.
Am invatat ca singura constanta a vietii mele e Dumnezeu, singurul care nu m-a parasit.
Am invatat , greu, prin experiente dureroase ca nu frumusetea ornamentelor de Craciun, nici mesele imbelsugate,nici curatenia desavarsita,nici multimea cadourilor nu dau frumusetea Craciunului. Ci prezenta langa tine a celor care te iarta ca ai gresit, ca esti rau, ca esti ciufut , ca esti "imposibil" si te iubesc in pofida tuturor acestor lucruri.
A lui Dumnezeu este judecata!A mea este doar alegerea de a ma stradui sa fiu bun sau rau.Si pe drumul acesta, pentru ca alegerile sa fie conform evangheliei, suntem obligati sa ne sprijinim unii pe altii,sa ne povatuim cu iubire si daca nu incape povatuirea, suntem obligati sa ne rugam unii pentru altii.Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru fiecare faptura pe care El ne-o aduce alaturi,fie bun,fie rau... dupa trebuinta fiecaruia, ca El,Dumnezeu sa randuiasca fiecaruia dupa folosul lui.
Am invatat din Sfanta Scriptura ca dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu sunt plamadita si este in mine, ca in fiecare faptura omeneasca, scanteia dumnezeirii.
Si cred cu tarie ca daca dupa chipul lui Dumnezeu suntem plamaditi, Dumnezeu a pus in noi demnitate si trebuie sa ne respectam,oricat de jos am cadea, oricat de pacatosi am fi. Talharul pe cruce, talharul mantuit de Domnul, este dovada ca putem, avem in noi tocmai datorita dumnezeirii noastre, aptitudinea mantuirii chiar si in clipa de final! Pentru ca a Domnului Multmilostiv e mantuirea!
Si atunci... atunci inseamna ca nu e al meu sa rup aripile nimanui!Cred ca nu trebuie sa spunem nimanui ca este pierdut in pacatele lui, chiar daca lumeste asa pare a fi.Ci doar sa spunem fiecarui om ca este minunat, ca are in el dumnezeirea si obligatia de a se mantui.
Ca la capatul drumului pe fiecare il asteapta Hristos! Si pregatirea pentru intalnirea cu El trebuie sa fie telul vietii fiecaruia.
Am visat intoarsa din Serbia, mormantul lui Grig , negru, urat, crapat. Stiam ca in acelasi mormant voi fi si eu si imi spuneam ca il voi repara si-l voi placa tot, cu marmura alba ... si aveam o cruce mare pe care ma bucuram ca voi putea scrie..."Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnului" ... si-mi aminteam mormantul modest la patriarhului Pavle pe care scrie " Astept Invierea".
Am invatat ca unii dintre cei cu care ne intersectam in acesta viata, nu ne vor parasi niciodata, pentru ca sunt daruri de iubire de la Dumnezeu si daca stii sa-i pretuiesti, Dumnezeu nu ti-i ia niciodata!
Am invatat ca trebuie sa cred orice neputinta .
Am invatat sa astept ...
Am invatat ca inca nu stiu tot, desi sunt aproape de final...
Am invatat sa continui...
Am castigat un fiu.
A trebuit sa strabat singura,cateva mii de kilometri, sa ajung in Corfu, la sfantul Spiridon, ca sa-mi vindec din rani si sa primesc un inger.
Am primit ingerul.
(NOTA Am folosit cateva din gandurile din cele cinci postari cu titlu Reflectii)
