Desi am locuit mult timp in Bucuresti,am vazut-o abia in anul 2007, dupa ce am finalizat primele acte pentru cumpararea micului meu apartament.De zeci de ori am trecut pe langa ea fara sa ma opresc.Priveam. Faceam o cruce cum ma pricepeam, probabil stramba si mergeam mai departe. Dar in sute de ani Biserica vazuse multi ca mine si pe toti ii asteptase.Asa m-a asteptat si pe mine. Dupa moartea lui Grig am intrat pe poarta pe care nu mi-o amintesc, in curtea pe care nu mi-o amintesc, in minunea care ma astepta. O biserica voievodala,intunecata, cu flori de plastic in vaze si icoane din care chipuri sterse de timp ale sfintilor ma priveau...Vecina mea, doamna Coanda ma sfatuise sa vin si mi-l prezentase in cuvinte calde pe parintele Alexandru Stan.Nu exagerase cu nimic.Parintele intre picaturi de pauze a discutat cu mine, m-a invitat sa vin la toate slujbele si m-a momit daruindu-mi orice strana doresc din biserica si un loc in comitetul bisericii. Am ras cu parintele. Nu acestea ma puteau tenta:functii in lume inca aveam si nu ma bucurau, iar picioarele mele purtau inca tocuri ...Asa ca am venit cand si cand...si am plecat la catedrala in care slujea parintele meu duhovnic si apoi la schitul din pustia Dobrogei in care isi facea obste...
Aveau sa treaca 15 ani, un deceniu si jumatate pana sa intru iarasi in aceasta biserica si abia atunci sa o vad cu adevarat!
Si am vazut-o asa cum era atunci:gatita ca o Mireasa, curata, luminoasa, cu ghirlande de flori albe si in culori pastelate la toate icoanele...In altar un preot fara varsta, poate tanar, inalt, cu voce baritonala slujea pentru Domnul si Maica Domnului. In biserica chipuri luminoase de crestini, multi imbracati in haine traditionale romanesti...
- Ce este aici, Doamne?
Si nu mi-a raspuns nimeni...
Pentru ca mi-a placut am revenit !! Ori de cate ori am fost in preajma bisericii, am ales sa merg la slujbe aici. Nu cunosteam pe nimeni si nimeni nu ma cunostea. Mergeam cu pomelnicul la altar,primeam binecuvantarea parintelui si ma asezam in biserica cautand un loc in care sa nu incomodez pe cineva, dar sa pot sa aud slujba...Intr-o duminica, cu binecuvantarea parintelui meu duhovnic, parintele slujitor m-a impartasit...era inainte de Florii si parintele m-a sfatuit sa ma impartasesc si in Joia Mare...Mi-a placut grija pentru mine o necunoscuta, imbracat modest, in negru ...
Apoi viata m-a adus iar in preajma pentru un consult medical si am venit la biserica.A fost o pomenire a celor adormiti savarsita afara, in curtea Bisericii, cu multe colive si lume imbracata la fel in haine traditionale romanesti. Si atunci am intrebat-o pe o doamna de langa mine:
-De unde vine lumea acesta?
Si doamna razand mi-a spus:
-Suntem din tot Bucurestiul. Toti il urmam pe parintele C pe care il stim de la biserica de la Fundeni.
A mai trecut ceva timp si o furtuna cumplita m-a smuls de langa duhovnicul meu drag. Si am suferit luni multe pana cand am acceptat pe de-a intregul ca nu pot lasa nimic sa ma desparta de Hristos si trebuie sa merg sa-mi caut un duhovnic. Nu stiam incotro sa o iau. Dar m-am rugat ca Dumnezeu sa nu ma lase sa mor nespovedita si neimpartasita. Lumanarea putea lipsi, dar nu iertarea preotului si Sfanta cumenicatura.Si dupa rugaciune multa am primit gandul de a merge la cea mai aproape biserica de casa mea, la orice preot va fi acolo.Si linistea pe care nu o mai simtisem de mult s-a pogorat in inima mea si abia dupa aceasta am realizat ca cea mai aproape biserica de mine este Aceasta! Biserica din curtea cu brazi, pomi seculari si flori... cu toaca agata sub clopt ... cu lumea aceasta frumoasa si mai ales cu sfantul Stefan ...Eram in prigoana de aproape jumatate de an si sfantul Stefan primul diacon si martir, ma chema sa ma inchin lui Hristos Imparatul si Dumnezeu nostru!
E greu la varsta senectutii sa cauti duhovnic si sa-l convingi sa te primeasca! Oricine se poate gandi ca esti un om care creezi probleme in biserica, tulburare si sminteala. Dar parintele m-a primit fara niciun argument in favoarea mea, in afara faptului ca locuiam cand si cand intr-o locuinta din vecinatatea bisericii!
M-am spovedit prima data pe 9 august 2024,in Postul Adormirii Maicii Domnului si Maica Domnului mi-a daruit ceea ce imi dorisem totdeauna:un duhovnic care sa coboare in iadul in care sunt si sa ma scoata la Hristos!
Au trecut de atunci luni multe si multe sarbatori. Simt biserica aceasta ca cea mai frumoasa biserica din lume dupa Biserica Invierii din Ierusalim.Stiu cu ochii inimii fiecare icoana. Dumnezeu a randuit ca in ultimile luni sa locuiesc mai mult in Bucuresti si astfel sa petrec mult timp in biserica, la toate slujbele. Merg de regula foarte de dimineata si astept sa se descuie poarta...Ma bucur de brazii inalti pana la cer si de copacii seculari, dar si de piersicul tanar de langa biserica si de hortensia Alinei, de narcisele galbene si de panselute ... uneori simt de la poarta mirosul de tamaie ca si cand ramane peste noapte ceva peste locul acesta, pasesc cu pasi siguri in biserica care acum e si casa mea.
M-am apropiat greu de oameni , nu pentru ca ei m-au respins, ci pentru ca eu o faceam. Am fugit de apropierea de ei, gandind ca sigur ceva gresit este in mine si ei ma vor rani ca si cei din biserica in care fusesem 15 ani...
Si intr-o zi parintele m-a intrebat:
-Si cand ei se vor mantui nu o sa vreti sa fiti cu ei?
Nu am facut nimic sa ma apropii de ei. Fugeam dupa slujba acasa la mine si ma zavoram in casa.Dar lumea acestei bisericii m-a cucerit. Nu au renuntat la mine. M-au vazut cand si cand in biserica si au inceput sa ma salute si sa-mi zambeasca.Intr-o zi o doamna mi-a spus"Imi sunteti foarte draga" In alta zi o doamna m-a mangaiat pe obraz. Mi-au intins mainile cu mere de tara din pomii lor, mi-au dat scaun in biserica si chiar si strana in care de regula statea una din doamne vazand ca acel loc, mai in spate il prefer...A trebuit sa raspund dragostei lor. Nu am rezistat Suntem apropiati acum.
Sunt doamne de varsta mea, dar si multi tineri respectosi care niciodata nu au ras si nu ar rade de anii mei!
Am parcurs langa ei multe liturghii in care ne-am imbratisat sub privirea iubitoare a parintelui la indemnul"Sa ne iubim unii pe altii", ne-am impartasit impreuna cu mainile pe piept in tacere, lacrimi si bucurie, am trait slujbe de hram si privegheri,de doua ori Postul Craciunului ...Postul cel Mare cu minunata si emotionanta Vecernie a Iertarii,o noapte de Inviere si cu mila lui Dumnezeu si sprijinul sfantului Stefan urcam iarasi pas cu pas spre o alta noapte de Inviere...Am primit in acesta biserica hrana pentru suflet si chiar si hrana pentru pentru trup, pentru ca doamnele pregatesc mancare pentru toate slujbele bisericii si se desfac, dupa slujbe, in curtea mirosind a tamaie mese pliante si se umplu de tavi cu multe preparate si cu ajutorul Maicii Domnului lumea se hraneste ...Doamnele imi spun ca de multe ori nu au tot ce le-ar trebui, dar exact la timpul potrivit apar cele ce le lipsesc.Anul acesta am primit si eu ca si toate doamnele martisoare in ziua de 1 martie.
Stiu si eu si stiu si fratii si suroriile mele din biserica ca ii datoram toate acestea parintelui. Parintele ne tine in imbratisarea lui si-n rugaciune. Parintele ne este model de dragoste si ingaduinta crestineasca...
Hristos mi-a aratat iarasi ca nu renunta niciodata la noi, ca nu se da jos dupa crucea Sa pentru ca noi sa simtim ca nu suntem singuri in suferinta si prigoana. Hristos mi-a aratat iar ca exista inca crestini care in pofida propriilor lor lupte, raman omenosi si civilizati"Daca am vorbit rau, dovedeste ce este rau,,iar daca am vorbit bine, de ce ma bati?"
Nu stiu ce va fi mai departe! Stiu insa ca Biserica aceasta in care este cinstit si in care se afla moastele sfantului Stefan m-a primit intr-o perioada grea a mea ca si credincios al Bisericii lui Hristos.Si ii port multa dragoste sfantului si sunt recunoscatoare pentru Biserica sa , oamenii de acolo si preotului care imi iarta pacatele si prin mana sa mi-l da pe Hristos. Caruia i-se cuvine toata Dragostea!
