Diminetile mele-Reflectii asupra vietii in fata mormantului meu

     Diminetile mele au in ele cele mai placute clipe ale zilei!Traiesc multumirea ca deschid ochii si pot spera la un alt timp de pocainta...traiasc intalnirea cu Iisus Hristos in Evanghelie ...traiesc speranta unei liturghii...Nu zabovesc acasa decat pentru a citi un pic, a verifica candela si apoi plec la biserica cu pasi fermi...Drumul meu pe carari atat de stiute.Drumul meu pe trotuarul umbrit de tei... Drumul meu pe langa spalatoria auto in care ma cunosc toti lucratorii si ma saluta cu sarut mana...Orasul abia se trezeste la ora la care eu merg spre biserica manastirii, dar imi place linistea orasului meu. Este un oras nou. Generatia mea l-a desenat pe harta  Baraganului...Eram atat de tineri cand am venit aici! Si atat de plini de entuziasm, de fericiti ca avem sansa sa facem ceva ca lumea sa fie mai frumoasa, desigur dupa aspiratiile  pe care noi  le aveam...Si a trecut totul ca un vartej de vant... Ca ieri purtam fustite scurte si parul despletit pe umerii arsi de soare si copii agatati de mainile mele ca doua galeti pline cu apa cristalina... Multimile prin care treceam se desfaceau ca filele cartilor, iar eu ridicam capul stiind ca sunt una din femeile tinere si frumoase ale orasului...Prezenta lui Grig in viata mea a dat incredere mersului meu...Iar astazi trec cu capul in jos pe aceleasi strazi ale orasului meu...Ce s-a schimbat?

A disparut increderea ca pot face ceva ca lumea sa fie mai buna!Am inteles ca  singura contributie adevarata am avut-o in educatia copiilor mei si a celor cativa oameni care au crezut in adevarul cuvintelor mele. In rest multe au fost vorbe in vant si chiar si atitudinea mea nu a fost o atitudine care sa convinga pe toti si asta nici inainte de moartea lui Grig si nici dupa.Separ, pentru ca asa a ajutat Domnul sa pot face, viata mea in doua momente: viata inainte de moartea lui Grig si viata de dupa moartea lui Grig.Am realizat ca nu pot face nimic, nici macar pentru a schimba perceptia lumii despre mine!Pot imbraca orice.Pot sa-mi dau salul jos din cap.Pot pune in picioare orice pantof, chiar si pe cel mai scump.Pot agata de mana mea cea mai frumoasa poseta si pot pune in ea chiar si portofelul Dolce Gabana daruit de Ruxandra si acesta sa fie doldora de carduri... Pentru lumea acestui veac nu voi fi decat o baba care mai are putin si va da coltul...Asa am auzit aseara din partea unei doamne cu 15 ani mai tanara, care efectiv ii lua apararea unei doamne de varsta mea, cand cineva o acuza de lucruri urate pe care le-ar fi facut! Desigur ea nu stie ca daca Dumnezeu ii da timp, acesti 15 ani vor trece ca vantul...va clipi de doua ori, se va intoarce in caruselul vietii, sus-jos de cateva ori, si se va trezi la varsta noastra si altcineva o va batjocari si pe  ea...De ce suntem oare atat de necrutatori cu cei care sunt in varsta? Ce se intampla cu acest popor pe care eu l-am iubit si il iubesc, de nu-s respecta batranii, nu-s cunoaste valorile, nu vor sa invete nimic de la ei?

Ce se intampla cu acest neam in care nimeni nu te apara de clevetirea aproapelui tau si crede despre tine orice ii spune alt om? Ce se intampla cu aceasta lume in care profesorii nu-i mai invata pe elevi respectul si asta pentru ca nici ei nu-l au fata de nimeni?Ce se intampla cu biserica lui Hristos care face acelasi lucru? 

Ce se intampla cu lumea?

Nu mai regasesc in ea increderea pe care noi o aveam in cuvantul celuilalt, pentru ca a fost un timp in care daca cineva spunea ca un lucru este cumva anume, asa si era...Prea putini imi cer sfatul in problemele grave ale vietii...Si eu mi-l amintesc si acum pe Tedi si toate sfaturile lui si pe parintii mei cu tot ce imi spuneau,cum ma sfatuiau sa ma comport, cum sa traiesc...Mi-l amintesc pe domnul Iager, primul meu sef, de la care am invatat punctualitatea.Mi-l amintesc pe Grig de la care am invatat ca nu trebuie sa-l judec pe om dupa aspectul exterior ca lucru care trebuie sa fie cel mai important este familia mea si ca trebuie sa iert, sa iert, sa iert...Si toate sfaturile acestea m-au ajutat sa fiu omul care sunt...

Cred ca important trebuie sa fie cum te simti tu ca esti, nu cum ti-se spune ca esti vazut!Dar este greu pana la despatimire,e drum lung pana traiesti din prima clipa a batjocorarii, sentimentul ca si tu te asemeni Mantuitorului in jigniri, batai si loviri ...

Am zacut o noapte si o zi pentru cuvintele auzite... Apoi am dormit mult, mult, mult...pentru ca undeva voiam sa uit, sa nu mai stiu...Am avut tentatia sa caut in casa placheta aurita de cetatean de onoare al comunitatii pe care acest judet pe care eu l-am iubit si-l iubesc, mi-a dat-o candva, intr-o festivitate la care eu nici nu am fost prezenta, pentru ca undeva simteam nevoia ca cineva sa-mi spuna ca nu e asa cum mi- s-a spus, ca viata mea nu a fost chiar in van traita, apoi am facut canonul randuit de duhovnic si iar m-am culcat ascultand cantarea maicilor de la manastirea Paltinul...Vino, Iisuse, in inima mea/Ca intr-o iesle saraca/si incalzeste-o cu dragostea Ta/Templu curat sa se faca... si-am adormit pana in zorii zilei.

Am pus un gand sa nu merg la liturghie ...si am citit primele capitole din Evanghelia dupa Luca, apoi cateva pagini de talcuire a pildei lucratorilor viei a parintelui Petru Semen si exact ca cei primiti la lucru  spre seara, m-am ridicat brusc si am plecat...Treceam iar pe sub tei...Aerul diminetii e rece, dar curat...Numai cativa oameni erau pe strada, ora nefiind de mers la scoala si nici de mers la serviciu... Pace, liniste si dintr-o data gandul ca inima mea este ca si ieslea din cantec,curata, ca nu port nicio suparare prigonitorilor mei...ca pot sa spun si ii spun lui Hristos"Iisuse, stiu ca mantuirea mea e numai darul Tau  pentru mine, si Te rog sa ma mantuiesti. Iar eu de voi fi mantuita, te rog sa-mi dai un loc la picioarele sfantului Petru, la poarta Raiului, ca acolo sa-i pomenesc si sa-i astept si pe cei care m-au prigonit si batjocarit in acesta viata! Sa fiu cu ei, Doamne!"

 Liturghia ajunsese la epicleza...dar cata bucurie sa poti ingenunchia si sa te rogi stiind ca Duhul Sfant da ocol acelui loc si te aude, te stie, te simte... Si am inteles ca a suferi din amaraciunea nu este atat de important in fata lui Dumnezeu. Important e sa nu ne umplem de rautate impotriva celui care ne pricinuieste amaraciunea.