Septembrie

 Multi ani, in existenta mea lunga, nu am iubit septembrie, adica iubeam si nu eram multumita...lipsea ceva...

Dupa caldura verii, dupa timpul de vacanta si lecturi dezordonate pentru ca terminam o carte la ora 2 si incepeam alta la 2 si 10 minute, septembrie venea asa ciudat: brusc cu zile cu racoare si ploaie, si iarasi brusc cu caldura si mie schimbarile bruste nu mi-au placut niciodata. Imi place tihna si desi nu asa traiesc, imi place sa lenevesc in casa mea pana tarziu in dimineata si sa ies pe strada cand afara e pranzul...Dar nu asa traiesc! Trec prin septembrie ca printr-o tara in care am mai fost!Inca nu asez lucrurile de vara in dulapuri pana anul viitor, inca imbrac lucruri usoare si comode , stiind ca chiar daca dimineata e rece, pana la pranz se incalzeste, inca visez la terasele  la care candva mancam pastrama si mici,ador balciurile cu galagia lor si mirosul de mici si zahar...

Deci desi credeam ca nu iubesc septembrie, il iubesc mult...In septembrie Dumnezeu mi-a daruit prima mea zi de viata...un cocor alb mic, delicat isi incepea zborul spre cer... 6 septembrie, sub aripi de arhanghel, la ceas de vecernie pentru sfanta Casiana...aveam sa strabat viata ca un cocor, asa cum spunea mama mea, trecand peste toate, cu ingaduinta...In septembrie a fost aproape mereu prima zi de scoala, drumul meu spre  cunoastere, in septembrie prima mea zi de serviciu,primul pas pe drumul meu profesional...tot in septembrie l-am cunoscut pe Grig, cel mai iubit dintre pamanteni... Si tot in septembrie, aproape de sfarsitul lunii, avea sa se nasca cel mai vesel bebelus al neamului nostru, micutul George si el arhanghel si el Gabriel...

Cum sa nu iubesti un timp pe care Dumnezeu ti-l da ?Cum sa nu adori diminetile acestea cu aer mai rece, dupa caldura sufocanta a Asiei si dupa zaduful vietii? Cum sa nu iubesti amiezile calduroase si serile blande?

Da, este un timp in care Dumnezeu ma tine intr-un echilibru al sanatatii si al pacii sufletesti...trec pe langa mine cuvinte reci, cuvinte ale unor oameni pe care i-am considerat apropiati mie si durerilor mele, dar ele, vorbele, nu ma mai pot rani pentru ca stiu ca asta este firea noastra omeneasca: si eu am uitat binele facut de atatia oameni si am tinut minte mai mult ranile facute si eu am uita sa binecuvintez si eu m-am pierdut ca si ei, in amintirea clipelor ratate.Asa ca iert, iubesc si merg mai departe.

 Drumul meu de septembrie trece mintal prin locuri dragi, pe langa pietrele calde ale Ierusalimului,printre ele vad flori iesite sa bucure, chiar si pe piatra ungerii cineva a lasat un trandafir rozaliu semn al  inimii sale delicate si al rugaciunii

 Asia este deja departe, lumea nebuna se pregateste de razboi...nu stiu ce va fi maine, nu stiu nici ce va fi azi. Stiu insa ca trebuie sa privesc inapoi cu dragoste, multumind pentru timpul rascumpararii si stiu ca mai am multa iubire de daruit si ca aceasta etapa a vietii mele, etapa parului alb si lung adunat gramada dezordonata la ceafa, este o etapa daruita de Dumnezeu pentru a merge mai departe cu tot ce am trait, invatat si iubit...