Schitul Closca Duminica a VIII a dupa Rusalii

 DUMINICA-3 AUGUST 2014
Abia m-am intors dintr-un pelerinaj destul de lung si tocmai pentru ca ma simteam obosita, am ales astazi sa merg la schitul Closca.Acolo merg multi dintre prietenii mei, acolo e Parintele, acolo e maica Mina, sora Ana, sora Elena...sora Macrina...

Asa ca de dimineata cand soarele abia rasarise,am plecat impreuna cu mai multi prieteni spre Closca. Pe drum... am ascultat un cd cu viata  sfintei Maria Egipteanca...povestea curgea cu lacrimi iar noi muti, chiar infricosati am parcurs drumul ca pe o respiratie. 

Am intrat in biserica in timpul utreniei si ne-am cautat cate un loc, sa deranjam cat mai putin...Parintele incepuse deja slujirea si pustia Dobrogei se umplea de cantarile sfintiei sale.

Ma simt bine in multe biserici si am in viata mea rugaciunea multor preoti, dar Closca va avea totdeuna locul special...aici sunt Iuliana si Lucretia,Atanasia si Antonia... aici e Maica, aici sunt baietii, tinerii teologi, aici sunt copiii pe care i-am botezat...aici e Parintele, aici e  acasa...

Dupa evanghelia utreniei, parintele a scos evanghelia spre inchinare.
Ceremonia asezarii Evangheliei pe analog, duminica, nu poate fi considerata un vohod propriu-zis, intrucat ea este de fapt scoaterea Sfintei Evanghelii, care inchipuieste pe Mantuitorul inviat, spre a fi sarutat de credinciosi. Exemplul evlaviei il da in primul rand preotul, care, dupa ce a asezat Sfanta Carte pe analog, face doua in­chinaciuni, o saruta, iar dupa a treia inchinaciune se inapoiaza in altar tot prin usile imparatesti, pe care le inchide.

La finele doxologiei mari, preotul iese prin sfintele usi in naos, de unde ridica Sfanta Evanghelie de pe analog, venind apoi cu ea in dreptul sfintelor usi si intorcandu-se spre credinciosi, o inalta in semnul crucii ; intrand dupa aceea in altar, o asaza pe Sfanta Masa.

Ne apropiem de momentul incepere Sfintei liturghii...

Andrei a mers sa bata toaca...

 si prietenii l-au urmat fiecare dorind sa invete, dar... Andrei e un tanar care a crescut in biserica sub mana parintelui Leontie si ceea ce stie, a invatat in ani multi, deci e invatatura care nu se prinde usor...

 Si cantarile sunt parca mai frumoase intre prieteni.


Întru împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Vohodul mic.Acesta este Hristos, Intelepciunea lui Dumnezeu!

 Sfanta Liturghie este de o maretie si o frumusete de neegalat in lume.

  Intelepciune drepti!

Ap. I Corinteni 1, 10-17

Fraţilor, vă îndemn, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere; căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe, mi-a venit ştire că la voi sunt certuri. Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos! Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel? Mulţumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat, decât pe Crispus şi pe Gaius, ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele meu. Am botezat şi casa lui Ştefana; afară de aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos.

Daniel a cantat Apostolul atat de frumos incat maicutele au inceput sa planga! 

Ev. Matei 14, 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de dânşii şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Săi şi I-au zis: locul acesta este pustiu şi iată e târziu; deci dă drumul mulţimilor, ca să se ducă în sate să-şi cumpere de mâncare. Iisus însă le-a răspuns: nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Dar ei I-au spus: nu avem aici decât numai cinci pâini şi doi peşti. Atunci El a zis: aduceţi-le aici la Mine. După aceea a poruncit oamenilor să şadă pe iarbă şi, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei care mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Îndată după aceea, Iisus a silit pe ucenici Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.         

 

PREDICA PARINTELUI LEONTIE

"Era pustiu şi ora deja inaintata, zice Evanghelia. Încep, iubiţii mei cu un scenariu. Să zicem că acolo unde locuiţi apare unul şi strigă că trebuie ca într-o oră să goliţi casele şi magazinele, să plece toţi, să se ducă în munţi şi să locuiască în peşteri. Cel care-l va auzi va zice că a înnebunit. Cine-şi lasă casa pentru a merge în pustiu? Şi totuşi, glasul straniu „Evacuati oraşele şi locuiţi în peşteri”, îl vom auzi. Este scris în Apocalipsă. Zice: Va veni ziua în care oamenii vor zice munţilor şi peşterilor: „Deschideţi măruntaiele voastre şi acoperiţi-ne pe noi de mania lui Dumnezeu care va sa vina” (vezi Apocalipsă 6, 15-17).

Dar eu nu vreau să vă înfricoşez cu imagini din Sfânta Apocalipsă. Vreau să vă invit să ieşim într-un alt pustiu, diferit; un pustiu in care au răsărit flori ale sfinţeniei, au trăit sfinţi asceţi precum Ioan Înaintemergătorul, Cuvioasa Maria Egipteanca şi atâţia alţii. Acolo ne cheamă astăzi Evanghelia. „Locul era pustiu”, zice (Matei 14, 15).

Să mergem în pustiu deci. Dar nu există acolo frica de fiare şi de şerpi? Nu vă temeţi de acestea. Fiarele cele periculoase sunt în oraşe; nu exisă o fiară mai sălbatică decât omul. Spune undeva Sfânta Scriptură: „Mai bine pentru un barbat să locuiasca în pustiu cu fiarele sălbatice decât să convieţuiască într-un palat cu o femeie guralivă şi certăreaţă” (Pilde 21, 19). Aşadar, veniţi în pustiu, să respirăm aerul curat pe care-l parfumează sfinţenia, acolo unde a trăit Ilie Tesviteanul şi atâţia sfinţi. Veniţi în pustiu, pentru că acolo este Hristos.

Hristos în pustiu? Dar noi ştim că El a fost un om sociabil, caci colinda satele predicând; cum dar acum este în pustiu? Ce s-a-ntâmplat? Dacă sunteţi curioşi, citiţi Evanghelia puţin mai sus de pericopa de astăzi; veţi vedea că picură sânge (vezi Matei 14, 1-13). Zice: Hristos a auzit că în cetate a avut loc un omor, că o fiară şi două vipere, Irod şi Irodiada cu Salomeea, l-au ucis pe Ioan Botezătorul (pe care-l cinstim pe 29 august). Şi când a aflat, nu L-a lăsat inima să mai rămână în cetate; a ieşit în pustiu, departe de lume.

Veniţi, aşadar, în pustiu şi nu vă temeţi. Lângă Hristos şi lupul devine miel şi corbul porumbel şi cel mai mare păcătos la o adică ajunge sfânt. Lângă Hristos pustiul devine grădină şi pietrele aruncă trandafiri. Nu este o minciună; când Hristos este lângă tine şi pustiul este plin de har, iar când nu este Hristos lângă tine toate sunt pustii.

Aşadar, Hristos în pustiu. Şi ce văd? Oamenii îşi lasă oraşele şi merg într-acolo. Ce vor? Le lipsea, nu rezistau departe de El. Pentru că – subliniez asta – un sat sau o casă, care nu-L are pe Hristos este un blestem şi un iad, în timp ce un pustiu care Îl are pe Hristos este un rai. 

Îl caută pe Hristos bolnavii, dar Îl caută şi cei sănătoşi. Vor să-L vadă şi să asculte cuvintele Lui. Nu se mai auzisera asemenea cuvinte. Le-au auzit săracii şi au ajuns bogaţi, bolnavii şi s-au făcut bine, deznădăjduiţii şi au prins nădejde, păcătoşii şi s-au pocăit; le aude diavolul şi spumegă, le aud îngerii şi prăznuiesc. Pentru aceste cuvinte au ieşit oamenii în pustiu. Şi le ascultau aşa cum buretele absoarbe apa. Ascultau nu câteva minute, ci ore întregi. De dimineaţă, se făcea amiază, uitau de somn, de mâncare, de oboseală; se însera deja, se apropia ceasul în care soarele apune, şi aceştia atârnau de buzele Lui.

Hristos, Care a văzut dorinţa lor fierbinte pentru cuvântul lui Dumnezeu, nu i-a uitat. Ştia că sunt flămânzi, că sunt oameni cu stomac şi nevoi materiale şi i-a răsplătit. A luat cinci pâini de orz şi doi peşti – Să nu creadă necredincioşii, e dreptul lor; noi credem în atotputernicele Lui cuvinte! –, le-a binecuvântat şi mâinile Lui s-au făcut izvor. „Şi au mâncat toţi şi s-au săturat” (Matei 14, 20). Erau cinci mii de bărbaţi şi de trei ori mai mulţi - femei şi copii. 

Dar cum se poate asa ceva?..., întreabă necredinţa. Aici iei un grăunte, îl arunci în pământ, putrezeşte, din el răsare un copac întreg şi o pădure întreagă şi se umple piaţa de legume. Cel care a creat grauntele sau sămânţa şi i-a dat o putere atât de misterioasă, este Acelaşi care acolo în pustiu a făcut din mâinile Sale izvor şi a săturat mulţimea de oameni. Slava puterii Tale, Doamne!

Auzind cineva acestea va spune: Cât de mult aş fi vrut să trăiesc şi eu în timpul lui Hristos, să fiu lângă El, să-L văd!... Aşadar, ai o dorinţă fierbinte de a-L vedea Hristos? Lângă noi este, foarte aproape de noi. În ceasul în care bate clopotul, în dimineaţa zilei de duminică, sunetul acelui clopot este glasul lui Hristos. În ceasul în care preotul – chiar dacă este cel mai păcătos – îşi pune epitrahilul pe grumaz, în acel ceas s-a transformat în izvor sau fantana care revarsă milele lui Dumnezeu, materiale şi duhovniceşti. Pentru cine crede! Cine nu crede să nu calce niciodată în biserică. „Câţi suntem credincioşi”. În ceasul în care preotul cu epitrahilul ia copilul şi-l scufundă în cristelniţă „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, apa aceea este un Râu Iordan, iar copilul iese înger. În ceasul în care preotul cu epitrahilul pune verighetele şi-i incoroneaza cu cununiile pe tânăr şi pe tânără, în acel ceas prin el lucreaza Însuşi Hristos, aşa cum a fost El insusi în Cana şi a binecuvântat familia. În ceasul în care, purtând veşmintele sale, preotul ridică Evanghelia şi spune „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...”, în ceasul în care se citeşte Apostolul şi Evanghelia, în ceasul în care predicatorul propovăduieşte, acolo este Însuşi Hristos. Dar nu v-am spus nimic. Din toate aceste momente, există un moment din Dumnezeiasca Liturghie în care cine crede nu mai calcă pe pământ, este în afară de simţuri, este în afară de lumea materială. În acest ceas, pe care dacă nu-l simţim nu suntem creştini, preotul spune „Luaţi, mâncaţi…”, ,,Beţi dintru acesta toţi…”, „Pe ale Tale dintru ale Tale Ţie aducând…”, iar cantaretul - „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ţie îţi mulţumim, Doamne…” (Matei 26, 26-27; Dumnezeiasca Liturghie). Atunci toţi trebuie să fie în genunchi. În acel ceas are loc minunea. Hristos în pustiu a luat pâinea de orz şi a înmulţit-o; aici face ceva mai înalt: coboară El Însuşi şi Duhul cel Sfânt deasupra Sfintei Mese – Să nu creadă necredincioşii, noi credem! –, şi Însuşi Acela care binecuvantează seminţele pe ogoare, Însuşi Acela care binecuvantează peştii în mare, Însuşi Acela care a umplut lumea de minuni, Însuşi Hristos Atotputernicul este deasupra Sfintei Mese. „Căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Pâinea aceea nu mai este pâine, ci este Trupul Lui, iar vinul acela nu mai este vin, ci este Sângele Lui care a curs pe cruce.

O, fraţii mei, ce credinţă este aceasta! Dar am ajuns orbi, surzi, indiferenţi. Prin urmare, nu e nevoie să te duci nici în pustiu, nici în altă parte. Aici, în Biserica noastră este Iordanul şi Golgota şi toate. „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în Duh şi în Adevăr” (Ioan 4, 24). Aici este şi Betleemul şi Nazaretul şi Ierusalimul, aici este raiul.

Pe 24 august este prăznuit Sfântul Cosma Etolianul, care a profeţit multe despre epoca noastră. Acela a spus că vor veni zile în care bisericile lui Hristos se vor goli, iar când se vor goli bisericile atunci se vor umple închisorile. Ei bine, s-au golit bisericile şi s-au umplut închisorile…

Într-o astfel de epocă, „câţi suntem credincioşi” să ne pocăim. Bate clopotul? Aripi la picioare! Nu auzim? Ne-am astupat urechile? Cui vorbesc? Stâncilor, pietrelor, munţilor vorbesc? O, Hristoase, dăruieşte lumii milă! Dacă nu ne vom pocăi, fraţii mei, dacă nu vom cădea toţi înaintea Celui Răstignit şi nu vom plânge, veţi vedea… Fraţii mei, să ne pocăim, să ne întoarcem la Hristos!..."

Şi pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

O, dragilor, pomeniti cat mai mult si voi in timpul Sfintei Liturghii...Familiile vostre, pe cei aflati in suferinte... pe cei adormiti...

Pace tuturor.

Şi duhului tău-am raspuns si noi cu strana

Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim.

Acesta este momentul in care oamenii din biserica se imbratiseaza, isi dau sarutul fratesc:

-Hristos in mijlocul nostru-spun unii

-A fost, este si va fi!-raspund ceilalti

Eu eram langa maicii, acolo stau de cand am aflat ca ...asta e!Acolo stau, langa maicii, stiind ca pe ele desi le inghesui, nu le deranjez. Stiam ca lumea se imbratiseaza, fiecare cu cel de langa el, cautand sa nu se faca dezordine in biserica. Eu insa nu am indraznit sa fac niciun gest fata de maicii... stateam cu capul in jos, singura cum Dumnezeu, singura m-a lasat, dar in acea singuratate plina de Dumnezeu! Si m-am trezit cu una din doamnele din biserica pe care o stiam ca e tulburata de mine... a venit si m-a imbratisat!Si m-am gandit ca uite, rostind si noi, cuvintele iubirii, Dumnezeu lucreaza iubirea!

Am cantat impreuna Canonul micului paraclis al Maicii Domnului si pentru ca nu suntem toti cei care il cantam la catedrala duminica seara dupa vecernie, inca ne doare...

De multe ispite fiind cuprins, catre tine alerg cautand mantuire: o, Maica a Cuvantului si Fecioara, de rele si de nevoi mantuieste-ma.

Asupririle chinurilor ma tulbura si de multe scarbe se umple sufletul meu; alina-le, Fecioara cu linistea Fiului si Dumnezeului tau, ceea ce esti cu totul fara de prihana.

Pe tine, ceea ce ai nascut pe Mantuitorul si Dumnezeu, te rog, Fecioara, izbaveste-ma din nevoi, ca la tine scapand acum imi tind si sufletul si gandul meu.

Fiind bolnav cu trupul si cu sufletul cercetarii celei dumnezeiesti si purtarii tale de grija invredniceste-ma tu, Maica lui Dumnezeu, ca ceea ce esti buna si Nascatoarea Celui bun.

Ceea ce esti rugatoare calda si zid nebiruit, izvor de mila si lumii scapare, cu deadinsul strigam catre tine, Nascatoare de Dumnezeu, stapana: Vino degrab si ne izbaveste pe noi din nevoi, ceea ce esti singura grabnic folositoare.

 Apoi... Parintele ne-a stropit voiniceste cu aghiazma

A fost o zi a bucuriei... Noi, cei multi, dupa ce parintele ne-a stropit cu aghiazma, am plecat la trapeza. Maicutele pregatisera masa pentru noi, maica stareta ne-a citit un cuvant de folos sufletesc... apoi unii cate unii, pelerinii au plecat spre casa...
Eu impreuna cu prietenii cu care am venit, am ramas pana spre seara.
Parintele abia la ora 17 a venit din biserica, pana atunci a discutat cu cei veniti deja din multe localitati , sa-l cunoasca, sa-l vada , sa-l auda...

Un tanar ii adusese parintelui o closca cu gat golas si cu multi pui...

-Bunicii mei au pus la clocit o gaina pentru parinte! Si au iesit  pui din toate ouale! Bunicii mei il iubesc mult pe Parinte!

Si era in declaratia de iubire a tanarului pentru bunicii lui, propria lui declaratie de iubire...

Mai ramasesem exact noi, cei din masina lui Nicusor,sapte persoane si tanarul care adusese closca,  dar inainte sa plecam, a mai venit o familie cu un baietel avand sindromul Down.Parintele inca zambea spre noi.Nu mancase nimic de mult timp... se odihnise slujindu-L pe Hristos si pe noi!
 Unul cate unul ne-am aplecat pentru binecuvantare, mana usoara se pleca pe capetele noastre, am privit spre femeia din fata mea,aplecandu-se pentru binecuvantare, facuse mainile caus asteptand mana Parintelui pentru sarutat si cand mi-a venit randul, am facut la fel, invatand ieri, dupa aproape 7 ani de stat in biserica, cum sa procedez. Si Parintele dupa ce m-a inchinat, a lasat mana care tinuse copia si eu, nevrednica, am sarutat-o. Si am plecat ducand in inima mea momentul acela. 

Ne-am urcat bucurosi in masina, Parintele ne-a inchinat iar si a ramas acolo, in prag  inca putin, traind doar cateva secunde de ragaz. Lumea il astepta!