Ganduri... 30 aprilie 2014

 Dupa moartea lui Grig,la numai cateva zile, de Nasterea Domnului, fiul meu, Andrei mi-a facut cadou un "domeniu", spunandu-mi ca pot sa-mi construiesc un site!

Acum un an si jumatate, fiica mea mi-a facut cadou un blog pe care ea mi l-a construit.

Amandoi copiii mei m-au rugat si m-au incurajat sa scriu.

Scriu de o viata! Compunerile mele erau cele mai asteptate in clasa, in anii de scoala. Profesorul ne dadea tema, ne lasa 15 minute sa scriem ceva si apoi, inainte sa plece din clasa zicea:

-Sa ascultam cu totii ce a scris Doina!

Si in ora urmatoare incepeam iarasi eu cu restul de lucrare.

La examenul de admitere la liceu,la proba scrisa de limba si literatura romana, din doua subiecte la alegere, am ales compunerea si am luat singurul 10 din acel an.

Nu stiu daca este aici un talant anume!Nu cred ca sunt foarte talentata. Cred insa ca sinceritatea mea e cea care atrage cititorii. Oamenii sunt surprinsi ca si altii au trairile lor si le marturisesc si asta tine  treaza atentia si curiozitatea. O fata draga, cititoare a blogului, imi spunea ca uneori are sentimentul ca se uita pe gaura cheii.

Desigur poate fi jenant pentru cel care o face, dar eu nu cer nimanui sa citeasca! Nici macar copiilor mei!

Uneori nici macar nu distribui pe facebook, daca postarea are multe lucruri personale si nu e despre manastiri, icoane, locuri sfinte, o pastrez in blog si doar atat.

Nu stiu cum, cred ca pentru  binecuvantarea unor  preoti,a duhovnicului, a unui episcop, Dumnezeu a inmultit cititorii mei, aducandu-mi aproape foarte multi oameni.Am legat prietenii adevarate. Am obtinut rugaciune pentru Grig. M-am sprijinit si ma sprijin pe oameni pe care i-am cunoscut datorita blogului meu.

Si asta m-a facut sa-l iubesc si sa scriu si mai mult.

Scriu cu usurinta.Dar oricat de usor ar veni cuvintele, nu e tocmai usor!

La ore tarzii, cand oamenii dorm, eu inca mai scriu. In zile in care altii doar cauta greseli, imperfectiuni, eu inca ma lupt cu editarea.

Nu ma obliga nimeni si nu castig nimic material.

Dar e al meu!Si multi imi povestesc cat de des cauta sa vada daca nu am scris ceva. Stiu cum e, sunt cititoarea unor bloguri si in zilele in care acele persoane nu posteaza nimic, simt o reala frustrare, o dezamagire.

Unul din duhovnicii mei din anul acesta care se implineste in curand(a trebuit in acest interval de timp sa-mi marturisesc pacatele la mai multi preoti, dar asta m-a imbogatit tot dupa planul lui Dumnezeu pentru mine) mi-a zis sa scriu spre bucuria oamenilor, ajutand, inseninand, incurajand, daruind!

Si arhiereul despre care va spuneam, mi-a zis sa continui pentru ca am responsabilitate fata de cititorii fideli pe care ii am si nu trebuie sa-i dezamagesc.

Sunt insa aproape doua luni de cand blogul a devenit un camp de lupta!

Au aparut intai teologii!Ca nu sunt smerita, ca sunt ratacita, ca sunt ...vai de capul meu!Si aveau dreptate, dar daca erau duhovnicesti , ar fi trebuit sa nu ma jigneasca, mai mult sa se roage pentru mine.

S-au adaugat apoi altii ca ... e prea personal!

Au inceput sa bata din picior sa scot ba una , ba alta!

S-a inmultit atat de mult ura,de multe ori sub acoperisul anonimatului, incat, sfatuita de unul din  duhovnici, am pus bara. Nu mai primesc decat comentarii pe care le moderez! Deci, semnati, puneti adresa de email si ...scuipati-ma! Dar nu uitati ca aveti posibiliatatea sa va faceti propriu blog si sa scrieti acolo!

Dar atacurile au venit si de la oameni pe care ii cunosc personal.

Marturisesc ca este greu! Simt in asta unul din semnele prigoanei. A inceput sa dispara dragostea dintre noi! Pe cararile dintre noi creste iarba salbatica, urata, stirul.

Tot mai mult imi amintesc adolescenta mea si tineretea in care priveam cu respect si teama  persoanele care erau mai mari ca varsta si educatie decat mine.

Acum copii de liceu imi spun in spate, vorbind despre mine, pe numele mic!Nu as fi indraznit niciodata o astfel de impolitete. Totdeauna le-am spus prietenelor mamei mele"sarut mana" .Chiar daca a venit un timp in care si eu sa stau la taifas cu ele, niciodata nu le-am spus altfel decat "doamna X'' si totdeauna X a fost numele de familie, niciodata prenumele! Impolitetea ar fi fost prea mare, ar fi insemna o apropiere pe care nu as fi putut sa o justific.

Cineva  vorbind despre mine a zis , chiar in Joia Mare "Babele astea!" Stiu ce varsta am, adica... daca trebuie sa spun repede cat, zic 60, nu i-am implinit, mai am ceva, chiar cativa ani... dar sa fie rotund!Nu ma intereseaza sa par tanara, chiar nu ma intereseaza! Dar e frumos sa-i spui unei femei asa? Unde este iubirea cu care suntem datori?

Desigur, nu ma supara ca mi-se spune pe numele mic, asa ma si rog"Scrie-ma, Doamne in cartea vietii!", asa nadajduiesc sa ma strige Domnul, Doina-Elena, numele cu care am primit sfantul botez intr-o biserica de tara, acum aproape 60 de ani, dar problema nu e a mea , ci a impolitetei pe care tinerii o fac.

Fa bine si vei gasi rau!Spune un proverb.Parintele Arsenie Boca zice“Tu fa bine si asteapta raul. Binele ti-l va rasplati Dumnezeu. Daca oamenii, rudele ti-ar face bine, tie ce cruce ti-ar mai ramane? Deci roaga-te pentru cei ce te blesteama, fa bine celor ce-ti fac rau; celui ce-ti cere nedrept da-i tot ce-i trebuie lui din lacomie. Cu alte cuvinte, nu te impotrivi raului cand te asupreste cu nedreptate, ca sa nu calci legea iubirii de Dumnezeu si de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu sa ai grija sa nu zici rau absolut nimanui, indiferent ce nedreptate ti-ar face pentru ca iertandu-le toate, asa urmezi lui Iisus, asa tii impotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire legea lui Dumnezeu – a iubirii. Cu toti sunt fiii lui Dumnezeu, chiar daca ei tagaduiesc asta, iar tu trebuie sa stii ca si ei au un suflet de mantuit.”

Stiu ca Parintele Arsenie are dreptate si nu dupa inima mea in care inca e mahnire , ci pentru ca tot inima mea imi spune ca parintele Arsenie Boca are dreptate!

Am facut bine unor oameni si plata a fost ura si mai mare. Poate am procedat gresit. Poate daruind, undeva a fost gandul ca voi cumpara in felul acesta linistea si atunci Dumnezeu ingaduie loviturile tocmai ale celor ajutati.

Dar e o lume, dragilor in care mie nu-mi mai place foarte tare sa traiesc. Ma simt stinghera, nu stiu din ce parte sa ma feresc pentru ca instinctiv o fac! Si ma doare faptul ca rautatea ma face sa stau cumva la panda si poate asta si atrage uratii mai mult...

Nu stiu, dar chiar nu-mi place ce se intampla.

Cand traiam in lume, purtand pantofi rosii cu toc inalt, lumea ma iubea si ma respecta!Da si acum cand pun pe capul meu basma neagra si in picioare pantofi fara toc, lumea aceia de necunoscatori ale celor sfinte, ma iubeste si ma respecta. Si simt asa o iubire mare pentru Dumnezeu care pune in inimile lor bunatate si iubire!Pentru ca am mare speranta ca ei, prietenii acestia se vor mantui, chiar daca inca nu se spovedesc, inca nu se impartasesc!

Problema e cu cei din biserica, cu teologii si cu credinciosii!

Si nu pot, chiar nu pot sa nu plang gandindu-ma la asta,imi iau crucea si o duc, dar ma doare pentru ei, ma doare  faptul ca ei fac acest lucru. Nu gasesc pricina!Sau vag o banuiesc!Simt insa duhoarea, putreziciunea, amarul... Si adevarul e ca oricat as lupta, mirosul acesta se muta spre mine si , desi nu vreau, judec, cantaresc, ma intristez...

Poate nu ma rog cum trebuie pentru ei!Am sa strabat iar un drum lung...si am sa-mi amintesc cu mai multa lacrima , acesti oameni atat de singuri, atat de tristi, atat de nefericiti, care in loc sa priveasca spre inimile lor, privesc spre ceea ce isi inchipui ei ca e inima mea!

O,de-as putea sa simt macar un vers asa cum l-a simtit sfantul Nicolae Velimirovici in rugaciunea acesta !

Rugăciunea Sf. Nicolae Velimirovici pentru vrăjmaşi

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!