Fericirea a cincea

Fericirea a cincea

“Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui”

Cat timp traieste pe pamant, fiinta omenesca indura multe si felurite suferinte. Unii sunt bolnavi iar altii sunt singuri si parasiti. Unii n-au pe nimeni sa-i ingrijeasca si sa-i mangaie. Altii traiesc in mare mizerie incat la moartea lor nu se gaseste nimeni sa-i ingroape. In astfel de situatii, crestinul trebuie sa raspunda cu un sentiment de mila si sa actioneze cu fapte de indurare. Mila fata de aproapele este o fiica a iubirii de oameni, caci zice Sfantul Grigorie de Nyssa: “Mila este impreuna patimirea fata de cei cazuti in suferinta”. Indurarea crestina izvoraste din iubirea fata de Dumnezeu si de aproapele (Mt. 22, 36-39) si consta din ajutorarea celor aflati in nevoie.

“Binefacerea este ceva maret si dumneteiesc – zicea Sfantul Ciprian. Ea este o mare mangaiere a credinciosilor, un adapost mantuitor, o ancora a nadejdii. Ea este adevarata si cea mai mare slujire a lui Dumnezeu, o slujire cu ajutorul careia crestinul dobandeste har, Il castiga pe Hristos ca judecator indurat”. Prin milostenie ne asemanam lui Dumnezeu Cel “mult-milostiv” (Ps. 85, 14) si Il urmam pe Fiul Sau Iisus Hristos, a Carui invatatura, activitate si viata intreaga a insemnat o revarsare a bunatatii, milei si dragostei Tatalui ceresc. Mantuitorul ne-a iubit nu cu un sentiment dulceag, ci cu o iubire marturisita printr-o totala daruire de Sine, pana la jertfa de pe Cruce. Cand ii vedea pe oropsitii vietii, le striga: “Mila Mi-e de popor” si indata turna balsamul tamaduitor peste ranile celor suferinzi si cu o inima zdrobita. El ne-a spus: “Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (In. 15, 12). Indemnandu-ne sa ascultam aceasta porunca, Sfantul Grigorie de Nazianz zice: “Fa-te celui lipsit dumnezeu, urmand milei lui Dumnezeu”.

Hristos, Modelul perfect al milosteniei (Mt. 11, 28; 15, 32), ne-a aratat ca de felul cum ne vom achita de aceasta datorie atarna soarta noastra vesnica, raiul sau iadul. El i-a fericit pe cei milostivi (Mt. 5, 7) pentru ca intr-adevar “mai fericit este a da decat a lua” (Fapte 20, 35). “Cel ce pe sarac ajuta, pe Dumnezeu imprumuta” zice un dicton vechi. Langa mana care ti se intinde dupa ajutor sta, nevazut, mana lui Hristos Care a zis: “Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut” (Mt. 25, 40). Aceasta convingere o avea un om din Constantinopol care s-a deprins sa fie milostiv de la varsta de zece ani cand preotul a spus in predica ca cel ce da saracului pune chiar in mainile lui Hristos. Mergand acasa ingandurat si indoielnic, a vazut pe cineva dand paine unui sarac zdrenturos si in clipa aceea chiar Iisus statea alaturi luand in mainile Sale painea si binecuvantandu-l pe cel milostiv. De atunci omul din Constantinopol era convins ca tot ce da saracului da lui Hristos. Si marturiseste ca tot timpul vede chipul lui Hristos stand deasupra capului saracilor. De aceea este cuprins de frica si face milostenie dupa putere.

“Chipurile de a milui – cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur – sunt felurite si porunca aceasta este intinsa”. Ele sunt cuprinse sintetic de Sfanta Biserica in cele sapte fapte ale indurarii sufletesti. Faptele indurarii trupesti sunt: a satura pe cel flamand (Mt. 25, 35); a adapa pe cel insetat (Mt. 25, 35; 10, 42); a imbraca pe cel gol (Mt. 25, 36; Iac. 2, 15); a primi in casa pe cel strain (Mt. 25, 35); a cauta pe cel bolnav (Mt. 25, 36; II Cor. 1, 4); a cerceta pe cel robit (Mt. 25, 36); a ingropa pe cel raposat (In. 19, 38-42). Faptele indurarii sufletesti sunt: a indrepta pe cel ce greseste (Iac. 5, 20); a invata pe cel nestiutor (I Tim. 2, 4); a sfatui pe cel indoielnic (Fapte 17, 27); a ne ruga pentru aproapele (Efes. 6, 18; I Tim. 2, 1); a mangaia pe cel intristat (Rom. 15, 4); a rabda pe cei ce ne pricinuiesc necazuri (Lc. 21, 19; I Pt. 2, 19-21); a ierta celor ce ne gresesc (Mt. 6, 12-15).

Milostenia este buna si bineplacuta cerului daca e facuta in numele Domnului nu din interes, pentru vreun folos personal sau pentru recunostinta de la oameni (Lc. 14, 12-14). Milostenia cu adevarat crestina trebuie sa izvorasca dintr-o iubire sincera fata de aproapele si sa fie facuta cu discretie, nu intr-un duh de mandrie (Mt. 6, 2-4). Poporul nostru are o zicala plina de intelepciune: “Fa binele si arunca-l in apa”. Adica, nu calcula folosul ce l-ai putea avea, ajutand pe cineva, ci fa-o dezinteresat, pentru slava lui Dumnezeu si pentru binele semenilor. Sa savarsim binele cu darnicie si cu convingerea ca Domnul a fagaduit mila si imparatia Sa celor milostivi.

Cea dintai rasplata pe care ne-o ofera facerea de bine este bucuria inimii (cf. Isaia 58, 8). Cei milostivi primesc in viata pamanteasca ajutorul si ocrotirea lui Dumnezeu (Ps. 40, 1; Tobit 11, 14). Pentru milostenia noastra Domnul ne va ierta pacatele, cum spune Sfantul Apostol Petru: “dragostea acopera multime de pacate” (I Pt. 4, 8; cf. Iac. 5, 20). Daca suntem buni cu semenii nostri vom scapa de focul iadului fiindca “milostenia izbaveste de la moarte” (Tobit. 12, 9) si “mila biruieste in fata judecatii” (Iac. 2, 13). Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca noi, crestinii, cu milostenia putem cumpara raiul, nu doar ca acesta ar fi ceva de cumparat cu bani, ci pentru ca Domnul a fagaduit mila si Imparatia Sa celor milostivi. De aceea, Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa facem ce e bine, sa ne inavutim in fapte bune, sa fim darnici, sa fim cu inima larga, agonisindu-ne buna temele in veacul viitor, ca sa dobandim viata vesnica (cf. I Tim. 6, 18-19).