Manastirea Valea Teilor

Sambata , 3 august 2013

Zi fara sa merg la sfanta liturghie. Poate singura sambata asa,in ultimii patru ani

Grea dimineata. Ce sa faci in casa cand in biserica stii ca se face proscomidia, clopotelul suna anuntand ca trebuie sa-ti pomenesti mortii,ce sa faci la ora la care se canta heruvimicul... nu mai inchipui heruvimii, nu mai iubesti serafimii, nu-ti mai plange inima la Axion...

Rataciri, caderi... De fapt, nu ratacesc si nu e ca si cand nu-L mai iubesc pe Domnul. E doar ca si cand lucruri simple, firesti, lucruri care te faceau fericit intr-o mare nefericire, sunt pierdute, interzise... Si doare! Am citit obednita.Asta se citeste cand nu ajungi la sfanta liturghie!

Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta...Ceata sfintilor ingeri si a arhanghelilor, cu toate cerestile puteri, Te lauda pe Tine si zice: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava Ta.

Putin cate putin, poate se umple golul acesta, nu stiu, Dumnezeu stie de ce trebuie sa traiesc asta. Stiu doar ca pe mine niciodata Dumnezeu nu m-a mai lasat dupa ce eu am inceput sa lupt sa-L vad, sa-L simt.

Am plecat cu amandoua familiile de fini, defapt de parinti ai finilor mei:Daria si Iacob, spre Tulcea, spre Manastirea Valea Teilor.

Drum lung si poate nu lung ca kilometrii cat ca drum prost...sate, gropi, caldura...Dar nimic nu ne putea opri. Plecasem la drum cu dorinta de a ne desprinde dintr-un oras in care lumea fierbea de caldura si mai ales prin razboiul dracilor. Nu ne doream sa fim prinsi la mijloc si obositi, dezamagiti, incercanati de privegheri si rugaciuni, am plecat la drum : sa ajungem in coltul acela de lume unde, asa ni -s-a  spus sunt calugari iubitori de oameni si flori multe .

Am ajuns dupa pranz, in jurul oarei 13. Soarele ardea puternic si totusi, acolo, in vecinatatea padurii de tei, era mai racoare. Am intrat in biserica si ne-am inchinat Maicii Domnului si lui Dumnezeu...Am zabovit mult inauntru. Era o pace care parca pe noi ne-a asteptat.Cinci insi cu doi copii mici.Nimeni nu ne-a tulburat linistea, rugaciunile, bucuria de a ne fotografia ca si cand eram acasa. Am iesit apoi din biserica si am strabatut curtea plina de flori, strigand incetisor:

-Parinte David!

Asa ne spusese Elena,sora noastra, cea care ne-a trimis acolo, ca il cheama pe unul din preoti...

-Parinte David!

Nu stiam ce sa asteptam, dar in mintea mea era clar ca acolo, trebuie sa aflu raspunsul la intrebari...

Dintr-o cladire a aparut o femeie si in timp ce ea incerca cu blandete sa ne spuna ca parintii nu sunt pe acolo, dintr-o cladire a venit un calugar tanar, inalt, purtand pe chip un zambet ingeresc...

Cred ca se vedea ca nu suntem turisti, dar pentru ca era pranzul, parintele ne-a invitat la masa:

-Haideti sa mancati putin, putina fasolica cu mamaliguta 

-Nu, Parinte. Nu ne dati sa mancam mancare. Dati-ne un cuvant de folos! Asta vrem!

-Haideti sa va dam sa mancati!

Am mers sub o bolta si acolo, la o masa, am vazut cateva persoane, mai mult barbati.Mancau. Am salutat zambind , cautand locuri in care asezandu-ne, sa nu deranjam.

-Sunteti vaduva?m-a intrebat brusc, parca stiind raspunsul meu, unul din calugari. Cum il chema pe sotul dumneavoastra?

Privirea blanda arata o ingrijorare pe care in general preotii calugari nu o au cand le vorbesti de moarte.Si asta mi-a incalzit inima cu speranta. De ce m-ar fi intrebat de nume, daca nu si-ar fi dorit sa-l retina pentru rugaciune?Si eu fac asa uneori in spitale, in taxi ...

M-am prezentat ca fiind nasa copiilor, parintele a fost foarte incantat de numele lui Iacob, ne-a felicitat pentru alegere... Si au urmat trei ore de discutii. Am mancat fasole cu mamaliga rece, ne-au adus apa rece din fantana, au adus pepene rosu...Masa a ramas plina de bucate binecuvantate , dar mai mult decat asta, parintii de acolo, parintele staret Dionisie si parintele David ne-au vorbit despre sfanta impartasanie si despre spovedanie.

-„Nici deasă, nici rară – spunea Sf. loan Gură de Aur- ci cu vrednicie“.Vorbim de vrednicie şi nevrednicie la Sf. Împărtăşanie – fie vorba între noi, nimeni nu e vrednic a se împărtăşi. Hristosul din noi ne face să fim vrednici de Hristosul din potirul de dinaintea noastră

Conform Canoanelor Apostolice credinciosul care participa la Sfanta Liturghie si nu se impartaseste cu Trupul si Sangele lui Hristos se afuriseste, este scos o perioada din comunitate. Deci impartasirea conform gandirii Bisericii trebuie sa fie continua, nu rara, nu deasa. Impartasania nu e premiu pentru vrednicie ci e Hrana Duhovniceasca, este Painea noastra cea de toate zilele. Se presupune ca fiecare crestin are duhovnic si ca nu vine sa se impartaseasca cu Infricosatoarele Taine fiind in pacate mari, osandit de propriile pacate.

Sfanta Maria Egipteanca, in momentul in care si-a strapuns inima cu pocainta a mers si sa impartasit cu Hristos si apoi a mers in pustie. A luat Merinde pentru Viata vesnica si iertarea pacatelor.

"Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mînca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sîngele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mîncare şi Sîngele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu rămîne întru Mine şi Eu întru el”, a spus Domnul (loan 6,53-56).

Am discutat mult, lucruri pe care nici macar jurnalul personal nu le va cuprinde, pentru ca sunt lucruri atat de duhovniceste, incat ele se scriu doar in inima.Nu stiu prea bine ce a fost in jurul noastru, probabil timpul s-a oprit in loc ca vorbele sa prinda roade, asa cum florile din jurul nostru prinse au fost pe lujeri subtiri...Si cate veselie in inimile noastre! Daria s-a descaltat si mergea cu pasi mici pe pietris. Iacob a adormit in bratele mamei lui. Ochii nostrii se umpleau de iubire intru Hristos. Parintii din fata noastra nu mai aveau ani.

-Eu va cunosc pe toti! ne-a zis cu iubire parintele David. Eu v-am mai vazut!

Ne-a adoptat pentru vesnicie.

-Haideti in biserica sa va fac niste dezlegari!

Am mers plutind...Lumea din jurul nostru se ratrasese la racoare. Noi insa nu am simti nimic din ziua calduroasa.Doar bucurie! Si am mers in biserica, parintele s-a descaltat de papuci ca sa nu murdareasca covoarele, si-a pus epitrahilul, si-a luat moliftelnicul si descult s-a rugat lui Dumnezeu pentru noi!Ape cu lacrimi curgeau din ochii si din pielea noastra...Ingenunchiati, smeriti si emotionati ca la inceputuri,Dumnezeu ne curata de pacate. Minute lungi... Si cand m-am ridicat din genunchi am simtit ca sunt un alt om.Ochii tanarului parinte, mai mic decat fiul meu, erau plini de iubire, fara pic de oboseala.

-Eu va cunosc pe voi. Eu v-am mai vazut!

Am luat o foaie de hartie si i-am zis:

-Haideti sa va scriu un alt pomelnic si sa va spun cum ne numim fiecare din noi, sa ne cunoasteti si dupa nume!

Radeam fericiti, linistiti.

"Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?

sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,

 Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru."(Epistola catre Romani cap 8)

Dumnezeu ne trimite solii Lui sa ne ajute in incercari. Nu ne lasa Dumnezeu! Cum ar putea un Tata sa nu-si ajute fii lui?

Abia atunci la plecare am vazut cu adevarat multimea de flori din curte. Raiul in care acesti calugari il slavesc pe Dumnezeu si isi arata in fiecare sudoare iubirea pentru aproapele lor.

Pentru ce atatea flori? Pentru ca ele sa-si legene capetele cand ei canta "Sfant sfant Domnul Savot...Plin e cerul de slava Lui..".Pentru ca ochii nostrii sa vada minunile pe care Dumnezeu le face cu lumea lui, acolo unde apa e greu de adus la suprafata, pentru ca bucuria slujbei sa  se prelungeasca in bucuria privirii...pentru ca toate sa fie spre slava si cinstirea Lui. Minunat este acolo. Mii si mii de flori. Dar mai mult decat flori, mii si mii de sentimente de iubire pentru mireanul care isi cauta mantuirea.

Parintele a chemat-o pe Daria si a imbratisat-o pentru noi toti. A sarutat-o pe obrajori! L-a binecuvantat pe Iacob! Ne-a binecuvantat pe noi! Ne-a petrecut pana la masini si ne-a arata un drum mai scurt si mai bun... 

-Mergeti si la Schitul Sfanta Cruce. Neaparat sa mergeti si acolo!

Asa am facut!Ascultarea care aduce atatea bucurii.Dar aceasta este o alta amintire.

Am ramas la Manastirea Valea Teilor! Pentru ca inima noastra a ramas  sa se odihneasca in inima unor calugari... am ramas la Valea Teilor! Incercati si voi experienta aceasta si veti fi multumiti. Pasiti acolo si strigati ca si noi:

-Parinte David! Parinte Dionisie!

Incetisor, blajin si cu speranta ca oricat de incet, oricat de deznadajduit vei fi, ei vor raspunde cu vorbele lui Iisus Hristos :

"Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu va voi odihni pe voi!"

(Matei 11, 28)