A fost prohodul Maicii Domnului-august 2013

 Am fost la Vecernia Adormirii Maicii Domnului.Am trait iar Sambata Mare incununata cu insasi Invierea Maicii Domnului.Pastele Verii! Nu am stiut pana aseara, la cuvantul de folos al parintelui, ca asa este numita sarbatoarea acesta.Pastele Verii.
Adormirea Maicii Domnului este mare praznic imparatesc.Dar minunata este vecernia in care cantam Prohodul Maicii Domnului.

In anul acesta am urmat-o pe Maica Domnului la Sfanta Manastire Radu Negru.
M-am rugat si am citit prododul privind-o pe Maica Domnului si pruncul ei sfant, intr-o icoana argintata de o rara frumusete.Am privit-o seara intreaga parca nesaturandu-ma sa o privesc. Maica Domnului a facut minunea linistirii si inseninarii sufletelor noastre. Biserica manastirii s-a umplut de credinciosi .Am impodobit icoana cu o coronita  din flori albe. Am umplut vaze cu flori. Totul stralucea in lumina iubirii noastre pentru Maica  Domnului.

Ne-am adunat aproape toti fii duhovnicesti ai Parintelui Leontie .Colbul verii se ridica pana la cer  cu venirea fiecarei masini si inima Parintelui la fel cu fiecare privire de fiu sau fiica, cu fiecare salut si aplecare a capului pentru binecuvantare.Anul acesta nu a purtat niciunul din  albastre pe care le are, dar a purtat, poate mai vizibil ca oricand, vesmantul iubirii sfintiei sale pentru Maica Domnului. 

Aproape ne-am obisnuit sa-l vedem la strana cantand. Si acesta e un mod minunat de slujire si apoi, asa e in viata, poti sa-mi iei tot, dar, daca eu il iubesc pe Hristsos, cine ma va desparti de iubirea Lui?

In niciun an nu a sunat atat de frumos prohodul! In maini  unii dintre noi tineam candelele aprinse, altii carticele cu textul prohodului.E primul an cand nici eu, nici cei din jurul meu, nu am rasfoit carticica sa vedem cat mai e! Am fi vrut sa nu se fi sfarsit! Am fi vrut ca timpul acesta al cantarii cu tristete amestecata frumos cu bucurie, sa fie lung, lung, sa duca pana la propria mea prohodire. Si poate chiar va fi lung, din moment ce inca mai canta inima mea... “In mormant Viata/ Ai fost pus, Hristoase,/ Si-a vietii Maica-acum/ intra in mormant/ Si se muta la viata cea de sus”.

In timpul prohodului in biserica a venit un ierodiacon, Xenofon, prieten de-al parintelui Gavriil. Toata suflarea s-a bucurat intru-cat il cunosteau de mult, din vremurile cand  prohodul se canta in oras, nu la atatia kilometrii departare... Frumoase timpuri cum frumoase sunt si aceste timpuri... Oricat de grea ti-se pare crucea pe care Domnul ti-o da, daca o primesti constient, Domnul o ridica si El ti-o poarta ca un smerit servitor. 

Asa a fost si aseara. Dumnezeu si Maica Domnului au transformat in bucurie slujirea noastra . Am privit spre cei care se spovedeau la parintele lor duhovnic, asezati in genunchi la usa altarului, mi-am amintit anii cand si eu faceam asemeanea lor, am plans putin, dar plasul meu a fost de durere ca acest post a fost un post al unei groaznice incercari si nu un post al pocaintei, am plans pentru ca stiu ca am intristat-o pe Maica Domnului meu si m-am rugat pentru iertarea noastra a tuturor.

Am ocolit biserica cu preotii si cu slujitorii . Daria ma tinea de manuta .E primul an in care ea, mergand pe picioruse da ocol bisericii la prohodul Maicii Domnului. Era tarziu, luna in sfert de trup lumina insa ca ziua o lume facuta perfect de Dumnezeu si strambata de noi.Copacii pe langa care treceam cantand si rugandu-ne aveau in ei mii de licurici.Traiam o seara in care Dumnezeu pentru lacrimile Maicii Lui, ne-a iertat si ne-a imbratisat, mangaindu-ne cum nici macar nu am visat.

E dimineata, de la 500 de kilometrii, un preot drag imi trimite pe mess o intrebare cu care inchei acum...

"Pentru cine mai mangaie Domnul cu mila pamantul ?/ cui ii mai daruie vantul supus adierea ?/ si cui ii mai stau in soapte nectarul si mierea ?/ cui i s- a mai odihnit in pantece Pita in Lanuri ?/ cine poarta- n vesmant tesute lacramioare ?/esti numai mantuire PREACURATA"