Ganduri despre marturisirea credintei

"Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David.

28. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!

29. Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă!

30. Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie.

31. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela."

Din iubire deplina Iisus Hristos ii vindeca pe orbi.Oare de ce ii intreba Iisus Hristos" Credeti ca pot sa fac Eu  asta?"Oare nu stia Iisus Hristos totul despre  credinta lor?

Ce strigau orbii:"Miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David!"Iisus Hristos stia ca ei Il recunosc ca fiind Mesia, Fiul lui Dumnezeu, dar vroia ca ei sa marturisesca, fata de ceilalti,  credinta lor.

Nu este suficient sa credem in inima noastra, sa spunem in gandul nostru "Eu cred in Dumnezeu" si sa tinem ascunsa credinta, considerand ca este suficient sa credem in tacerea inimii noastre.

Priveam zilele trecute in spital, un tanar necunoscut, de varsta fiului meu, frumos, asezat la doi metrii de mine. Privirea lui trecea peste oameni si se oprise la icoana Maicii Domnului agatat pe peretele holului intesat de bolnavi si de...cum ne numesc ei? apartinatori...Si-a ridicat mana dreapta si sigur, ritmic, a inceput sa se inchine. Pe mana dreapta avea o metanie din ata neagra. Crucile lui drepte au fost marturisirea lui de credinta. In secundele urmatoare am scos din poseta salul negru din dantela si mi l-am pus pe cap, am scos Evanghelia dupa Matei  si inchinandu-ma am inceput sa citesc. Ma gandeam ca daca in locul meu ar fi fost o tanara musulmana imbrobodita, lumea ar fi privit-o cu bucurie. Nu stiu cum m-au vazut pe mine ceilalti si nici nu am facut gestul pentru oameni.

Gestul meu ca si semnul crucii facut de tanar a fost pentru Dumnezeu.

Gesturile noastre au fost marturisirea noastra de credinta ortodoxa.Credinta ca doar Dumnezeu ne poate ajuta in situatii limita, ca numai El care da viata, poate sa dea si sanatate, poate sa vindece pe cei orbi si sa faca sa vorbeasca pe cei muti, poate vindeca de cancer, ca nimic nu e incurabil si prea tarziu pentru El.

Totdeauna pe langa credinta marturisita trebuie sa mai avem ceva: recunostinta pentru ceea ce Dumnezeu ne da.

Cand am citit prima data aceasta evanghelie, la aceasta pericopa, m-am intrebat de ce Iisus Hristos le cere celor vindecati sa nu spuna , de ce le spune "Vedeti nimeni sa nu stie!"
Am inteles mai apoi ca, asa cum ii spusese mamei sale la nunta din Cana Galileii, timpul Lui nu venise.Iisus mai avea de umblat, de propavaduit, de facut minuni, de pescuit, El, pescarul de oameni!Iisus vroia sa-si duca la bun sfarsit misiunea pentru care a fost trimis, nu vroia ca inainte de vreme, ceva sa-l opreasca din drum.Iar un alt motiv era cel al smereniei Sale.
Nu pentru lauda si pentru slava a facut minunea vindecarii, ci din iubire, iubirea lui jerfelnica, iubirea lui, care dupa veacuri ma cuprinde si pe mine, femeia cu sal negru asezata la rugaciune oriunde am un timp "liber", inclusiv pe holul spitalului.

Vorbesc cu Iisus Hristos in inima mea, asa cum facem cu totii.Si-i spun mereu ca recunostiinta mea este atat de mare, incat umblu in urma lui desculta si ca si orbii din pericopa Il vestesc.

 Si eu sunt asemenea orbilor din evanghelie, un om inca orb duhovniceste, luptand pentru luminarea mea, incercand sa-L vad pe Dumnezeu treimic in tot ce ma inconjoara, in oameni, in lucruri, in plante, in fiecare fiinta care poarta pecetea Lui. Si eu, inca sunt oarba asemenea orbilor din evanghelie, in ceea ce inseamna pacatele mele, pentru ca orbire inseamna si  a nu-ti vedea pacatele: judecarea aproapelui,minciuna, furtul, curvia, delăsarea, prostia, lenea,lacomia, mândria, iubirea de bani…

Orbirea reală e tocmai nevederea pacatelor, nesesizarea cu duhul nostru a celor duhovnicesti.

Nu pot lupta singura cu patimile mele, ma aplec la scaunul de spovedanie, imi pun cu lacrimi capul la picioarele lui Iisus Hristos si avand ca pilda pe cei doi orbi raspund la intrebarea Mantuitorului:

- Crezi ca pot sa fac eu aceasta?

-Da,Doamne! Cred in Tine, in iubirea Ta  si in puterea Ta, de a  deschide ochii sufletului meu.