Cred ca primul lucru pe care maica Varvara m-a invatat sa-l fac,dupa moartea lui Grig, a fost milostenia . Ea insasi se lupta cu acest lucru, cu a descoperi cum e mai bine sa-l faci.
Sfaturile ei s-au mulat manusa peste mine: aveam destui bani, aveam o imensa durere pentru Grig si o nemasurata spaima ca este in iad.Incepusem sa constientizez iadul ca loc real in care sufletele nemantuite se chinuiesc. Si atunci as fi dat tot ce aveam, numai sa pot sa-i daruiesc odihna.Au fost ani in care ma rugam ca Dumnezeu sa aduca langa mine pe cei care aveau nevoie de ajutor si Dumnezeu ii aducea. Uneori nici nu ma rugam, dar Dumnezeu trimitea cazuri groaznice si eu ma aruncam cu toata mila pentru rezolvarea lor.Si cand faceam acesta "necugetat", Dumnezeu insusi rezolva cazul si imi aducea inapoi toti banii pe care ii dadeam...
Cred ca in lumea bisericii unde traiam deja se stia ca e usor sa se obtina ajutor financiar de la mine si atunci, mereu aveam maini de miluit...
Cate odata mai intrebam:
-Pai, tot eu?
-Pai nu esti tu"Filantroapa"?-zicea razand Parintele.
Si eu iarasi dadeam si apoi faceam lista cu prietenii care sa se adauge mie. Si ei, prietenii mei, oameni foarte bine asezati financiar si unii dintre oamenii politici ai comunitatii noastre, se adaugau nestiuti noua si de cele mai multe ori, reuseam sa facem lucruri tare frumoase.Multe lucruri care au ramas secrete si asa vor fi in fata oamenilor.
Ruxandra imi sugera sa infiintez o fundatie si toate aceste lucruri sa le derulez prin fundatie, surprinsa de puterea cuvantului pe care il rosteam. Dar eu am preferat sa facem mai ascunsi aceste fapte ale milosteniei...
Apoi , parca viata mea s-a asezat altfel, alte incercari au venit peste mine, parintele Leontie a plecat din oras, din eparhie, saracii au ramas pe aici, noi , nici noi nu eram prea bogati, am plecat duminica de duminica dupa parinte...eu am inceput sa termin din banii pe care ii aveam, am inceput sa dau atat cat aveam, atat cat puteam...alti oameni au inceput sa ma inconjoare, alte cazuri, alta saracie...
Acum cateva luni am inceput sa ma simt neconfortabil cand vedeam ca unii dintre cei din preajma mea speculeaza labilitatea mea ... Si am inceput sa fiu mai atenta. Stiu ca aceste ganduri pot veni prin lucrarea "lupului celui intelegator", dar nu poti sa nu te intrebi daca chiar e mana pe care trebuie sa o umpli, mai ales ca mi-au ramas vii cuvintele maicii Varvara " sa transpire banutul tau in mana ta, pana il dai celui care are mai multa nevoie"-sfantul Ioan Gura de Aur.
Si am trait chiar in biserica o incercare pe care nu cred ca am trecut-o din prima!
Deci am cazut!
O doamna care, in urma divortului, isi creste singura copilul, beneficiind insa de ajutorul permanent al tatalui copilului, un om bun si atent cu baiatul lui, o doamna prezenta mereu in biserica , m-a abordat imediat dupa slujba:
-Doamna , nu vreti sa ajutati pe un tanar care vrea sa urmeze facultatea de Teologie , dar nu are bani de taxe... stiti e...X , pe care il cunoasteti , baiatul acela care are probleme ...care a fost demonizat, saracul...are binecuvantare de la duhovnicul lui sa stranga bani de taxe!
Raspunsul meu a venit foarte, foarte repede si foarte sigur
-Nu, nu pot sa-l ajut! Peste o saptamana am cununia civila a fetei si chiar nu-mi pot permite acum.
Nu stiu de ce m-am justificat! Milostenie faci daca poti ! Cred ca acesta e prima conditie: sa ai! Faptul ca m-am justificat poate a fost din mandria mea !
Raspunsul meu insa a infuriat-o atat de mult incat mi-a aplicat o lectie in gura mare
-Nu dati, nu pentru ca nu aveti! Nu dati pentru ca habar nu aveti sa impliniti cuvantul evanghelic despre milostenie! Ce ma luati pe mine ca aveti nunta cu fata? Ce ma priveste pe mine asta? Nu dati pentru ca nu vreti sa ajutati si pe altul!Nici eu nu am, dar dau! Ce credeti sa saraciti daca dati acolo 300 de mii? Ca doar nu va cer luna de pe cer!
Am incercat sa ma apar cazand fulgerator in pacat
-V-am spus ca am niste cheltuieli mai mari acum si stiti ca sunt singura... si parca evanghelia zice sa ma ocup de casnicii mei mai intai...
-Ce ma luati pe mine cu asta?
Evanghelia era doar intr-un sens, in cel pe care ea il stia...
-In primul rand e prima data cand va cer ceva si puteati sa -mi dati asa cum ati dat si la altii alta data!
Si atunci mi-am amintit ca in urma cu cativa ani ii dadusem bani pentru o fetita care avea picioarele foarte strambe pentru operatie si... picioarele au ramas la fel...banii primiti de mama fetitei luand sigur alta destinatie ...
-Parca totusi v-am dat pentru Alina...
Dar ea a continuat sa ma mascareasca pentru lipsa mea de bani si pentru lipsa de milostenie!
-Si ce daca ati dat! Eu i-am dat banii si mama ei i-a cheltuit...
-Si ce daca ati dat! Eu i-am dat banii si mama ei i-a cheltuit...
M-am simtit cumplit! Lumea se uita la noi si ne judeca... Alt pacat ...ispitirea altora si smintirea lor...
Stiam ca nu am cat sa pot sa dau pentru taxa tanarului si, sincer, stiam de doua zile , cum Nicolae s-a trezit sunat cu aceiasi problema de acel tanar(care in mod ciudat avea numarul lui de la o "credinciosa"din biserica),spunandu-i ca unii dintre preoti i-au dat cate o suta de euro si indicand discret suma la care se asteapta ... iar modul acesta de a fi vanati mi-a displacut profund.
Si avea dreptate, nu am dat in primul rand pentru ca pentru ca mi-a displacut modul acesta in care am fost vanata si eu si prietenii mei" Hai sa le cerem lor, ca ei sunt bogati si indurerati pentru mortii lor si ne vor da rapid!" si pentru ca am avut gandul ca trebuie sa-i dau macar echivalentul sutei de euro, anuntat de cel care avea nevoie de bani...
Si nu am dat pentru ca am mai dat sume destul de mari pentru continuarea studiilor de catre alti doritori si s-a vazut ca uneori au fost bani aruncati in vant...si atunci nu am mai avut incredere sa dau...
Multe pricini pentu care am strans pumnul!
Desi, in cateva minute dupa acest incident,in aceiasi biserica, fara sa mi-se ceara, am deschis portofelul si am dat pentru inmormantarea crestineasca a unui om...
Da, este adevarat, nu stiu sa fac milostenie!
Inca nu sunt un bun crestin si poate nu voi deveni niciodata.
Dar caut sa aflu cum sa fac milostenia, poate si pentru ca acum, am mult mai putin decat aveam inainte.
“Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui" , spune Iisus Hristos pe Muntele Fericirii (Evanghelia dupa Matei cap 5), adica cei ce fac fapte de milostenie! Hraneste, imbraca, ajuta un invalid,un orfan, o vaduva, nu trece pe langa un om fara un cuvant bland, fii amabil, primeste pe cel strain, imparte castigul tau cu cel sarac. Aminteste-ti ca cei fara de adapost, cei lipsiti, cei schilozi sunt mari inaintea lui Dumnezeu si trimisi special in preajma ta.
Dumnezeu ii aduce in preajma noastra in diverse moduri. Poate unul din ele a fost exact acest atac pe care l-am primit in biserica. Agresiv, nepotrivit, dar totusi cerere de ajutor!
Si i-am intors spatele fara sa ma mai gandesc la el.
Cred ca prima mea grija ca si parinte singur, este fata de copiii mei si ca trebuie sa ma ghibzuiesc sa-i ajut si sa ma ajut, sa nu le fiu o povara. Si din acest punct de vedere am procedat corect ca mi-am amintit ca in cateva zile e nunta Ruxandrei si trebuie sa o ajut financiar.
Cred insa ca am gresit din start gandind ca trebuie sa dau o suma atat cat mi- se indica de altii. Puteam sa dau o suma, cat imi puteam permite, taind spre exemplu capucino pe care il beau in oras intr-o luna de zile!
Si mai puteam sa fac ceva! In tot acest timp puteam sa ma rog pentru doamna care m-a ispitit, pentru ca ... din acel moment nu-mi mai vorbeste si nici macar nu se uita spre mine sa pot sa o salut.
Saracia mea sau lipsa mea de milostenie sunt pietre grele pe care nu le poate ridica.Si nu ma poate ierta pentru ca nu i-am dat!
Dar nici eu nu am pomenit-o in rugaciunile mele, ca Dumnezeu sa trimita pace si intelegere in inima ei si sa ridice mahnirea pe care i-am produs-o!
Aceasta e! Ea ma credea mai bogata decat sunt, ma vedea mai milostiva si dezamagirea pe care o traieste e atat de mare incat nu ma poate suporta... Dimineata am vazut-o in biserica in care mergem impreuna... scria un pomelnic si m-am gandit ca poate si pe mine m-a trecut pe el, ca Dumnezeu , sa aseze in inima mea bunatatea si iubirea pentru toata faptura... gandul acesta m-a impacat cu ea si ea e astazi ...aproapele meu !
Dar a trebuit sa parcurg un drum lung, sa regandesc milostenia, sa regandesc incidentul si poate in primul rand sa-mi recunosc greseala ...sa nu ma mai indreptatesc ...
Problemele personale nu trebuie sa fie o piedica in calea realizarii binelui social si duhovnicesc.Cred ca am gresit gandind ca "aproapele" e doar cineva din fata mea, e doar celalalt!Femeia, tanarul...
Aproapele nu este cineva anume, cineva in mod evident in fata noastra flamand, descult , bolnav, aproapele in acest caz nu este numai ea, femeia acesta , sau tanarul de care vorbea ci, aproapele eram eu... eu eram "aproapele" in celelalt sens , evanghelic...
Un invatator de lege , cunoscator al legii Il intreba pe Mantuitor ce sa faca sa faca sa dobandeasca viata de veci pe langa implinirea legii care spunea " să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată vârtutea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi."-Fa acesta si vei fi viu!-ii raspunde Iisus Hristos
-Si cine este aproapele meu?-intreaba invatatorul de lege
"Iar Iisus, răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături. Tot aşa şi un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut şi a trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând lângă lângă el şi văzându-l, i s-a făcut lui milă de el şi, apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce eu îţi voi da înapoi. Deci care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui care căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: du-te de fă şi tu asemenea.
"Du-te de fă şi tu asemenea."
Pe mine trebuia sa ma vad in acesta ecuatie , ca invatator de lege indreptandu-mi viata! Eu trebuia sa ma dau jos de pe piedestal, eu trebuia sa-l vad pe celalalt la fel de important ca nunta fetei mele, eu trebuia sa leg ranile si sa torn pe ele undelemnul rugaciunii mele si a unei mici, cat de mici milostenii... apoi, Dumnezeu sigur ii purta de grija , asa si cum o si face!
Si am ratat sansa de a fi samarineanul milostiv, ramanand inca ...invatatorul de lege ispititor si stiutor a toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu