Simt ca a venit iarna. E frig si poate nu asa de mult e frig afara, in aer sau in case, cat frig cumplit e in sufletul meu. Ma zbat in parastase facute sau urmatoare, in planuri, in socoteli si liste. Inca nu stiu cum o sa fac. Inca nu stiu cum voi planui ...
Si peste toata nehotararea mea, peste toata durerea sufletesca, brusc m-am trezit racita, cu gatul rosu si nasul curgand...Lumea se pregatea de priveghere pentru Intrarea in biserica a Maicii Domnului, eu, ca in toti acesti sapte ani, o vedeam, cu ochii mintii, pe Maica Domnului prunca de cativa ani,pasind intre fete purtand faclii, imbracata in rochita lunga, urcand ca si cand zboara treptele la templu... dar nicio lumina nu patrundea atat de puternic incat sa incalzeasca ceva in interior... Atata frig! Atata iarna!Si atunci mi-am strans bagajele si am plecat la Closca. Stiam ca o sa fie priveghere de noapte si apoi dupa asta urma sa vad ce o sa vrea Maica Domnului.Drumul meu intre prieteni spre Closca e poate tot ce-mi trebuie uneori, pentru ca iubirea prietenilor , toleranta si respectul lor, iubirea care nu cauta ale sale si toate le indura , valoreaza cat o vecernie sau poate o utrenie!Asa ca atunci cand am ajuns la Closca parca deja ma simteam mai bine. Slujba incepuse. In biserica era intuneric, doar lumanarile ardeau in sfesnice...Parintele purta vesmantul din catifea albastra cu Maica Domnului si sfintii care au venerat-o pe Maica Domnului ...
Psalmul 140
1. Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine.
2. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.
3. Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.
4. Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.
5. Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor.
6. Prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor. Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit,
7. Ca o brazdă de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.
8. Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
9. Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
10. Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii, ferit sunt eu până ce voi trece.
"Astfel ne porunceste si Domnul Hristos sa ne rugam: “painea noastra cea de toate zilele da-ne-o astazi” (Mt. VI; 11) dar dupa ce am cerut mai intai bunurile ceresti. La fel face si profetul zicandu-I Domnului: “Pune straja gurii mele”. Vedeti cata prevedere? Cata intelepciune? Si care este primul lucru pentru care se roaga? A inceput cu virtutea cea mai importanta, cu ceea ce poate sa fie – fara o puternica trezvie – cauza tuturor nenorocirilor si sa devina, dimpotriva – pentru un suflet treaz, izvorul tuturor bunatatilor. Cu adevarat, neinfranarea limbii aduce nenumarate necazuri dupa cum vorba cu masura este sursa a mii de bunuri. La fel e cu totul zadarnic sa ai o casa, un oras, ziduri de aparare, usi, deschizaturi daca nu ai in acelasi timp si pazitori care sa stie cand trebuie sa deschida si cand trebuie sa inchida. Asa si cu limba si cu gura, nu sunt de nici un folos daca ele nu sunt conduse de ratiune careia Dumnezeu i-a incredintat grija de a le deschide si de a le inchide cu toata paza, cu toata atentia posibila si care stie ca sunt cuvintele pe care trebuie sa le lase sa iasa si cele pe care trebuie sa le opreasca. Sabia a facut mai putine victime decat limba. Domnul Hristos ne mai spune: “Nu ceea ce intra pe gura spurca pe om ci ceea ce iese pe gura, aceea spurca pe om” (Mt. XV; 11). In alta carte citim: “Si cuvintelor tale fa jug si cumpana, si gurii tale fa-i usa si incuietoare” (Int. lui Isus Srah XXVIII; 28). Dar cum Psalmistul stie ca punerea in fapta a acestui indemn e anevoioasa, el se roaga si-I cere lui Dumnezeu ajutorul. Un autor inspirat pare sa faca o aluzie la aceasta problema zicand: O, “de-ar pune cineva paza gurii mele si peste buzele mele pecete nestricata” (Int. lui Isus Sirah XXII; 30)" Sfantul IOAN GURA DE AUR -Omilie la psalmul 140-
Iubesc psalmul 140, mi-se pare ca el ni-se potriveste in fiecare zi!
Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea creştinilor ortodocşi şi trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de
viaţă făcătoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor netrupeşti Puteri; cu rugăciunile cinstitului, măritului proroc, înaintemergă-torului şi botezătorului Ioan; cu ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli Petru şi Pavel, Andrei, Iacov şi Ioan Teologul, şi ale tuturor sfinţilor apostoli; ale sfintei şi întocmai cu apostolii Maria Magdalena şi a tuturor sfintelor femei mironosiţe; cu ale sfinţilor sfinţiţi mucenici: Ignatie, Irineu, Ciprian şi Haralambie; a celor între sfinţi părinţilor noştri şi mari dascălilumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur;cu ale sfinţilor Atanasie, Chiril şi Ioan cel Milostiv, patriarhiiAlexandriei; cu ale celor între sfinţi părinţilor noştri: Nicolae al Mira-Likiei, Spiridon al Trimitundei şi Nectarie de Éghina – făcătorii deminuni; Fotie şi Nifon ai Constantinopolului, Grigorie Palamá, Marcu al Efésului, Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, Caliníc de la Cernica,Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul, mitropoliţi ai Ţării Româneşti şiale tuturor sfinţilor ierarhi;cu ale sfântului întâiului mucenic şi diacon Ştefan şi ale sfinţilor,mari mucenici: Gheorghe purtătorul-de-biruinţă, Dimitrie izvorâtorul-de-mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Mina şi Ioan cel Nou, ale doctori fără de arginţi şi cu ale tuturor sfinţilor bunilor biruitori mucenici; cu ale sfintelor Muceniţe Tecla, Anastasia, Varvara,Ecaterina, Tatiana, Marina, Filofteia şi a tuturor sfintelor muceniţe;cu ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilornoştri: Antonie cel Mare, Pahomie, Macarie, Teodosie, Eftimie, Ioan Casian şi Sava cel Sfinţit – începătorii vieţii de obşte, cu alepreacuvioşilor Efrem şi Isaac din Siria, Maxim Mărturisitorul, IoanDamaschin, Teodor Studitul şi Simeon Noul Teolog; Antonie şiTeodosie de la Kiev, Serghie de la Radonej, Serafim de la Sarov,Nicodim de la Tismana, Paisie de la Neamţ şi Ioan Hozevitul; cu alecuvioşilor părinţi atoniţi: Atanasie, Nicódim şi Siluan; cu ale sfintelorMaria Egipteanca, Parascheva, Teodora de la Sihla şi a tuturorsfintelor cuvioaselor maici;cu ale sfinţilor şi întocmai cu apostolii împăraţi Constantin şimaica sa Elena, a Sfinţilor împăraţi Iustinian, Irina şi Teodora, adreptcredincioşilor stăpânitori: Olga, Vladimir şi Nicolae cu familiasa; ale binecredincioşilor domnitori: Ştefan cel Mare, Neagóe Basarab,Constantin Brâncoveanu cu fii săi şi cu ale tuturor sfinţilor împăraţi,cneji şi domnitori;cu ale sfântului Marcu Evghenicul, a cărui pomenire o săvârşim; cu ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi cu ale tuturor sfinţilor; rugămu-Te, mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noipăcătoşii, care ne rugăm Ţie şi ne miluieşte pe noi.
1. Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea.
2. In Domnul se va lauda sufletul meu; sa auda cei blanzi si sa se veseleasca.
3. Slaviti pe Domnul impreuna cu mine, si sa inaltam numele Lui impreuna.
4. Cautat-am pe Domnul si m-a auzit, si din toate necazurile mele m-a izbavit.
5. Apropiati-va de El si va luminati, si fetele voastre sa nu se rusineze.
6. Saracul acesta a strigat si Domnul l-a auzit pe el, si din toate necazurile lui l-a izbavit.
7. Strajui-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de El, si-i va izbavi pe ei.
8. Gustati si vedeti ca bun este Domnul; fericit barbatul care nadajduieste in El.
9. Temeti-va de Domnul toti sfintii Lui, ca n-au lipsa cei ce se tem de El.
10. Bogatii au saracit si au flamanzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.
Ap. I Tesaloniceni 5, 9-13; 24-28
Fraţilor, Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim. De aceea, îndemnaţi-vă şi zidiţi-vă unul pe altul, aşa precum şi faceţi. Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc întru voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace.
Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini. Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi. Îmbrăţişaţi pe toţi fraţii, cu sărutare sfântă. Vă îndemn stăruitor pe voi, întru Domnul, ca să citiţi scrisoarea aceasta tuturor sfinţilor fraţi. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi! Amin.
Ev. Luca 12, 2-12
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: nimic nu este acoperit care să nu se descopere, şi nimic ascuns care să nu se cunoască. Drept aceea câte aţi spus la întuneric, se vor auzi la lumină; şi ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se vor vesti de pe acoperişuri. Deci vă spun vouă, prietenilor Mei, să nu vă temeţi de cei care omoară trupul şi după aceasta nu au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce şi în Gheena; da, vă spun vouă: de acela să vă temeţi. Au nu se vând cinci păsări cu doi bani? Şi nici una dintr-însele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Chiar şi perii capului vostru toţi sunt număraţi. Deci nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe păsări. Eu vă spun: oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor lepădat va fi în faţa îngerilor lui Dumnezeu. Oricui va zice vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta lui; dar celui care va grăi blasfemii împotriva Duhului Sfânt, aceluia nu i se va ierta. Iar când vă vor duce în sinagogi, la dregători şi la stăpânitori, nu vă îngrijiţi cum, sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice; pentru că Duhul Sfânt vă va învăţa, chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi.
„Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi.” Cea mai mare frică a noastră este moartea. Domnul spune, însă, că frica de Dumnezeu trebuie să fie mai mare decât frica de moarte. Atunci când împrejurările cer fie să ne pierdem viaţa, fie să ne împotrivim imboldurilor fricii de Dumnezeu, mai bine să mori decât să treci peste frica de Dumnezeu; fiindcă dacă treci peste frica de Dumnezeu, după moartea trupească, de care oricum nu ai să scapi, o altă moarte, mult mai cumplită decât cele mai cumplite morţi trupeşti. Dacă am avea mereu în minte acest lucru, frica de Dumnezeu nu ar slăbi nicicând în noi şi n-am săvârşi nici un fel de fapte potrivnice fricii de Dumnezeu. Să presupunem că ne tulbură patimile, întărâtându-se ele, conştiinţa, îmboldită de frica de Dumnezeu, cere să le stăm împotrivă; a nu face pe placul patimilor pare că e totuna cu despărţirea de viaţă, cu omorârea trupului. Ca atare, când iau naştere aceste simţiri smintitoare şi încep să clatine conştiinţa, grăbeşte-te să deştepţi în tine frica de Dumnezeu şi frica de judecata lui Dumnezeu cu toate urmările ei. Atunci, ameninţarea morţii mai cumplite va alunga ameninţarea morţii mai puţin cumplite şi îţi va fi uşor să aperi cerinţele datoriei şi ale conştiinţei. Iată cum se împlineşte spusa înţeleptului: „Aminteşte-ţi cele mai de pe urmă ale tale, şi în veac nu vei păcătui”.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011, p. 233-234)
Preluat de pe site http://schitulclosca.ro/2014/11/21/talcuirea-evangheliei-zilei-21-noiembrie-2014/
Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Se luminase de ziua cand s-a terminat slujba. Lumea parca inca zabovea in biserica,asteptand sa vorbeasca cu Parintele,peste mine venise insa toata oboseala si toata boala, imi era atat de greu incat cateva minute m-am gandit ca poate e mai bine sa ma asez intr-o masina si sa plec acasa, apoi am realizat ca e si mai greu, si desi amintirea casei mele incalzite ma atragea...am luat bagajul si am mers la arhondaric, intr-o chilie neincalzita.
Surorile au facut insa focul la centrala, mi-au adus ceai,mi-au dat medicamente si am adormit pana dupa amiaza...
A petrecut restul de zile acolo. Cand la trapeza, cand inapoi in chilie...Nu am spalat un vas , nu am pus o farfurie pe masa... abia am facut cate ceva...neputincioasa m-am simtit si extrem de bolnava... Maica stareta si parintele au plecat la o alta manastire, dupa programul randuit de ierah, noi am ramas insa in manastire,cu surorile, facand randuiala zilnica. Am citit, ne-am rugat, am implinit, dupa posibilitati, ceea ce trebuia.
Si sambata dimineata am mers la biserica stiind ca parintele nu o sa fie acolo. Deci doar pentru ceea ce mai era la ora aceia din pravila de dimineata.
Ap. II Corinteni 11, 1-6
Fraţilor, de mi-aţi îngădui puţină neînţelepţie! Dar îmi şi îngăduiţi, căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită. Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea în Hristos. Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe Care nu L-am propovăduit noi, sau luaţi alt Duh, pe Care nu L-aţi luat, sau altă Evanghelie, pe care nu aţi primit-o, voi l-aţi îngădui foarte bine. Dar eu socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. Şi chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă, ci v-am dovedit-o în totul faţă de voi toţi.
Ev. Luca 9, 1-6
În vremea aceea, chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus le-a dat putere şi stăpânire peste toţi diavolii şi putere să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi; şi a zis către dânşii: să nu luaţi nimic pe cale: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, şi nici câte două haine să nu aveţi. În care casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi. Iar unde nu vă vor primi, ieşind din oraşul acela, să scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor. Ei au plecat şi au mers prin sate, binevestind şi tămăduind pretutindenea.
„Si i-a trimis (pe Sfinţii Apostoli) să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu.” Atunci numai în Palestina, iar apoi în întreaga lume. Propovăduirea începută atunci nu încetează până azi. În fiecare zi auzim ceea ce Sfinţii Apostolii ne-au predanisit de la Domnul în Evanghelie şi în scrierile apostoleşti. Timpurile nu fac nici o deosebire: îi auzim pe Sfinţii Apostoli şi pe Domnul însuşi ca şi cum ar fi înaintea noastră, iar puterea care lucra în ei lucrează până acum în Biserica lui Dumnezeu. Pe nici un credincios nu îl lipseşte Domnul de ceva: ceea ce aveau cei dintâi au şi cei de pe urmă. Credinţa aşa a cugetat dintotdeauna şi aşa cugetă în continuare; dar a venit cugetarea deşartă si a despărţit ceea ce este de ceea ce a fost. I s-a părut aici o prăpastie atât de mare, că a început să i se învârtă capul, ochii i s-au împăienjenit şi Domnul dimpreună cu Sfinţii Apostoli s-au cufundat pentru ea într-un întuneric ce i se pare de nepătruns. După faptă şi răsplată: să culeagă roadele a ceea ce a semănat; nu e în ea decât prăbuşire a duhului. Nu putem tăgădui că nu simţământul ei de împotmolire în întuneric şi nevedere a luminii nu este mincinos – dar cine e de vină? Singură s-a băgat în ceaţă şi continuă să facă acest lucru. Până acum n-a dovedit cu nimic că nu putem socoti cuvântul Scripturii drept cuvântul adevărat al Sfinţilor Apostoli şi al Domnului însuşi – nu ştie decât să ţipe întruna: „nu văd, nu văd!” Credem, credem că nu vezi! Dar încetează a mai vomita din tine ceaţă – atmosfera din jurul tău se va aerisi, lumina lui Dumnezeu se va putea arăta si vei începe să vezi. „Dar asta ar însemna să încetez a fi eu însumi!” Iată care-i necazul! Hai, termină; celorlalţi o să fie mai liniştiţi. „Nu, asta nu se poate. Eu trebuie să dăinui până la sfârşitul veacului, ba vor apărea unii încă mai iscusiţi ca mine. Am prins început în cea dintâi minte zidită, dinainte de întemeierea lumii, si câtă vreme dăinuie această lume voi sufla ca viforul peste cărările adevărului şi voi ridica împotriva lui un stâlp de praf.” Dar nu vezi că te întuneci doar pe tine, iar în jurul tău totul e luminat? „Nu, tot o să arunc eu praf în ochii cuiva; şi dacă nu, măcar să ştie cine sunt eu. Nu o să tac niciodată, iar voi, cu adevărul vostru, n-o să-mi închideţi gura.” Dar cine nu ştie asta? Toţi ştiu că titlul tău de glorie e încăpăţânarea cu care o ţii pe-a ta în ciuda tuturor dovezilor vădite care îţi dau în vileag minciuna. Tu eşti hula împotriva Duhului Sfânt; ca atare, să te aştepţi la împlinirea osândei pe care ţi-a dat-o Domnul însuşi.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011, p. 234-235) .
PRELUAT http://schitulclosca.ro/2014/11/22/talcuirea-evangheliei-zilei-22-noiembrie-2014i/
Si in anul in care au fost aduse sfintele lui moaste in catedrala, Parintele l-a intampinat cantand ca si acum :
Fiu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu și atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarași ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.
Am bucuria de a avea trei copiii care poarta acest nume: pe fiul meu cel mare, pe fiica mea cea mare (nora mea) si pe fiul meu cel mic (penultimul fin, Andrei Iacob). Ei toti sunt ai mei si Sfantul Andrei stie cat de mult am iubit acest nume si cat de mult il cinstesc in inima mea!
Am ramas la Closca si sambata. Deja raceala incepea sa treaca... am inceput si eu sa misc un pic prin trapeza... un ceai, o ciorba calda, un zambet si iubirea surorilor au facut ceea ce o spitalizare intr-o clinica privata nu ar fi facut.
Am stat impreuna cu sora I si cu V si cu A... plus surorile din manastire...Obstea parca creste si rugaciunea sporeste acolo, in pustia Dobrogei.Pana si curtea arata altfel decat acum un an...In grajd avem o vacuta, in curte pasari si rate si bibilici galagioase... Si e o stare deosebita, o ospitalitate aavramica...
Am gatit, am pregatit pentru ziua urmatoare mancarea pentru pelerini, am citit canoanele, am "facut" ceasul 9 , vecernia, pavecernita...Am trait impreuna cutremurul! Eram in trapeza cand am simtit ca totul se clatina ... Noi am fugit in curte unde lucrurile stateau chiar mai rau , in sensul ca animale si pasarile din satul intreg tipau... a fost sinistru , ca un inceput de apocalipsa ...
Dar nu putea fi nimic rau : desi noi am batut in usa care ducea spre chilia parintelui spunand:
-Parinte, e cutremur!
Parintele nu a iesit, iar maica stareta in acele minute citea pavecernita si ... nu s-a oprit din rugaciune!
Acesta e monahul! Si pentru rugaciunile lor, Dumnezeu se milostiveste de noi!
La miezul noptii ne-am retras in chilii
Ap. Efeseni 5, 8-19
Fraţilor, altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bine-plăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea zice: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos». Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.
Ev. Luca 12, 16-21
Zis-a Domnul Pilda aceasta: unui om bogat i-a rodit ţarina şi se gândea în sine, zicând: ce voi face, căci nu am unde să-mi strâng roadele mele? Dar şi-a zis: aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi; şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele. Apoi voi zice sufletului meu: suflete, acum ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău; iar cele ce ai strâns tu ale cui vor mai fi? Aşa se întâmplă cu cel care-şi adună comoară pentru sine însuşi, şi nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte.
,,Și se gândea întru sine zicând: Ce voi face…?’’ (Luca 12,17)
Aţi auzit Evanghelia. Se vorbește despre o pildă a Domnului. În ea, Hristos zugrăveşte portretul omului lacom.
Cu limba mea săracă voi încerca să va prezint din nou tabloul pildei de astăzi. Va solicit putin atentia si chiar imaginatia - care nu intotdeauna este puntea dracilor...
Este noapte. Păsările dorm pe ramurile lor şi pruncii în leagănele lor. Oamenii muncitori, după osteneala şi truda de peste zi, se odihnesc pe paturile lor tari. Până și cei întemniţaţi îşi închid pleoapele lor după gratiile închisorii.
Unul singur nu doarme. Ca şarpele se răsuceşte în patul său şi reflectează continuu: ,,Ce voi face…?’’(Luca 12,17). ,,Ce voi face?…’’. Cine spune acest cuvânt? Îl spune bogatul - mare proprietar funciar. Fusese o excepţională rodnicie în acel an. Toate – binecuvântare a lui Dumnezeu. Ce ar fi trebuit să facă? Să-I mulțumească Atotputernicului Dumnezeu. Dar el – nimic. Se gândea că depozitele lui sunt deja mici şi nu încap. Tot timpul îşi spunea: ,,Ce să fac…?’’.
Problema lui era uşoară. Putea s-o rezolve imediat. După ce păstra ceea ce-i era necesar pentru el însuşi şi familia lui, pe celelalte putea să le plaseze în depozitele securizate, care existau; adică: în stomacurile oamenilor sarmani. Astfel, problema s-ar fi rezolvat. Dar, din nefericire, el nu se gândea la aşa ceva.
În sfârşit, găseşte o soluţie. Va dărâma depozitele lui, va construi unele noi, mari, va aduna acolo toate bunătăţile lui şi va spune sufletului său: Suflete al meu, ,,ai multe bunătăţi’’, pentru mulţi ani; ,,odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te’’(Luca 12, 18-19). Aşa gândea. Dar a calculat fără proprietarul hotelului acestei vieti... Nu s-a gândit că viaţa este scurtă.
Deodată, la miezul nopţii, un vizitator pisălog şi nedorit îi bate la uşă. Este moartea. Ţi-a venit ceasul, zice, şi nu mai ai nici un termen… Şi din acel moment, bogatul moare, ca să se găsească de-acum înaintea judecății lui Dumnezeu.
Aceasta este pilda. De atunci, de când a spus-o Hristos, au trecut douăzeci de veacuri, dar tabloul ei este în fiecare zi înaintea noastră.
Îl vezi pe unul care are un oarecare mic venit, suficient ca să trăiască? Aude în biserică „pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi”, pâinea noastră de fiecare zi şi trebuinciosă, dă-ne-o nouă astăzi (Matei 6, 11), dar îşi bate joc de toate cele sfinte... Este un lacom, un hrăpăreţ. A făcut un milion? Vrea să facă două. Le-a făcut pe cele două? Vrea să le facă trei, patru, opt... Este nesătul şi avid.
Lacomul seamănă cu hidropicul, care oricâtă apă ar bea însetează tot mai mult. E asemenea lui Midas din Epoca Antică, care îi rugase pe zei ca tot ce atinge să se transforme în aur şi în cele din urmă a murit sărac şi flămând în mijlocul aurului. Acesta este portretul lacomului. Niciodată nu zice ajunge. Și continuu se nelinişteşte pentru avuţiile sale.
Acest groaznic microb al lăcomiei nu atacă doar persoane, ci şi popoare întregi. Astăzi, problema socială rămâne nerezolvată din cauza lăcomiei. State mari se mişcă lacom împotriva altora mici şi nu concep să le ajute. E nedrept, e trist. Dacă ar fi existat dreptate şi filantropie, pământul ar fi putut să hrănească o populaţie dublă şi triplă.
Este tocmai portretul bogatului din Evanghelia de astăzi, care are ca deviză: „Toate pentru sinele nostru, nimic pentru ceilalţi”. Aceasta este deviza satanică a lacomului.
Pentru că ce este lăcomia? Lăcomia este să nu te mulţumeşti cu puţine, cu cele necesare, ci să vrei mai multe decât îţi trebuiesc în viaţa ta. Ce trebuie să faci? Să păstrezi pentru tine însuţi doar cele de care ai nevoie.
Imaginaţi-vă să fi fost pusă in practica Evanghelia, care rezolvă uriaşa problemă socială, şi să fi zis în acest ceas fiecare dintre noi: Voi păstra doar ceea ce am nevoie, iar celelalte le voi da săracilor... Să luăm această hotărâre cel puţin noi.
Spunem minciuni că muncim pentru pâinea noastră. Există oameni care au adunat atâtea bunătăţi, zici că vor trăi o mie de ani; şi unii nu au o pâine, nu au pâine nici pentru o zi. Asta este dreptate? Este omenie? Este creştinism? Este Evanghelie?
Să păstrăm ceea ce ne este necesar pentru ziua de azi; şi celelalte - o, celelalte, care nu sunt puţine şi care nu sunt ale noastre, ci sunt „ale văduvei, ale orfanului”, ale celui nenorocit, sunt ale patriei, sunt ale nevoii reale – să le dăm celor cărora le aparţin.
Am fi cel mai bogat stat, dacă am împlini Evanghelia; am face minuni. Dar acum, deviza cea satanică este: „Ce să fac...?”. Şi ne cuprinde îngrijorarea şi anxietatea. Spun psihologii: Anxietatea este cea mai mare boală a veacului nostru. Toţi au anxietate. Trăim in anxietatea unei societăţi, care a dobândit bunătăţile lumii şi şi-a umplut depozitele, dar cu toate acestea nu este fericită. Deşi ar fi putut să-şi rezolve problema şi să fie fericită prin a da, ca să trăiască toate neamurile şi să nu moară de foame copiii pe străzi. Noi, cu toate acestea, nu împlinim Evanghelia; le păstrăm pe toate pentru sinele nostru, iar pe de altă parte ne copleşeşte anxietatea.
Cine este creştin adevărat? Cel care poate să zică – şi să păstreze – „pâinea noastră cea spre fiinţă”, iar pe toate celelalte să le dea. Ţine pentru sinele tău - câte îţi trebuiesc? – şi celelalte dă-le altora. Dă-le pentru filantropie, dă-le sărmanului, şcolilor, bisericilor, omenirii. Ar fi un lucru mic, ca noi romanii să încărcăm 15-20 de vapoare cu cartofi, cu porumb, cu orez etc. şi să le trimitem în Africa (in Congo, in Siera Leone, in Burundi…), acelora care suferă de foame şi trăiesc în sărăcie?
Filantropie şi milostenie predică Evanghelia lui Dumnezeu. Dar, din nefericire, oamenii astăzi nu aud Evanghelia, care are soluţia problemei sociale. De aceea, Hristos, la sfârşit, a spus foarte mâhnit: „Cel ce are urechi de auzit să audă” (Luca 14, 35). Cel care nu are urechi, va avea sfârşitul lacomului, sfârşit pe care fie ca nimeni din noi să nu-l aibă, ci toţi să fim credincioşi şi să încercăm ca auzind Evanghelia să o punem în practică.
Oftează băncile de milioanele din depuneri. Câte lucruri bune am fi putut să facem, câtă filantropie, câtă milostenie! Şi statul nostru putea să fie un stat milostiv şi filantrop. Acum oftează băncile, dar banul se află în pericolul de a disparea. Nu vorbesc pesimist, vorbesc despre realitate; nu este exclus ca aceste milioane să se transforme poimâine în frunze uscate de toamna şi cu un milion să nu poţi să cumperi nici o bucată de pâine. În timp ce cu milioanele pe care le ai acum – acum, iar nu mâine -, ai putea să faci atâtea lucruri bune în omenire. Dar lăcomia, cu deviza ei diavolească „Toate pentru sinele tău, nimic pentru ceilalţi”, nu te lasă.
La mormântul unui elveţian, care este fondatorul Crucii Roşii, există deviza opusă: „Toate pentru ceilalţi, nimic pentru sinele nostru”. Elveţia este un stat mic, dar filantrop. La foametea din 1940, `42, `43, `44 a ajutat poporul grec cel de o credinta cu noi. Din strictul lor necesar, da din strictul lor necesar, au umplut vapoare şi le-au trimis in Grecia. Elveţienii au flămânzit, ca să-i hrănească pe greci...
Aşadar, luaţi ca şi cântar această pildă şi cântăriţi sinele vostru, statul nostru, lumea. Veţi constata că cei care strigă mai mult despre dreptate sunt cei mai mari hrăpăreţi, cei mai mari iubitori de arginţi şi materialişti. Aceştia - ca program al vieţii lor - au pe „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (I Corinteni 15, 32). Dar noi nu. Programul nostru să fie: Toate pentru ceilalţi, nimic pentru sinele nostru! La această înălţime ne cheamă nu popa Leontie, ci Hristos Dumnezeu, pe Care copii ai Sfantului Apostol Andrei, copii ai Basarabilor si Brancovenilor, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii. Amin.
A fost o duminica minunata. In biserica(desi fotografiile mele nu prind tot) au venit oameni dragi pe care eu nu-i vazusem de catva timp: doi parinti cu cinci dintre cei sapte copiii, alti parinti cu toti cei cinci copiii!O mama si-a asezat fetitele de cativa anisori pe scaune, le-a dat in maini foile cu Canonul sfantului Ioachim si fetele, asa micute, cantau cu noi! Familii deosebit de frumoase! Parintele i-a luat pe baieti in sfantul altar si ei au tinut ripidele preinchipuind pe heruvimi! Iar mama cu cele doua fete au completat strana!
Simteam ca nu-mi pot opri lacrimile ! Si ma gandeam la ... toti acei copiii care ...nu au fost nascuti! Si ma gandeam cati prunci nu s-au nascut si ar fi fost asemenea acestor copiii! Dumnezeu sa ierte Romania care se chinuie in sangele acestor prunci! Si sa nu ne mai intrebam de ce avem un presedinte nebotezat in credinta noastra stramoseasca! Suntem crestini?Am fost crestini?
Parintele a citit rugaciuni de dezlegare de boala...
si in timp ce sfintia sa a ramas in biserica cu fiii duhovnicesti , noi am plecat in sat sa ducem satenilor care nu au ajuns la biserica, predica pentru evanghelia din acea sfanta zi!
-Sa o luati si pe Doina-Elena!
(ca si cand cineva nu m-a luat pana acum, nu lenea meq m-a tinut departe de ulita!)
impartind cu ele noroiul ulitelor dar si bucuria ciulinilor amintindu-ne cuvintele evanghelice ...
| "...Priviţi la crini cum cresc: Nu torc, nici nu ţes. Şi zic vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba care este azi pe câmp, iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puţin credincioşilor!"(Evanghelia dupa Luca cap 12) |
Seara tarziu m-am intors in casa avand un pic de teama de cutremurul care putea sa fi daramat ceva si rugandu-ma sa pot sa-mi pastrez pacea daca aveam sa gasesc ceva rau. Cu bucurie va spun insa ca... niciun fir nu a fost miscat din loc! Asa e cand pentru tine se roaga altii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu