De ce e greu sa ne iubim unii pe altii?

O sa fie doar retorica.

De ce e atat de greu sa ne iubim unii pe altii?

De ce sunt singura?

De ce nu e nimeni in casa mea? 

Pentru ca nu mai e Grig?

Pentru ca au crescut copiii nostrii?

Dar nu mai sunt persoane care au nevoie de gazduire?

Sau nimanui nu-i pasa ce mai fac?

De ce nu-si tin oamenii promisiunile si la primul clopotel fug de langa tine spre altii?

De ce nu mai exista onoare, cuvant,promisiune ferma decat prea putin, prea fragil, prea pe cale de disparitie?

De ce vor unii sa stie totul despre tine in loc sa stie macar putin  despre ei ?

De ce nu mai exista rudenie adevarat dusa din neam in neam pana la stra-stranepoti?

De ce nu ne iubim unii pe altii?

Ma doare enorm in piept. Durere violenta ca la infarct.Este o durere cu care traiesc  accidental,dupa moartea lui Grig, pentru ca, vine-pleaca, vine-pleaca.Uneori sta mai mult . Alteori cat sa-mi aminteasca ca suntem muritori.Durerea- amintirea despartirii de el. Si, uite,acum, durerea revine parsiv ,dupa moartea mamei.Am zacut in pat, nu am dormit. Durerea mergea pana in spate spre plaman.

Dar m-am ridicat pentru ca eu sunt un om al promisiunilor onorate. De aceia nici nu pot primi usor langa mine pe cei care se razgandesc si te lasa descoperit, confuz in ultimul moment. Nu pot . Chiar nu pot.

Sunt un om care social, profesional am reusit! Dar am reusit fiind ordonata si tinandu-mi promisiunile! Cand nu am sa mai pot, fie am sa fiu moarta, fie am sa fiu retrasa social.Dar m-ar durea ca cineva sa spuna"m-ai dezamagit".

Ma gandeam in ziua dinainte de inmormantarea mamei ce Fericire mi-se potriveste , pornind de la ce i-s-ar fi potrivit mamei. Mie, cred ca mi-s-a potrivit  cel mai mult ,pana acum "Fericiti facatorii de pace", pentru ca am iubit intelegerea si toleranta. Am multime de pacate! Dar eu pe Grig, cand venea acasa il odihneam. Nu-l intrebam, cand manca , lucruri care stiam ca -l deranjeaza!

Inainte sa stiu ca sunt"neputinte" am inteles neputintele tuturor, stiind ca atat pot uniii si ca si eu am multe neputinte. Dar am o limita a tolerantei, limita merge pana la lipsa iubirii. Acolo, ma opresc!

Accept sa ma lasi  in ploaie sau viscol, dar spune-mi ca"asta e!" dar nu incerca sa-mi arati ca defapt eu sunt sub soare blajin, pentru ca de fapt, tu ma lasi sub o umbrela mare a  lipsei tale de compasiune si asta inseamna lipsa de iubire.

Stiu, daca as fi si mai bolnava decat sunt si mai neputincioasa decat sunt, alti oameni decat multi din cei agatati acum de mana mea, mi-ar fi alaturi. Pentru ca, Dumnezeu nu ma lasa niciodata, dar niciodata, din grija Lui. Dar, tie, omule de langa mine, iti sta in inima ta sa alegi cum sa fii fata de mine! Dumnezeu sigur vrea ca tu sa fii sprijinul meu , nu altul! Eu sunt azi, aproapele tau!

Ce ai facut tu astazi pentru mine? Poti sa patrunzi acest adevar?

PS. Cuvintele mele sunt pentru multi, dar si pentru mine! Mai putin pentru :Nicolae, Maria,Maria, Iuliana, Adelina , Lucretia , Elena si Anca, Ana.

Dar ziua nu s-a sfarsit!Poate se mai adauga si altii!

Ce am facut eu azi pentru altii?

??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Mi-e greu sa privesc in ochii cuiva...gandul meu este spre mama si parastasul ei de maine...Si eu am neputintele mele, mai mari decat ale celor care ma lasa asa... de izbeliste.