Amintirile mele despre Grig sunt amestecate cu amintirea pomenirilor lui.Am trait in acesta lume, 23 de ani impreuna, plini, rodnici, cu bune si mai putin bune, cu ani in care am trudit mai mult si ani in care deja ne relaxam privind oceanul...
Uite-l aici!
E una din pozele mele dragi, nu pentru ca ar fi prea reusita, ci pentru ca surprinde exact modul lui de a fi, atat de drag mie, atat de personal. Privea marea.Eram in Spania,la Lloret de Mar, in vara dinaintea mortii lui.Privea Mediterana, parca stiind ca niciodata nu va mai ajunge aici.Si era in privirea lui acea distanta din pricina careia si astazi ma dor amintirile...
Grig avea un extraordinar simt al umorului.Rasul cu el era atat de contagios incat si acum radem amintindu-ne vorbele lui.
-Tati, tati!-il striga Ruxandra cand era micuta, in unele zile in care se intampla ca el sa fie acasa dimineata.
Ii raspundea greu, preocupat de propriile lui lucrari.
-Da, Ruxandra!
-Mancam la unu?
-Nu, Ruxandra, mancam acasa!
-Tati! Eu ziceam, ora unu!-se supara copilul...
Si mai tarziu, la pranz,copilul revenea:
-Tati, tati, e unu!
-Unde e?Unde e? Nu-l vad!
-Tati, e ora unu!
Era ceva poznas in atitudinea lui.
Uite-l aici!
Il alergam sa-i fac poze dupa niste copaci, undeva , parca in Granada, in aceiasi vara 2007...
Si am invins si am facut poza, pentru ca altfel amintirea acestor zile s-ar fi dus ca atatea alte amintiri si eu nu as mai fi avut alinarea ca am trait aceste lucruri, Dumnezeu mi-le-a dat.
Sambata am facut parastasul de 6 ani, in sfanta manastire Sfintii Voievozi, locul in care a fost depus si apoi a avut slujba de inmormantare, biserica in care s-au facut toate parastasele lui primii doi ani.
M-am dus devreme cu cosul cu coliva, singura, iar tragand de toate, dar am fost rasplatita de frumusetea slujbei, de faptul ca a fost pomenit la proscomidie.Nu am ridicat capul din pamant decat pentru a privi spre sfantul altar, credeam ca nu stiu de prezenta mea decat cei care ma insoteau, persoane la fel de "incolore"ca si mine, dar brusc lumea a inceput sa trimita lumanari pentru coliva lui...prieteni, oameni care l-au cunoscut, care l-au respectat si iubit.Si a fost in gestul lor atata frumusetea incat cred ca Dumnezeu a aprins cu lumina lor stelele in noaptea care a urmat. Lumanarea,simbolul vietii vesnice si marturisirea noastra ca suntem fii ai Luminii Line...
„Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi"(Isaia 9:1)
Oricat de suparati am fi cand facem parastase pentru cei adormiti,adunand anii de cand ei sunt plecati de langa noi, avem si o speranta in plus ca facem ceva pentru ca Dumnezeu sa ridice pacatul de deasupra lor si sa-i mantuiasca.
Lumea vorbeste despre eliberarea pe care o simt cand fac parastas pentru cei adormiti. Eu insa tocmai la parastase simt si mai puternic povara mantuirii lui si oricat as face simt ca nu e destul.
Ne mantuim impreuna asa cum impreuna am trait si lupt pentru acest lucru imediat dupa ce a am vazut ca viata lui aici s-a sfarsit,dar ne mantuim si prin comuniune cu cei toti care prin rugaciunea personala si prin lumanarea lor pusa pe coliva sotului meu,devin partasi la ruga, iubirea fiind cea care restaurează prin har şi integrează în comuniune, prin Biserică, pe cei vii cu cei adormiţi.
Sper, slava Domnului ca sper, ca rugaciunile facute pentru sotul meu, sa fie puntea pe care Dumnezeu o lasa sa cresca peste intinderile parjolite , sper ca lacrimile noastre sa fi stins arderea si el sa fie, ca in poza de mai sus alergand , razand, asteptandu-ne.
Nu l-am uitat niciunul dintre noi.Gestul oamenilor sambata arata inca odata ca nu l-au uitat si el e viu, pentru ca Aristotel spunea ca un suflet moare atunci cand este uitat!
La pogorarea Sfantului Duh este o rugaciune pe care o citesc preotii in care se spune:
Tu, Doamne al slavei celei vesnice, Fiule iubit al Parintelui celui Preainalt, Lumina vesnica din Lumina vesnica, Soare al dreptatii, auzi-ne pe noi care ne rugam Tie: Odihneste sufletele robilor tai, ale parintilor si fratilor nostril, care au adormit mai inainte, si ale celorlalte rudenii dupa trup, si ale tuturor de o credinta cu noi, pentru care si facem acum pomenire[.….] Auzi-ne pe noi, smeritii robii tai, care ne rugam Tie si odihneste sufeletele robilor Tai in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea; aseaza sufletele lor in locasurile dreptilor si fa-I vrednici de pace si de iertare. Caci nu mortii Te vor laud ape Tine, Doamne, si nici cei care sunt in iad indraznesc a-Ti aduce Tie marturisire, ci noi, cei vii, Te binecuvantam, Te rugam, si aducem Tie rugaciuni de milostivire si jertfe pentru sufletele lor".
Amin.Amin.Amin.
Dumnezeu să-l odihnească!
RăspundețiȘtergere