Ganduri de seara de decembrie 2013

E deja 3 decembrie! Pentru mine luna decembrie e o luna grea.M-am despartit de oameni dragi in decembrie. Moartea lui Grig, despartirea de el a indoliat toate zilele vietii mele, dar cel mai greu imi este sa traiesc fara el in luna decembrie.La doar doi ani dupa moartea lui Grig a plecat spre Acasa, Zaharia, socrul meu.

Anul acesta asteptam fetita fiului meu care urma sa se nasca  in decembrie si ea urma sa scuture clopoteii pomului de Craciun.Acum fetita scutura clopoteii cerurilor si noi ne bucuram pentru ea si pentru ca i-am daruit lui Dumnezeu un ingeras, dar e o bucurie cu lacrimi pentru ca oriunde este iubire e si durerea despartirii.

Am, desigur am, incredere in pronia lui Dumnezeu si stiu voia Lui, e singura buna.

Si mai stiu ca orice necaz pe care l-am trait m-a aruncat in bratele Lui Dumnezeu si nimic pamantesc nu am trait ca iubirea Lui.

Nu vreau sa mint! Nu, inca nu m-am ridicat. Nu am in mine puterea lui David care dupa moartea copilului pe care il daruise Batseba isi spune:

"Dar acum el a murit; de ce să mai postesc? Îl mai pot eu, oare, întoarce? Eu mă voi duce la el, iar el nu se va mai întoarce la mine".(Regi, cap 2;12)si nici a apostolului Pavel care spune: „pentru mine viața este Hristos, iar moartea, un câștig” (Filipeni 1,21). Si nu o am pentru ca sunt o biata femeie orbecaind prin lume, incercand sa inteleaga sensul acestor lucruri. Nu vreau sa scriu despre moarte, nu pentru ca mi-ar fi frica de ea ci pentru ca Iisus Hristos a invins moartea nu numai pentru cei aflati atunci in locuinta mortii ci si pentru noi cei de acum„Dumnezeul părinților nostri a înviat pe Iisus, pe care voi L-ați omorât, spânzurându-l pe lemn (…) și suntem martori ai acestor cuvinte noi și Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă” (F.A. 5, 30-32). Stiu, stiu , cred cu toata fiinta mea ca viata nu se termina aici si cred ca nu trebuie sa luptam sa invingem moartea castigand timp pentru pacate , cat adunanad merinde pentru Judecata! Nu stiu cum este raiul! Dar daca am trait atatea momente frumoase, pline de iubire in viata mea si inca ma bucur de amintirea lor  tarzie, apoi intalnirea cu Dumnezeul Treimic, cu Maica Domnului, cu sfintii cum poate fi? Acesta e Raiul! Prezenta lui Dumnezeu, existenta noastra in lumina Sa. Nu stiu nici cum este iadul, dar am trait atata durere cand i-am pierdut pe cei dragi, cand le-am acoperit chipul stiind ca in acesta viata e ultima aplecare pe trupul lor, e ultimul sarut, incat ma gandesc ca iadul e despartirea de Hristos stiind ca nu mai poti face nimic! Doar sa astepti ca peste ani, zeci sau sute de ani sa se nasca in neamul tau cineva ca sa se roage pentru tot neamul si Iisus Hristos sa-l miluiasca pe el si pe tine. Altfel... vom trai in iad ca si bogatul nemilostiv, suferind dupa o picatura de apa...  Nu, nu mi-am revenit!Multi oameni, preoti si mireni, se roaga pentru mine. Dar inca mi-e greu. Acum m-am trezit brusc atacata de un virus. Ma doare in gat, nu pot vorbi, tuseasc pana la lacrimi... Dar si astea sunt amanunte fara multa importanta. Stiu, am aflat iar ca in acest moment in care scriu o multime de oameni sufera mai mult si mai dureros decat mine.Astazi am vizitat iar niste centre in care cresc copii care nu au parintii, care sunt abandonati de la nastere. Sunt atat de mici! Si stateau linistiti in patuturi, fara sa planga, pentru ca au invatat ca plansul nu ajuta, doar plansul pentru pacate ajuta, dar ei sunt fara pacat! Daca Dumnezeu o sa vrea o sa treaca ! Am invatat sa spun, sa marturisesc mereu ca totul este in puterea lui Dumnezeu, nimic nu e al meu si El ma iubeste cel mai mult"precum in cer asa si pe pamant"si le iau pe toate ca din mana Sa.Si asta pe mine ma usureaza putin...