Sunt aici, dragii mei!

M-am intors ieri! Nu am mai batut toaca plecarii mele. Am fost pelerin iarasi in Ucraina.Cei care cititi blogul meu stiti cat de mult iubesc Ucraina si faptul ca as plecat oricand spre acele locuri. In primavara am mers cu prietenii mei din Braila si Pelerinaje Ucraina.Era a doua oara! Mi-a placut atat de mult incat am scris zile intregi despre acel pelerinaj.Mi-am dorit sa plec iarasi cu organizatorul din primavara, un tanar minunat, minunat!Dar timpul a trecut, lucrurile se racesc(oare de ce nu avem timp suficient sa mentinem relatiile bune pe care le legam? Nu este si aici tot uratul?).

"Babutele" mele cu care plec in pelerinaje in Romania m-au anuntat, cu putin timp in urma, ca merg in Ucraina si ca parintele Alexie le va insoti si a fost suficient sa ma faca sa strang bagajul si sa plec. Parintele Alexie e preot calugar la  o manastire(nu am binecuvantare sa spun unde)si ne-a insotit in primul meu pelerinaj in Ucraina. Am o lista lunga de preoti , dar recunosc, ca si voi, ii trec intr-o anumita oridine pe pomelnice. Parintele Alexie e mereu primul dupa duhovnicul meu! Si asta spune mult!Este in parintele Alexie atat iubire pentru altul, atata rabdare si ingaduinta iubitoare incat, cand ma despart de parintele Alexie lacrimez!Si parintele lacrimeaza!

Multi oameni m-au iubit in acesta viata, dar prea putin ca parintele Alexie !Si de aceia doar kilometrii  ne despart!Nu stiu cum sa-i umplu, nu stiu cum sa fac!Dar stie Dumnezeu si atunci fiecare intalnire e ca si cand niciun moment nu am fost despartiti...Si mainile sfintiei sale imi prind capul in imbratisare care ma curateste de dureri...

Deci am plecat in pelerinaj pe 25 octombrie 2013. Era o zi atat de plina de lucruri si intalniri incat am gandit ca doar Dumnezeu poate randui sa iasa toate bine! Si asa a fost!

Dimineata m-am trezit la ora 4!Am mers intai la spitalul Fundeni pentru o alta sedinta de chimioterapie a surorii mele, am stat pe holuri reci,in curent,citind din micul ceslov si conversand din cand in cand cu "apartinatorii".Am alergat dupa concediu medical si am primit palme de la doctorite care nu au doua vorbe la un loc, dar au puterea de a te rani si nu te poti lupta cu ele, pentru ca poti deranja relatia bolnavului si pana la urma, ce sens are ...Am mers la Directia de protectie a persoanelor cu handicap pentru completarea dosarului , la medicul de familie...drumuri intr-un Bucuresti aglomerat, stres, agitatie, in timp ce ea primea in venele ei tot mai fragile, serul ucigator de boala!

Si cand deja aveam motive sa ma consider obosita, am plecat spre orasul meu,am ajuns acasa la ora 13.30, mi-am completat bagajul pentru Ucraina, l-am luat si am plecat la o sedinta importanta!Era ora 14.

 La ora 15,30 s-a terminat sedinta.

Lumea greilor judetului pleca spre casa sau spre munte pentru relaxare.Eu mi-am luat din oficiul in care personalul de paza al Centrului Cultural imi pusesera bagajul, geanta -troler si cele doua gentute  portocalii, pe care le am totdeauna in calatorie, una cu mancare de drum si alta cu cartile de care nu ma despart niciodata. Purtam(de frica presei si a colegilor) un costumas lejer din jerse, cu fusta midi, negrul meu, datorita gentutelor portocalii nu mai era atat de profund, aratam probabil bucuroasa, prietenii ma tot intrebau:

-Unde mergi?

-La Kiev, in pelerinaj!

-Bravo!

Si pentru prima data, dupa aproape sase ani, nimeni nu ma mai compatimea, lumea chiar ma fericea!

-Sa ne aduci iconite!Sa te rogi pentru noi!

Doar cateva sute de metrii ma desparteau de locul plecarii in pelerinaj, asa ca am mers pe jos,tragand trolerul, vesela, frech, ca si cand abia m-am trezit din somn, desi aveam deja in urma 12 ore de alergatura.

La turnul clopotnita al catedralei pe care atat de mult am iubit-o, deja erau pelerinii. Nu va imaginati surpriza de a ma vedea imbracata cu fusta imediat sub genunchi:

-Parca nu sunteti dumneavoastra!

Rad  cand imi amintesc.Incerc sa tin in echilibru lumile acestea doua si nu reusesc totdeauna , asa ca mai mereu unii din ei sunt nemultumiti de mine.

Am conoscut in primele minute de asteptare pe cea mai buna femeie din viata mea! O cheama  Elena. Avea sa fie colega mea de pelerinaj, chiar daca dupa cateva ore m-am mutat pe bancheta din spatele ei, in acest pelerinaj mi-a purtat de grije si m-am incurajat, si a fost (nedrept, dar iubitor, jertfelnic) de partea mea in toate, ca eu sa ma simt bine!Nu am cuvinte sa va spun ce om minunat este!Dar am sa incerc pe parcurs sa o fac cat de cat.Cred, inca mai cred ca avem nevoie de exemple pozitive, inca mai trebuie ca cineva sa ne arate si binele, nu numai dracii din noi!

Drum lung se asternea in fata mea, stiam ce ma asteapta, dar aproape de capul drumului, daca Dumnezeu vroia asta, urma sa fie Poceaev-ul si sfantul Iov! Si peste toate Maica Domnului in cele mai frumoase, mai calzi si luminoase icoane pe care o femeie le poate vedea!Spun femeie, pentru ca noi(slava Maicii Domnului pentru asta!), la Muntele Athos nu putem intra.

Si pentru aplecarea capului meu pe rama icoanelor, merita sa fac iar acest pelerinaj.