Imi amintesc diminetile de iarna in care pregateam micul dejun. Casa era calda,dupa o noapte cu geamuri inchise, mirosea frumos a cafea , iar eu totdeauna imbracata in pijama, pregateam micul dejun pentru noi: farfurii cu senviciuri calde, cani cu ceai...gustari pe placul fiecaruia...
Trezeam intai copiii si ei veneau in bucatarie somnorosi si tacuti.
Trezeam intai copiii si ei veneau in bucatarie somnorosi si tacuti.
Trabaluiam cand Grig intra in bucatarie si nu ridicam capul din ibricele de pe foc.El intra incetisor, vinovat cumva ca e tarziu si nu ma ajuta cu nimic si invariabil scapa din mana clanta si ma speria. Iar eu, desi ma incrutam, nu ziceam nimic si continuam sa privesc ibricele de pe foc.
-Ce-i, mai? -zice putin tafnos ca si cand auzea gandul meu...
Dar nu-l auzea, stiu asta acum, pentru ca gandul meu era un gand de bucurie ca intra pe usa, iar el nu stia !
Copiii chicoteau de fiecare data, desi se speriau de zgomot si ziua noastra incepea abia dupa venirea lui si dupa ce el scapa clanta din mana!
Copiii chicoteau de fiecare data, desi se speriau de zgomot si ziua noastra incepea abia dupa venirea lui si dupa ce el scapa clanta din mana!
De ce nu ma opream din trabaluit si nu-i spuneam cat de fericita sunt ca intra pe usa?
Aceasta e o amintire pe care as vrea sa o pot pune intr-o cutie! Sa o asez pe raftul cu condimente si din cand in cand sa o ridic de acolo, sa o privesc si bucataria mea sa se umple cu ei si cu mirosul iubirii noastre.
"Cine uită, nu merită" (Nicolae Iorga)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu