"De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau? … Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Mt 7, 1-5)
Multe surprize vom avea la judecata, spune Parintele meu. Si eu de fiecare data ma gandesc cu bucurie la acest lucru. Pentru ca judec oamenii inca dupa patul lui Procust. Acum, de catva timp, ii asez pe calapodul vietii mele si sunt ingrijorata de fiecare data cand , din exterior lucrurile, viata lor este altfel decat spune Parintele ca trebuie sa fie.
George nu merge la biserica. Singurele dati cand a intrat intr-o biserica au fost cele legate de evenimentele familiei:nuntile noastre, botezul copiilor, inmormantarile si parastasele. Altfel, asa , de buna voie, din curiozitate sa auda ce se spune acolo, sau din dorinta de a privi interiorul unei bisericii, in afara manastirilor in prejma carora a ajuns in concedii, nu a intrat niciodata.Nu stie sa faca un pomelnic si nici sa aprinda lumanari in lumanararul de langa biserica.George este asemenea multora dintre noi.Un om serios, corect, cinstit, fara patimi,atent cu familia lui si cu toti cei din prejma lui:nu deranjeaza pe nimeni, nu supara cu nimic.Dar asa cum suntem foarte multi dintre noi si cum eram si eu inainte, nu participa la tainele bisericii... Si pentru asta ma rog de ani de zile ca el sa creasca in credinta, sa gaseasca calea de exprimare a credintei si slavei lui Dumnezeu. Nu pentru ca Dumnezeu are nevoie de asta, ci pentru ca el, George are nevoie.
Acum, zilele acestea am incercat sa ma apropii de el cu cuvantul. Si ii spuneam cat de important, cat de extraordinar este sa se spovedeasca si sa primeasca sfanta impartasanie...
-Ne mai iarta pe noi Dumnezeu dupa atatea pacate?
Si oricat de mult si de bland i-am spus ca exista iertare pentru fiecare...simteam cum cuvintele nu ajung la el...
Am luptat cu tristetea si cu durerea de a-l crede despartit de Dumnezeu prin mintea lui.
Ieri insa ma lamentam langa el:
-Nu ne rugam cat ar trebui, nu-i multumim lui Dumnezeu pentru ceea ce ne da, nu ne intoarcem privirea spre El...
-Cum adica nu ne rugam?-m-a intrebat dintrodata
-Pai, te rogi?
-Sigur ! mi-a spus
-Cum o faci si cand?
-Dimineata cand ma scol, ma spal, imi dau pe fata cu aghiazma, ma inchin si spun Tatal nostru!
Am inlemnit! O bucurie ca o raza dumnezeiasca m-a inundat.
-Bravo, Georgica! Eu ani de zile nu am facut asta! Bravo!
Il consideram pe George in mare pericol sa-si rateze mantuirea si defapt eu eram cea in perico judecandu-l. Poate in toti acesti ani in care eu am pendulat intre Dumnezeu si dumnezeii mei personali, pentru rugaciunea de fiecare zi a lui George, Dumnezeu mi-a lasat alte si alte ceasuri de pocainta in care sa-mi vad barna.
Sfantul Apostol Pavel, in Epistolele sale catre Romani si Corinteni, spune: Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule care judeci, esti fara cuvant de raspuns, caci, in ceea ce judeci pe altul, pe tine insuti te osandesti, caci aceleasi lucruri faci si tu care judeci (Rom. 2, 1). Cine esti tu, ca sa judeci pe sluga altuia? Pentru stapanul sau sta sau cade. Dar va sta, caci Domnul are putere ca sa-l faca sa stea… Dar tu, de ce judeci pe fratele tau? Sau si tu, de ce dispretuiesti pe fratele tau? Caci toti ne vom infatisa inaintea judecatii lui Dumnezeu (Rom. 14, 4-10). De aceea, nu judecati ceva inainte de vreme pana ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale intunericului si va vadi sfaturile inimilor. Si atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda (1 Cor. 4, 5).
Trebuie sa avem asprime fata de viata noastra,sa privim cu atentie catre noi,si cred ca mai bine este sa credem ca cei de langa noi sunt ascunsi in credinta, asa cum erau sfintii nebuni pentru Hristos, decat sa-i osandim pentru lucruri care pot sa fie exterioare si nu de esenta.
Dar asta nu trebuie sa ne faca sa tacem, sa nu-L marturisim noi pe Hristos, doar pentru ca unii, in preajma noastra sunt discreti. Eu, asta sunt! Un om , o femeie care alerga in urma lui Hristos si spune"Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!(Luca 17/13)
(v-am lasat un "mail" la articolul despre Manastirea Antim)
RăspundețiȘtergereTe sarut,Ella! A meritat sa scriu un an ,plata a fost ca m-ai gasit! Am sa-ti scriu ,deja ti-am raspuns la articolul despre manastirea Antim
RăspundețiȘtergereCred ca dorinta noastra, a amandorura, de-a ne regasi, ne-a adus iarasi impreuna. Si iata, s-a intamplat ! Sincer ? Sunt prea emotionata acum ca sa-mi gasesc cuvintele. Nu stiu ce sa va spun si ce sa va intreb mai intai : ce face mama ? ce fac copiii? Cat de trist si de ravasitor de frumos s-a asezat odata cu timpul pierderea sotului peste inima dvs... !
RăspundețiȘtergereDar promit ca am sa revin mereu in casuta dvs. plina de "amintiri tarzii", dar niciodata suficient de tarzii pt a privi, totusi, in zare cu sufletul invesmantat in sperante.
Chiar vara trecuta l-am intrebat pe Parintele Mihail despre dvs.
Cu drag...
Va multumesc ca n-ati uitat-o nici pe mama mea. Acum, pe 3 iulie s-au facut 7 ani de cand nu mai e. Nu mai e, e un fel de-a spune.
Dna Doina Elena, va rog... nu uitati sa-mi stergeti adresa de email pe care v-am lasat-o la finalul articolului despre Man. Antim. Desi, acum o aveti pe cea dupa contul yahoo, v-am dat-o si pe cealalta, dupa gmail. Pe yahoo primesc zeci, sute de mailuri si de multe ori refuz sa ma aventurez intr-un asemenea hatis.
Da,Elena,și eu mă luptam și mă mai lupt cu bârna și mai ales cu paiul...Dar am început să înțeleg că numai Dumnezeu știe inima fiecăruia.În fiecare păcatos zace un potențial sfant.Judecățile Domnului nu sunt ca ale noastre.
RăspundețiȘtergereCitesc cu placere blogul dumneavoastra! Sa continuati cat mai des!
RăspundețiȘtergereDe multe ori uitam sa privim in sufletul nostru si ne repezim infometati sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine. Poate pentru ca ne este mai la indemana, mai usor. Pentru ca nu avem intodeauna curajul, de multe ori nici ragazul sa privim cu onestitate la perdelele negre ale sufletului nostru. Chiar daca cu totii stim indemnul-porunca: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati". Si chiar daca deseori il uitam, glasul constiintei ne spune fara echivoc cand gresim ori facem ceva rau, insa noi ne prefacem fie ca n-am auzit, fie ca n-am priceput. Ori ii tragem cate un dos de palma ca sa o amutim. Ca sa ne dam dreptul de a ne duce mai departe cu voluptate si cu placere, cu nesabuinta dar si cu inocenta, propria noastra judecata. La urma-urmei, tuturor ne fuge gandul lacom la judecarea celorlalti. Toate poruncile crestine marcate de prohibitii ne fac cu ochiul ca sa le incalcam. Ca sa nu se intample ar fi trebuit sa ne nastem ingeri. Dar inger nu te nasti, ci devii...
RăspundețiȘtergereCine n-a judecat niciodata, sa ridice piatra si s-o arunce in cei care se declara, onest, infometati ori macar tentati de judecarea altora. Iar cine spune ca nu a judecat niciodata sa se intristeze.
Sigur,judecam si ceea ce e si mai grav,ne indreptatim in judecata altora:ca suntem maturi,ca avem experienta,ca noi nu am facut asa,ca stim sigur ca este bine cum spunem noi,clipa de clipa privim spre altii si prea putin spre noi!Parintele meu spune mereu:Cand arati cu un deget spre cineva,nu uita ca ai patru degete spre tine! Multumesc,Ella!Ma bucuri nespus de mult.
ȘtergereAm citit de mai multe ori aceasta postare de-aici de pe blog. Primul impuls a fost sa exriu putina teorie despre judecatile oamenilor, dar mi s-a parut un fel de cliseu sters, un stereotip si atunci am zis sa folosesc cubintele mele, adica ceea ce ma reprezinta pe mine. Cand auzim pe cineva ca il pune la punct pe altul,ii spunem imediat, "nu-l judeca, n-ai nici un drept"; cand atragem atentia cuiva ca a facut ceva nepotrivit, imediat suntem apostrofati, "cine esti tu ca sa ma judeci?" Cred ca judecam pe altii din cauza orgoliului nostru, vorbim de smerenie, insa suntem deosebit de mandri..... Cred ca primul pas ar fi ca sa inceapa sa ne pese de aproapele nostru, chiar daca nu-l putem ajuta material, o incurajare, o imbratisare face mult. Aveam obiceiul cand dadeam la vreun necajit milostenie, il certam sau il admonestam cand il vedeam caci isi luase tigari sau bautura. Mai tarziu am gasit niste invataminte de-ale parintelui Arsenie Boca in care spunea ca daca-i dai la un cersetor bani, sa nu te intereseze ca-si ia tigari de ei. Ce rusine mi-a fost..... Asa ca trebuie sa staruim in mersul la biserica, sa citim din Sfintii Parinti, sa-L avem pe Dumnezeu tot timpul in minte si in inima, iar El ne va descoperi ceea ce trebuie sa facem si cum sa facem. Pace si bucurie de la Domnul!
RăspundețiȘtergereOf, cred ca nu am termina intr-o viata ceea ce este de spus. Din fericire stam bine la teorie , din nefericire stam rau la practica.Este in multi dintre noi o autosuficienta pierzatoare. Judec pentru ca sunt matura si cred ca sunt inteleapta. Judec pentru ca sunt scolita. Judec pentru ca "sunt mama ta".Judec pentru ca sunt credincioasa si tu nu esti!(sic). Adevarul e ca judec pentru ca sunt departe de Dumnezeu si nu-l iubesc. Pentru ca daca ma gandesc mereu ca in chipul schimonosit al celui pe care il judec e chipul drag al lui Dumnezeu , atunci nu am sa-l mai judec.Imi spunea acum cativa ani o prietena draga, de la care am invatat multe, daca ne-am gandi cat de mult il iubeste Dumnezeu pe cel din fata noastra,atunci chiar ne-ar fi teama sa-l atingem.Pace si bucurie si tie, Adrian!
RăspundețiȘtergere