A fost abandonat in spital imediat dupa nastere.Acolo a trait primele zile de viata, apoi a fost dus la o institutie a statului, pentru copii cu handicap,abandonati.Se pare ca avea un frate si o sora, dar nimeni nu l-a imbratisat, nici macar ca in fotografia de sus.Dar ei, familia lui, mama care l-a nascut a facut pentru el enorm, mai mult, infinit mai mult decat alte femei: nu l-a avortat.
Cand avea trei ani, Norine deja isi facuse fundatia Cuvioasa Parascheva si l-a luat la ea. In afara capului frumos nu avea nimic normal . Trunchiul corpului, bratele, picioarele erau strambe, atat de nefiresc, incat iti era greu sa-l privesti, dar mainile se terminau cu degete lungi si unghii perfecte...Amestec de frumos si durere. Nu suporta sa stea singur.Plangea tare, era speriat si nefericit... Cand cineva se apropia de el, radea cu gura larg deschisa, aratandu-si dintisorii...Nu a parasit niciodata patul, decat pentru a fi spalat sau mutat in carucior. Nu a mers si nu a vorbit. Dar auzea.
Astazi a fost inmormantarea lui. Nu puteti banui cat de multi au fost cei care au participat la slujba de inmormantare! Toti cei care l-au ingrijit, chiar si femeile din alte servicii sociale aflate in cladirea in care a locuit. Toti cei care l-au vazut in ultimii ani. Pana si prietene de-ale mele impresionate de viata si moartea lui au venit sa-i fie alaturi.Nimic nu a lipsit din ceea ce se face la orice inmormantare . Si pentru el s-au impartit batiste cu lumanari si colacei si 44 de pachete( de ce 44?) si prosoape...
Preotii au slujit frumos, mai frumos ca la un fiu de imparat.Pentru ca a fost in toata aceasta impreuna slujire, gandul ca ii cantam lui Dumnezeu pentru un inger.Ghipul lui arata cum nu am mai vazut la nimeni, ca sticla, galben, translucid...Se vedea ceva, cred ca se vedea mantuirea. Aseara si dimineata am citit, langa sicriul lui, din Psaltire, catisma dupa catisma . Si era liniste si pace. Pe pieptul lui se odihneau trandafirii dusi de mine roz, veseli...
Ne este teama ca nastem copii cu handicap. Urmarim sarcinile pentru ca sa putem in timpul acestora sa intervenim daca sunt probleme. Ne este teama de sindromul Down. Noi, noi ce puternici, noi, noi acesti Cain,dumnezeii lumii, hotaram cine se naste si cine e prea bolnav ca sa vine alaturi, in viata aceasta. Si-i omoram. Strivim chipul lui Iisus Hristos din noi, il aruncam pe Hristos impreuna cu copilul si suferim putin, dar trece! Nastem copii pe care ii dorim, normal, sanatosi fizic si-i imbolnavim sufleteste si nu-i ajutam sa se mantuiasca!
Dumnezeu l-a iubit pe Abel atat de mult incat si l-a crescut ca sa-i apartina.Si pentru Abel, cel fara pacat, Iisus Hristos a suferit pe cruce! Si suferinta lui i-a asezat o viata intr-un confort medical si social de exceptie, pentru ca am vazut-o pe Norine ingrijindu-l, iubindu-l, bucurandu-se si suferind cu el.Si Dumnezeu a facut posibil acest lucru. Asa cum Dumnezeu i-a daruit lui Abel o inmormantare cum mi-as dori sa am si eu.
I-am cantat cu lacrimi "Cu sfintii odihneste , Hristoase, sufletul robului Tau, Abel, unde nu este durere ,nici intristare nici suspin, ci viata fara de sfarsit....", i-am tinut coliva cu o mana si cu cealalta ii mangaiam capul,i-am dat prima sarutare, dupa preoti si m-am intors din usa bisericii si l-am mai sarutat odata, deci si ultima sarutare...
Dumnezeu si-a mai primit un inger !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu