Zile de vara, zile de convalescenta

In perioada de inceput de scris pe blog, aveam o mare bucurie in a ma aseza la birou si a scrie!
 Cred ca de aceia primele postari, primii ani au fost cei mai plini de pagini, de sinceritate, de asezat inima in palmele tuturor.
 Nici nu erati asa multi, aproape va stiam pe toti ...erau copiii mei, cativa prieteni de-ai lor si cativa de pe facebook unde postam, parintele duhovnic si apoi, poate din nefericire pentru mine, s-au adaugat alti fii duhovnicesti si ...incetul cu incetul ...blogul a devenit ca un camp de lupta.Multi il rasfoiau cautand in el propriile trairi si rezolvarea dorurilor personale, dor de Dumnezeu si Maica Domnului, dor de sfinti si locuri dragi, dor de familie, de mirosul cafelei baute cu dragoste si povesti, dor de iubire si respect.
Dar multi rasfoiau paginile si-si rasuceau cutitele in inimi rascolind invidii.
Iar altii si mai grav, citeau cautand greselile mele, ca si cand eu le ascundeam, desi le faceam publice cu durere si cu o sinceritate care acum ma ingrozeste .
Si am aflat si... am pierdut bucuria scrisului !
Si nu am mai dorit sa scriu.
Si nici acum nu pot s-o fac cu usurinta...
Zile de vara...zile in care nimic nu mai este asa cum credeam ca va fi.Sunt un om organizat...si cred ca Dumnezeu a ras de mine si a rascolit viata mea asezand-o asa cum a vrut El. Dar rad  si eu usurel, asa in taina sufletului meu si-I spun:
-Bine, bine, fie cum vrei Tu!
Si nu numai din sentimentul ca voia lui Dumnezeu e voia cea buna, desi stiu asta, dar stiu ca uneori acest lucru se descopera tarziu,dupa multe suferinte care nu pot fi depasite, ci din sentiment ul ca,asa cum pare acum, buna sau rea pe acest pamant, voia lui Dumnezeu trebuie acceptata ca intr-o legatura de dragoste...pentru ca Il iubesti pe Celalalt.
Citesc uneori...reinvat sa merg,  ma odihnesc mai mult...privesc mai mult spre mine, dupa ce destul de mult timp am privit spre alte zari.
Si numai caut rostul...Il stie Dumnezeu!
Din pustiu un om drag, parintele pustnic, tace!L-am suparat candva...
Si din pustia Dobrogei vin valuri de taceri...mereu il supar pe parinte...
Catva timp, familia, prietenii au fost alaturi, apoi fiecare si-a reluat viata firesc.
Lumea toata pare a se fi retras.
Doar, cel despre care voi spune doar ca il strig" Parinte",tot dintr-o pustie,  inaintea unei vecernii  intr-o  discutie  lunga, cea mai lunga discutie din viata sfintiei sale, mi-a spus...
-Nu mai citesc demult,pentru ca nu mai pot citi, dar imi zic singur"Ai citit atat de mult in atatia ani !Aplica acum tot ce ai citit.Acum sa te vad.Si lasa-te domol, lin , cum spune sfantul Porfirie, in voia lui Dumnezeu."   
Si rasul Parintelui e pentru mine ca un pumn de apa rece aruncat peste obraz...
"Aplica acum ce ai citit!Si lasa-te domol, lin, in voia lui Dumnezeu"