marți, 12 ianuarie 2016

Prima zi de Craciun la Banceni/ 7 ianuarie 2016



Cu mari emotii am intrat in catedrala...aproape alergand. Afara  cred ca era ger,dar nici nu simteam frigul... iar inauntul catedralei era lumina si caldura...Nu am vazut decat lumina calda a peretilor si pe Preasfintitul Longhin in mijlocul catedralei miruind...Oamenii stateau linistiti in biserica si o coada de oameni tacuti si zambitori inainta spre Preasfintia sa... Fiecare primea pe frunte o cruce mare si in ochi un zambet plin de iubire...






M-am apropiat si eu... i-am sarutat mana si cu emotii am ramas in fata sa:
-Hristos se naste! mi-a spus privindu-ma in ochi si lumea toata s-a separat de noi. Siguri eram pe acest pamant, cum singura voi fi la judecata! Ce am sa spun? 
-Adevarat  ca se naste! I-am spus cu emotii si zambet
 Si Preasfintitul a continuat sa ma priveasca zambind ...
-Stiti , am venit din Romania, tocmai de langa Constanta, sa praznuim impreuna Craciunul!
-Va multumesc ca ati venit sa fim impreuna!
Mi-a luat mult sa pot privi catedrala si sa inteleg distinct ceea ce vedeam. Atata frumusete!Intre doi brazi mari impodobiti cu globuri si beteala alba, era icoana mare a Nasterii Domnului impodobita cu flori albe...In fata covor cu verde si aranjamente mari de flori albe si doar discret cateva flori rosii...


Mult a miruit, sute de oameni, fiecaruia cate o vorba, fiecaruia cate un zambet...

Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.Am stat la slujba ceasurilor si cand totul s-a terminat, am plecat si noi la casa pelerinului!Greu am lasat atat frumusete si atat pace!



Ne-am cazat la etajul 4 camera 414... in mana mea statea firesc cheia de la camera... Banceniul e deja casa mea...si a altora dar si a mea!
Eram obosite dar bucuroase . In camera caldura, la baie apa calda , pe holuri multimi de copii asteptand Craciunul.Multa lumea era la Banceni! Multi preoti, multi credinciosi veniti ca pelerini , dar aveam sa constat ca erau si multe mame cu multi copii veniti aici, pentru ca poate in acesta lume, pentru ei, casa calda si hrana calda nu era decat la Banceni, la Preasfintitul Longhin...
Am lasat bagajul si am mers la masa, apoi ne-am pregatit de culcare... de pe hol se auzeau glasuri vesele de copii, patul se legana parca cu mine , dar am adormit spunand... "Asa Doamne Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu,ca binecuvantat esti in vecii vecilor . Amin!"
Desi am auzit clopotelul la ora 7,  m-am trezit abia  la ora 7.30 cand deja doamnele se pregateau de mers la biserica... intr-o clipita am fost imbracata si prin nameti am mers spre slujba...

Ningea marunt, ningea ca in ilustratele copilariei mele


Scuturandu-mi ghetele pline de zapada am intrat in biserica...In mine, inima canta..."Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie."
Si m-am gandit iar pentru a nu stiu cata oara , daca fara moartea lui Grig as fi stiut acest tropar si daca as fi fost fericita atat cat sunt in acesta biserica ascultand aceste cantari... Nu cred... desi l-am iubit, desi il iubesc... 



Si a fost acatistul Nasterii Domnului...
"Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne!"

Si sfanta liturghie

































Biserica plina, sute de oameni, peste o mie...nu stiu sa apreciez...


copii de toate varstele...

asezati sub brad jucandu-se







In final corala Armonia ne-a incantat cu cantarile lor. 











la usa monahii ne-au oferit cate o punga cu bomboane , fiecare suflet a plecat daruit cu ceva...Afara ningea ca in povesti...
si lumea nu ar mai fi plecat...

atat de frumos...cat nu incape in cuvinte ...


am mers la masa si oamenii cantau colinde...in asteptarea mesei gratuite oferite de manastire...munti de mancare buna pentru toti, de la ciorbe si salata de boeuf, piftie, pana la ... sarmale si piure...si chitelute...si cozonac...Apoi am revenit in camera si seara, in cateva ore doar , am mers la vecernie...

Am ramas impreuna cu grupul in biserica pana au plecat aproape toti... nu ne induram sa plecam...

m-am asezat langa brad ca acasa. In brate tineam icoana sfantului Efrem Sirul primita prin minune cadou acolo  , la Banceni... 


Si eram acasa, acasa la tata ... pentru ca acesta este Preasfintitul Longhin, un tata pentru toti cei care  vin  la Banceni...


Afara ningea de ore intregi...in holul casei pelerinului ne-au intampinat colindatori ...

la trapeza erau altii...pana noaptea tarziu colindele au incalzit inimile vestind ca S-a nascut , Pruncul Sfant a carei nastere o astepta umanitatea!
Am iesit si noi la colindat... afara ningea extraordinar de frumos...zapada scartia sub picioare...O urmam pe Elena , o fata venita tocmai din Timisoara pentru toate sarbatorile ...
-Ce colinde stiti? ne-a intrebat
Prietenii mei au spus repede ce stiu... eu in schimb le-am zis:
-Eu nu voi canta , stau doar cu voi, pentru ca daca voi canta nu mai primiti mere!
De langa noi un ras sanatos si prietenos a incalzit aerul!Alaturi de noi, un monah nins , plin de zapada pe haine, ne asculta... 
-Parinte Sava! Binecuvantati-ne!-i-a spus Elena si Parintele ne-a binecuvantat razand , cu iubire...
-Daca vei canta, nu va mai dau mere? m-a intrebat poznas! Sa fii binecuvantata!
-Unde slujiti, Parinte ?l-a intrebat Elena.
- Fac Sfanta Liturghie la Sfanta Xenia la ora 1!
Ne-am dus in cimitir la sfinti...


Apoi in biserica...
Si ne-am intors acasa ... Mult timp in noapte s-au auzit cetele de colindatori ...pelerini veniti din Romania sa traiasca Craciunul , acolo, in pamant romanesc...Hristos S-a nascut! Slaviti-L, dragilor, slaviti-L!Asa cum a spus Preasfintitul Longhin in predica, sa avem macar bucuria celor din iad cand  li-s-a vestit nasterea Lui!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu