Timp de tristete

Poate v-ati intrebat de ce nu scriu. 

 In ziua de 30 octombrie, noaptea tarziu am plecat spre Ucraina impreuna cu cativa prieteni. 

Acolo am aflat vestea tragediei din Bucuresti.

Acesta a fost motivul pentru care nu am scris. Am avut in schimb o activitate foarte, foarte mare pe pagina de facebook. 

Astazi insa m-am gandit sa fac un efort si sa ma intorc la copilul meu, blogul pe care scriu . Si sa va mangai si pe voi, dragii mei. Si sa va povestesc cate ceva...

Nu stiu de unde sa incep! 

Poate e bine, inainte de orice  sa scriu si aici aceleasi lucruri pe care le-am scris si pe pagina mea de facebook.

Erau acestea:

<<Dragilor, eu ca si multi dintre voi am traversat o perioada in care nici lacrimile nu mi le-am adunat!Atata durere si atat moarte napraznica incat coplesita m-am simtit ca rareori in viata mea.  Inca nu s-a terminat.Inca nu-s toti sanatosi, nici toti prohoditi.Trebuie insa sa urmam pe acesta cale stiind ca Dumnezeu nu vrea suferinta noastra. Si nu stiu de unde... aceste cuvinte imi vin sub tastatura, cuvinte al unui sfant pe care il vom praznui saptamana acesta, Sfantul Ioan Gura de Aur,cuvinte de invatatura in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a lui Hristos. Si vreau sa vi le spun ca alinare si incurajare in acesta zi minunata de toamna .

"Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.

Inviat-a Hristos si viata stapaneste.

Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos

sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut.

Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor. ">>