-Nana , vreti un sandwich?-m-a intrebat Nicolae, prietenul si finul meu.
Crezand ca are unul adus de acasa, am spus cu sinceritate:
-Da!
-Veniti afara!-m-a chemat el.
Afara, langa biserica, pe o masa erau tavi mari cu sandwich-uri cu cascaval si salam si paharele de unica folosinta in care un domn punea cate o gura sau doua de vin ...
-De unde sunt acestea? am intrebat
-De la Parintele Nicolae -mi-a raspuns femeia care supraveghea masa.
-Asa va da mereu?
-Da-mi-a raspuns ea
-Intreb sa stim si noi cum sa procedam data viitoare-am zis, aratand ca in inima si mintea mea era deja gandul de a reveni.
Am mancat cu pofta si bucurie sandwich-ul oferit, am baut chiar si o gura din vin si abia apoi am reintrat in biserica.Mai multe persoane il asteptau pe parintele Nicolae si noi, grupul nostru printre ei.
Parintele Nicolae a iesit din sfantul altar privind drept spre mine, ca si cand stia cat de mult asteptam binecuvantarea sfintiei sale.Mana sfintita mi-a atins crestetul capului! Si inima!
Din cateva vorbe Maricica i-a spus ca acestea sunt persoanele despre care vorbisera... Parintele a privit spre ele si a zis tuturor celor care il asteptau:
-Ne vedem in tabara, la masa!
Si am plecat insotite de fratele Nicolae, un domn tacut, prieten de-al Maricicai, care s-a adaugat grupului nostru. Fratele Nicolae a devenit ghidul nostru In Valea Plopului.
Am strabatut satul privind casele si oamenii care se intorceau de la Sfanta Liturghie, fara sa intelegem cine sunt ei, sunt locuitori ai satului, sunt cei pe care Parintele Nicolae Tanase ii are in grija...De fapt toti sunt in grija lui Dumnezeu, indiferent a cui este mana din care primesc painea cea de toate zilele!
-Aceasta e Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena-spunea fratele Marian
-Doamne, pentru rugaciunile sfintilor imparati, miluieste-ne!-ziceam noi
-Aceasta e Biserica Sfantul Haralambie!-adauga fratele Marian
-Ce frumos! a zis Maricica inchinandu-se. Il iubesc pe sfantul Haralambie, asa il cheama si pe socrul meu!
-Doamne, pentru rugaciunile sfantului Haralambie miluieste-l pe Haralambie si pe noi!
Pe partea dreapta si pe partea stanga, in fata si in spate, in orice parte iti aruncai ochii, vedeai biserici. Si privind,asezam cruci mari pe trupurile noastre...
-Inchinati-va cand treceti pe langa biserici, saluta-ti-L pe Dumnezeu-ne-a spus Parintele candva...
28 de biserici. Unele mici, atarnate parca pe culmea dealului,altele mari, biserici la dimensiunile cu care suntem obisnuiti.
Fratele Nicolae ne arata casele construite pentru cei aflati in ingrijirea parintelui Tanase.Unele case sunt deja terminate si locuite. Altele se afla inca in constructie.In curtile lor se vedeau oameni, copii, tineri, fete, baieti, femei, barbati, stand la soare, incalzindu-se intr-un soare al lui Dumnezeu si al iubirii!
Un peisaj de o frumusete extraordinara era in fata noastra. Verde mult! Verdele crud al pasunilor...
Am ajuns intr-o vale frumoasa, Valea Screzii.
-Numele vine de la un parau Screza , uitati-l care curge pe aici! ne-a spus fratele Nicolae.
Am ajuns la Tabara. O multime de oameni il asteptau pe Parinte.Am zabovit in curte privind copii care ca intr-o zi a bucuriei se jucau pe topogan, in leagan...Andreea s-a desprins din mana bunicii si a fugit urmata de mama ei la locul de joaca. Chiar erau amandoua, doua fetite fara griji jucandu-se intr-un loc amenajat pentru ele.Doua fetite ajunse acasa!
Doi copii ajunsi acasa!Pentru ca asta este acolo! Acasa! Citeam un pic mai devreme pe blogul Fundatiei Pro Vita urmatoarele:
"Pro Vita este locul pe care eu il numesc casa.
Copiii abandonati sau orfani, mame tinere in situatii limita, cei saraci sau fara casa, indiferent de varsta, formeaza impreuna cu noi, familia de care au nevoie ca sa ajunga sau sa revina pe drumul lor. Rolul nostru este sa le oferim sprijin, o casa si mai ales sentimentul de familie pentru ca acasa e cel mai important loc.
Pentru ca noi la Pro Vita pretuim fiecare viata"
Nu as mai fi parasit acel loc, nu as mai fi mers nicaieri. Doar faptul ca le zaream printre alti oameni, in locul de joaca si le vedeam si le simteam bucuria, imi era suficient: si hrana si apa si odihna!
Dar dintr-odata s-a simtit o emotie in preajma:
-A venit Parintele! Haideti sa intram!
Am intrat intr-o cladire frumoasa si ne-am trezit intr-un loc supercivilizat, pregatit pentru a hrani lumea!Mese mari cu fete de masa albe, scaune cu spatar ! Pe mese: tacamuri curate, pahare spalate si sterse, servetele, paine proaspata, branza pusa pe farfurii!
Parintele a binecuvantat masa si pe cei care urmau sa manance si ne-a privit cu iubire, indemnandu-ne sa ne asezam!
Si noi ne-am asezat la masa! Toti! Nicolae al meu, finul, fratele Nicolae, Maricica, eu, Maria, Georgiana si Andreea la o singura masa!Si tot au mai ramas locuri libere la masa noastra! Aproape intreaga sala s-a umplut.
Parintele a privit cu bucurie in toate partile... s-a asezat la masa de langa noi... fetele au aparut ducand supiere cu ciorba alba ... si eu i-am servit pe cei de la masa noastra.
-Doamne, ce ciorba o fi? ma intrebam
Si m-am trezit cu parintele Nicolae, in picioare langa masa noastra, privindu-ma si spunand:
-Ciorba de lapte!
Un gust desavarsit a fost in gura mea!Niciodata nu am mai mancat o ciorba asa buna, cu un gust atat de extraordinar!Aveam sa aflu de la bucatarese ca ciorba de lapte s-a "inventat" intr-o zi, la inceputuri, cand nu a ajuns pentru toata lumea si atunci s-au gandit sa o lungeasca, asa cum mai fac gospodinele , cu...lapte!
-Eu mai vreau! -a zis Maricica .Si sa luam reteta si noi.
-Si eu mai vreau! au zis si ceilalti...Farfuriile de ciorba se umbleau cu bucurie sfanta si parca tot mai ramanea in supiere...
-Ati mai fost aici? -m-a intrebat Parintele Nicolae revenit la masa noastra
-Nu, Parinte, e prima data! am raspuns
Si Parintele m-a privit cu o intelegere dincolo de cuvinte
Discutia s-a mutat in lumea in care traim noi, Parintele ne cunoaste prietenii...atat de mica este lumea Ta, Doamne!Cu delicatele si cu dorinta clara de a vorbi cu toti cei prezenti, Parintele Nicolae a avut pentru fiecare, macar cateva vorbe...
Nu stiu sa fi mancat ,dar s-a mutat de la o masa la alta... intr-un timp alina o fata care plangea, punandu-i capul pe umarul sau ...Aveam sa aflu ca era o persoana cu handicap pe care familia o alungase. O doamna a adunat-o pe de strazi si o adusese acolo, la Parintele .
-Vreti sa ramaneti aici? a intrebat-o pe Maria, revenind la masa noastra
-Da, Parinte a raspuns aceasta
-Da, dar aici nu avem de munca ca la tara! a ras Parintele , recunoscand in Maria , femeia de la tara obisnuita cu munca pana la epuizare.
Fetele de la bucatarie ne-au adus platori mari cu friptura de pui, piure de cartofi cu sos si muraturi.
Apoi farfurii cu biscuiti si prajiturele...
Apa... cafea...
Andreea se simtea atat de bine incat deja alerga prin incapere si se aseza pe jos:
-Ma supara, ca nu ma asculta! zicea Georgiana...
Dar radea mai apoi, ea insasi dorindu-si sa zburde in incapere de fericire. Liniste, curat, mancare,iubire!
Ce ar fi putut sa-si doresca mai mult?Doar ca pruncul pe care il poarta in pantece, prunc nedorit de sotul ei sa aibe o viata in care aceste lucruri:liniste, iubire, mancare sa nu lipseasca niciodata.
Parintele a facut rugaciunea de multumire pentru masa si pana sa ne trezim era deja afara!
Lumea il urma prin toata curtea, oriunde mergea. Peste tot era inconjurat de oameni. Toti isi doreau sa vorbeasca cu sfintia sa.
Si am avut dintr-odata peste milenii, din adanc de vremuri, imaginea lui Iisus Hristos cand umbla in lume scriind cu iubire, prin fapte, Evanghelia.
Si am inteles iar ca sunt oameni care traiesc dupa modelul lasat de Iisus .
Si acest model al iubirii traite activ, implinite in fiecare clipa, tine soarele mare care incalzea atunci si Valea Plopului si Valea Screzii, dar si lumea intreaga!
Si nu o spun sa fie spre lauda desarta, nici nu as avea de ce , pentru ca aceste cuvinte poate nu vor ajunde niciodata la sfintia sa, o spun doar ca ele sa fie model pentru mine si pentru toti cei care isi doresc cu adevarat mantuirea.
Ne-am apropiat si noi de sfintia sa...l-am intrebat ce sa facem...
-Lasati-le la mine! ne-a zis firesc
-Unde, Parinte?
-Aici, sa ma astepte aici! ne-a aratat locul pe care ne aflam. Le iau eu cand plec!
Si a plecat parca zburand de langa noi.
Am alergat toti trei dupa sfintia sa:
-Binecuvantati, Parinte!
Si mana sa a coborat in fuga pe capetele noastre, inchinandu-ne...
Le-am coborat bagajele ! Sacosi...sacosi... lucruri daruite de pomana de unii, cumparate de altii...jucarii de care alti copii s-au saturat de mult, devenite acum comoara pentru micuta Andreea, carti de colorat si carioci... ghiozdanul de gradinita daruit de Maricica...
Am luat-o in brate pe Maria, femeia acesta extraordinara care si-a lasat satul ei si casa ei si munca ei si viata ei... plecand in lume, asa intr-un singur rand de haine, ca sotul ei sa nu-si dea seama ca fuge, sa salveze un copil nenascut, nepotul sau nepoata ei!
Si ochii ei au plans durerile lumii ei mici, dar atat de profunde... De sub basma parul ei alb arata o varsta pe care nu o are...Mult, mult mai tanara decat mine ... desi eu ii spun ei "mamaie"
Si am tinut-o in bratele mele, spunandu-i ca o sa fie bine pentru ca asa a spus Parintele si Parintele stie,si sfatuind-o sa aibe grija de fetele ei... Andreea cu obrajii rosii de joaca zambea fericita...si Georgiana isi mangaia burtica privindu-ne pregatite de plecare...
Cat de usor lasi patru suflete in spatele unui om! Atat de departe de noi!Atat de departe!
Au ramas langa bagaj...Maria atenta la fiecare lucru, fetele insa cu ochii la joaca...
-O sa ne intoarcem , Maria!
In fata masinii drumul ducea spre casele noastre...O femeie se vedea venind... din lateral un grup de tineri ne priveau curiosi...Am deschis geamul si le-am intins mainile din care am invatat sa las sa cada ...Ce greu este sa fii sarac!
Pe deal o biserica alba imi amintea iarasi de Dumnezeu, desi sunt ani de cand nu-L mai uit...Dumnezeu in grija caruia au ramas...Dar nadajduim sa ne intoarcem, aratand ca am invatat ceva din Duminica slabanogului...
Părintele Nicolae Tănase este o raritate în lume, un om, un preot a cărui predică e ţinută şi susţinută mai mult prin fapte, decât prin vorbe. Când mă gândesc la jertfa sa, mă simt atât de mărunţică în confortul meu cotidian. Să-i ajute Domnul să-şi împlinească mereu şi cât mai mult lucrarea!
RăspundețiȘtergereFrumos gestul Dvs. de a le ajuta pe femei. Vă felicit! Şi iarăşi zic: eu nu mi-aş fi consumat energia în sensul acesta. Sunt o maaare conservatoare de energie:) Mai ales atunci când sunt lucruri care mă depăşesc, pentru care nu pot face mai mult decât o rugăciune.
E multă durere în lume. Şi e la tot pasul lângă noi. Azi dimineaţă, venind la serviciu, am trecut printre oamenii strânşi în faţa combinatului şi care nu şi-au mai primit salariile de 3, respectiv 4 luni (şefii). Asta în condiţiile în care au muncit, au produs. Aproape un tablou supra-realist: să-ţi cerşeşti dreptul tău! Nu să ceri de pomană. Aşa am ajuns. Dar o să fie bine, că se apropie campania electorală. Un cârnat, un mic, o bere, ne-am scos! Mă opresc aici, că am dat-o în altele, aparent fără legătură, dar câtă legătură au!
Ma simt obosita!Obosita si deprimata ca nu fac mai mult... Saptamana aceasta am fost la o inmormantare la Biserica Sf Ilie. Gheorghita, baiatul de la lumanari imi spunea ca sambata fac parastasul de 6 luni pentru un om al strazii. M-a impresionat gestul lor si am zis si zic iar ca si dumneavoastra, ca facem prea putin si pentru cei vii si pentru cei adormiti. Pentru ca o societate devalizata in aproape 25 de ani de"democratie" chiar nu mai are de unde sa dea.Speranta unor tot noi suntem. Mai avem o saptamana de campanie electorala si recunosc , nici nu am dat si nici nu am mancat niciun mic! Spun aceasta ca sa mai si zambim. Va imbratisez si va doresc o zi mai buna decat dimineata care deja a trecut!
Ștergere