"Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor"
Noi, oamenii, suntem facuti de Dumnezeu sa iubim, sa fim iubiti, sa avem parte de bucurie, de pace si de mangaiere de la semenii nostri. Dar de multe ori se abate asupra noastra prigoana, care izvoraste din ura, ne loveste in suflet si in trup, pricinuieste suferinta, necaz si durere. De asemenea, daca voim sa savarsim binele, dreptatea si virtutea in general, ne atragem asupra noastra ura si pedeapsa celor rai. A spune adevarul este o virtute care cere eroism pana la sacrificiu si mucenicie. A savarsi dreptatea inseamna sa fii pregatit sa primesti cu rabdare si cu barbatie uneltirile vrajmase ale potrivnicilor dreptatii. Mantuitorul ne cerem sa privim aceste situatii suparatoare ca pe o binecuvantare si ii fericeste pe cei ce au puterea sa invinga toate aceste obstacole care stau in calea implinirii dreptatii si a adevarului.
In Fericirea a opta Domnul se adreseaza celor prigoniti pentru dreptate. Aici, cuvantul "dreptate" inseamna - cum arata Sfantul Ioan Gura de Aur - dreapta credinta si viata neprihanita, sfintenia. Sunt drepti aceia care duc o viata ireprosabila, impodobita cu fapte bune, aceia care se straduiesc sa aiba un nume mai bun si care tocmai de aceea pot avea o buna marturie de la cei din jurul lor. Dreptatea trebuie urmarita nu numai in fata oamenilor care cunosc doar cele din afara, ci mai ales inaintea lui Dumnezeu Care priveste in inima. In acest inteles a spus Iisus: "De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in Imparatia cerurilor" (Mt. 5, 20). Asadar, cei prigoniti pentru dreptate sunt toti cei care, pentru credinta lor sau pentru virtutile lor crestine, au suferit din partea semenilor.
Pentru dreptate a fost prigonit Abel, fiul lui Adam, Iosif, feciorul patriarhului iacob si aproape toti care, de-a lungul veacurilor, au primit porunca de la Dumnezeu sa combata raul, minciuna si ratacirile idolesti si sa predice adevarul si dreptatea. Asa au fost proorocii Legii Vechi, Ilie, Isaia, Ieremia, sau Ioan Botezatorul. Bine spunea Sfantul Apostol Pavel: "Unii au fost chinuiti, altii au suferit lanturi si inchisoare, au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne" (Evr. 11, 35-37). Modelul sublim al dreptatii este Fiul lui Dumnezeu. El a venit in lume ca "om al dreptatii" intru Care nu s-a gasit viclesug. Nimeni nu L-a vadit de pacat, nici de minciuna, nici de vreun rau cat de mic. De la nimeni nu a luat ceva, pe cei nedrepti i-a mustrat, pe cei sarmani i-a ajutat, pe bolnavi i-a vindecat. Si, totusi, nimeni n-a fost mai urat, mai batjocorit, mai prigonit decat El. Mantuitorul nostru a fost rastignit pe cruce pentru cauza dreptatii.
Domnul a proorocit ucenicilor Sai ca si ei vor fi prigoniti: "Daca va uraste pe voi lumea, sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste" (In. 15, 18-19). El a numit "fericiti" pe toti aceia care au puterea sa sufere batjocuri, prigoane si chinuri pentru biruinta dreptatii, a binelui si a adevarului in lume. Numarul acestor "fericiti", care au suferit pentru credinta si dreptatea adusa de Hristos, este nesfarsit. Biserica noastra ii numeste martiri sau mucenici. Frumusetea vietii lor consta in aceea ca au fost atat de legati de credinta in Hristos, incat au marturisit ca de Hristos nu-i poate desparti "necazul, sau stamtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia" (Rom. 8, 35). Atitudini asemanatoare au manifestat in multe momente din istoria Bisericii credinciosii care s-au jertfit pentru credinta cea dreapta si pentru adevarul Evangheliei.
Un exemplu, in aceasta privinta, il avem pe Sfantul Mucenic Iachint (m. 108), care era din Cezareea Capadociei si a trait pe vremea imparatului Traian. Tanarul, in varsta de douazeci de ani, era gardian al camerelor imparatesti si, fiind crestin, se ruga in ascuns, pazind cu sfintenie legea Evangheliei. Intr-o zi de mare praznic paganesc, fiind de fata si imparatul, Iachint a fost parat de un ostean pagan din aceeasi garda ca-l vazuse si il auzise rugandu-se in taina unui anume Iisus, pe Care-L numea Dumnezeul Sau. Furios ca la curtea sa a indraznit sa calce legile tarii, suveranul a poruncit ca tanarul crestin sa fie adus inaintea sa, dupa care l-a silit sa guste din carnurile jertfite idolilor. Iachint a refuzat si, cu multa barbatie, a marturisit pe fata credinta sa in Hristos. Dupa ce l-au batut cumplit peste tot trupul, l-au inchis in temnita, unde i s-au dat spre mancare doar bucate din jertfele idolilor. Dar viteazul nevoitor al lui Hristos n-a vrut sa guste din acestea, ci a ramas postind 40 de zile. Slabind de foame si de suferinta, Iachint si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu, de la Care a primit cununa dreptatii, ca premiu ceresc pentru osteneala.
Rasplata celor prigoniti pentru dreptate consta mai intai din bucuria pe care o simt acestia. Asa a simtit-o Sfantul Arhidiacon Stefan care, in timp ce era omorat cu pietre, "privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7, 55). Asa a simtit-o Sfantul Ioan Gura de Aur, care, in timp ce era nedreptatit, exilat si prigonit, rostea mereu: "Slava lui Dumnezeu pentru toate!" Cine a ajuns la masura de a infrunta linistit si bucuros prigonirile pentru dreptate, a ajuns la Imparatia cerurilor, care este "dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant" (Rom. 14, 17). Prigonirile sunt pietrele pretioase cu care este impodobita in cer cununa sfintilor. Deci, daca dorim sa fim impreuna cu Hristos in vesnicia fericita, atunci trebuie ca, aici, pe pamant, sa ne facem partasi patimilor Sale. In Urmarea lui Hristos citim: "Cum putea-vei fi incununat, cand nimic suparator nu ti s-a intamplat? Deci, rabda cu Hristos, de vei sa imparatesti cu El". Starea de dreptate il face pe om vrednic de a fi numarat in "ceata dreptilor" care gusta fericirea raiului. Intr-adevar, rasplata deplina pentru cei ce sufera pentru realizarea binelui in lume va fi data in ceruri. In acest sens, Mantuitorul se roaga: "Parinte, voiesc ca, unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava Mea" (In. 17, 24).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu