FERICIRILE

Evanghelia zilei: 30 martie 2014, Duminica a patra din Postul Mare cuprinde alaturi de pericopa evanghelica a fiului lunatic si inceputul Predicii de pe Munte.

Transcriu spre folosul copiilor mei, , al celor care vor citi si bineinteles al meu , din blogul http://fericirile.xhost.ro/, talcuirea Fericirilor facuta de IPS 

Episcop-vicar IRINEU BISTRITEANUL.

Sunt noua Fericiri... deci noua popasuri duhovnicesti.

 

Și mulțimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte, a șezut și ucenicii Lui au venit la El. Și, deschizându-Și gura, îi învăța zicând: fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni, și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

Mat. 4, 25; 5, 1-12.

"Imparatia lui Dumnezeu incepe de aici, din viata noastra, din felul cum stim sa ne-o agonisim, din straduinta noastra de a implini voia lui Dumnezeu. Virtutile recomandate in Fericiri sunt mijloacele necesare spre fericirea suprema pe care insa crestinii trebuie sa le castige si prin desprindere, pana la posedarea lor in gradul cel mai inalt..."

Episcop-vicar IRINEU BISTRITEANUL

Introducere

Fericirile sunt noua sentinte scurte cu care Mantuitorul nostru Iisus Hristos isi incepe Predica de la Munte si pe care Sfantul Ioan Gura de Aur le aseamana cu poruncile Decalogului. Aceasta predica a fost rostita pe Muntele Kurun Hattin (Coarnele Hattinului), care, de atunci incoace, se cheama Muntele Fericirilor. Acest munte, inalt de 560 m, este situat cam la 7 km nord-vest de orasul Tiberias, langa tarmul vestic al Marii Tiberiadei.

Dupa ce a petrecut noaptea in rugaciune pe culmea cea mai inalta a muntelui, Iisus a coborat pe platoul ("loc ses") dintre cele doua culmi ale Muntelui Fericirilor care se aseamana cu un amfiteatru natural. Aici Il asteptau multimile care-I constituiau auditoriul. Fericirile fac parte, asadar, din predica ampla pe care Domnul a rostit-o aici, in fata celor "din toata Iudeea, din Ierusalim si de pe tarmul Tirului si al Sidonului, care venisera ca sa-L asculte" (Lc. 6, 17).

Cele noua Fericiri cuprind adevaruri morale care constituie un fel de "carte a legamantului" noii imparatii mesianice, intemeiate de Mantuitorul Iisus Hristos. Prin ele se precizeaza atat caracterul acestei imparatii, cat si insusirile pe care trebuie sa le aiba cetatenii acestei imparatii. Domnul nu le-a dat sub forma de porunci, ci in chip de "fericiri", pentru a corespunde spiritului liber al moralei crestine (Iac. 1, 25).

In fiecare din cele noua Fericiri gasim mai intai invatatura sai indemnul, iar apoi fericirea sau fagaduinta rasplatirii. La inceputul fiecareia dintre ele intalnim cuvantul "fericiti", adica o stare de bucurie pe care o simt toti cei ce-L urmeaza pe Domnul, iar la sfarsitul fiecareia se deschid zarile Imparatiei lui Dumnzeu, fie ca este vorba de asezarea ei in sufletele credinciosilor, fie ca este vorba de fagaduinta ei vesnica. Mantuitorul promite dupa fiecare virtute fericirea corespunzatoare spre a arata ca desavarsirea duce la fericire, partial, in viata prezenta si, pe deplin, in viata viitoare.

Imparatia lui Dumnezeu incepe de aici, din viata noastra, din felul cum stim sa ne-o agonisim, din straduinta noastra de a implini voia lui Dumnezeu. Virtutile recomandate in Fericiri sunt mijloacele necesare spre fericirea suprema pe care insa crestinii trebuie sa le castige si prin desprindere, pana la posedarea lor in gradul cel mai inalt. Din acest punct de vedere Fericirile sunt totodata indemnuri pentru castigarea celor mai alese virtuti, in viata de toate zilele, prin care cei ce le practica se pregatesc pentru dobandirea vietii vesnice, a fericirii vesnice.

Orice fiinta omeneasca din lumea aceasta doreste sa fie fericita. Omul simte in sufletul sau o sete nepotolita dupa satisfactii si impliniri. Insusi Mantuitorul, Care cunostea adancul sufletului omenesc, a aratat ca la temelia stradaniilor si nazuintelor noastre sta dorul dupa fericire. Dar, din pacate, oamenii care voiesc sa fie fericiti au diferite pareri privind calea pe care se poate ajunge la o viata fericita. In Predica de pe Munte Hristos nu combate caile gresite prin care oamenii cautau fericirea in acel timp, ci El indica acele conditii care il pot face pe om fericit. Mantuitorul a destramat mirajul falselor fericiri, aratand ca adevarata fericire o putem dobandi noi insine, eliberandu-ne de pacat si imbracandu-ne in mantia luminoasa a virtutilor morale. Intrupand in fiinta noastra moralitatea Fericirilor, putem deveni membri ai Imparatiei lui Dumnezeu, putem dobandi fericirea launtrica si vesnica a sufletului.

In cele ce urmeaza voi incerca sa talcuiesc cele noua Fericiri pentru ca ele sunt pietre de temelie care asigura binele vremelnic si cel vesnic al oamenilor. Explicarea Fericirilor este necesara pentru aplicarea cuprinsului lor la viata omului contemporan, spre a-i reda acestuia bucuria de a gusta pacea si fericirea adevarata. Sper ca bunul credincios, primind cu credinta aceasta comoara pretioasa a Evangheliei, isi va imbogati sufletul si va striga fericit cu psalmistul: "Bucura-ma-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoara mare" (Ps. 118, 162).

La sarbatoarea Sfintei Parascheva

14 octombrie 2001

Fericirea intai

“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor”

Venind pe pamant, Fiul lui Dumnezeu ne-a eliberat din catusele bunurilor materiale, din patima lacomiei, care inabusa dorul dupa Imparatia lui Dumnzeu. In Fericirea intai Iisus nu fericeste pe saraci in general, deoarece lipsa de bunuri nu-i egala cu desavarsirea si sfintenia. Pot exista cersetori zdrenturosi plini de pofte si pacate, pot exista saraci care doresc sa aiba bani si sa se imbrace luxos, pe care insa imprejurarile din afara ii impiedica sa fie avuti. Asa ca Mantuitorul nu binecuvanteaza astfel de persoane, ci ii fericeste pe cei “saraci cu duhul” (Mt. 5, 3), pe cei care s-au eliberat de patima avutiei si si-au descatusat inima din tirania dorintelor pacatoase. “Saraci cu duhul” sunt cei care nu vor sa se imbogateasca sau care, avuti fiind, nu iubesc cu patima cele pe care le poseda, nu sunt robii averii, ci stapanii ei, gata sa imparta bunurile lor cu cei saraci.

Saracii cu duhul, pe care ii fericeste Iisus, nu sunt cei simpli, fara cultura, adica cei neintelepti si nestiutori, cum socotesc unii, pentru ca Hristos a adus in lume lumina cunostintei si adevarul care face pe om liber. Insusi Mantuitorul ne-a poruncit sa fim intelepti ca serpii (Mt. 10, 16). Crestinii care cunosc si urmeaza pe Domnul sunt invatati de Dumnezeu (I Tes. 4, 9), fii ai luminii, nu ai intunericului (I Tes. 5, 5), intrucat au primit invatatura dumnezeiasca de la Biserica prin harul Duhului Sfant (I Cor. 2, 5; Colos. 4, 3-6; 3, 16). “Saraci cu duhul” nu sunt nici cei saraci de bucurii materiale, cei dezmosteniti de soarta sau asupriti, pentru ca Hristos n-a deschis calea fericirii unora dintre oamenii impotriva celorlalti.

Dupa interpretarea data de Sfantul Ioan Gura de Aur si de Sfantul Chiril al Alexandriei, “saracia cu duhul” inseamna “smerenia de bunavoie”. Cei ce au aceasta virtute sunt lipsiti de cele doua pacate – trufia mintii si nemasurata iubire de sine – care au dus la pierzanie pe ingerii rai si pe primii oameni. In intelesul Evangheliei, saraci cu duhul sunt toti acei avuti si neavuti, invatati sau mai putin invatati, din orice loc si timp, care si-au dat seama ca in sufletul lor exista un loc pe care nu-l poate umple nici avutia materiala, nici marirea lumeasca, nici stiinta acestui veac, ci numai Dumnezeu si darurile Sale vesnice. Ei isi desarta mintea de trufasele tocmeli omenesti si isi elibereaza inima de iubirea celor vremelnice, pentru ca intreaga lor fiinta sa fie umpluta de bunuri ceresti si netrecatoare.

Saracii cu duhul sunt cei care, fiind inzestrati, cu tot felul de calitati sufletesti, inconjurati de onoruri sau incarcati de bunuri, nu au lasat ca acestea sa aseze pe constiinta lor funinginea orgoliului, nepasarea fata de adevar si de bine. Patrunsi de convingerea ca nu poseda nimic de la sine si ca nu se pot mantui fara ajutorul lui Dumnezeu, ei implora necontenit harul Sau. Eliberati de multumirea de sine si de mandria pentru propria lor viata, ei se smeresc si recunosc ca mai au inca de facut mult bine si zic: “Suntem slugi netrebnice, pentru ca am facut ceea ce eram datori sa facem” (Lc. 17, 10).

O astfel de smerenie a avut-o Alexie, omul lui Dumnezeu, incat viata lui spirituala a devenit asemenea unui cer care Il poarta pe Hristos. Acesta s-a nascut la Roma dintr-o familie instarita si evlavioasa. Educatia primita acasa si in scoala l-a umplut de intelepciune si i-a aprins in suflet dorul dupa Dumnezeu. Fugind de acasa, a ajuns la Edesa, unde a petrecut saptesprezece ani langa o biserica, in post, rugaciune si milostenie. Unui credincios i s-a descoperit in vis ca Alexie este “omul lui Dumnezeu”, avand in suflet pe Duhul Sfant. Spre a nu fi slavit de oameni, el a parasit acel loc, ajungand din nou la Roma. Prezentandu-se tatalui sau ca un calator sarman, acesta fara a-si cunoaste fiul, i-a ingaduit sa-si faca o coliba in apropierea casei parintesti, unde a petrecut alti saptesprezece ani, suferind batjocura si lipsuri, dar fiind iubit de cei saraci pe care-i povatuia si-i miluia din hrana primita. Aici a raposat la 17 martie, 411, in timpul imparatului Honorius. El a fost intr-adevar “sarac cu duhul” pentru ca a privit fara incetare la desavarsirea dumnezeiasca si, straduindu-se sa se apropie de ea, si-a dezlipit inima de avutiile pamantesti, socotindu-le desertaciuni.

Rasplata celor saraci cu duhul este dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu. Mantuitorul le-a promis acestora o rasplata prezenta, spunandu-le: “a lor este Imparatia cerurilor” (Mt. 5, 3). Cu alt prilej, Domnul a zis: “Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru” (Lc. 17, 21). Iar Sfantul Apostol Pavel ne arata ca “Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant” (Rom. 14, 17). Daca cei lacomi si alipiti de forta gravitationala a materiei au inima chinuita si sunt nemultumiti, saracii cu inima se bucura de adanca pace. Ei au pacea unui vas ancorat intr-un liman sigur. Punandu-si nadejdea in numele Domnului si necautand “la desertaciuni si la nebunii mincinoase” (Ps. 39, 5), cel sarac cu inima este fericit inca de pe pamant, iar in viitor i se va darui slava si bucuria cerului.

Primavara din noi

De cateva zile privesc pe fereastra copacul din gradina de alaturi. Au aparut mugurasi si pe crengi e un zvon de crestere, de zamislire de flori. In fiecare dimineata il pandesc! Sa prind aparitia  primelor flori. Si e in inima mea un zumzet de albine de bucuria acestei invieri.

Cand mormantul lui Grig era din pamant, in putinele saptamani cand a fost asa, am suferit ca un caine batut pentru pamantul fara viata.Si cand au aparut ghiocei si zambilele puse de tataie si iarba rasleata m-am bucurat, pentru ca a fost ca si cand el insusi apare cu ele...

Minunate sunt lucrurile Domnului! Mare este, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda  minunilor Tale!

O sa infloreasca totul... deja corcodusii sunt infloriti si caisii si poate prunii...am vazut dimineata puzderie de flori batand in mov peste zidurile caselor...

O, de am inflori si noi din robia pacatului, sa ridicam capetele noastre si inimile curatite de intristare si patimi!

O, de-as  regasi in mine nevinovatia prunciei mele, toleranta tineretii, iubirea anilor in care as fi imbratisat pamantul si marea , vazduhul si fiecare suflare!

O, de-as gasi in inima mea iertarea pentru altii dar si pentru mine!

O, de-as putea sa-i iubesc pe cei care ma vatama cu iubirea si iertarea  de care vorbeste Mitropolitul Antonie de Suroj " a ierta înseamnă să vezi omul aşa cum e, în păcatul său, în insuportabilitatea sa, în toată povara pe care o prezintă pentru viaţa ta, şi să spui: Am să te duc ca pe o cruce... Am să te duc Domnului şi am să-I spun: „Doamne, l-am purtat pe acesta toată viaţa, căci îmi este milă să nu se piardă cumva. Acum iartă-l, pentru că eu l-am iertat!”

Si daca as face asta, eu insami as avea flori in inima mea, eu insami as fi primavara!

Schitul Closca-Duminica Sfintei Cruci

23 martie 2014.

Am mai bine de o saptamana de cand nu dorm.M-a prins primavara total nepregatita si deoarece nu am iesit din iarna prea stabila, am trait iar zile de suferinta fizica. La ele s-a adaugat insomnia si uite-ma vineri total daramata. Dar niciodata nu mi-a trebuit mult sa ma ridic. Asa si acum. Desi nu dormisem decat cateva ore,duminica dimineata la ora 4 m-am dat jos din pat...la 5 si un pic am iesit din casa si apoi spre locul de unde trebuia sa plec impreuna cu o prietena spre Closca.Intalnirea era la ora 6 fara 10 minute, dar eu deja la ora 5,2o eram in strada, langa blocul ei.Am scos o carte din poseta,m-am asezat langa un stalp de lumina si pana a venit Iuliana am citit! O ciudata, asta sunt!
Dar ce bine mi-a prins !
La 7.20 eram deja in curtea manastirii si priveam florile din gradinita.Am sters crucile de roua. Am sters dalele...am maturat ultimul noroi si am impodobit cele doua cruci cu prosoape de artizanat si cu ghirlande de flori!
Abia apoi am mers in biserica!
Mare sarbatoare azi! Cum am putut trai atata amar de viata fara sa stiu de frumusetea acestei zile?Cum am putut sa traiesc fara utrenia aceasta atat de frumoasa!
Crucea Domnului să o lăudăm, sfânta îngropare cu cântări să o cinstim și Învierea Lui să o preamărim; că a înviat pe cei morți, ca un Dumnezeu,prădând stăpânirea morții și tăria diavolului, iar celor din iad lumină le-a răsărit .
Invierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domn, lui Iisus unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei învierii lui Hristos. Că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
E Postul Mare , dar noi cantam deja Invierea.Astazi Postul Mare se injumatateste si deja vedem Invierea ca pe o promisiune sfanta .

EVANGHELIA UTRENIEI- Din Sfânta Evanghelie de la Luca(XXIV, 36‑53)

"În vremea aceea, sculându‑Se din morţi, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi le‑a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându‑se şi înfricoşându‑se, credeau că văd duh. Şi Iisus le‑a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi‑Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le‑a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându‑se, El le‑a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei L‑au dat o bucată de peşte fript şi dintr‑un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le‑a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le‑am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le‑a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le‑a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i‑a dus afară până spre Betania şi, ridicându‑Şi mâinile, i‑a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S‑a despărţit de ei şi S‑a înălţat la cer. Iar ei, închinându‑se Lui, s‑au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin."

Frumoasa evanghelia aceasta! Iisus ii gaseste pe ucenicii Sai tristi, iar acestia vazandu-L se inspaimanta, crezand ca vad duh iesit din Seol.De aceia Iisus le spune"Pace voua", ca sa-i linisteasca si sa le arate ca este real, identic cu cel care fusese inmormantat.Si le spune sa-i priveasca mainile si picioarele pentru ca ei stiau ca duhul nu are carne si oase si  duhurile nici nu se lasa atinse.

Oare l-au atins pe Iisus apostolii Sai?Sfantul Evanghelist Ioan spune in Intaia Epistola Soborniceasca: 

"Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si cu mainile noastre am pipait, despre Cuvantul vietii (vestim voua)" (I Ioan I, 1).

Si Iisus le cere ceva de mancare, nu pentru ca ii era foame, ci pentru a le da inca un semn al Invierii Sale...Bucuria pe care o traiau era atat de mare incat parca nu puteau sa creada ca s-a implinit tot ceea ce Iisus spuse ca  se va implini si ca acesta a Inviat.

Si pastrau in inimile lor  bucuria acesta  atat de mare, incat pe cand  Iisus ii binecuvanta si se inalta la cer , ei, apostoli se inchinau Lui si s-au intors cu mare bucurie la Ierusalim. Acesta e momentul la care vreau sa ajung! In timp ce Parintele citea cantand evanghelia utreniei si a ajuns aici, am plans! Am plans si m-am gandit oare cum de s-au bucurat despartindu-se de El? In mine, inima mea de femeie, pentru o secunda  s-a frant in momentul Inaltarii Sale, pentru ca intr-un mod lumesc am simtit despartirea de El.
 Am inteles insa mai tarziu ca , in momentul Inaltarii Lui,apostoli  primitori ai Duhului Sfant, simt bucuria cunoasterii, a implinirii Scripturii, a fagaduintelor lui Dumnezeu si isi incep misiunea! Primind  puterea Duhului  Sfant,imbracandu-se cu putere de sus, traiesc  o adevarata inviere.
Cred ca unul din marile lucruri pe care trebuie sa le urmarim in acesta viata, este dobandirea Duhului Sfant ...si de aceia sfintii parinti spun ca  trebuie sa spunem mereu:

"Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Cel ce pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea, si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Amin" pentru ca asa cum spune Apostolul Pavel  "Insusi Duhul vine in ajutorul slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite (Rom. 8, 26)

Si dupa ce parintele a scos evanghelia, a adus cu mare evlavie si a pus in mijlocul bisericii Sfanta Cruce!
Pe cap a purtat-o!Cu iubire si cu evlavie! Crucea Domnului impodobita cu flori si busuioc!

Si bucurie si lacrima!

De trei ori a inconjurat  Crucea cu tamaie  asezand-o pe analog! A tamaiat-o cu iubire!

Si a facut trei metanii cantand "Crucii Tale ne inchinam,Stapane si Sfinta Invierea Ta o laudam si o marim "

In timp ce credinciosii se inchinau  Sfintei  Crucii, am alergat afara sa mai verific daca lucrurile erau la locul lor, la cele doua cruci care  urmau sa fie sfintite in curtea manastirii. Un aghiasmatar. 

Si o troita din lemn ...

In aceast loc modest, dar incarcat de credinta , sfintit de rugaciunile celor care i-au trecut poarta si ale celor care locuiesc acolo, Dumnezeu a ajutat si s-au ridicat peste noapte doua cruci, exact acum , cu doar trei zile inaintea  acestei Duminici a Crucii! Nici un moment, lumeste, nu a fost gandul ca ele se vor sfinti acum! Dar Dumnezeu asa a vrut! Asa ca nu am facut decat acele lucruri minime pentru  a ajuta ca  sfintirea lor sa fie fara probleme.

Si  rezolvate aceste probleme mici, m-am intors in biserica sa ma inchin crucii si sa particip la sfanta liturghie.Biserica era plina, plina!Si Iisus Hristos ne privea parca  si cu mare blandete de pe catapeteasma.

Cântarea Fericirilor exprimă de fapt “condiţiile ce se cer pentru trăirea Împărăţiei 

cerurilor” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, p. 167), în 

care creştinul este situat deja, cu toate că nu în chip desăvârşit. Ieşirea preotului cu Evanghelia îl  prezintă pe Însuşi Hristos, ce se descoperă lumii prin învăţătura Sa dumnezeiască. 

Apostolul Evrei 4, 14-16; 5, 1-6 

14. Drept aceea, avind Arhiereu mare, Care a strabatut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sa tinem cu tarie marturisirea.

15. Ca nu avem Arhiereu care sa nu poata suferi cu noi in slabiciunile noastre, ci ispitit intru toate dupa asemanarea noastra, afara de pacat.

16. Sa ne apropiem, deci, cu incredere de tronul harului, ca sa luam mila si sa aflam har, spre ajutor, la timp potrivit.

1. Caci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele catre Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate;

2. El poate sa fie ingaduitor cu cei nestiutori si rataciti, de vreme ce si el este cuprins de slabiciune.

3. Din aceasta pricina dator este, precum pentru popor, asa si pentru sine sa jertfeasca pentru pacate.

4. Si nimeni nu-si ia singur cinstea aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu, dupa cum si Aaron.

5. Asa si Hristos nu S-a preaslavit pe Sine insusi, ca sa Se faca arhiereu, ci Cel ce a grait catre El: "Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut".

6. In alt loc se zice: "Tu esti preot in veac dupa rinduiala lui Melchisedec".

EVANGHELIA ZILEI: 2014-03-23 

DUMINICA  TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu

(VIII, 34-38; IX, 1)

Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

 Transcrieri din predica Parintelui:

"Astazi este duminica a III a din Sfantul si  Marele Post si Biserica Noastra  a inaltat Cinstita Cruce si a chemat pe fii ei, pe copii ei, cei cu chipuri luminoase,ca sa venereze cinstitul lemn al crucii.

Si   crestinii ortodocsi de pretutindeni, de la o margine la alta a pamantului, au intonat ,au cantat "Mantuieste, Doamne poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta"si au venerat cinstitul lemn al Crucii asezat in mijlocul florilor si al busuiocului.

Cinste Cruce!Iata un  semn distinctiv al  crestinului ortodox. Sectarii,protestanti si iehovisti, dispretuieasc si se scarbesc de cruce,pentru ca socotesc crucea, ciomagul  care L-a omorat pe Dumnezeu.Dar ortodoxul are drept  arma si lauda, steag si trofeu, crucea si   canta la slujba de maslu:Doamne , arma asupra diavolului, crucea Ta ne-ai dat-o noua!
Spune-i protestantului si neoprotestantului sa-si faca cruce si te va numi idolatru.Deseneaza o cruce pe casa sectarului si  se va scula noaptea sa o stearga .Dar ortodoxul se va intoarce cu fata spre rasarit , isi va unii cele trei degete,  isi va face cruce si cu bucurie dumnezeiasca  va canta"Crucii Tale ne inchinam Stapane si  Sfinta Invierea Ta  o laudam si o slavim"

De ce atata cinste crucii?Asta vom explica.

Cinstita cruce, ajuta sa stralucesca slava ta chiar si numai intr-un singur suflet, slava ta precum  odinioara talharului care a strigat:" Pomeneste -ma, Doamne,cand vei veni, intru imparatia Ta!

Crucea inainte de rastignirea Domnului Hristos pe ea, era un instrument de tortura lipsit de cinste pentru ca era folosit de puterea romana pentru  uciderea talharilor si a raufacatorilor si 

crucificarea era cea mai cumplita  dintre pedeapse.
Din momentul din care insa,  Neprihanitul Atotnevinovatul,Hristos Domnul care nu a savarsit nicio nedreptate  si nici inselaciune,nici viclesug nu s-a gasit in gura lui,cum supune profetul Isaia, dar cu cei fara de lege a fost numarat si a murit pe o cruce facuta de chiparos, cedru si pin, de atunci crucea a suferit o schimbare dumnezeiasca, din instrument al torturii a devenit instrument al mantuirii .

Crucea care a fost vopsita cu sangele Nevinovatului si Neprihanitului Hristos, a biruit demonii si i-a alungat , a sfintit vazduhul si pamantul.

De atunci din Sfanta si Marea Vineri,oriunde ai sta, credinciosule, nu te teme !Ridicandu-ti ochii mintii la cruce, poti si pamantul  si marea si pustiul si padurile si pesterile  si muntii....si fiecare loc sa le sfintesti, sa  le transformi in  infricosatoarea Golgota si  in Biserica . " In tot locul stapanirii Lui  binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul", spune Duhul Sfant  prin gura profetului  Imparat David.
 Si un electron   din sangele preacurat al Domnului, daca ar cadea pe pamant, unul singur ar  fi fost suficient sa-l dezinfecteze,sa sfintesca totul...  nu doar o picatura insa ,ci  Domnului  Iisus Hristos, intregul sange si l-a varasat  si sangele lui,cum spune Sfantul Ioan Teologul, ne sfinteste, ne  curateste pe noi de tot pacatul .Chiar daca suntem cei mai mari pacatosi, ajungem sa ne pocaim si sa intelegem ca Cel care a fost rastignit  nu a  a fost o  simpla victima a unei erori judiciare, este Dumnezeul Om , este mielul lui Dumnezeu,Cel ce  ia asupra Sa pacatele lumii.Aici se afla taina mantuirii!

Va rog sa fiti in mod deosebit atenti la acestea ,deoarece  din pacate, daca unul la mie, intelege importanta pretiosului sange  al Lui Hristos varsat pe crucea Golgotei!

Iisus Hristos s-a oferit pe cruce ardere detot, sacrificiu unic cu care nu se poate compara niciun alt sacrificiu,care nu poate fi egalat niste de Socrate ,nici de Codrus, nici de o alta persoana.

S-au mai sacrificat si alte persoane cu suflete nobile,de pe acest pamant  inainte si dupa Hristos. Dar sacrificiul  cui , ca valoare si ca rezultate, efecte, se poate compara cu sacrificiul lui Hristos?

Aceia s-au sacrificat pentru prieteni , pentru rude, compatrioti...Hristos s-a sacrificat pentru interesele vesnice ale intregii umanitati, pentru  viata si mantuirea lumii, pentru umanitate,s-a jertfit  si pentru cei pe care l-au rastignit pentru care   s-a rugat:"Parinte , iarta-le lor ca nu stiu ce fac", pentru toate neamurile!

O, jertfa a Mantuitorului, cine poate cuprinde inaltimea Ta?

Crucea, altar universal si jertfelnic a toata lumea ! Dar jertfa Domnului a avut rasunet nu numai pe pamant dar   ci si in imparatiile intunecate in care suspinau nenumarate suflete,crucea  s-a facut nimicire a iadului, ciocanul atotputernic care  a sfaramat portile cele de arama  ale iadului. Vedeti Icoana Invierii  Domnului,icoana din abisida...crucea Domnului, sfaramand portile  din arama ale iadului(asa cum sunt prezentate in iconografia noastra) si  s-a auzit vocea  Atotputernicului Dumnezeu "Ridicati capetenii portile voastre, portile cele vesnice si va intra Imparatul Slavei.Cine este acesta Imparatul Slavei? " si raspund cetele ingerilor:" Domnul cel tare si puternic. Domnul cel tare in razboi!''.... si asa spune imnograful triodului , iadul a vazut crucea Domnului a suspinat si a strigat  si s-a vaietat "Alergati prieteni!Ajutor! Cine este acesta care a infiptul un cui, un piron de lemn in inima mea? Acest lemn  al crucii, m-a intepat ca o spada ascutita, sufar, sunt pierdut ... nu mai am puteri ...(aceste cuvinte le pune imnograful in gura iadului pe care il personifica)sunt nevoit sa deschid temnitele mele si sa-l eliberez pe Adam si pe Eva si pe toti stranepotii lor.... Prin lemn, prin acel  fruct oprit din Eden  am tarat in imparatia mea pe intaiul om si tot  prin lemnul crucii, acum  sunt nimicit..."

O cruce, pom al vietii,lemn ce izvorasti nemarginite si nesfarsite  binecuvantari, te cinstim ,te imbratisam, te impodobim  cu flori si busuioc!

 Tu ne-ai eliberat, tu, tainica stea a apocalipsei, sa ma indrumi, sa ma calauzesti in toate zilele vietii mele, tu sa strajuiesti  si deasupra mormantului meu ca o ultima mangaiere.  Acesta este  cea mai adanca si cea mai tainica valoare a crucii ,este supremul simbol al crestinatatii. Crucea e simbol al adevaratei culturi si al civilizatiei. Unde e ridicata crucea,unde omul se inchina celui Rastignit si Inviat, acolo inceteaza stapanirea satanei si se instaureaza Imparatia lui Hristos, acolo patimile, viciile, tiranii, care fac viata noastra insuportabila, dispar, pier,se nimicesc,la umbra acelui pom al vietii, omul afla odihna si zice "In sfarsit,  liber ! Slava Dumnezeului  Celui Treimic,traiesc,respir si ma laud in crucea Domnului!"

Copii  cu chipuri luminoase, copii ai Domnului, saditi crucea, acest pom al vietii si pamantul va deveni un rai!Indepartati-o si pamantul va deveni  un iad!

Aruncati o privire asupra crestinatatii si va veti convinge.O privire asupra istorie crestinatatii.

Pe cupola  Sfintei Sophia  a stralucit crucea. Dar pe 29 mai 1453 maini ticaloase, mizerabile si  profanatoare au dat-o jos si-n locul ei au ridicat semiluna.Ce a fost imparatia semilunii?Intuneric si barbarie .Copii Tarilor Romanesti  erau platiti ca tribut, erau dati Portii, ca noi sa ne inchinam  celui Rastignit si Inviat, in libertate ... intuneric si barbarie  in care au suferit mosii si stramosii nostrii, pentru ca dintre copii crestini , Poarta recruta pe cei mai viteji ostasi ai armatei otomane, pe ieniceri.

 Dar pe 24 februarie 1821  la Iasi straluceste din nou  crucea! Alexandru Ipsilanti emite Proclamatia istorica   si   cheama   toate poporele ortodoxe din Balcani sa scuture jugul,  inalta arma ortodocsilor, crucea si striga inaintea intregii lumii cu mare glas "In acest semn vom invinge, traiasca libertatea !" Si dupa o luna, pe  23 martie  , pentru ca noi  aici nu am fost pasalc si nu am fost atat de inrobiti  ca  sarbii,greci, bulgarii , in Kalamata intra  prima armata elena precedata de un cleric care tinea  in maini o cruce uriasa.Lumea a vazut-o,a ingenunchiat si a lacrimat si a cantat "Doamne, miluieste" .

 Pretutindeni  atunci a stralucit crucea.  Pe coifurile eroilor ,in taberele de lupta, pe steaguri, pentru libertate si independenta si neatarnare, dar mai ales pentru sfanta noastra ortodoxie  ... a stralucit crucea.... Si slavitii nostrii voievozi, crucea au avut in coroanele lor si crucea au avut  pe steagurile lor.  Acesta e si  neamul nostru . Purtator de cruce , stavrofor. Si cu puterea crucii s-au implinit cele mai indraznete vise ale noastre si cu puterea crucii  au biruit Stefan cel Mare si Sfant pe poporul otoman,  si Mihai Viteazul  si  sfintii martirii brancovenii  pentru Hristos cel Inviat ,acum 300 de ani.

Brancovenii in fata Sfintei Sofia au marturisit crucea, in fata catedralei lui Iustinian Cel Mare , unde in 1714 stralucea nu crucea ci  semiluna,ei au marturisit crucea   si cu sangele lor au  dat marturie despre credinta si dragostea lor  fata de Domnul Nostru cel Rastignit si Inviat . Si iata dupa 300 de ani, ei sunt reperele si modele care trebuie sa ne inspire, ale caror virtuti trebuie sa le urmam dupa putere, credinta lor , rabdarea lor , nerautatea lor , postul si rugaciunile lor, evlavia, privegherile lor.

 Crucea este astazi  si pe stema drapelului  nostru national, in pliscul vulturului !Sa nu  fim insa doar crestini la nivelul acesta  formal, sa arboram crucea, desi exista si dusmani ai ei, in Partalament, in institutiile statului, si oriunde, in mod ipocrit si de fapt sa fim prin viata noastra batjocoritori ai  crucii si ai jertfei lui Hristos!

Sa tinem strans crucea ,pentru ca cine fuge de cruce, fuge de Inviere !

 A zis Domnul :"Cine vrea sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-mi urmeze ". Partea de nevointa ,de stradanie ca sa implinim poruncile lui Dumnezeu.

Iata crucea morala! Nu exista om fara cruce!Trebuie sa ne-o asumam!Nu ne cere nimeni, nici Dumnezeu, sa ne punem capul pe esafod ca brancovenii ca  sa aratam ca suntem crestini, dar minimum efort de a implini poruncile lui Dumnezeu care nu sunt grele,acesta trebuie sa fie dovada  martiriului nesangeros la care suntem chemati . Pentru ca putem fi brancoveni ai constiintei, exista o mucenicie alba, fara sange, de fiecare zi, concretizata  in stradania de a fi buni crestini, de a veni la timp la biserica,iata o jerfa , de a te   scula mai de dimineata ,de a sta pana la sfarsit, de a nu carti ca e lunga predica, ca ti-se face observatie....astfel de  mici jertfe fac din noi mucenici ai constiintei,fac din noi  mici  brancoveni dupa Brancovenii cei dintai si mari. Sa tinem strans crucea si din punct de vedere   moral.

In spatele crucii merg armatele de martiri si neomartiri, lacrimile lor devin tamaie si rugaciunile lor se amesteca cu cele ale sfintilor si marturisitorilor credintei! 

Si de la miazanoapte la miazazi, de la apus la rasarit, o voce,  cu un singur glas, cu o singura inima...si ne da noua cu o singura inima si cu o singura gura a slavi si a canta " Mantuieste Doamne poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta! Biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic biruieste si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau!"    

Si slujba a continuat!De cele mai multe ori sunt atat de prinsa de slujba incat desi vad chipuri cunoscute, nu realizez pe deplin ca ei abia au sosit.Ne adunam la rugaciune prieteni vechi, apar familiile numeroase, cei cu cate 3-4- 5 copii... Ne strangem unii in altii, ne trecem copii in brate de la unii la altii , sa fie mai usor tuturor si ne unim in soapta cu rugaciunea Parintelui. Iar Parintele e  transfigurat!

Preotul, iese cu Discul şi cu Potirul pe solee şi se îndreaptă pe Sfântul Jertfelnic, pentru a 

le oferi direct lui Hristos. Discul şi Potirul sunt purtate de către preot în dreptul frunţii căci 

“Hristos umple mintea preotului cu cuvântul propovăduirii şi de fapta şi înţelesul jertfei” (Pr. 

Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune…, p. 229).

Si au loc pomenirile in care este cuprins intreg Cosmosul, pe cei vii si pe cei adormiti... Este momentul in care noi ne intalnim cu ei!E sansa , miimea de secunda in care toti ai mei sunt in inima mea si-n lacrima mea... copii mei dragi, finii mei, mama si surorile, prietenii , dar si cei atat de dragi deja plecati dintre noi...

 Si noi cu strana cantam:“Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de Slava Lui. Osana intru cei de sus; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că “în Vechiul Testament, acest imn nu a fost cântat decât în cer. Acum el este atât al nostru,cât şi al serafimilor, deoarece Hristos a înlăturat zidul care despărţea cele două lumi” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia VI la Osea, 3). 

“ca să fie celor ce se vor 

împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh,

spre plinirea Împărăţiei Cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată, sau spre osanda"

L-am dus pe Iacob si Parintele l-a impartasit!Iacob are deja 11 luni, e un copil minunat, din cale afara de atent la fiecare lucru. Cu mare atentie il privea pe Parinte si inainte ca lingurita cu Trupul si Sangele Domnului sa se apropie de el, a deschis gurita laaaarg!

Ca deobicei credinciosii au adus prinoase care au fost sfintite. 

Am cantat apoi Canonul Sfintilor Brancoveni... Parintele ne-a miruit in timp ce cantam, ne-a stropit cu aghiasma...si ne-a invitat la sfintirea crucilor.

Am mers  cu totii, in curtea manastirii unde Parintele, impreuna cu parintele protopop au sfintit crucile. Era deja amiaza! Zi de mare bucurie!Credinciosii inflacarati de predica parintelui s-au strans in jurul crucilor.Soarele stralucea minunat si batea un vanticel frumos, cat sa te simti viu si puternic! Peste Dobrogea minunata, rugaciunile preotilor ridicau cruci vazute si nevazute!Si aghiasma si miros de tamaie sfanta! Si flori vesele, lalele si trandafiri pitici si tuia si teiul argintiu...Totul proaspat si desavarsit cum desavarsite le-a facut Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul!
Langa mine erau   aproape  toti cei pe care ii iubesc  dintre cei vii si erau toti cei adormiti din neamul meu si cei cu care cumva m-am intersectat in acesta viata! Si pentru ei toti m-am rugat ca Dumnezeu sa primeasca lacrima mea si rugaciunea mea pentru ei si sa le daruiasca Raiul Sau frumos.Si am plans iar, plans de femeie batrana si obosita, plans de mama stiind ca Ruxandra, fetita mea plange alaturi...    Si cred ca Dumnezeu a primit lacrimile noastre! 

Si ne-am mutat apoi la troita din lemn pentru sfintirea ei...

Tricolorul flutura vesel peste stergarul romanesc.Mantuieste, Doamne poporul Tau!

“Cel ce Te-ai înălţat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pre binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.” (Condacul Sfintei Cruci)