ORASUL CERNĂUŢI LA 600 DE ANI
Cernăuţiul este atestat pentru prima data, împreună cu oraşul Iaşi, printr-un hrisov emis de domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun la 8 octombrie 1408 prin care domnitorul acordă un privilegiu comercial neguţătorilor din Liov, document care se gaseşte ca atâtea altele la Muzeul de Stat de Istorie din Moscova(1).
După ce a fost staroste de Cernăuti (1619-1621) Miron Barnovschi obţine dregătoria de pârcălab de Hotin (1621-1622) înainte de a prelua domnia Moldovei (1626-1629).
Cernăuţiul făcea parte din Moldova timp de 415 ani (1359-1774) iar din anul 1774 s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, până la destrămarea acestuia în 1918. În perioada 1918-1940 respectiv 1941-1944, oraşul Cernăuţi s-a aflat în componenţa României. După anul 1944 Bucovina de Nord care includea şi oraşul Cernăuţi intră în componenţa Uniunii Sovietice. Începând cu anul 1991 oraşul Cernăuţi face parte din statul ucrainean devenit independent după destrămarea Uniunii Sovietice.
Aşezat pe malul drept al Prutului este centrul operaţiunilor militare între domnitorii Moldovei şi regii Poloniei care-şi disputau stapânirea Pocuţiei.
Sub stăpânire austriacă Cernăuţiul s-a dezvoltat repede, transformându-se într-un oraş cu aspect european. La 1 sept. 1866 este inaugurată calea ferată care leagă Cernăuţiul de Viena şi nu după mult timp împăratul Franz Josef I înfiinţează Universitatea din Cernăuţi, ca un cadou făcut bucovinenilor cu prilejul zilei sale de naştere. Cernăuţiul este electrificat în anul 1896 şi primul tramvai electric este pus in mişcare un an mai târziu în anul 1897, iar canalizarea oraşului a fost introdusă în 1895 (2)
Printre cele mai frumoase edificii ale oraşului trebuie amintită: reşedinţa mitropoliţilor Bucovinei sfinţită în 1882 şi construită în stil mauro-bizantin, de arhitectul ceh Iosif Hlavka. Reşedinţa Mitropolitană găzduia biserica seminarului teologic şi Facultatea de Teologie, iar in partea centrală se afla sala sinodală unde a avut loc istoricul eveniment de la 28 noiembrie 1918 când s-a proclamat Unirea cu România. Lista poate fi continuată cu Primăria din Piaţa Centrală, Catedrala Ortodoxă, Teatrul dramatic construit în 1905 de arhitecţii vienezi F.Fellner şi H.Helmer, fostul Palat cultural al românilor, Camera de Comerţ şi Meserii( astăzi Universitatea de Medicină), Filarmonica de Stat, etc. Toate aceste monumente arhitectonice vorbesc despre istoria acestui oraş care prin frumuseţea şi originalitatea lui a fost considerat „mica Vienă”. Trebuie să spunem că oraşul Cernăuţi a fost sărăcit de anumite monumente printre care amintim monumentul Unirii inaugurat la 11 noiembrie 1924 în prezenţa familiei regale şi a guvernului român, opera sculptorului Burcă şi a arhitectului Ştefănescu. Un alt monument dispărut după 1944 este bustul împărătesei Elisabeta a Austriei. Bustul lui Schiller se afla în faţa Teatrului Naţional, iar după Unire în grădina Casei Germane. În parcul Arboroasa se afla bustul lui Eminescu dezvelit in 1933.
Cernăuţiul fiind oraş academic este firesc să amintim câteva din personalităţile care au trăit şi activat în perioada austriacă: Mihai Eminescu, fraţii Hurmuzaki, Silvestru Morariu, Dimitrie Onciul, Ciprian Porumbescu, Epaminonda Bucevschi, Aron Pumnul, I.G.Sbierea, etc.
La Cernăuţi în perioada stăpânirii austriece funcţionau 2 consulate: cel român şi cel rus, iar în perioada interbelică au existat nu mai putin de 7 consulate: austriac, cehoslovac, german, olandez, polon, suedez şi francez. Bucovina cu centrul ei Cernăuţi şi multinaţionalitatea ei a constituit o regiune culturală unică în felul ei.
Interesant este să urmărim evoluţia demografică a Bucovinei. În secolul al XVI-lea Bucovina era populată numai de români. Ucrainenii fugari din Galiţia s-au aşezat cu timpul în părţile Nistrului şi ale Ceremuşului printre români după 1774 ca să scape de recrutări.(3). Structura demografică în perioada de ocupare austriacă a fost mult viciată de metodele de înregistrare. Până în anul 1880 în Austria recensământul se făcea după limba maternă, după 1880 după limba de conversaţie. Conform acestei legi românii care trăiau printre neromâni trebuiau să declare limba cu care se înţelegeau cu neromânii şi nu în limba lor natală. Aşa se face că mii de români au fost trecuţi pe listele ucrainenilor. Statisticile oficiale din 1916 arătau că în ciuda avalanşei de ucraineni veniţi din Galiţia în Bucovina, numărul românilor întrecea pe cel al ucrainenilor. Chiar şi evreii erau trecuţi ca fiind ucraineni. Recensământul din 1910 reflectat şi de harta etnografică realizată de Ion Nistor arată următoarea situaţie: români- 273.254, ucraineni-305.101, iar evrei nu existau. Dar recensământul făcut după religie scoate în evidenţă 102.919 evrei, în timp ce după limba de conversaţie ei nu există(4)
Se poate spune că trei au fost elemente majore de deznaţionalizare a populaţiei române din Bucovina: cel german, polon si ucrainian. Germanizarea a fost concepută prin colonizarea teritoriului cu populaţie de origine germană, germanizarea întregului aparat administrativ şi dominarea vieţii economice şi culturale. Polonizarea Bucovinei a început odată cu trecerea acestui teritoriu în componenţa Pocuţiei în anul 1786. În aceea perioadă Bucovina a fost invadată de elemente galiţiene printre care amintim, profesori, preoţi, funcţionari şi meseriaşi poloni, dar şi foarte mulţi negustori evrei. Ucrainizarea a fost provocată de sărăcia şi presiunea bisericii romano–catolice din Pocuţia asupra populaţiei ucrainene care a venit în masă în Bucovina fiind favorizată şi de arendaşii galiţieni care importau zeci de mii de muncitori ucraineni ca mână de lucru ieftină.(5)
După anul 1775 marii boieri din Bucovina se refugiază în Ţările Române printre ei amintim pe: Iordache şi Lupu Balş, George Beldiman, Ion Cantacuzino, Constantin Catargiu, Alexandru Neculce, Nicolae Roset, Antioh Stroici, Constantin şi Ioniţă Sturdza, Andrei Donici şi alţii. Rămân în Bucovina, Vasile Balş şi Hurmuzăcheştii, iar printre mazili şi răzeşi se numără cei din familiile Flondor, Grigorcea şi Zotta. Acest exod a avut urmări păgubitoare pentru că moşiile au ajuns în mâna arendaşilor străini.
Prima şcoală primară românească funţionează începând cu anul 1844 în condiţiile în care nu existau parohii şi preoţi catolici în localitatea respectivă.
În anul 1848 Cernăuţiul devine capitala intelectuală a tuturor românilor prin refugiul a unui însemnat număr de revoluţionari români. În aceste condiţii Eudoxiu Hurmuzachi întocmeşte celebrul memoriu care a dus la autonomia Bucovinei (prin separarea de Galiţia) fiind declarată ducat şi legiferată prin constituţia din 1849.
Între provinciile aflate sub stapânire străină, Bucovina a contribuit, raportat la numărul populaţie, cu cel mai mare număr de luptători în Războiul de Independenţă. Aproape 1% din populaţia românească din Bucovina a luptat în armata română. (45 de ofiţeri dintre care 20 au murit pe câmpul de luptă). Un studiu a lui Nicolae Grămadă indică următorul tribut de sânge: 13.851 de morţi şi 3.064 de răniţi.(6)
Singura apărătoare a drepturilor românilor după 1774 a fost biserica ortodoxă, cu toate că avea puteri limitate. Mitropolia Bucovino-dalmatine a dus la întărirea elementului slav în biserica bucovineană şi slăbirea legăturilor cu credincioşii din Transilvania. Institutul Teologic(1827-1875) din Cernăuţi şi Facultatea de Teologie din 1875 au jucat un rol important în cultura Bucovinei, dar şi în viaţa întregii ortodoxii. Subordonarea canonică şi administrativă mitropoliei sârbeşti din Carloviţ -1783-a avut un efect negativ asupra credincioşilor ortodocşi români din Bucovina. În aceste condiţii limba slavonă a câştigat teren în cadrul bisericii bucovinene, dar mai mult, limba română a fost treptat înlocuită cu limba germană şi polonă. A sosit timpul să spunem că marele ierarh Silvestru Morariu a fost acela care a consolidat şcolile româneşti dar a contribui şi la redeşteptarea conştiinţei naţionale a românilor bucovineni. La îndemnul său s-au înfiinţat asociaţii studenţeşti iar preoţii oficiau numai în limba română slujbele. Unii preoţi au clădit cu mijloace proprii biserici şi şcoli româneşti şi s-au îngrijit de stare economică a populaţiei româneşti, au înfiinţat bănci şi cooperative de consum.. Se poate spune că în Bucovina toate confesiunile s-au bucurat de toată libertatea inclusiv evreii care aveau sinagogi în toată Bucovina, mai mult, la Vijnişa funcţiona un Institut talmudic Jeşivat Bet Israel.
În 1936 Cernăuţiul avea 2 muzee: Muzeul Mitropolitan iniţiat de mitropolitul Silvestru Morariu care ilustra cultura şi trecutul Bucovinei şi Muzeul Bucovinei cu specific bucovinean.(7)
În Bucovina nu a existat o prăpastie între intelectuali, ţărani şi muncitori, ultimii s-au bucurat de stima şi respectul intelectualilor. Au apărut cu timpul reviste speciale editate de intelectuali destinate satului bucovinean. Ţăranii bucovineni nu le lipsea dragostea de citit.
După 1850 şcolile ortodoxe din Bucovina trec sub conducerea bisericii ortodoxe, dar cu toate acestea multi bucovineni au fost nevoiţi să înveţe în Transilvania cum a fost cazul lui Zaharia Vorona, S.Fl. Marian, filologul Vasile M.Burlă şi pictorul Epaminonda Bucevschi.
Aşa se face că apar personalităţi ca Ion Gh. Sbiera(1836-1916) care a fost numit în 1875 profesor de limbă şi literatură română la Universitatea din Cernăuţi unde a funcţionat până în anul 1906. Membru al Academiei Române a publicat Codicele Voroneţean în anul 1885. A iniţiat o istorie culturală şi literară din care au apărut două volume la Cernăuţi în 1904. Scriitorii bucovineni au avut o înclinare spre literatura populară. Simion Florea Marian(1847-1907) bun cunoscător al folclorului românesc a realizat o operă de cercetare încă neegalată de mult timp, fiind considerat de Haşdău în 1881 singurul etnograf român. Ion I.Nistor, membru al Academiei Române a fost profesor de istorie la Universitatea din Cernăuţi având o preocupare îndreptată spre istoria Moldovei şi a relaţiilor ei cu vecinii. Ilie E.Torouţiu, membru al Academiei Române editează Convorbirile literare la Bucureşti dar trebuie menţionată colecţia de scrisori care face obiectul celei mai valoroase lucrări de studii literare intitulată „Studii şi documente literare” în 13 volume. Dimitrie Onciul(1856-1923) face studiile la Cernăuţi unde audiază cursurile de limba română ale prof. Ion.Sbiera şi este considerat pe bună dreptate ca părintele istoriografiei româneşti devenită ştiinţă pe baza metodei critice, va fi primit în Academia Română în anul 1905 şi preşedintele acesteia în perioada 1920-1923.(8)
Un rol important în instruirea tineretului bucovinean l-au avut bibliotecile din Cernăuţi. Prima bibliotecă publică a fost deschisă la 29 septembrie 1852 fiind constituită din donaţiile românilor şi care în 1875 devine Biblioteca Universităţii din Cernăuţi. La iniţiativa lui I.G.Sbiera şi cu aprobarea lui Aron Pumnul a luat fiinţă Biblioteca elevilor români din Cernăuţi care va trece în 1871 sub patronajul Societăţii pentru Cultură.(9)
Tot la Cernăuţi în 1869 va avea loc primul concert al elevilor de la liceul românesc şi în acelaşi an au fost jucate piesele lui Vasile Alecsandri şi V.A.Urechia de către actorii trupei Mihail Pascaly. În 1898 a avut loc la Cernăuţi premiera bucovineană a operetei „Crai nou”.
La Teatrul Naţional din Cernăuţi, înfiinţat în anul 1925, au activat personalităţi ale vieţii teatrale de primă mărime precum: Victor Ion Popa, Mişu Fotino, Jules Cazaban, Nicolae Sireteanu, Grigore Vasiliu Birlic etc. Scenografia şi decorurile au fost semnate de fascinantul pictor Gheorghe Löwendal: .(10)
În 1937 Petru Luţa organizează cea mai mare retrospectivă a pictorului Epaminonda Bucevschi participant al serbărilor de la Putna din 1971 şi care are meritul de a fi realizat primul portret în marime naturală a lui Ştefan cel Mare fără barbă şi care se găseşte în custodia Muzeului de Istorie din Roman.
Ca participant al aniversării a 600 de ani de atestare a oraşului Cernăuţi pot spune că am fost impresionat de restaurarea unor clădiri şi străzi principale care au oferit cadrul sărbătoresc acestui eveniment multicultural. Trebuie să amintim şi contribuţia Institutului Cultural Român care a facilitat apariţia unui album omagial închinat Cernăuţiului la 600 de ani de atestare. Meritul de a fi iniţiat şi îngrijit acest albul aparţine doamnei Alexandrina Cernov, membră de onoare a Academiei Române şi a prof. dr. Ilie Luceac, ambii din Cernăuţi Tot cu acest prilej a fost emisă şi o medalie care are pe o faţă stema Moldovei cu indicarea celor 600 de ani de atestare a Cernăuţiului iar pe revers imaginea lui Alexandru cel Bun, Domnul Moldovei (1400- 1432).
Bucovina rămâme în conştiinţa noastră în veci un pământ românesc, leagăn al primilor domnitori ai Moldovei.
Radu Moţoc Octombrie 2008
Cernăuţi 1408-2008-Alexandrina Cernov, Ilie Luceac, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2008., pag. 5-7
2. Din istoria culturii în Bucovina, Mircea Grigoroviţă, Ed Didactică, Bucureşti, 1994, pag.36 şi 46
3. „Revista Bucovinei” nr.9 din 1942
4. Calendarul Societaţii pentru Cultură, T.V.Ştefanelli, 1914, pag.170-172.
5. Arcaşii, Filaret Doboş, Cernăuţi, 1940
6. Calendarul Glasul Bucovinei, 1934
7. Din isoria culturii în Bucovina, Mircea Grigoroviţă, Ed.Didactică, Bucureşti, 1994, pag. 46
8. Dimitrie Onciul-Teodor Balan, Tiparul”Mitropolitul Silvestru” Cernăuţi,1938, pag.113.
9. Din istoria culturii în Bucovina, Mircea Grigoroviţă, Ed.Didactică, Bucureşti, 1994 pag. 97
10. Ibidem, pag. 103
