Amintirea chipului meu

Aseara in trapeza unei manastiri am cunoscut doua doamne. Doua femei frumoase, mature(de varsta mea)instruite...Nu am putut, in orele pe care le-am petrecut impreuna, sa nu observ imbracamintea lor scumpa, frumoasa, de foarte buna calitate...Una din doamne, Daniela era cu parul prins intr-un coc elegant si foarte discret, dar frumos, machiata. Cealalta, Carmen, purta pantaloni din stofa de lana putin stransi pe picior, parul in vant peste gulerul scurtei din  piele de caprioara. Pe brat posete mari din piele! La poarta manastirii un automobil scump...

Din cei care eram acolo, maica stareta m-a chemat numai pe mine sa mi-le prezinte pe doamne.Din vorba in vorba, am inteles ca doamnele erau cadre didactice la o facultate de prestigiu .

Am discutat cu doamnele in orele care au urmat... diverse...dar cel mai mult despre rugaciune.Pareau atrase de micul ceaslov pe care il aveam in mana si se uitau la el cautand sa memoreze formatul, titlu...

Am vazut in aceste doua doamne pe femeia care am fost. Stateam in fata lor si le priveam privindu-ma in amintire.Dar ma priveam si pe mine, cea de acum!

Nu va imaginati cum a fost!Ele de-o parte, aratand ca aspect, asa cum eram  eu, acum sase ani, iar pe de alta parte, eu, femeia imbracata in fusta lunga,neagra,si cu o haina nici lunga nici scurta, neagra,matlasata, buna de frig. Pe cap purtam un sal negru, care(Slava lui Dumnezeu, vorba Ruxandrei), avea totusi putina dantela!Jalnica!Ma bucuram ca fetita mea nu este alaturi sa sufere, dorindu-si acel timp in care mama mirosea a parfum frantuzesc si avea ruj pe buze...

Nu stiu daca ma plac cum sunt! Cred ca cel mai adesea, cand ma gandesc la asta, nu ma plac, dar nu mai caut ca doliul meu sa fie doliu, vreau ca imbracamintea mea sa fie decenta, curata, calduroasa, nesmintitoare!Si cei la care ma gandesc, sa nu-i smintesc, sunt cei din biserica, nu cei din afara bisericii.

Nu le judec pe doamne! Chiar nu era nimic in tinuta lor deplasat . Dar erau asa cum eu nu mai pot sa fiu. Si uneori imi este greu cand vad chipul meu vechi, pentru ca  vad acel timp al prezentei lui Grig, si simt mai dureros lipsa lui. 

Si ca sa nu sufar atat de mult, e mai bine sa fiu, asa ca acum, femeia jalnica , imbracata in haina matlasata, calduroasa si fusta lunga pana in pamant...

Dar am avut apoi un gand in care mi-am spus cat de dragute, cat de civilizate erau doamnele acestea care abia invatau abecedarul ortodox, cum nu au arata prin nimic ca ma judeca sau  ca ma desconsidera si am rememorat cat de urat s-au comportat niste persoane din preajma mea, din biserica, cat de amarnic au folosit tristetea mea, necazul meu, considerand ca sunt un pic fraiera si nu realizez, pentru ca , de, asa e in viata, trebuie sa profitam!

Mi-am asumat libertatea de a dori sa fiu un om mai bun, de a respecta poruncile, de a incerca sa iubesc pe toti, sau chiar daca nu iubesc, macar sa tolerez pe fiecare asa cum e.Dar exact cum citeam azi un articol, al unui tanar, "Când cineva își asumă liber­tatea de a fi mai bun, altcineva și-o asumă pe aceea de a fi mai rău. Ca o șansă care nu trebuie ratată. Pentru că a rămas un spațiu gol al răului și el trebuie ocupat repede, până nu-l ia altcineva.
http://www.cosminalexandru.ro/2013/10/libertatea-care-ne-tine-captivi/#more-1562

Dar...cand lucrurile acestea se intampla in spatiul social sau public e cumva normal in sensul ca te astepti la asta, dar cand , lucrurile se intampla asa in biserica, e greu de trait cu sentimentul ca esti tradat, necinstit, talharit...

Si am plans spunand ca nu pentru asta am lasat eu lumea mea, plina de pacatosi care inca nu aveau de gand sa se pocaiasca!

Eu am lasat-o pentru Hristos si apoi am aflat ca chipul lui Hristos este si in cel de langa mine, din biserica si am inceput nu numai sa-l iubesc, dar sa si-L caut! Problema e ca uneori nu-L gasesc si atunci plang pentru ca doare, doare rau-rau...

Si ma gandesc cu iubire , ca ei, prietenii mei, cei asemenea doamnelor acestea dragute, cu ochii fixati pe ceaslovul meu, ei se vor indreapta spre Dumnezeu si...vom avea surprize mari la mantuire, pentru ca , ne spune Iisus Hristos Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.(Evanghelia dupa Matei, cap 7/21)

Dar asta nu ma impiedica sa plang si sa nu sufar pentru caderile mari ale celor de la care inca astept sa invat...Si imi doresc sa nu mai vad nimic din ceea ce smintitor este alaturi, si imi doresc sa pot ierta mereu orice scuipat primit pe fata mea, pentru ca stiu ca daca voi face asta cu toata inima, si Dumnezeu imi va ierta greselile mele...Si , spune atat de frumos, sfantul Ioan Gura De Aur in Cuvânt la Duminica a V-a după Pogorârea Sfântului Duh

"Noi pururea trebuie să ţinem în minte păcatele noastre, iar nelegiuirile altora niciodată să nu le pomenim. Când noi vom face aceasta, atunci şi Dumnezeu va fi milostiv şi îndurat către noi, şi noi vom înceta de a mai purta veşnice duşmănii şi veşnice vrăjmăşii către cei de aproape ai noştri. Şi dacă cândva ne-ar mai veni vreuna, noi vom lăsa ura repede iarăşi să se ducă şi prin acesta tot aşa repede vom dobândi şi iertarea păcatelor noastre."