Tacerea cuvintelor

 Stau mult timp singura.In afara catorva ore pe care le petrec la biserica si la serviciu meu, nu merg nicaieri si nu traiesc decat in casa mea. De aproape un an...Pana si convorbirile telefonice sunt extrem de limitate. Dupa ora la care telefonul suna, stiu cine ma cauta, de regula aceleasi persoane isi amintesc de mine  sau uneori le telefonez eu ca sa umplu un timp al vietilor noastre. Mi-s dragi oamenii! Am o adevarata pasiune pentru om...indiferent de varsta, de la bebelusul mirosind a lapte, pana la batranul care isi tarsie picioarele greu pe strada, mi-am impus sa vad in ei, chipul adamic al lui Dumnezeu si am ajuns sa-l iubesc incercand sa nu judec, sa-l iau pe fiecare cum este.Sa-l iau, adica sa-l inteleg ca asa este el, dar asta neinsemnand ca imi si impun sa stau langa oricine...Nu, nu pot face asta, pentru ca nici oamenilor nu le este de folos si nici mie!

Recunosc ca inca sunt marcata de  multimea esecurilor mele de pana acum.Si lupt sa ma vindec.  

Nu am avut vise inalte, diferite de ale generatiei mele... o scoala buna care sa ma pregateasca sa fiu magistrat, o casa frumoasa, un sot si cativa copii, prieteni buni alaturi... un caine, o pisica...un cer frumos si un parau la malul caruia   sa visez, sa scriu, sa pictez...sa calatoresc...

O parte din vise s-au implinit pana la varsta de 50 de ani cand a murit Grig ...am  iubit si am fost implinita cu ceea ce traiam ...am si plans deseori, dar am si ras...era un timp in care radeam mult, un ras care il insenina pe Grig si de care fiica mea isi aminteste...Dar am trait si multe esecuri...Desigur toate au fost dureroase, dar cand, peste ani, am deslusit,cu Domnul, rostul bun al lor, inima mea s-a linistit in alte incercari..."Fa sa inteleg calea indreptarilor Tale si voi cugeta la minunile Tale." Minunat a fost ca s-au intamplat!

Am crescut fara iubirea pe care mi-o doream!Cui ii trebuie al treilea copil intr-o familie care se descurca greu? Un copil total nereusit, un cocor zbarlit, aiurit si urat si asta in anii grei ai comunismului,  inainte de 1960.Dar, adevarat este ca familia m-a crescut corect, nerefuzandu-mi nimic din ceea ce imi trebuia si daruindu-mi tot ce puteau. Iubirea lui Grig nu a umplut golurile, poate pentru ca a murit devreme sau poate pentru ca si iubirii lui ii lipsea o miime ca ea sa fie perfecta. Nici macar iubirea  copiilor mei nu a ajuns sa vindece...prea multa sete era in pamantul arid al vietii mele ...Si intr-o zi, exact in perioada in care eu radeam frumos, cu toata inima, Grig a murit  si a mutat  iubirea lui dincolo de nori...

Si am pasit pe un alt drum... " Cararea mea si firul vietii mele Tu le-ai cercetat si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut"

 Am dat importanta mare oamenilor cunoscuti dupa moartea lui Grig. Am urmat ca si un prunc pe cei care pareau a sti cuvintele lui Dumnezeu... si ei chiar le stiau ... Dar cine iubeste cu adevarat pe Dumnezeu, oricat ar iubi oamenii, nu-s oameni pamanteni  si nu poti trai, langa ei, confort si tihna...A fost desigur greu sa pricep ceea ce traiam, indiferent pe ce continent am mers sau in ce biserica am ingenunchiat... Ani de zile m-am chinuit sa pricep intelesul lucrurilor rele pe care le traiam...ani de zile m-am rugat ca Dumnezeu sa-mi descopere de ce unele lucruri sunt asa si nu altfel! Si acum cred ca am inteles ...eu nu am fost la inaltimea care mi se cerea, nu am absolvit scolile acestea duhovnicesti  si neavand nimic in comun decat stradania mea de a intelege, acesti oameni m-au eliminat din viata lor, ca pe ceea ce eram si meritam...Si am inregistrat un alt esec!

A ramas doar tacerea cuvintelor care au viata, cuvinte care exista chiar si nerostite...sunt adevaruri care imi spun ca nu stiu nimic si  sunt nimic... 

Si dupa durere si lacrimi... a ramas doar vantul suierand a iarna si singuratate...Stiu, am invatat, din propria-mi viata, ca nimic pamantesc nu dureaza vesnic... durerea este inevitabila, dar a prelungi suferinta este doar o optiune personala pe care Dumnezeu ti-o respecta, dar nu ti-o impune...Viata vine si cu necazuri dar si cu bucurii, tot ce trebuie sa facem este sa inlocuim, sau daca nu putem inlocui, sa completam, amintirea situatiilor potrivnice, cu bucuria clipelor care au fost frumoase si sa traim mai departe pana cand poate vom uita si vom fi uitati. Da, toti murim, dar astazi traim! Mai este o sansa! Si ea ne este data din certitudinea iubirii lui Dumnezeu care a acceptat esecul ca intr-o zi si mai mult sa ma bucur, ziua in care deplin voi iesi din groapa in care am fost pusa si Domnul ma va duce pe calea cea vesnica...Undeva este o lumina si spre ea merg!

Craciun 2020

 Pentru ca Cineva, care a fost candva Prunc Sfant, ne iubeste netarmurit de mult,Craciunul este ziua in care ne gandim cel mai mult la ceea ce iubim si la ceea ce am iubit...

M-am pregatit cel putin o saptamana sa-i primesc pe copii. Vin rar acasa, in primavara, de Pasti, nu au venit pentru ca toata tara era in stare de urgenta, deci  impreuna nu au fost in casa noastra de un an, de la Nasterea Domnului din 2019...

Ruxandra a venit din Ajun...a pus cadourile, impecabil impachetate, langa pian si am stat pana tarziu de vorba.

Atata pace aduce in inima mea copilul acesta! Asa a fost de cand am luat-o in brate primadata ! Indiferent prin cate furtuni trece, reuseste sa inoate la mal si sa iasa daruind tuturor ...

Dimineata am tamaiat si pregatit vasele cu mancarea pe care am impartit-o.Am impartit intai, dupa datina femeilor din neamul meu, chemand mila lui Dumnezeu pentru adormitii mei si apoi am plecat la biserica singura. Ruxandra imi spusese ca nu merge de frica virusului si am inteles ca nu trebuie sa insist, ceva mai mult sa primesc cu pace hotararea fiecaruia...

A fost o liturghie foarte frumoasa,ca de Nasterea Domnului...Liturghia sfantului Vasile cel Mare. Langa mine nu era nimeni dintre prieteni, nici macar unul nu era in biserica mea, fiecare risipit dupa planul familiei sau al duhovnicilor.Si, la final, am iesit senina tinand in mana lumanarea cu care ma impartasisem. Am privit cumva reflex spre poarta si am vazut o fata frumoasa imbracat in negru, cu chipul acoperit de masca si mi s-a parut ca este Ruxandra. Inima mi s-a incalzit automat, asa o mare bucurie...o secunda! Am mers sa pun lumanarea arzand la vii spunandu-mi:

-Cand voi trece pe langa fata asta frumoasa ii voi spune"Domnisoara semanati asa mult cu fiica mea incat mult m-am bucurat vazandu-va, crezand ca sunteti ea. Chiar va multumesc pentru bucuria pe care, fara sa stiti, mi-ati facut-o!".Am pus lumanarea in nisip si m-am apropiat de poarta si...apropiindu-ma am vazut ca fata frumoasa este Ruxandra! Am imbratisat-o razand, darul meu de Craciun! Traisem liturghia impreuna, cum impreuna suntem mereu... 

Am petrecut prima zi, dupa liturghia de Craciun, impreuna...bandu-ne cafeaua ... mancand putin ...pregatind masa de pranz si asteptandu-i pe copii... Din cand in cand, mesaje ne anuntau la ce kilometru pe autostrada sunt, pentru ca si ei erau nerabdatori sa ajunga...

Suntem fericiti de sarbatori, mai fericiti ca in alte zile. Ne iertam usor micile sau marile greseli, ne imbratisam cu ochii, cu bratele, cu sufletele ...Copiii mici au urcat alergand in casa, s-au descaltat rapid si au fugit in casa pe care acum o cunosteau mai bine... Filip cu masinutele pe care mi le lasase pe hol,in manute, direct la bateria externa a telefonului, sa vada cat este de incarcata...Casa lor...lucrurile lor...casa bunicii- casa de turta dulce, leagan al dragostei fara masura, fara julituri, dragoste netarmurita, mai mare decat oceanele lumii!

Am petrecut impreuna multe ore de bucurie... Ne-am dat cadourile.Unii au plans putin fie de bucurie, fie de mahnire ca altii desfac cutii mari...mereu avizi de dragoste si de atentie...

Am facut intai poza de grup, amintirea familiei si apoi ne-am dat cadourile dupa traditia familiei, fiecare mai fericit de a da decat de a primi... 

Un suc mic" cu paiul" poate fi mai important decat un avion

Si tot, dupa traditie, am facut chinuit poza mea cu baietii Dumitru in dormitor...

S-au catarat toti odata in bratele mele...bunica lui Filip trebuie sa fie si bunicuta lui George! Este extraodinar cum fiecare a cautat propria lui formula de adresare: Filip spunandu-mi "bunica Elena'', iar George "bunicuta Elena."

Baietii mici au" cantat" la pian si pentru prima data dupa moartea lui Grig, am auzit din bucatarie Fur Elise... La al 14 lea Craciun fara el ...abia acum , Ruxandra, pentru Filip si George,sau poate pentru Grig, canta la pian... semn al vindecarii si al neuitarii! 

Am mancat impreuna, adica noi, adultii, pentru ca i-am lasat pe copii sa manance doar ce vor si cand vor... Craciunul este o zi a tolerantei depline, am inteles asta de cand Andrei avea patru ani si chiar si in ziua de Craciun nu a vrut decat "un ceai si un sandvici". Am pregatit pentru cei mari, felurile de mancare preferate si i-am rasfatat atat cat am putut si cat m-am priceput. Am ras ...am zambit si mai mult... 

Cand George a mers impreuna cu parintii lui sa doarma, noi am ramas cu Filip si am petrecut timp pretios pe balconul nou amenajat pentru ei...am privit strada, norii, cerul senin al zilei calduroase de decembrie... am mers in living si am explicat icoana de Nasterea Domnului explicandu-i minunea nasterii Domnului si cum El s-a lasat asezat intre animale ca sa ne fie Hrana pentru mantuire... Si Pruncul ne-a zambit fericit !

L-am tinut in brate si l-am sarutat cat am vrut pentru ca este inca la varsta cand permite sa-l strangi langa pieptul tau, langa inima care il cuprinde dinainte de nasterea lui si il va purta si cand va inceta sa bata pe acest pamant!

Apoi s-a trezit George si a venit vesel, lipaind piciorusele mici si desculte, pe parchetul cald...

si mi-a cantat colinde...langa sfinti...

Sigur Pruncul a primit darurile magilor, depun marturie si eu, bunicuta Elena !

Cand deja era spre noapte, au plecat carand la masina, cu totii, multimi de cadouri...iar George scancea"Nu veau sa pecam"...

Dar au plecat! Viata lor se desfasoara pe coordonate apropiate si cu toate acestea altele! 

Nu l-am uitat pe Grig niciun moment.Baietii Dumitru, baietii mei cei mici-Dumitru, cum le spune mama lor, sunt si ai lui, iar ei il cunosc din doar cateva cuvinte!El este bunicul Grig si ei sunt ramurile noastre inflorite precum salcamii in mai...plin de mireasma copilariei si a sfinteniei! Ajuta-i, Pruncule nascut in Casa Painii, sa creasca stiindu-Te, iubindu-Te ,chemandu-te pe Tine Rasaritul Cel de sus! 

Ragaz

Ma simt ca intr-o pauza! Pauza de viata! Nu se mai intampla nimic bun...suntem prinsi intre boala si negarea ei. In jurul meu oamenii se imbolnavesc,simt ca si cand un cerc se strange in jurul meu...aproape in fiecare zi aud de cate cineva aflat pozitiv la testul covid si pana la confirmare, oamenii cred ca nu au nimic, doar o" viroza banala, ca tot e timpul virozelor"si se plimba prin lume imbolnavind, facand rau si  altora.

Sunt de cativa ani inscrisa pe niste grupuri de rugaciune...Cluj...Iasi... sute de oameni care pomenesc necazurile altora si uneori, desi ei pot parea doar nume,uneori simt ca nu mai pot duce atata suferinta, atata moarte ...

Mereu caut telefonul care anunta mesaje noi...

De cateva saptamani petrec noaptea cu mortii mei! Grig a devenit o prezenta constanta a noptilor si mama si George... Acum cateva nopti alergam sa obtin viza sa plec in Tara Sfanta si am obtinut-o! Urma sa plec!

Dar nu plec nicaieri!Nici nu pot, dar nici nu mai doresc ca odinioara!

Vreau sa traiesc acest moment prezent! Aici! Acum!

Pot alege sa fiu un om multumit cu ceea ce am, sau permanet in cautarea a altceva si vesnic nemultumit!

Sincer, nu mai caut chilipiruri!Si nici drumuri care sa ma duca undeva. Parca Dumnezeu a inchis usile ca sa ma odihnesc scapand de ispita de a merge peste tot si a nu gasi nici locul, nici calea...

Simt ca am terminat cu jocul! De acum totul se strange in jurul meu si zilele se numara!

Caut,fara a reusi, sa ma bucur de sfarsitul de toamna si dau slava lui Dumnezeu pentru darul de oameni proniatori din viata mea...

Nu vreau sa ma mai ascund sub farduri! De ani de zile nu o mai fac...intai pentru ca asa mi s-a spus ca ar trebui, apoi pentru ca nu mi-a mai pasat de cum ma vad altii, am vrut sa fiu doar cum sunt eu...un  om purtand nenumarate cicatrice!Si de aici, de la rani, sa incep vindecarea sau acceptarea a ceea ce sunt!

 Candva,am invatat de la mama, ca perfectiune inseamna sa nu fii ciobit! Sa fii curat! Sa fii spalat si lustruit,asezat pe un "mileu" apretat impecabil! Asa a fost lumea mamei mele si lumea in care am crescut!Orice alunita,dinte stramb sau julitura, insemna un minus la frumusete si chiar anula frumusetea, adica erai urat! Si am crescut asa, stiind din pricina multelor mele imperfectiuni, ca nu sunt frumoasa...si nici nu  am confirmat ca sunt  suficient de desteapta... Abia dupa ce m-am maritat,  in ochii lui Grig am vazut frumusetea mea!Pentru ca ea, chiar daca nu exista pe mine sau in mine, era in ochii lui! 

Asa si sufletul...

Dupa moartea lui Grig, tocmai pentru mantuirea sufletului lui, am inceput sa-mi vad si eu sufletul...tot intunecat ...cautand, nu pentru aplauzele lumii, ci pentru Dumnezeu, sa spal chiobul prin care ma priveam... 

Incerc acum prin  kintsugi sa-mi repar sufletul, sa-mi repar viata! Tin in maini un filon de aur...  propria mea respiratie, bucuria clipei acestea,noapte de sfarsit de noiembrie,in cateva clipe deja incepe decembrie,amintirea acestui ceas in care ma simt ceva mai bine ca sanatate si pun pe inima si aplic!Si,cand reusesc,in inima mea, ca intr-un cuib, se asaza o pasare maiastra!Dar nu reusesc totdeauna! Si bate uneori un vant urat, un crivat al esecurilor mele care ma scutura si ma lasa fara vlaga.

Pe hol, in fata icoanei Maicii Domnului Ierusalimita si fotografia Sfantului Mormant, de luni de zile stau doua masinute lasate special pentru mine de Filip cand a venit intr-o scurta vizita...spunand ca mi le lasa ca eu,vazandu-le, sa nu-l uit!Fricile lui Filip cel mult sensibil! Inca nu stie ca dragostea adevarata nu are nevoie de prezenta alaturi, nu are nevoie sa te vezi, sa te auzi, este suficient sa te fi cunoscut candva, sa fi strabatut impreuna o clipa egala cu eternitatea... Dar Filip e mic si sufera de teama ca eu il voi uita, sau ca el ma va uita, si uitandu-ne, vom pierde dragostea care ne leaga...Si daca nu as fi bunica lui, daca el nu ar fi sange din sangele meu si inima din inima mea, chiar ar fi posibil sa ne uitam unul pe altul...

Dar Filip e altceva in viata mea,el e  prelungirea mea in eternitate...

Si in acest moment al vietii mele, dragostea lui Filip si dragostea altor cativa oameni, reprezinta  filonul de aur care repara sufletul meu  ciobit...dragostea care toate le poate, toate le intelege, toate le crede...Si desi ii am pe ei, simt ca lipseste ceva vietii mele...

Cred  ca toate cele lumesti sunt pasagere...Am pierdut pe drum multi din oamenii pe care i-am cunoscut si care mi-au fost aproape...Despre foarte multi nici macar nu-mi mai amintesc mare lucru...si nici ei, sigur nu-s amintesc despre mine mare lucru...Trecem prin viata grabiti...din mii de oameni pe care ii cunoastem intr-o viata, abia raman langa noi cativa ...iubim usor si uitam repede...Si facem atat de putin  bine ! Si pierdem timpul cu atatea nimicuri, desi acest timp e irepetabil...

Traiesc un ragaz in care simt ca pierd mult! Simt ca eu insami nu sunt cum ar trebui ... si sunt foarte trista! 

Am adormit cu o cantare si m-am trezit cu ea...am mari neputinte! Pe unele le stiu, pe altele le banuiesc, pe altele nici nu le visez...dar dincolo de toate cioburile inimii mele, filonul acesta al indurarii singuratatii mele,al neuitarii celor care intr-un mod sau altul, ma inlatura din calea lor, transforma cioburile inimii mele intr-un caleidoscop. Si ma gandesc ca Dumnezeu privind prin caleidoscopul meu  stie fiecare julitura, fiecare ciob, fiecare rana...fiecare semn al trecerii mele prin viata!Si cantarea din vis curge mai departe vestind  pentru altii,nu pentru mine,nasterea unui Prunc ... 

Da, peste 25 de zile fi-va Nasterea Domnului!

Nu vreau decat ca aceasta cale pe care sunt sa ma duca la iesle...si aplecandu-ma acolo, peste patutul mic, inima mea sa se transforme in iesle...Si Maica Domnului sa ma izbaveasca de durerea de a trai ca acum, cu sufletul pustiit in viscolul cainesc al vietii mele...Incepe decembrie si pentru mine nu-i usor sa traiesc in decembrie ...

Moartea ca o binecuvantare

Am trecut peste  inca o despartire. O femeie tanara, inca tanara, a plecat la Domnul, desi se parea ca isi gasise scopul vietii, in ceea ce traia.A murit tanara, stiind ca moare spre Inviere!

Mereu ne despartim! Viata mea este  marcata de multe despartiri ...unul cate unul,prin alegere proprie sau prin moarte,au plecat de langa mine prieteni,colegi,membrii ai familiei, cunoscuti...Ma inspaimanta despartirile, cand oamenii aleg sa se desparta in aceasta viata! Despartirile sunt pentru mine ca o moarte care nu este spre Inviere!

Si cu toate acestea si eu am parasit in viata mea destul de mult!Desi am tras de toate "relatiile" facandu-ma ca nu vad nimic in neregula sau cand vedeam, gaseam scuze, motive pentru rautate si neiubire, din dorinta ca lucrurile sa continuie. Pentru ca nu-mi plac despartirile. Mi-e greu sa duc durerea sfarsitului! Si de aceia trag, trag ca lucrurile sa mearga cumva...Poate nu numai de teama durerii, ci si pentru ca ma stiu, ca de cele mai multe ori, atunci cand plec, nu ma mai intorc! Desi mi-e dor! Dar si dorul, cand sunt inecata de dezamagiri, trece!Cand beau paharul durerii pana la capat, vine uitarea! Da,mie Dumnezeu imi trimite uitarea si nu-mi mai este dor, pentru ca uit! Dar pana la uitare...pana la uitare, totdeauna am trecut prin iadul despartirilor!

Zile trecute povesteam cuiva despre barbatul care m-a parasit la 20 si ceva de ani!Si am constatat ca, desi imi aminteam cate ceva din povestea aceia,lucrurile frumoase nu mi le aminteam decat estompat...in schimb imi aminteam cum omul acela m-a facut sa ma simt! Ingrozitor de trist! Iar peste ani avea sa spuna ca nimic in viata lui nu a contat cat mine! Si atunci... de ce oare ne place sa ne ranim, sa ne pedepsim pentru ca celalalt nu este  asa cum ne avantajeaza  pe noi? Nu am reusit sa inteleg!

Am strabatut lumea si am ramas cu multe din aceasta lume! Sunt amintiri pe care nimeni nu mi le poate lua, nici macar cei care locuiesc aceasta lume si acum imi refuza accesul la ea! Amintirile nu vor muri nici macar odata cu mine, nu vor muri in mine toate cantarile, toata bucuria pe care am trait-o acolo, nici macar  durerea nu va muri, iar rugaciunea pe care candva am spus-o, ma va insoti ...

Lumea...oamenii... fiecare cu neputintele lui si eu cu ale mele...

Vom muri intr-o zi ! Cu totii vom muri si eu poate prima dintre toti! Si ce vom lua cu noi? Ce voi lua eu cu mine? Cu ce ma voi prezenta la Judecata? Doar dragostea! Doar iubirea pe care o am pentru toti, fie ca m-au bucurat si m-au iubit, fie ca m-au ranit si m-au urat! Am bucuria aceasta ca acum, in acest timp al vietii mele, nimic nu ma desparte sufleteste de nimeni, chiar daca unii se despart de mine! Si le respect hotararea!Daca as putea si eu as face-o!M-as desparti de mine! M-as lasa un pic departe, pana as invata ca viata e mai mult decat a darui bucati din viata ta, bucati din inima ta, crezand ca dand, oamenii te vor accepta!Unor oameni poti sa le dai tot ce ai: inima ta, viata ta   ! Poti sa dai oricat si nu poti obtine nimic,doar un rastimp pana cand oamenii aceia te vor arunca!Un an sau doi sau noua, sau doisprezece... dar te vor arunca!Dar asta nu inseamna ca ai justificare ca tu sa nu iubesti chiar si pe acela sau pe altul si sa nu-l respecti. Iubirea  adevarata a aproapelui tau incepe cand nu mai astepti nimic! 

Darurile de la Dumnezeu sunt multe, trebuie insa sa ai rabdare sa le intelegi...

Grig m-a iubit inainte ca eu sa-l iubesc...Atat cat a putut inima lui! Nici un gram mai mult sau mai putin! Ma scula din somn sa-mi arate luna, pentru ca a iubit luna mai mult decat pe mine! Luna pe care se odihneste asteptand ca eu sa ma alatur lui...

Eu l-am iubit total abia cand l-am pierdut,cand el nu-mi mai putea da nimic! Si iubirea aceasta m-a ajutat sa traiesc asa cum am facut-o si o fac! Intr-un univers in care eu am fost si sunt fara niciun machiaj, un om simplu care nu mai are asteptari de la altii!

Trecem prin ispite si suparari, prin despartiri si goniri ca sa ne lepadam de noi insine si sa ne punem nadejdea doar in Dumnezeu. Golindu-ne de iubirile pamantesti, lumesti, vremelnice, ne umplem de prezenta lui Dumnezeu si a celor pe care cu adevarat ii iubim, tocmai pentru ca nu asteptam nimic de la ei!

Privesc cerul acestei zile! Si pentru prima data in viata mea, de la fereastra biroului meu, cerul este asemenea cu toate cerurile pe care le-am privit vreodata! Si nu-mi mai este dor nici de Arizona, nici de Diveevo si nici de Closca. Nici macar de cerul copilariei mele sub care, mama la soba de tara, incalzea laptele pe care il mancam cu paine din farfurie adanca!Lumea toata pe care am strabatut-o este in mine si toate aceste ceruri se oglindesc in ochii mei cu dragoste, fara lacrimi si fara regret!

Da,daca suntem pregatiti sa Inviem, moartea este o binecuvantare! Dar cata durere si cat de greu sa parcurgi acest drum la capatul caruia este atata splendoare...Sub pasii tot mai greoi, glod si pietris, calcaiele imi sunt lovite de urzici... e frig si e tarziu...pe drum e o singura umbra, a mea... Dar stiu ca Cineva in ciuda acestor blesteme, ma iarta pentru ca sunt vinovata fara vina...Si mai stiu ca Dumnezeu nu e om!

 

    

Spune-mi ceva

 "Mi-e dor de ei ca nimanui/ca unui vechi nomad de drumul lui...  "

Mi-e tare dor si exact cum spune poetul, port rani adanci in ochi si-n trup...

Deseori vad in drumurile mele oameni care le seamana... Uite, o doamna eleganta, usor rubiconda, purtand palarie! Si mersul frumos, cu pasi marunti, dar trupul ferm, cu umeri drepti, a cate unei femei mi-o aduce in minte, ca pe un fulger, pe Ina...Sau camasa alba a unui barbat mi-l aminteste pe Grig, asa cum o batista cu marginea din dantela crosetata, mi-o pune in fata ochilor pe mama...Rani sunt amintirile mele! Si Tudor ...Tudor de la moartea caruia se implinesc curand 7 ani si...altii  si altii...  

Mi-e dor de o femeie pe care nu am cunoscut-o, dar ea era sora mea si o chema exact ca pe mine, Elena...jumatate din numele meu, sau pentru ca ea era mai mare,  jumatate din numele meu este numele ei...! Si de un prunc care avea abia 5 luni cand a plecat sa fie inger pentru neamul nostru ...fratele meu pe care il chema George...Cumva totul imi pare ciclic...eu/ei...altii mai buni, mai frumosi decat noi, dar poate nu atat de romantici cum am fost noi.

E firesc dorul... e normal, e omeneste, e dovada iubirilor mele, a coplesitoarelor mele iubiri!Asa stiu eu sa iubesc ...pana dincolo de moarte ...iertand ceea ce nu ne-a iesit, asa cum am sperat sa fi fost!

A fost duminica iubirii vrajmasilor! Si ma gandesc ca, slava lui Dumnezeu, nu am vrajmasi!Nu pot sa cred ca cineva m-ar putea ura! Si asta pentru ca nu cred ca mai sunt un om pe care cineva sa merite sa piarda timpul vietii lui judecandu-l si dusmanindu-l...Nu am nimic ce poate fi invidiat! Sunt un om singur,fara averi, fara valori si fara valoare!Nu fac nici bine nimanui, dar  nici rau...ma straduiesc sa traiesc cenusiu pentru lume, bucurandu-ma uneori,putin si  tainic ... O, da ! Cata bucurie sa te trezesti dimineata si sa stii ca poti iesi din casa privind cerul, copacii pe care nu tu i-ai pus, dar care te umbresc si te bucura, oamenii cu care te intersectezi...uneori doamna Marinela cu catelusul ...alteori o tanara eleganta, alteori o eleva grabita spre scoala, sau un maturator  plictisit de matura lui si gunoaiele orasului...Dar pe mine ma bucura toate , ma fac sa nu ma simt singura, ci parte a unui scenariu pe care Dumnezeu il urmareste cu mare atentie...

Nu, nu urasc pe nimeni!Nu am timp de pierdut...simt ca timpul e tot mai scurt si tot mai greu e sa rascumpar ceea ce am pierdut deja...

Va rog, nu va pierdeti timpul cu mine! Nu merita! Nu merita sa pierdeti timpul in a judeca pe altul, in a-l ura...Vom da seama pentru fiecare sentiment de nepasare, dar pentru ura! 

Primiti in viata voastra totul ca pe un dar...stie Dumnezeu de ce il aduce la voi! Cred ca ceea ce le facem celorlalti, noua ne ajuta, nu numai lor! ,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31)Acesta sa fie deviza vietii noastre!Si largirea inimilor noastre, pentru ca doar iubind vom reusi!

Uneori,in unele zile,si astazi este o astfel de zi, simt puternic si clar ca sunt singura pe pamant!Despartita de toti cei care au fost importanti in viata mea...unii adormiti....altii atat de departe prin ingaduinta lui Dumnezeu,

Si traiesc despartirile acestea ca intr-o noapte de toamna zgribulita, in ploi, in vant care rascoleste tot...Si desi nimic din inima mea nu ma desparte de nimeni, totusi traiesc o  prelungita noapte pustie, despartita de lume, ca un refuz al oamenilor de a ma primi mai aproape de inima lor...Si am doar o bucurie ca cei care m-au iubit sau ar fi putut sa ma iubeasca, nu vor trai  prin mine sentimentul singuratatii!Si bate un vant de toamna ... si de multi ani toamna imi canta Tatiana Stepa pe versuri de Adrian Paunescu rascolind amintiri, regrete nu pentru ce a fost ci pentru ce ar fi putut fi... Dumnezeu sa-i odihneasca cu dreptii in Raiul pe care si eu mi-l doresc, poate si pentru ca prea mult iad si neiubire am trait... Ascult vantul suierand pe langa geam...nu-i nimeni... doar vantul, doar toamna...In lumina candelei mele  se vede doar Hristos, Cel care stiu sigur ca ma asteapta la capatul drumului. Singura constanta a vietii mele.

"Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva...
Spune-mi ceva...

Si de atata viscol vestitor
Nu ochii mei ci ochii tai ma dor
Ce tineri am intrat si cu ce rost
Si ce batrani iesim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu

Decat vom fi departe tu si eu."

Un nou anotimp

 Traiesc un nou anotimp.Un anotimp al nehotararii! Asa simt!Asa ma zbat intre Aici si Acolo si mai ales ca nu-mi este clar unde este Acolo...

Astazi este 1 octombrie, o zi sub acoperamantul Maicii Domnului, o zi sub ploaie de amintiri...Azi Grig a implinit 63 de ani...in mod neinteles el s-a oprit la 50 de ani  si inca il vad  tanar, frumos cum nu am cunoscut un alt barbat,imbracat impecabil, zambind, tinand intre degete tigara  arzand... desi a murit acum 13 ani...Da, azi il vad zambind!Zambind si asteptandu-ma ca si cand impreuna trebuie sa plecam spre...undeva!Omul cu care am pornit la drum in urma cu 36 de ani crezand ca el imi va supravietui, ca vom fi batrani cand vom muri unul dupa altul...unul dupa altul...Nu stiu cum vedea el batranetea, atat de preocupat era de timpul prezent pe care il traia. Dar nu am reusit sa patrund niciodata in mintea lui. Abia ma furisasem in inima care intr-o zi si-a sectionat aorta si a ramas sa bata doar in vesnicie...

-Tati ne-a iubit si a fost mandru de noi!-avea sa spuna Andrei dupa inmormantare, unele din putinele cuvinte rostite de singurul lui baiat...

Si noi l-am iubit si am fost mandri de el...Am ramas insa in urma lui, sa parcurgem anotimpuri peste anotimpuri, sa traim viata care este si a lui...Si el in acesti 13 ani a dobandit o fiica, pe Andreea si un fiu, pe Lucian.A trait admiterea la facultate a Ruxandrei si aruncarea jobenelor la absolvire de catre copii...apoi nuntile lor...apoi nasterea acestor doi copii minunati care ii seamana atat de mult incat par a fi ai lui si ai mei...Ii si incurc in vis, ii strig cu numele lui Andrei, ii vad in bratele lui si-i crestem din rugaciunea noastra, ingerasi plini de candoare si sfintenie ...

Am ramas sa pieptan,fara sa privesc oglinda, parul alb lung...prea lung...In fuste lungi si negre, purtand, peste par, basmale negre ...Stiu exact cum ar fi fost sa fi trait acest timp...Si stiu ca ar fi fost total diferit si  nu ar fi fost bine!Asa ca ma invesmantez in fiecare zi  in Acoperamantul Maicii Domnului, plec genunchii sub cel mai ponosit epitrahil din acest loc al lumii, cu singura dorinta ca rugaciunea mea sa fie curata si auzita de Dumnezeu.. Si stiu  ca el ma va astepta intr-un loc ales de Dumnezeu pentru noi si acolo, intr-un alt anotimp, vom continua povestea noastra inceputa intr-o alta toamna aurie si blanda, toamna cum nu a mai fost niciodata in vietiile noastre, toamna a inceputului dragostei noastre...

 

Momente

 Buna ziua, dragilor!Sau buna seara... sau buna sa va fie inima, inima in care trebuie sa incapem toti.

Poate sunteti suparati ca nu scriu prea des si nici asa mult cat scriam candva. Simt insa  ca in acest moment al vietii mele nu-i mai important sa scriu, cat sa traiesc in tacere si rugaciune acest ceas.Sufar un atac al cerului si sigur al adancului ...ingeri, sfinti, sfinte si demoni rascolind totul in jurul meu...unii incercand sa ma apere si sa ma linisteasca, altii trudind din greu sa ma arunce in genune...Asta traim cu totii, dar nu constientizam de frica sau ne mintim ca noi nu avem nicio problema.Preferam sa credem ca suntem asezati si stabili pe drumul spre sfintenie si noi suntem frunze desprinse de vantul turbat... Cel mai bine insa este sa recunoastem ca suntem in plina furtuna si doar Dumnezeu ne poate scoate din ea, daca ne este de folos!Daca nu-i de folos, ramanem aici pana cand tot Domnul ne scoate, mai puternici, mai luminosi!

Eu imi cunosc aceasta etapa...Nu este singulara in viata mea! A fost un timp chiar mai rau de atat, acum ma retrag in casa mea, in convorbiri putine, in mai multa lectura, mai multa apropiere de sfintii de pe peretii casei mele, in spovedanie mai amanuntita si cand mi-se dezleaga pacatele, in apropiere de Sfanta Impartasanie! E tot ce pot face! Vreau sa ma vad pe mine, nu pe altii! Nu sunt un inger!M-a afectat sufleteste mult!Am suferit! Desigur nu ca atunci cand aveam 25 de ani si barbatul iubit m-a parasit inainte de nunta! Ce stiam eu atunci despre viata? Ce stiam eu atunci despre luptele fiecaruia cu lumea, cu demonii? Nu-L cunosteam pe Dumnezeu! Si am lasat durerea sa ma strapunga pana la nebunie...nebunia de a dori moartea ca singura salvare din durere! Ii inteleg pe sinucigasi pentru ca eu insami in anii tineretii am dus dureri sufletesti mari ...Acest om eram! Oameni traind preocupati de ei, doar de ei, fara sa stie cum a trait Hristos si ce a trait!Sigur, de aceia, Dumnezeu a lungit viata mea, mi l-a adus pe Grig, mi-a daruit copii si a asteptat cu rabdare ca eu sa ma nasc din nou... Si m-am nascut la 50 de ani! Omul, femeia de acum! Ii sunt datoare sa fac ceea ce spune"  Dar Eu vă spun: iubiți‑vă dușmanii, binecuvântați‑i pe cei ce vă blestemă, faceți‑le bine celor ce vă urăsc și rugați‑vă pentru cei ce vă asupresc și vă persecută, ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru Care este în ceruri! Căci El face să răsară soarele Lui peste cei răi și peste cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți."-Evanghelia dupa Matei cap 5 /44,45

Desi uneori "cineva" imi sopteste, nu te mai ruga pentru acestia, vezi de ale tale si ai tai... si vreau sa-i uit si imi da gandul  ca daca nu m-as mai ruga, as putea uita mai usor! Dar nu cad prada acestei ispite si ii pomenesc, asa cum pot, cu rugaciune murdara, dar inca cu durere si lacrimi, ca Dumnezeu sa nu le  socoteasca pacatul acesta si sa vada doar ca eu le-am fost piatra de poticnire! Si sa le sfinteasca viata! Pentru ca mie imi sunt tare dragi... si sper asa, dragi sa-mi fie pana la moarte si Hristos  sa ne aduca impreuna in Vesnicie.     

 Am crezut in prietenie. Inca cred. Iisus Hristos i-a avut prieteni pe cei pe care i-a ales sa -i fie ucenici si le-a spus "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc./ De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute."-Ev dupa Ioan cap 15

Aceasta am crezut si eu despre oameni, ca imi sunt prieteni, pentru ca toti cei cu care ma vedeam erau oameni cu care impreuna Il cunoasteam pe Hristos! Si inca mai cred in prietenia lor si-n gandul bun, si-n inimile iubitoare ... Dar daca cineva nu te iubeste cat astepti tu, nu inseamna ca nu o face, ca nu te iubeste atat cat poate el!Si daca cineva te blesteama azi, nu inseamna ca nu te binecuvinteaza maine! Suntem firi schimbatoare pentru ca fiecare duce propria lui lupta si uneori cade, alteori reuseste sa castige. Ziua de azi nu seamana cu cea de maine si nici cu cea de ieri!

Trebuia insa ca in fiecare moment sa-l avem in inima noastra pe Dumnezeu si iubind -L pe El sa iubim toata creatia si mai ales omul,singura faptura pe care Dumnezeu cu mana Lui a plamadit-o din lut barbat si din coasta barbatului, femeie, singura-singura faptura...

Apoi, este clar ca niciodata Dumnezeu nu-ti ia tot! Atata splendoare este in viata mea! Atata frumusete in ceasul acesta de tihna, in ziua care se scurge spre seara ... atata frumusete in trecutul pe care l-am trait  cu cei care azi, din pricini binecuvantate, aleg sa se desparta de mine...