Un nou anotimp

 Traiesc un nou anotimp.Un anotimp al nehotararii! Asa simt!Asa ma zbat intre Aici si Acolo si mai ales ca nu-mi este clar unde este Acolo...

Astazi este 1 octombrie, o zi sub acoperamantul Maicii Domnului, o zi sub ploaie de amintiri...Azi Grig a implinit 63 de ani...in mod neinteles el s-a oprit la 50 de ani  si inca il vad  tanar, frumos cum nu am cunoscut un alt barbat,imbracat impecabil, zambind, tinand intre degete tigara  arzand... desi a murit acum 13 ani...Da, azi il vad zambind!Zambind si asteptandu-ma ca si cand impreuna trebuie sa plecam spre...undeva!Omul cu care am pornit la drum in urma cu 36 de ani crezand ca el imi va supravietui, ca vom fi batrani cand vom muri unul dupa altul...unul dupa altul...Nu stiu cum vedea el batranetea, atat de preocupat era de timpul prezent pe care il traia. Dar nu am reusit sa patrund niciodata in mintea lui. Abia ma furisasem in inima care intr-o zi si-a sectionat aorta si a ramas sa bata doar in vesnicie...

-Tati ne-a iubit si a fost mandru de noi!-avea sa spuna Andrei dupa inmormantare, unele din putinele cuvinte rostite de singurul lui baiat...

Si noi l-am iubit si am fost mandri de el...Am ramas insa in urma lui, sa parcurgem anotimpuri peste anotimpuri, sa traim viata care este si a lui...Si el in acesti 13 ani a dobandit o fiica, pe Andreea si un fiu, pe Lucian.A trait admiterea la facultate a Ruxandrei si aruncarea jobenelor la absolvire de catre copii...apoi nuntile lor...apoi nasterea acestor doi copii minunati care ii seamana atat de mult incat par a fi ai lui si ai mei...Ii si incurc in vis, ii strig cu numele lui Andrei, ii vad in bratele lui si-i crestem din rugaciunea noastra, ingerasi plini de candoare si sfintenie ...

Am ramas sa pieptan,fara sa privesc oglinda, parul alb lung...prea lung...In fuste lungi si negre, purtand, peste par, basmale negre ...Stiu exact cum ar fi fost sa fi trait acest timp...Si stiu ca ar fi fost total diferit si  nu ar fi fost bine!Asa ca ma invesmantez in fiecare zi  in Acoperamantul Maicii Domnului, plec genunchii sub cel mai ponosit epitrahil din acest loc al lumii, cu singura dorinta ca rugaciunea mea sa fie curata si auzita de Dumnezeu.. Si stiu  ca el ma va astepta intr-un loc ales de Dumnezeu pentru noi si acolo, intr-un alt anotimp, vom continua povestea noastra inceputa intr-o alta toamna aurie si blanda, toamna cum nu a mai fost niciodata in vietiile noastre, toamna a inceputului dragostei noastre...