Spune-mi ceva

 "Mi-e dor de ei ca nimanui/ca unui vechi nomad de drumul lui...  "

Mi-e tare dor si exact cum spune poetul, port rani adanci in ochi si-n trup...

Deseori vad in drumurile mele oameni care le seamana... Uite, o doamna eleganta, usor rubiconda, purtand palarie! Si mersul frumos, cu pasi marunti, dar trupul ferm, cu umeri drepti, a cate unei femei mi-o aduce in minte, ca pe un fulger, pe Ina...Sau camasa alba a unui barbat mi-l aminteste pe Grig, asa cum o batista cu marginea din dantela crosetata, mi-o pune in fata ochilor pe mama...Rani sunt amintirile mele! Si Tudor ...Tudor de la moartea caruia se implinesc curand 7 ani si...altii  si altii...  

Mi-e dor de o femeie pe care nu am cunoscut-o, dar ea era sora mea si o chema exact ca pe mine, Elena...jumatate din numele meu, sau pentru ca ea era mai mare,  jumatate din numele meu este numele ei...! Si de un prunc care avea abia 5 luni cand a plecat sa fie inger pentru neamul nostru ...fratele meu pe care il chema George...Cumva totul imi pare ciclic...eu/ei...altii mai buni, mai frumosi decat noi, dar poate nu atat de romantici cum am fost noi.

E firesc dorul... e normal, e omeneste, e dovada iubirilor mele, a coplesitoarelor mele iubiri!Asa stiu eu sa iubesc ...pana dincolo de moarte ...iertand ceea ce nu ne-a iesit, asa cum am sperat sa fi fost!

A fost duminica iubirii vrajmasilor! Si ma gandesc ca, slava lui Dumnezeu, nu am vrajmasi!Nu pot sa cred ca cineva m-ar putea ura! Si asta pentru ca nu cred ca mai sunt un om pe care cineva sa merite sa piarda timpul vietii lui judecandu-l si dusmanindu-l...Nu am nimic ce poate fi invidiat! Sunt un om singur,fara averi, fara valori si fara valoare!Nu fac nici bine nimanui, dar  nici rau...ma straduiesc sa traiesc cenusiu pentru lume, bucurandu-ma uneori,putin si  tainic ... O, da ! Cata bucurie sa te trezesti dimineata si sa stii ca poti iesi din casa privind cerul, copacii pe care nu tu i-ai pus, dar care te umbresc si te bucura, oamenii cu care te intersectezi...uneori doamna Marinela cu catelusul ...alteori o tanara eleganta, alteori o eleva grabita spre scoala, sau un maturator  plictisit de matura lui si gunoaiele orasului...Dar pe mine ma bucura toate , ma fac sa nu ma simt singura, ci parte a unui scenariu pe care Dumnezeu il urmareste cu mare atentie...

Nu, nu urasc pe nimeni!Nu am timp de pierdut...simt ca timpul e tot mai scurt si tot mai greu e sa rascumpar ceea ce am pierdut deja...

Va rog, nu va pierdeti timpul cu mine! Nu merita! Nu merita sa pierdeti timpul in a judeca pe altul, in a-l ura...Vom da seama pentru fiecare sentiment de nepasare, dar pentru ura! 

Primiti in viata voastra totul ca pe un dar...stie Dumnezeu de ce il aduce la voi! Cred ca ceea ce le facem celorlalti, noua ne ajuta, nu numai lor! ,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31)Acesta sa fie deviza vietii noastre!Si largirea inimilor noastre, pentru ca doar iubind vom reusi!

Uneori,in unele zile,si astazi este o astfel de zi, simt puternic si clar ca sunt singura pe pamant!Despartita de toti cei care au fost importanti in viata mea...unii adormiti....altii atat de departe prin ingaduinta lui Dumnezeu,

Si traiesc despartirile acestea ca intr-o noapte de toamna zgribulita, in ploi, in vant care rascoleste tot...Si desi nimic din inima mea nu ma desparte de nimeni, totusi traiesc o  prelungita noapte pustie, despartita de lume, ca un refuz al oamenilor de a ma primi mai aproape de inima lor...Si am doar o bucurie ca cei care m-au iubit sau ar fi putut sa ma iubeasca, nu vor trai  prin mine sentimentul singuratatii!Si bate un vant de toamna ... si de multi ani toamna imi canta Tatiana Stepa pe versuri de Adrian Paunescu rascolind amintiri, regrete nu pentru ce a fost ci pentru ce ar fi putut fi... Dumnezeu sa-i odihneasca cu dreptii in Raiul pe care si eu mi-l doresc, poate si pentru ca prea mult iad si neiubire am trait... Ascult vantul suierand pe langa geam...nu-i nimeni... doar vantul, doar toamna...In lumina candelei mele  se vede doar Hristos, Cel care stiu sigur ca ma asteapta la capatul drumului. Singura constanta a vietii mele.

"Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva...
Spune-mi ceva...

Si de atata viscol vestitor
Nu ochii mei ci ochii tai ma dor
Ce tineri am intrat si cu ce rost
Si ce batrani iesim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu

Decat vom fi departe tu si eu."