Bradul de Craciun-2013

Ador  brazii de Craciun.

Anul acesta, bradul din imaginea de mai sus,e favoritul meu! As vrea sa-l am in casa mea, sa mangai fiecare fundita, as vrea sa numar perlele care sunt sirag de dansuri, de iubire, de lacrimi, de impliniri si neimpliniri, as vrea sa sarut fiecare inimioara agatata sui ca adolescenta si ingerul din varf veghind peste toate luptele  dulci ale tineretii.

Este un brad al vietii!

Are atat iubire in el, atat frumusete incat, desi e bradul meu, gata impodobit ...il voi pune in pamant si-l voi ruga pe milostivul Dumnezeu sa-i dea lungime de zile  si astfel sa bucure cu coroana lui multimi de oameni care il vor vedea.Si poate voi reusi privindu-l, sa cant acel colind care imi da speranta in  permanenta  noastra  si inoirea vietii .

O, brad frumos, o brad frumos,

Cu cetina tot verde.
Tu esti copacul credincios,
Ce frunza nu si-o pierde,
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeata ta imi place.
Cand o revad sunt bucuros
Si vesel ea ma face.
O, brad frumos, o brad frumos,
Verdeata ta imi place.

O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbata.
Ma mangai si ma faci voios
Si ma-ntaresti indata.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschïmbata.

Vecernie

Am petrecut ziua de ieri, 10 decembrie, ziua mortii lui Grig, in biserica.Nici ca se putea altfel!Unde puteam sa ma rog mai bine pentru Grig? Unde asculta Dumnezeu cel mai bine rugaciunile noastre? Am mers de noapte la Manastirea Sfintii Voievozi.A fost o zi intunecoasa, nici pomeneala ca soarele sa iasa prea curand! Si oricum ar fi fost , nimic nu ar fi schimbat inima mea.Din cand in cand o raza intra prin fereastra din dreptul stranei si lumina biserica.A fost o slujba lunga, parca se desfasura  cu incetinitorul , dar mie nu-mi pasa.Nicaieri nu ma astepta nimeni, tot ce vroiam era linistea bisericii si rugaciunea.

Am fost apoi la mormant la Grig si am constat ca acolo, pomisorul lui era inflorit!Si totusi era atat de inghetat totul, atat de frig! M-am zgribulit pe placa lui, am pus capul acolo unde e capul lui si am plans pentru toate acele lucruri pe care nu le-am trait impreuna si nici macar separat.Aveam sentimentul ca lacrimile mele merg pana pe fata lui, pe hainele lui, pe inima lui...

 

Stiu, stiu, el nu e acolo, el e pe o stea, ca micul print, iar eu privind spre stele ar trebui sa pot rade.Dar nu pot, chiar nu  pot sa fiu mereu  atat de puternica .

Seara am revenit la vecernie.Si am parcurs restul de zi in biserica care l-a primit pe Grig.

"Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu; vrednic esti in toata vremea a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta lumea Te slaveste.“

Maine, 12 decembrie, am sa ma intorc de dimineata acolo.Maine il praznuim pe sfantul Spiridon.Si...6 ani de la inmormantarea lui Grig.
Sunt zile cu mare incarcatura pentru mine, dar, daca Dumnezeu vrea, am sa supravietuiesc si anul acesta.Iar Sfantul Spiridon, sfantul meu cel mai drag, maine...sigur o sa-mi faca un dar.O sa va spun
maine despre ce dar este vorba...

SFANTUL SPIRIDON

Sfântul Ierarh Spiridon, ocrotitorul săracilor, părintele orfanilor și învățătorul păcătoșilor





Fotis Kontoglu – Sfântul Spiridon, Ocrotitorul săracilor, Părintele orfanilor și învățătorul păcătoșilor, Din cartea, Temelia cea neclintită, Akritas, 1996

Sfântul Spiridon este unul dintre cei mai cinstiți Sfinți ai Bisericii Ortodoxe pe care creștinii îl cheamă în grele împrejurări precum pe Sfântul Nicolae, pe Sfântul Gheorghe și pe Sfântul Dimitrie. Cinstitele sale moaște sunt în Corfu așa cum Zakynthos are moaștele Sfântului Dionisie și Kefalonia pe cele ale Sfântului Gherasim.

S-a născut în vremea Împăratului Constantin cel Mare în insula Cipru, din părinți săraci. De aceea încă din anii copilăriei era cioban și păzea oile. Era foarte simplu în gândire precum pescarii pe care i-a ales Hristos ca să-i facă ucenici ai Lui. Când s-a împlinit vârsta, s-a căsătorit și după câțiva ani a rămas văduv și atât de mare era virtutea lui, încât l-au făcut episcop într-un oraș numit Trimitunda, cu toate că era complet neînvățat. Primind această vrednicie duhovnicească, a devenit încă și mai simplu și mai smerit și păstorea cu dragoste oile cele cuvântătoare pe care i le-a încredințat Hristos, dar și cu severitate, ca unul care era răspunzător pentru mântuirea lor. Era ocrotitorul săracilor , părintele orfanilor, învățătorul păcătoșilor. Și avea atâta curăție și sfințenie că i s-a dat har de sus de la Dumnezeu să facă minuni multe, de aceea a și fost numit făcător de minuni. Cu rugăciunea lui, aduna norii și ploua la vreme de secetă, vindeca bolile, pedepsea pe oamenii răi, cum a făcut cu niște târgoveți care au demolat hambarele care păstrau grânele, în timp ce lumea murea de foame. și au fost striviți împreună cu grânele. „Și foametea uneltită de târgoveții de grâne s-a dezlegat, hambarele căzând împreună cu aceștia care luaseră grânele”. Și pe lângă acestea, trăia în atâta sărăcie, încât atunci când un sărac s-a dus odată la el să-l ajute să-și plătească o datorie pe care o avea, sfântul nu a avut să-i dea nimic și, prin minune, a prefăcut un șarpe pe care l-a găsit în locul acela în aur și l-a dat săracului și acela l-a luat și și-a plătit datoria. Altă dată a fost inundație și râurile s-au revărsat și s-a inundat ținutul acela și Sfântul Spiridon s-a rugat și s-au retras apele și s-a zvântat locul inundat. A vindecat și pe Împăratul Constantin care se îmbolnăvise de o boală netratabilă, pe un diacon care muțise l-a făcut bine, pe oamenii răi și lacomi îi pedepsea cu o putere suprafirească, și mulțime de alte minuni a făcut, încât nedrepții se temeau de el, iar cei nedreptățiți îl aveau ocrotitor și scăpare. Dar întotdeauna avea mare dragoste și compătimire față de cei păcătoși. Odată niște hoți care s-au dus într-o noapte să fure oi din staulul lui, pe care le ținea ca să îi ajute pe săraci, au orbit și nu mai puteau să plece și erau prinși acolo în staul și strigau să-i miluiască. Și Sfântul nu numai că le-a dat înapoi lumina ochilor, ci le-a dăruit și un berbec, pentru că, precum le-a zis, au pătimit toată noaptea și acum, după ce i-a pus în rânduială ca să fie oameni buni, i-a trimis la casele lor, fără ca puterea să afle ceva despre furtul pe care au vrut să-l facă. Profețea toate câte se întâmplau cu exactitate, încât se mira de el lumea ca de o persoană supraomenească fiindcă, dintr-un cioban, a fost învrednicit să se ridice la o asemenea înălțime. Și la Sinodul I Ecumenic care a avut loc la Niceea, era și sfântul Spiridon printre cei 318 părinți purtători de Dumnezeu, și în ciuda faptului că nu știa carte, a închis gura ereziarhului Arie care era cel mai învățat dintre toți.

Tot timpul cât a trăit nu a încetat să facă minuni. Cea mai mare dintre ele a fost învierea unei copile moarte care s-a ridicat din mormânt și a mărturisit în care loc a pus la păstrare banii pe care i-i încredințase o femeie și iarăși a adormit. Odată s-a dus la sfântul o femeie care avea un copilaș care îi murise și femeia îl ruga cu lacrimi multe să îl învieze, într-atât erau de obișnuiți oamenii, care îl cunoșteau, cu minunile pe care le făcea sfântul. Și el l-a înviat cu rugăciunea lui. Dar mama lui când l-a văzut viu, de multă bucurie ce avu muri și ea. Și sfântul Spiridon a înviat-o și pe ea. Aceste mari minuni s-au răspândit în toată lumea și Sfântul Spiridon, încă din timpul vieții, a fost cinstit ca sfânt și mare făcător de minuni. Și până astăzi trupul lui, care este comoara celor din Corfu, face multe minuni.

Când slujea liturghia stăteau de față îngerii pe care îi vedeau cu proprii ochi mulți dintre creștinii dreptcredincioși și când zicea sfântul „Pace tuturor”, îngerii dădeau răspunsul „ Și Duhului tău” în locul psalților, și o lumină mai presus de fire îl învăluia.

Cu asemenea petrecere îngerească cu care a trăit și a ajuns la adânci bătrânețe, păstorind oile cele cuvântătoare, s-a mutat la Domnul. Iar moaștele sale au rămas o vreme în Trimitunda și de acolo au plecat la Constantinopol și le-au pus în Biserica Sfinților Apostoli, unde se păstrau moaștele multor sfinți. În timpul domniei turcești s-au aflat în mâinile unui creștin evlavios pe care îl numeau Voulgaris, și acesta cu mari chinuri și osteneli le-a dus în Albania ascunse în sac și de acolo le-a trecut cu o luntre în insula Corfu pe care o stăpâneau pe atunci Venețienii. Și de atunci se află pe această insulă, nestricate de timp, deși au trecut 1600 de ani de la adormirea lui. În raclă Sfântul stă în picioare, cu mâinile încrucișate, îmbrăcat cu veșmintele lui și îl scot în procesiune de două ori pe an. Locuitorii din Corfu au cortul sfânt la mare evlavie și îl consideră comoara insulei lor. Sfintele moaște fac minuni întotdeauna până astăzi celor care cheamă în ajutor pe Sfântul cu credință.

În hagiografia ortodoxă sfântul Spiridon este înfățișat ca un bătrân cu nasul încovoiat și cu o barbă albă scurtă bifurcată, „Bătrân cu barba despicată purtând fes”. Fesul lui este ciudat, parcă ar fi chinezesc, ascuțit în vârf. Nu se pictează niciodată fără fes. În afară de icoanele pe lemn sau pe zid sau în alt loc al Bisericii, se pictează adeseori în Sfântul Altar, împreună cu alți mari ierarhi Vasile, Ioan Gură de Aur și Grigorie mai jos de Maica Domnului Platitera. Pe hârtia pe care o ține în mână este scris : „Încă îți aducem ție această jertfă cuvântătoare și fără de sânge”.

traducere şi adaptare: Laura Enache pentru http://www.doxologia.ro
sursa: http://users.uoa.gr/~nektar/arts/tributes/fwths_kontogloy/o_agios_spyridwn.htm

Bradul de Craciun-2013 si Cuvantul Sfantului Ioan Gura de aur la Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos

Imi amintesc anii in care impodobeam bradul de Craciun preocupata de  curatenia  din casa, de cadourile pentru copii si facutul sarmalelor.Niciodata nu-mi ajungea timpul pentru toate si deveneam nervoasa si nemultumita.De fapt Iisus Hristos lipsea din planurile mele!

Si uite-ma acum, prea putin preocupata de acele lucruri care ma oboseau.Nu stiu ce voi face lumeste de Craciun.Duhovniceste nu vreau decat ca Dumnezeu sa-mi ajute sa merg la slujba,sa ma curat de pacate prin spovedanie si chiar daca nu sunt vrednica, sa ma impartasesc...

Restul sunt amanunte: vor veni copii, vom pranzi sau cina impreuna, ne vom darui cadouri luate cu iubire,daca Dumnezeu o sa vrea.

Nu mai impodobesc bradul de Craciun! L-am impodobit in seara asta la casuta, impreuna cu copii! Nerabdarea lor era atat de mare incat au vrut sa-l impodobeasca astazi, cu doua saptamani inainte de Craciun.

L-am luat cu mine pe Cristian, finutul meu.Mi-am dorit ca el sa cunoasca copii si sa le daruiasca nu numai cadouri, cat atentia lui.Si Cristian a fost impresionat de frumusetea si dragalasenia copiilor.Eu am pus steaua in varful bradului! 

Unii dintre copii inca mai faceau lectii impreuna cu una din doamnele de serviciu.

 Usor se leaga prieteniile la varsta aceasta.Larisa si Viorel erau deja ca niste liane legate de Cristian!

 Unii mai manacau o prajitura, altii mai alegeau un globulet...Multe avantaje are o familie mare!

Inainte de final mi-s-au terminat bateriile la aparatul foto si nu am o imagine cu bradul deja impodobit.Dar, am sa revin!Avem multe lucruri de facut impreuna. Simt ca sunt doar la inceputul unui drum, nu am multe lucruri de daruit, copii imi daruiesc mie enorm.Fara ideea lor de a impodobi bradul in seara aceasta eu as fi fost distrusa gandind cum a fost seara de acum 6 ani, seara in care Grig a murit.As fi cautat aceleasi lucruri pe care le-am cautat in toate aceste seri de 9 spre 10 decembrie in ultimii 6 ani. In seara aceasta inca nu le caut! Privesc chipurile copiilor, zambetul Alexandrei si ma gandesc la lista pe care mi-au dat-o pentru mos Craciun, nici lucruri, nimicuri pe care si-le doresc...Si ma gandesc ca Dumnezeu asta vrea, nu plansul meu si nu perpetua mea intristare.E ca si cand imi spune"Nu plansul tau il vreau cat pocainta ta!"Si ma gandesc la Grig cat de bucuros ar fi fost sa-i cunoasca.

„În peşteră Te-ai sălăşluit, Hristoase Dumnezeule,ieslea Te-a primit, păstorii şi magii Ţi s-au închinat"
(Stihiră la stihoavnă).Sunt bucuroasa ca am fost la ei, ca Dumnezeu mi i-a aratat.

Intre acesti copii este Iisus Hristos, cel cunoscut magilor intre doua dobitoace, asa cum ne spusese Avacum,, Doamne, am înţeles lucrurile Tale şi m-am îngrozit: între două animale vei fi cunoscut"(Avacum 3, 2-3).Aici in modestie si in lipsa parintilor fiziologici, aici sta Imparatul Slavei, ocrotindu-i si crescandu-i mari si sanatosi.El le este Tata, El le este Ajutator si Sprijinitor,El face totul perfect, El le aduce daruri asa cum El insusi a primit daruri de la magi.

Am citit un Cuvânt la ziua naşterii Domnului nostru Iisus Hristos al Sf Ioan Gura de aur din care vreau sa transcriu finalul:"Aşadar lor, magilor să le urmăm noi.

Să ne depărtăm de păgânătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum şi ei s-au depărtat de patria lor cea păgânească, spre a-L vedea pe El.

Să părăsim lucrurile cele pământeşti, ca şi Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptăţii.

Aşadar lasă toate şi aleargă la Betleem.

De eşti păstor si te vei duce acolo, vei vedea pruncul în colibă.

De eşti împărat, şi nu te duci acolo, şi porfira nu-ţi va folosi nimic.

De eşti înţelept, şi aceasta nu te poate împiedica, de a te duce acolo şi a te închina fiului lui Dumnezeu; căci aceasta foarte bine se potriveşte cu înţelepciunea, însă păzeşte-te, ca să nu zici ca Irod numai la arătare: „Şi eu voiesc să merg să mă închin lui", iar cu fapta să voiască a-l omorî.

Lui se asemănă toţi cei ce primesc Sfintele Taine cu nevrednicie, căci ei, zice Apostolul: „păcătuiesc în trupul şi în sângele Domnului" (I Cor. XI, 27). Ei au într-nşii un tiran, care se împotriveşte mesei lui Hristos, şi este mai cumplit, decât Irod, adică Mamona.

Iar noi, când avem aur, să-l jertfim lui Hristos.

Dacă acei varvari (străini) au adus lui daruri spre cinste, apoi cine esti tu daca niciodata nu ajuţi pe un nevoias?

Dacă aceia au făcut o cale atât de departata, spre a vedea pe nou-nascutul, apoi ce dezvinovăţire poţi tu aduce, tu, care niciodată nu poţi merge câţiva paşi, spre a cerceta pe un bolnav?

Aceia au dus aur, si tu nu dai nici măcar pâine.

Aceia s-au bucurat când au văzut steaua, iar tu vezi pe Insusi Hrostos în persoana saracului si a golului, şi nu te misti.

Care dintre noi, cei ce am primit de la Hristos mii de binefaceri, a făcut de voia sa un asemenea drum, ca acei varvari, sau mai drept, ca acei prea înţelepţi între cei înţelepţi? Ce zic eu, un drum aşa de mare?

Multora li se pare prea departe a pune câţiva paşi până la Biserică, spre a vedea pe Domnul în peştera cea duhovnicească; dar lor nu le lipseşte puterea de a merge, când este vorba despre afaceri lumeşti, sau despre teatru, despre parăzi si despre petreceri. Nu merită oare acesta pedeapsă şi dojană?''

Ce as mai putea sa scriu? Doar ca mi-e teama ca am pierdut multi, multi ani si nu voi avea timp sa indrept macar un pic din ceea ce nu am facut atatia zeci de ani si nici acum nu stau prea bine...Cine stie cate alte casute fara brazi sunt in lume, in cate case cu copii saraci nu intra nimeni ?

Ganduri la slujba pentru pomenirea celor adormiti

Amintirile mele despre Grig sunt amestecate cu amintirea pomenirilor lui.Am trait in acesta lume, 23 de ani impreuna, plini, rodnici, cu bune si mai putin bune, cu ani in care am trudit mai mult si ani in care deja ne relaxam privind oceanul...

Uite-l aici!

E una din pozele mele dragi, nu pentru ca ar fi prea reusita, ci pentru ca surprinde exact modul lui de a fi, atat de drag mie, atat de personal. Privea marea.Eram in Spania,la Lloret de Mar, in vara dinaintea mortii lui.Privea Mediterana, parca stiind ca niciodata nu va mai ajunge aici.Si era in privirea lui acea distanta din pricina careia si astazi ma dor amintirile...

Grig avea un extraordinar simt al umorului.Rasul cu el era atat de contagios incat si acum radem amintindu-ne vorbele lui.

-Tati, tati!-il striga Ruxandra cand era micuta, in unele zile  in care se intampla ca el sa fie acasa dimineata.

Ii raspundea greu, preocupat de propriile lui lucrari.

-Da, Ruxandra!

-Mancam la unu?

-Nu, Ruxandra, mancam acasa!

-Tati! Eu ziceam, ora unu!-se supara copilul...

Si mai tarziu, la pranz,copilul revenea:

-Tati, tati, e unu!

-Unde e?Unde e? Nu-l vad!

-Tati, e ora unu!

Era ceva poznas in atitudinea lui.

Uite-l aici!

Il alergam sa-i fac poze dupa niste copaci, undeva , parca in Granada, in aceiasi vara 2007...
Si am invins si am facut poza, pentru ca altfel amintirea acestor zile s-ar fi dus ca atatea alte amintiri si eu nu as mai fi avut alinarea ca am trait aceste lucruri, Dumnezeu mi-le-a dat.

Sambata  am facut parastasul de 6 ani, in sfanta manastire Sfintii Voievozi, locul in care a fost depus si apoi a avut slujba de inmormantare, biserica in care s-au facut toate parastasele lui  primii doi ani.

M-am dus devreme cu cosul cu coliva, singura, iar tragand de toate, dar am fost rasplatita de frumusetea slujbei, de faptul ca a fost pomenit la proscomidie.Nu am ridicat capul din pamant decat pentru a privi spre sfantul altar, credeam ca nu stiu de prezenta mea decat cei care ma insoteau, persoane la fel de "incolore"ca si mine, dar brusc lumea a inceput sa trimita lumanari pentru coliva lui...prieteni, oameni care l-au cunoscut, care l-au respectat si iubit.Si a fost in gestul lor atata frumusetea incat cred ca Dumnezeu a aprins cu lumina lor stelele in noaptea care a urmat. Lumanarea,simbolul vietii vesnice si marturisirea noastra ca suntem fii ai Luminii Line...

„Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi"(Isaia 9:1)

Oricat de suparati am fi cand facem parastase pentru cei adormiti,adunand anii de cand ei sunt plecati de langa noi, avem si o speranta in plus ca facem ceva pentru ca Dumnezeu sa ridice pacatul de deasupra lor si sa-i mantuiasca.

Lumea vorbeste despre eliberarea pe care o simt cand fac parastas pentru cei adormiti. Eu insa tocmai la parastase simt si mai puternic povara mantuirii lui si oricat as face simt ca nu e destul.

Ne mantuim impreuna asa cum impreuna am trait si lupt pentru acest lucru imediat dupa ce a am vazut ca viata lui aici s-a sfarsit,dar ne mantuim  si prin comuniune cu cei toti care prin rugaciunea personala si  prin lumanarea lor pusa pe coliva sotului meu,devin partasi la ruga, iubirea fiind cea care restaurează prin har şi integrează în comuniune, prin Biserică, pe cei vii cu cei adormiţi. 

Sper, slava Domnului ca sper, ca rugaciunile facute pentru sotul meu, sa fie puntea pe care Dumnezeu o lasa sa cresca peste intinderile parjolite , sper ca lacrimile noastre sa fi stins  arderea si el sa fie, ca in poza de mai sus alergand , razand, asteptandu-ne.

Nu l-am uitat niciunul dintre noi.Gestul oamenilor sambata arata inca odata ca nu l-au uitat si el e viu, pentru ca  Aristotel spunea ca un suflet moare atunci cand este uitat!

La pogorarea Sfantului Duh este o rugaciune pe care o citesc preotii in care se spune:

Tu, Doamne al slavei celei vesnice, Fiule iubit al Parintelui celui Preainalt, Lumina vesnica din Lumina vesnica, Soare al dreptatii, auzi-ne pe noi care ne rugam Tie: Odihneste sufletele robilor tai, ale parintilor si fratilor nostril, care au adormit mai inainte, si ale celorlalte rudenii dupa trup, si ale tuturor de o credinta cu noi, pentru care si facem acum pomenire[.….] Auzi-ne pe noi, smeritii robii tai, care ne rugam Tie si odihneste sufeletele robilor Tai in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea; aseaza sufletele lor in locasurile dreptilor si fa-I vrednici de pace si de iertare. Caci nu mortii Te vor laud ape Tine, Doamne, si nici cei care sunt in iad indraznesc a-Ti aduce Tie marturisire, ci noi, cei vii, Te binecuvantam, Te rugam, si aducem Tie rugaciuni de milostivire si jertfe pentru sufletele lor".

Amin.Amin.Amin.

Seara de ajun de Sfantul Nicolae

Il iubesc pe sfantul Nicolae inca de pe vremea cand el se numea Mos Nicolae. Chiar am vrut sa-i pun fiului meu acest nume, convinsa ca e o sarbatoare atat de frumoasa pentru toti, incat e bine sa sarbatoareasca cu toti prietenii.

Am trait ani in care sfantul Nicolae nu aducea nuieluse ci banane si portocale si carti si bani...

-Sa nu-ti mai iei singura din buzunarul meu! ma admonesta Grig incruntat stiind ca e inutil, mereu recidivam la a-l cauta prin buzunare si a-i lua din bani!Adoram acest lucru!Puteam sa am mai mult decat avea el si totusi, asa cateva sute sau un milion, nu stricau niciodata, imediat gaseam un lucru pe care sa-l cumpar. Si ma amuzam extraordinar!

Si uite-ma acum, alt om, tanjind dupa vecernie cu litie in cinstea sfantului!Intre viata de atunci si cea de acum e un secol , iar Mos Nicolae e numai sfantul Nicolae, cel pe care parintele Arsenie Boca il descrie atat de frumos:

Inima lui era o mare in care se revarsau toate lacrimile pamantului. Ravna pentru adevar

"Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul".

Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e (atât de

popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce?

Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh: dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr. Deci « mila şi adevărul », pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.

Edictul lui Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul lui Constantin de recunoaştere a creştinismului ca religie de stat, la anul 313, Sf. Nicolae împreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman sunt puşi în libertate.

La 325, printre cei 318 Sfinţi Părinţi ai primului Sinod ecumenic de la Niceea era şi ierarhul Nicolae. Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care tăgăduia divinitatea lui Iisus. Atunci s-a cunoscut râvna sa pentru adevăr, care a trecut măsura. Căci Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie pentru hulirea lui că Iisus n-ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci numai o făptură a lui Dumnezeu. Hulire vrednică de bătaie, căci Arie săpa la temeliile creştinismului, în care stătea sau cădea creştinismul, cu dumnezeirea sau nedumnezeirea Înaintemergătorului său. Deci Sfinţii Părinţi amărându-se pentru palma Sfântului Nicolae, i-au luat omoforul arhieriei. La porunca Maicii Domnului i l-au dat înapoi. De atunci este zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hristos cu omoforul pe icoana Sfântului Nicolae.

Iată deci pasiunea pentru adevăr cum n-au mai avut-o ceilalţi Sfinţi Părinţi!

Tot aici se pot socoti şi intervenţiile energice ale sfântului, când în două rânduri erau condamnaţi la moarte nişte nevinovaţi şi i-a scăpat.

Aşa, odată, într-o mare secetă, a aprovizionat cu grâu cetatea sa, scăpând-o de foamete.

A scăpat de mizerie şi păcat trei fete sărace, înzestrându-le pe ascuns ca să se poată căsători.

Inima lui de părinte al creştinilor a ars ca o făclie. Poate că şi aici stă o taină a sfinţeniei lui : capacitatea lui de suferinţă, suferinţa pe care o aduna de la toţi, [ceea ce] îi făcea iubirea mai strălucitoare, şi care apoi mai multă suferinţă atrăgea, sporind focul iubirii sale de oameni.

Suferinţa şi iubirea cresc în progresie.

Iată o taină a luminătorilor lumii. Aceeaşi explicaţie o au şi minunile ce le-a făcut Dumnezeu ca răsplată a oamenilor pentru dragostea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni întru sfinţii Săi. Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul.

Aşa se face că Dumnezeu o laudă cu faptele mai presus de fire în numele iubiţilor Săi: iubitori de oameni."

Am fost la vecernie cu litie in cinstea sfantului Nicolae.Minunata, chiar minunata vecernie la manastirea Sfintii Voievozi, iar apoi, cand oamenii se intorceau acasa cu sacosele pline de cumparaturi,am implinit promisunea pe care le-o facusem copiilor care traiesc de ani buni, fara parintii lor biologici, in grija institutiilor statului, intr-o casuta. Sunt 12 copiii cu varste intre 4 si 17 ani, fetite mai mult decat baieti.

Oare ce il face pe un parinte sa-si abandoneze copilul?

 Si ce-l determina pe altul sa-si doreasca cu disperare sa infieze, sa ia in viata lui pentru totdeauna un copil?

Cum se poate sa fim atat de diferiti?

O priveam pe doamna Carmen care era de serviciu in seara aceasta si care suplinea 12 mame, desi si ea are acasa copiii si nepotii ei.Nu conta ca era seara de ajun de Sfantul Nicolae! Ca o mama adevarata ii supraveghease pe copiii cand si-au pus incaltamintea curata pe hol.Imaginati-va !Si ei mititeii si-au asezat incaltamintea pe hol in asteptarea sfantului Nicolae!Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost sa nu fi ajuns nici macar eu!

Am stat de vorba cu ei! Am aflat cum ii cheama, ce varste au, ce scoli frecventeaza, mi-au povestit ca sunt apropiati de biserica care se afla langa ei, pentru ca acum cativa ani, unul din copii care locuia in casa cu ei, a murit si atunci, doamnele care ii ingrijesc au randuit inmormantarea si apoi parastasele si asa l-au cunoscut pe parinte. Acum se spovedesc si se impartasesc...

-De Paste,trecem pe sub masa! mi-au spus bucurosi.

Copii normali, copii pe care ii iubeste sfantul Nicolae, iubitorul de oameni! Si cum sa nu-i iubim si noi? Privirile lor senine, increzatoare in noi, desi au fost abandonati tocmai de cei care le datorau protectia , sunt o dovada ca bunatatea tine de inima ta si nu de necazul pe care il traiesti.Nu judeca pe nimeni. Iau viata asa cum e! Sunt trei perechi de frati in acesta casa.Se sprijina unii pe altii , se agata de cei care ii viziteaza din cand in cand, cei mici spun tuturor"Mama" 'Tata" si sunt gata sa iubeasca pe toata lumea.Si imi e atat de mila de ei, incat as plange! Pentru ca mi-e teama sa nu fie raniti si de alti oameni.Mi-e teama ca unii vor specula acesta labilitate emotionala pe care o au si poate ca nimeni nu va fi alaturi sa-i sprijine si sa le spuna sa fie atenti.

Nu pot acoperi lumea! Nu pot nici de copiii mei sa am grije.Nu le-am cumparat nimic copiilor mei de sfantul Nicolae.Dar in acest moment, pe hol  sunt doua pachete identice cu ceea ce le-am dus copiilor.Prin randuiala lui Dumnezeu, am avut mai multe pachete, am mai impartit si la altii si atata au ramas:doua care sunt pe holul meu acolo unde inainte  copii mei isi asezau ghetutele.Ii asteapta pentru ca sambata dimineata vor veni acasa pentru parastasul tatalui lor.

Cat suntem de bogati avand acesti copiii! Ce mare binecuvantare este un copil! Si cat de mult iubeste Dumnezeu copiii!

Lasati copiii sa vina la mine si nu-i opriti, caci imparatia lui Dumnezeu este a unor ca acestia.

Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea.(Luca :18/16-17) Daca nu vom fi asemenea acestor copilasi,sinceri, fara pretentii, cu bucurie si recunostiinta, lepadati de "eu pot" ''eu fac", "eu sunt", depinzand cu totul de Tatal,  nu vom vedea Imparatia lui Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu, pentru rugaciunile sfantului Nicolae, sa ne puna o inima noua , de copiii buni, ascultatori, ca sa putem cunoaste Imparatia Lui! PS Multumesc Adinei Luca pentru cuvintele frumoase pe care mi-le-a scris si darul facut mie:icoana sfantului Nicolae realizata de parintele Arsenie Boca la biserica Sfantul Nicolae din Draganescu si randurile scrise de parinte despre sfantul Nicolae.

Ganduri de seara de decembrie 2013

E deja 3 decembrie! Pentru mine luna decembrie e o luna grea.M-am despartit de oameni dragi in decembrie. Moartea lui Grig, despartirea de el a indoliat toate zilele vietii mele, dar cel mai greu imi este sa traiesc fara el in luna decembrie.La doar doi ani dupa moartea lui Grig a plecat spre Acasa, Zaharia, socrul meu.

Anul acesta asteptam fetita fiului meu care urma sa se nasca  in decembrie si ea urma sa scuture clopoteii pomului de Craciun.Acum fetita scutura clopoteii cerurilor si noi ne bucuram pentru ea si pentru ca i-am daruit lui Dumnezeu un ingeras, dar e o bucurie cu lacrimi pentru ca oriunde este iubire e si durerea despartirii.

Am, desigur am, incredere in pronia lui Dumnezeu si stiu voia Lui, e singura buna.

Si mai stiu ca orice necaz pe care l-am trait m-a aruncat in bratele Lui Dumnezeu si nimic pamantesc nu am trait ca iubirea Lui.

Nu vreau sa mint! Nu, inca nu m-am ridicat. Nu am in mine puterea lui David care dupa moartea copilului pe care il daruise Batseba isi spune:

"Dar acum el a murit; de ce să mai postesc? Îl mai pot eu, oare, întoarce? Eu mă voi duce la el, iar el nu se va mai întoarce la mine".(Regi, cap 2;12)si nici a apostolului Pavel care spune: „pentru mine viața este Hristos, iar moartea, un câștig” (Filipeni 1,21). Si nu o am pentru ca sunt o biata femeie orbecaind prin lume, incercand sa inteleaga sensul acestor lucruri. Nu vreau sa scriu despre moarte, nu pentru ca mi-ar fi frica de ea ci pentru ca Iisus Hristos a invins moartea nu numai pentru cei aflati atunci in locuinta mortii ci si pentru noi cei de acum„Dumnezeul părinților nostri a înviat pe Iisus, pe care voi L-ați omorât, spânzurându-l pe lemn (…) și suntem martori ai acestor cuvinte noi și Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă” (F.A. 5, 30-32). Stiu, stiu , cred cu toata fiinta mea ca viata nu se termina aici si cred ca nu trebuie sa luptam sa invingem moartea castigand timp pentru pacate , cat adunanad merinde pentru Judecata! Nu stiu cum este raiul! Dar daca am trait atatea momente frumoase, pline de iubire in viata mea si inca ma bucur de amintirea lor  tarzie, apoi intalnirea cu Dumnezeul Treimic, cu Maica Domnului, cu sfintii cum poate fi? Acesta e Raiul! Prezenta lui Dumnezeu, existenta noastra in lumina Sa. Nu stiu nici cum este iadul, dar am trait atata durere cand i-am pierdut pe cei dragi, cand le-am acoperit chipul stiind ca in acesta viata e ultima aplecare pe trupul lor, e ultimul sarut, incat ma gandesc ca iadul e despartirea de Hristos stiind ca nu mai poti face nimic! Doar sa astepti ca peste ani, zeci sau sute de ani sa se nasca in neamul tau cineva ca sa se roage pentru tot neamul si Iisus Hristos sa-l miluiasca pe el si pe tine. Altfel... vom trai in iad ca si bogatul nemilostiv, suferind dupa o picatura de apa...  Nu, nu mi-am revenit!Multi oameni, preoti si mireni, se roaga pentru mine. Dar inca mi-e greu. Acum m-am trezit brusc atacata de un virus. Ma doare in gat, nu pot vorbi, tuseasc pana la lacrimi... Dar si astea sunt amanunte fara multa importanta. Stiu, am aflat iar ca in acest moment in care scriu o multime de oameni sufera mai mult si mai dureros decat mine.Astazi am vizitat iar niste centre in care cresc copii care nu au parintii, care sunt abandonati de la nastere. Sunt atat de mici! Si stateau linistiti in patuturi, fara sa planga, pentru ca au invatat ca plansul nu ajuta, doar plansul pentru pacate ajuta, dar ei sunt fara pacat! Daca Dumnezeu o sa vrea o sa treaca ! Am invatat sa spun, sa marturisesc mereu ca totul este in puterea lui Dumnezeu, nimic nu e al meu si El ma iubeste cel mai mult"precum in cer asa si pe pamant"si le iau pe toate ca din mana Sa.Si asta pe mine ma usureaza putin...