Rusia e dragostea mea veche si i-o datoresc lui Grig. El iubea Rusia!Si Rusia mi-a ramas mie ca obiectiv de vazut in acesta viata. Aveam sa o strabat intr-o rugaciune care nu s-a oprit nici macar cand eram foarte obosita..."Doamne,iarta-ne noua, pacatele noastre!"
Am plecat din tara strabatand o parte din Moldova si inchinandu-ma Maicii Domnului de la Bisericani!
Prima zi.
Aveam sa plec cu www.emaus.md/, pelerinajul fiind organizat de prietenul meu mai vechi, parintele diacon Marin Osoianu.Cel care mi-a sadit in inima dragostea pentru Rusia Mica, avea sa fie si organizatorul pelerinajului pentru Rusia Mare .
Aveam sa plec cu www.emaus.md/, pelerinajul fiind organizat de prietenul meu mai vechi, parintele diacon Marin Osoianu.Cel care mi-a sadit in inima dragostea pentru Rusia Mica, avea sa fie si organizatorul pelerinajului pentru Rusia Mare .
E placut, dar usor incomod, in prima zi intr-un pelerinaj in care poate nu cunosti pe nimeni.Priveam in jurul meu...in grup trei maici din care una, cunostinta mai veche ...alaturi asezata ca si mine pe doua locuri, o doamna frumoasa si usor distanta... in fata un ghid imbracat in reverenda, vorbind romaneste cu accent fermecator moldovenesc, in spate, tot pe doua locuri un barbat tanar si frumos, cu barba neagra.Pe primele doua randuri de scaune, patru doamne care pareau ca se cunosc foarte bine, iar in fata mea o doamna de varsta mea si o femeie tanara .
Tinerii erau asezati aproape toti in spate... Eu asezata pe a patra bancheta, pe doua locuri , priveam ingrijorata daca mai urca cineva...
-Mai urca o doamna din Sculeni! Dar stati linistita ca veti ramane singura -m-a linistit ghidul, parintele Anatol.
Asa avea sa fie, desi, doamna cand s-a urcat, s-a indreptat spre mine si m-a intrebat zambind:
-E liber?
Si am clatinat din cap ca nu... alaturi era o geanta foarte mare plina de carti, acatiste, patru dosare cu toata documentatia mea de pelerinaj.
Si am ramas egoist singura pe doua locuri pururi ingramadita de geanta, iar doamna s-a asezat alaturi de domnul Constantin, apoi a venit pe locul de langa domnul cu barba neagra , exact in spatele meu. Doamna Elena avea sa fie si colega mea de bancheta, pentru ca rasul si vorba ei m-a insotit tot drumul!
Dimineata am mers la Lavra PECERSKAIA
Pe malul drept al Niprului, pe doua coline inverzite, se intinde Marea Lavra Pecerska, loc de pelerinaj vestit in intreaga lume.
Lavra Pesterilor este inscrisa ca ansamblu pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.
Pe 28 de hectare se afla peste 100 de edificii, biserici de suprafata si subterane, doua pesteri cu moaste de sfinti, clopotnite, fortificatii, grote cu lungimea de peste 1000 de metri, muzee, chilii ale calugarilor, ateliere de pictura si de croitorie pentru vesminte preotesti, Academia de Teologie, un Seminar teologic , toate acestea intr-o armonie arhitectonica in care zidurile albe si cupolele aurite poarta in insasi fiinta lor sunetul dulce, de neegalat al clopotelor.
In orice parte te vei uita amintirea acelor privelisti te va urmari restul de viata.Pentru ca Lavra Pesterilor este un loc binecuvantat de Dumnezeu pentru rugaciunile Maicii Domnului.
Cuviosul Teodosie a proroocit ca va fi aici o biserica foarte mare si biserica a fost construita chiar din initiativa Cuviosului Teodosie.
Istoria este acesta: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a binecuvantat doisprezece ziditori din Grecia care au venit incoace pentru a construi biserica pentru rugaciunile Cuviosilor Antonie si Teodosie. Ei doreau foarte mult ca aici sa fie un sobor, o biserica foarte mare. Biserica a fost construita. Insa in timpul celui de-al doilea razboi mondial biserica a fost bombardata. A ramas doar un perete din biserica, a fost pastrat si-l putem vedea marcat in actuala constructie si a mai ramas o cupola care este sus in partea dreapta. A fost ridicata o noua biserica dupa razboi. Este o biserica mare cu cinci altare. In aceasta biserica este pristolul central in cinstea Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si inca patru bisericii cuprinse toate in aceasta constructie mare deci sunt cinci biserici intr-una. Sus la coruri sunt doua biserici in cinstea Schimbarii la Fata si in cinstea sfantului Apostol Andrei, la primul nivel avem doua bisericii in cinstea Sfantului Arhidiacon Stefan si sfantul Prooroc Ioan Botezatorul.
Povestea Lavrei, viata ei incepe cu viata si nevointa cuviosului Antonie, un tanar cu ravna foarte mare catre Dumnezeu. A vrut foarte mult sa vada locurile sfinte ale Muntelui Athos si a plecat acolo facand ascultare la un staret intr-o manastire din Sfantul Munte. Acolo a fost calugarit iar staretul i-a dat binecuvantarea sa vina inapoi pe pamanturile natale. Aceasta a fost chiar binecuvantarea Domnului care s-a aratat staretului in vedenie pentru a-l trimite pe Antonie sa vina inapoi pe aceste pamanturi ca sa fie si el un luminator al acestui popor. Cuviosul Antonie iubea foarte mult Muntele Athos dar ascultand de staretul sau a venit totusi aici. Pe locul acesta a fost candva o pestera sapata de un preot, Ilarion. Acest preot a venit din satul Berestovo in padurea deasa care se gasea pe malul fluviului si se ruga in pestera aceea foarte mica. Ilarion a ajuns mai tarziu la rangul de Mitropolit al Kievului. In pestera care de-acum era goala a venit Cuviosul Antonie, sosit din Athos. El a sapat pestera mai adanc, facand mai multe coridoare si a trait in acest loc, unde cu timpul s-a format o mica obste de calugari. Mai tarziu el a trecut in Pesterile din Apropiere, sapate in timpul vietii sale si ramase asa cum le vedeti. Cuviosul Antonie iubea foarte mult locurile linistite, dorea sa se roage, iubea rugaciunea foarte mult si s-a departat de obstea frateasca lasandu-l pa Cuviosul Varlaam ca staret al acestei mici familii de manastire. Cuviosul Antonie si-a sapat o alta pestera mai departe in care a trait pana la sfarsitul vietii sale. Cuviosul Varlaam n-a ramas insa mult timp staret al micii manastiri aflate sub pamant, in pesteri. Cneazul din acea vreme a zidit intr-un alt loc o noua manastire dorind sa-l duca pe Cuviosul Varlaam ca staret acolo. Cuviosul Varlaam a plecat asadar in manastirea Dimitriev avand insa binecuvantarea Cuviosului Antonie. Desi statea departe de frati, Cuviosul Antonie tinea legatura cu obstea dand binecuvantare la ceea ce se facea in manastire. Fratii au ramas fara staret si au venit iarasi la Cuviosul Antonie sa ceara ajutor. Cuviosul le-a spus sa-si aleaga singuri staretul pe care-l doresc. Fratii din manastire l-au ales pe Cuviosul Teodosie. Acesta a fost un staret iscusit si a trait in pesteri pana la sfarsitul vietii sale. In pesteri avem chilia Cuviosului Teodosie in care a trait staretul o mare parte din viata si mai este o chilie in care a trait in ultima parte a vietii, o veti vedea la intrarea in pesteri in partea dreapta, cu doua paturi sapate in piatra La batranete Cuviosul Teodosie a stat in acea chilie impreuna cu un frate de manastire. Chiliile sunt foarte mici. Cuviosul Teodosie a ramas pana la sfarsitul vietii sale staretul manastirii. La un moment dat cand numarul fratilor din manastire s-a marit trecand de o suta, au aparut probleme de spatiu. In pesteri sunt trei biserici foarte mici. Le era foarte greu fratilor sa slujeasca si era nevoie de-acum de o biserica deasupra pamantului, era nevoie de construirea unei manastiri pe pamant. S-au apropiat din nou de Cuviosul Antonie cerand binecuvantare pentru construirea unei biserici mari. Cuviosul Antonie l-a binecuvantat pe staretul Teodosie sa ceara de la cneaz terenurile de la Pesterile din Departare pentru construirea bisericii. Cneazul a dat aceste terenuri ale sale, cu mare bucurie, auzind ca numarul fratilor se mareste. S-a construit la suprafata o biserica mai mare, pe locul in care acum se afla Biserica N asterii Maicii Domnului . Majoritatea Sfintilor din raclele de sticla din Pesteri sunt canonizati.In total sunt 120 de sfintii, in pestera sfantul Antonie sunt 70 si 50 in Pesterile de jos, la sfantul Teodosie...
Am vazut bisericile in care slujeau, trapeza...locurile in care ei petreceau in rugaciune si post pentru ca Dumnezeu sa priveasca cu milostivire spre noi si dupa veacuri.
Este o nevointa foarte mare. Am simtit conditiile grele,raceala pietrei, umiditatea si recunosc ca iesind la suprafata, vazand lumina dupa amiezii, am multumit pentru ea si m-am considerat prea putin vrednica sa pasesc in acele locuri.
Au trecut atatea zile si inca imi suna in urechi cantarea unui preot in pesteri...Dumnezeul parintilor nostri, Care faci pururea cu noi dupa blandetile Tale, nu departa mila Ta de la noi; ci pentru rugaciunile lor, in pace indrepteaza viata noastra ...
Manastirea Vedenskaia sau Icoana Maicii Domnului chemare la smerenie
Maica Domnului de la Vedenskaia ("Chemare la smerenie")
In vara anului 1993, inchinanduse in fata icoanelor din biserica manastirii "Vedenskaia" (Intrarea Maicii Domnului in Biserica) din Kiev, egumenul Damian a observat ca una dintre ele, care o infatisa pe Maica Domnului cu pruncul Iisus, se cam intunecase. I sa parut ciudat, caci nu trecuse decat un an de cand fusese redata in buna stare manastirii, de schimonahia Teodora, care o pastrase ca pe o comoara, in toti anii cat biserica fusese inchisa. Deosebit de frumoasa, asezata intrun chivot special facut pentru ea, icoana fusese pusa la loc de cinste, in stanga iconostasului. In urma observatiei facute de monahul Damian, sa luat hotararea ca icoana sa fie restaurata. Indepartand in acest scop sticla chivotului, nu mica a fost mirarea celor prezenti, cand au observat ca, de fapt, icoana era la fel precum o stiau, tonalitatea culorilor fiind neschimbata, doar sticla ceo acoperea nu mai era aceeasi. Pe luciul ei aparuse o dublura a Maicii Domnului din icoana, o imagine usor argintie, precum cea a negativului unui film. Un fenomen nemaiintalnit. Cum a fost posibil? Sa cerut parerea oamenilor de stiinta. Cu binecuvantarea mitropolitului, cercetatorii sau lansat in descifrarea misterului. Pornind de la ideea ca ar fi un fals, au analizat icoana, au examinat imaginea de pe sticla, au luat mostre de vopsea de pe cea dintai si particule din substanta depusa pe cea din urma si le-au studiat la microscop. Nici vorba de urma vreunei pensule! Imaginea aparuta in mod inexplicabil pe interiorul sticlei. Nu a trecut mult timp si egumenul Damian ii invita din nou la manastire pe cercetatori. Pe noua sticla ce acoperea icoana, de data aceasta pusa la o distanta mai mare, se imprimase din nou chipul Maicii Domnului. Un an de zile le-a trebuit specialistilor ca, in urma unor analize amanuntite si a unor indelungi dezbateri pe marginea lor, sa si decline competenta, afirmand ca, "deocamdata", stiinta nu poate explica fenomenul. Sticla pe care s-a imprimat chipul Maicii Domnului, considerata icoana nefacuta de mana omeneasca, a fost inramata si depusa, si ea, spre inchinare. Se spune ca cei care au ganduri tulburi, cu greu se pot apropia de ea, o forta necunoscuta respingandui si facandui sa scoata tipete ciudate. In 1995, Sfantul Sinod al Bisericii Ucrainene a hotarat ca cele doua icoane, Maica Domnului si "dublura" ei, sa fie trecute in randul icoanelor facatoare de minuni.
In vara anului 1993, inchinanduse in fata icoanelor din biserica manastirii "Vedenskaia" (Intrarea Maicii Domnului in Biserica) din Kiev, egumenul Damian a observat ca una dintre ele, care o infatisa pe Maica Domnului cu pruncul Iisus, se cam intunecase. I sa parut ciudat, caci nu trecuse decat un an de cand fusese redata in buna stare manastirii, de schimonahia Teodora, care o pastrase ca pe o comoara, in toti anii cat biserica fusese inchisa. Deosebit de frumoasa, asezata intrun chivot special facut pentru ea, icoana fusese pusa la loc de cinste, in stanga iconostasului. In urma observatiei facute de monahul Damian, sa luat hotararea ca icoana sa fie restaurata. Indepartand in acest scop sticla chivotului, nu mica a fost mirarea celor prezenti, cand au observat ca, de fapt, icoana era la fel precum o stiau, tonalitatea culorilor fiind neschimbata, doar sticla ceo acoperea nu mai era aceeasi. Pe luciul ei aparuse o dublura a Maicii Domnului din icoana, o imagine usor argintie, precum cea a negativului unui film. Un fenomen nemaiintalnit. Cum a fost posibil? Sa cerut parerea oamenilor de stiinta. Cu binecuvantarea mitropolitului, cercetatorii sau lansat in descifrarea misterului. Pornind de la ideea ca ar fi un fals, au analizat icoana, au examinat imaginea de pe sticla, au luat mostre de vopsea de pe cea dintai si particule din substanta depusa pe cea din urma si le-au studiat la microscop. Nici vorba de urma vreunei pensule! Imaginea aparuta in mod inexplicabil pe interiorul sticlei. Nu a trecut mult timp si egumenul Damian ii invita din nou la manastire pe cercetatori. Pe noua sticla ce acoperea icoana, de data aceasta pusa la o distanta mai mare, se imprimase din nou chipul Maicii Domnului. Un an de zile le-a trebuit specialistilor ca, in urma unor analize amanuntite si a unor indelungi dezbateri pe marginea lor, sa si decline competenta, afirmand ca, "deocamdata", stiinta nu poate explica fenomenul. Sticla pe care s-a imprimat chipul Maicii Domnului, considerata icoana nefacuta de mana omeneasca, a fost inramata si depusa, si ea, spre inchinare. Se spune ca cei care au ganduri tulburi, cu greu se pot apropia de ea, o forta necunoscuta respingandui si facandui sa scoata tipete ciudate. In 1995, Sfantul Sinod al Bisericii Ucrainene a hotarat ca cele doua icoane, Maica Domnului si "dublura" ei, sa fie trecute in randul icoanelor facatoare de minuni.
In aceiasi biserica sunt moastele sfintelor Dimitria si Olimpiada.
Cuvioasa Dimitra din Kiev
Cuvioasa Dimitra s-a născut în 1810 în oraşul Silistra, într-o familie de oameni foarte credincioşi. Mai târziu, familia Cuvioasei s-a mutat în Basarabia. Dimitra s-a căsătorit cu Ivan Egorov, căpitan în armata rusă, însă acesta a murit eroic în Războiul Crimeii (1853-1856). Maica Dimitra a luat şi ea parte la apărarea Sevastopolului (1855-1856), acordând asistenţă celor răniţi în război. În timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878), ea a organizat un spital pentru răniţi în propria sa casă din Kiev. Din 1856, Cuvioasa Dimitra a dus o viaţă plină de evlavie sub îndrumarea Mitropolitului Isidor Nikolski, care i-a fost părinte duhovnicesc. A trăit în lume, dar a fost calugărită în taină, desfăşurând o activitate asiduă în beneficiul bisericii şi al societăţii.
Monahia Dimitra a alcătuit o comunitate de femei creştine menită să sprijine văduvele şi orfanii de război. Era practic nucleul din care avea să se constituie ulterior obştea maicilor de la Mănăstirea ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ (Vovidenia) din Kiev. Considerată întemeietoarea acestui sfânt aşezământ, Cuvioasa Dimitra n-a mai apucat însă să conducă această obşte: a trecut la Domnul în pace, în martie 1878, la Sankt Petersburg, în ziua prăznuirii celor 40 de Mucenici.
A fost înmormântată temporar în Lavra Aleksandr Nevski. În acelaşi an, rămăşiţele pământeşti ale Cuvioasei au fost aduse la Kiev, la Mănăstirea Vovidenia, conform ultimei sale dorinţe. La scurt timp după ce mănăstirea a fost închisă, rămăşiţele au fost duse la cimitirul din Zverynets.
În 1996, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir al Kievului şi al întregii Ucraine, moaştele Cuvioasei au revenit la aşezământul monahal Vovidenia, descoperindu-se cu această ocazie că partea de sus a corpului şi a capului au fost ferite de putreziciune, iar sub îmbrăcămintea lumească a Cuvioasei se găsea paramanul monastic.
Pentru faptele sale şi viaţa sa binecuvântată, Dumnezeu a hărăzit-o cu minunatul dar al tămăduirii celor bolnavi. Cuvioasa Dimitra a fost canonizată de Biserica Ortodoxă din Ucraina pe 18 aprilie 2008.
Manastirea Kitaev este una dintre cele mai renumite manastiri ortodoxe din Ucraina, alaturi de Lavra Pecerska, Lavra Poceaev, Manastirea Banceni si Lavra Sviatohirsk.
Aflata in apropiere de Kiev, aceasta manastire adaposteste cinstitele Moaste ale Sfintei Cuvioase Dositeea si ale Sfantului Teofil cel Nebun pentru Hristos, precum si particele din Moastele Sfintilor Apostoli, ale Sfintilor Ioachim si Ana, ale Sfintilor Zaharia si Elisabeta, ale Sfantului Cuvios Serafim de Sarov, ale Sfantului Mucenic Trifon si ale Sfantului Daniil al Moscovei.
Pentru prima data, Manastirea Kitaev a fost atestata documentar in anul 1159. De multa vreme, insa, "pustia Kitai", dupa cum era numit locul, oferea calugarilor pustnici inistea cea mult dorita. Multi dintre cei care se retrageau in aceasta pustie veneau din obstea monahala din Lavra Pecerska, aflata in apropiere.
Era seara, era vecernie ...in biserica, langa racla sfantului Teofil, calugarii oficiau slujba vecerniei...asa ca dupa ce ne-am inchinat la racla sfantului Teofil, am mers afara ...amurg... frumusete... sfintenie in fiecare fir de iarba...
si am vrut sa ma asez in acest spatiu , ca amintirea sa ramana si cand eu nu voi mai fi , deci, nu numai in inima mea. Era un lucru pe care mi l-am dorit de peste tot, poate pentru primadata mai mult ...
M-am odihnit la Goloseevo, pentru ca aici pentru mine este ca si acasa. Sfantul Alexie de la Goloseevo este un sfant tare drag inimii mele...
În anul 1840, într-o familie din Kiev se năștea al nouălea copil. Părinții l-au numit Vladimir. Acesta urma să devină Sfântul Cuvios Alexie. Băiatul n-a vorbit nimic până la 12 ani când, la slujba Sfintei Învieri, mitropolitul de atunci, Filaret Amfiteatru, trecut și el în rândul sfinților, i-a spus: „Vladimir, Hristos a Înviat!”. A treia oară, copilul a răspuns: „Adevărat c-a Înviat!”
Anii au trecut, iar tânărul Vladimir, mânat de dorul după Dumnezeu, s-a îndreptat spre Lavra Pecerska, dorind să intre în rândul monahilor. La momentul călugăriei, starețul a vrut să-l numească Nicolae, dar în acea clipă a uitat numele pe care voia să i-l pună și un glas interior i-a spus: „Alexie”. Acesta i-a rămas numele de monah.
Cuviosul Alexei a fost un om cu har și un mare duhovnic. Spovedea monahii și oamenii care îl căutau, atât la Lavra Pecerska, cât și la Mănăstirea Goloseev, înființată de Sfântul Mitropolit Petru Movilă, în secolul al XVII-lea.
Cuviosul Alexie a trecut la Domnul în anul 1917. Imediat după moartea sa, minunile izvorau la sfântul său mormânt și multă lume venea să ceară ajutor și vindecare. În 1993, când s-a redeschis Mănăstirea Goloseev, sfintele moaște ale cuviosului au fost deshumate și puse în biserică spre închinare, iar pe 4 octombrie în același an i s-a făcut canonizarea.
Sursa
http://www.doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor/sfantul-alexie-de-la-goloseev-aflat-spre-inchinare-la-frumoasa
Ne-am odihnit si la hotel cateva ore... am dormit in camera cu doamna care statea ca si mine singura pe bancheta de langa mine... Elena, cea care era de la Chisinau, si apoi, la ziua am pornit spre Cernigov
Sfantul Lavrentie din Cernigov – după numele său de botez, Luca Evseevici Proscura – s-a născut în anul 1868, în localitatea rusească Karilsk, din regiunea Cernigov. Părinţii săi, Evsevii şi Hristina, au fost oameni simpli, dar muncitori şi credincioşi. Din cei şapte copii ai familiei, cinci erau băieţi, Luca fiind cel mai mic dintre aceştia.
Muncind încă de mic, împreună cu toţi membrii familiei sale, tânărul Luca a avut o viaţă destul de grea; copil fiind, din pricina unei căzături la joacă, el va şchiopăta toată viaţă cu un picior. Rămas orfan de tată încă de mic, iar mama lui căzând la pat, lui Luca i-au revenit mai toate sarcinile casei, ceilalţi fraţi muncind afară.
Studiile elementare au fost urmate de tânăr la Şcoală din satul natal. Pentru că avea o minte luminată, profesorul l-a rânduit să aibă grijă de elevii mai mici. Încă din această perioadă a copilăriei, Luca a simţit o atragere deosebită faţă de muzică bisericească, precum şi faţă de cântările vechi bisericeşti. Astfel, nu după multă vreme, Luca avea să cânte foarte bine la vioara, iar mai apoi, în corul bisericii, precum era obiceiul elevilor. La numai 12 ani, tânărul îi îndrumă pe ceilalţi corişti, iar la 14 ani ajunsese deja să conducă întregul cor al bisericii din sat.
Încă de mic, tânărul Luca a avut o viaţă curată şi o rugăciune smerită; pentru aceasta, el a fost învrednicit de Dumnezeu cu multe daruri duhovniceşti. Astfel, adesea îl vedea pe diavol, fie când mergea singur pe drum, fie când lucra ceva în casă, ori în curte. Cum era şi firesc, dorinţa după viaţă monahală nu a întârziat să apară în inima tânărului.
Când avea putinţă, Luca mergea la Mănăstirea Rahla, aflată la o distanţă de 19 kilometri de satul său, spre a lua aminte la viaţă monahilor rugători. Abia după moartea mamei sale, renunţând la partea sa de moştenire, Luca a mers la mănăstirea iubită, spre a se călugări. Aici, stareţul l-a rânduit pe tânăr în corul bisericii, aşteptând momentul potrivit spre a-l călugări.
În scurtă vreme, vestea despre viaţă curată şi mintea luminată de har a tânărului Luca s-a răspândit în toată regiunea. Astfel, episcopul Antonie, care purta de grijă locului în care se află mănăstirea, l-a luat pe tânărul nevoitor, spre întristarea călugărilor de la Mănăstirea Rahla, şi l-a aşezat în Mănăstirea Sfânta Treime, o mănăstire din localitatea Cernigov. Cu această ocazie, episcopul a spus călugărilor: „Ăsta e un aşa Luca, de care o să întrebe toată lumea”.
Luca s-a întristat de dorinţa episcopului, el iubind mult mănăstirea în care se instalase dintru început, însă în noaptea cu pricina, Maica Domnului de la Cernigov i-a apărut şi l-a binecuvântat. A doua zi, în zori, luând binecuvântare de la stareţ, Luca a plecat la drum. La început, după dorinţa episcopului, Luca s-a ocupat de tinerii seminarişti.
Mănăstirea Sfânta Treime din Cernigov este locul unde Luca a fost tuns în monahism, primind numele de Lavrentie. Mai apoi, în anul 1895, el a fost numit ieromonah, iar după o vreme, egumen. Părintele Lavrentie, om de statură mijlocie, nedezlipit de toiagul lui, avea un chip blând şi luminos; părul îi era alb că zăpadă, iar faţă emană bucurie; ochii albaştri trimiteau parcă spre cer.
Vestea despre bunătatea şi darul înainte-vederii Părintelui Lavrentie se răspândea tot mai departe. Toată viaţă, sfântul a rostit rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Cuvintele duhovniceşti ale cuviosului erau pline de har şi roditoare. Părintele îi iubea pe toţi şi era repede săritor la orice nevoie; lumea umblă în grupuri după el, dorind să audă un cuvânt de învăţătură sau pentru a-i cere un sfat de mântuire.
În vremurile grele, în care manstirile trebuiau închise de autorităţi „pentru reparaţii” (1930), părintele a trăit la poalele unui munte, la o văduva drept-credincioasă. La această, părintele îşi petrecea tot timpul într-o micuţa cameră, în post şi rugăciune.
În anul 1941, după ce a început războiul, sfântul a redeschis fosta mănăstire de călugări din Cernigov, transformat-o în mănăstire de maici, precum şi Mănăstirea Domnitskii; în prima mănăstirea vieţuiau 75 de maici, iar în cea de a doua, numai 35. Sfântul s-a ocupat mult de corul bisericii, precum şi de refacerea bisericilor şi a clădirilor monahale.
La un moment dat, sfântul a proorocit, zicând: „Din acest moment eu voi mai trăi un an şi jumătate. Anul 1950 vă va arăta, iar în 1952 veţi vedea multe rele”. Cuvântul i s-a împlinit întocmai, căci Sfântul Lavrentie a trecut la cele veşnice în anul 1950, iar în anul 1952, Mănăstirea Domnitskii a fost închisă de autorităţi, „pentru reparaţii”.
În toamna anului 1949, cuviosul Lavrentie, fiind tare slăbit, a participat la ultima sa priveghere; după slujbă, el a fost dus pe mâini la chilia sa, de unde nu s-a mai ridicat din pat. Bolnav fiind, sfântul s-a împărtăşit zilnic, până în ultima zi. După o boală de câteva luni, Sfântul Cuvios Lavrentie de Cernigov a adormit întru Domnul în anul 1950, în ziua Botezului Domnului, la ora 10.30, după citirea Psaltirii şi a altor rugăciuni. Trupul său a rămas în biserica vreme de patruzeci de zile, neschimbandu-se câtuşi de puţin. În ziua de 20 februarie 1950, sfântul a fost coborât în mormânt.
sursa: http://www.doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor/viata-sfantului-lavrentie-de-cernigov
Sfintii Filaret si Teodosie
Bucură-te mare învăţător,
Sfinte Filarete, al Cernigovului păstor,
Şi-al Ortodoxiei dascăl şi călăuză;
fii celor ce te cântă grabnic ocrotitor.
Soleşte, Părinte, de la Hristos
Credinţă, nădejde şi iubire de Dumnezeu,
Şi ne izbăveşte de patimi şi necazuri
Cu mijlocirea-ţi caldă, o, Sfinte Filaret.
Arhiepiscopul Filaret de Cernigov (1802-1866) – este unul dintre cei mai învăţaţi arhierei ai Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul al XIX – lea. Apogeul operei ştiinţifice a ierarhului Filaret a avut loc în timpul slujirii sale la Harkov şi Cernigov, unde şi-a petrecut ultimii şapte ani de viaţă. De asemenea, a depus eforturi uriaşe pentru refacerea bisericilor şi complexelor mănăstireşti şi pentru construirea de noi biserici.
In 1896, sinodul rus l-a canonizat oficial pe Sfantul Teodosie (…1696), arhiepiscop de Cernigov, vietuitor din sec. XVII. In acest scop, s-au facut cercetari amanuntite de catre inspectorii arondati, cu martori, referitor la minunile întamplate la mormantul acestuia din catedrala Sfintilor Boris si Gleb (Cernigov). Tot atunci s-a recunoscut autenticitatea sfintelor sale moaste.
De origine nobila, Sfantul a urmat colegiul în cadrul manastirii Teofaniei din Kiev, fiind pregatit teologic aici de profesori celebri (calugari, preoti si episcopi). Fara a-si finaliza studiile, din cauza unui razboi survenit cu polonezii, care a determinat închiderea partiala a colegiului, el s-a calugarit în Lavra Pesterilor din Kiev, primind numele de Teodosie, în cinstea Sfantului Teodosie de Kiev (pomenit la 3 mai). Desi a fost solicitat ca arhidiacon si administrator al resedintei mitropolitane de catre mitropolitul Dionisie Balaban, Sfantul Teodosie a cautat un loc retras, cu reguli monahale severe, mergand la manastirea Krutit din Cernigov.
Ulterior, a fost numit egumen de Korsun, egumen de Kievo-Vidubit, a ctitorit schitul de pe insula Mihailovschina – unde l-a lasat ca îngrijitor si administrator pe ieromonahul Iov Opalinsky – a ajuns arhimandrit de Elet (Cernigov), apoi, în 1692, arhiepiscop de Cernigov. Ca egumen, a avut în grija mai ales manastiri care fusesera în stapanirea uniatilor sau ale iezuitilor si dominicanilor, pe care le-a restaurat si reorganizat. De fapt, acesta era motivul pentru care accepta parasirea locurilor sale singuratice.
A avut si o perioada în care a fost acuzat ca „tradator de tara”, de catre un episcop, dar calomnia a iesit la iveala în scurt timp, fiind scos de sub acuzare.
Ca ierarh, a considerat prioritate întarirea credintei ortodoxe a pastoritilor sai prin restaurarea lacasurilor de cult, prin ridicare de biserici si manastiri noi, ceea ce a si aplicat, ctitorind în special biserici în cinstea Maicii Domnului.
Apoi, a acordat un interes deosebit dezvoltarii monahismului si modului selectionarii candidatilor pentru preotie. A patronat scoala clericala din Cernigov, unde a fost elev Sfantul Ioan Maximovici, ajuns mai tarziu arhimandrit de Cernigov în locul sau si mitropolit de Tobolsk.
Vindecarile petrecute în urma rugaciunilor credinciosilor la mormantul sau au atras atentia autoritatilor bisericesti, care au stabilit doua sarbatori în cinstea acestui Sfant, trecute în sinaxarele ruse: la 5 februarie si la 9 septembrie. Pana în 1896, Sfantul Teodosie de Cernigov avusese un cult local, neoficial, în virtutea memoriei vietii sale sfinte, pastrate de Biserica.
sursahttp://blog-pt-suflet.blogspot.ro/2011/09/sfantul-teodosie-arhiepiscop-de.html
In curte ne-am intalnit cu un parinte care ne-a vorbit despre sfintii de la Cernigov si despre manastire. Era ziua praznuirii sfantului Lavrentie
Si totusi Dumnezeu mi-a daruit Optina!
Am ajuns noaptea tarziu, poate la ora 22 poate la 23...jurnalul meu personal nu inregistreaza decat bucuria, surpiza, fericirea de a fi la Optina.
Am dormit intr-o camera mica, parca o vad , cu paturi suprapuse si baie comuna, fara dus, dar cu lenjerie curata...Elena avea sa doarma in patul de deasupra si avea sa fie de atunci colega mea in toate cele ce aveam sa traiesc.
A patra zi
Sfintii Parinti din Pustia Optina au facut din acest loc pustiu si uitat de lume un focar si un izvor de spiritualitate isihasta, pentru intreaga Rusie, dar nu numai, incepand cu primele decenii din secolul al XIX-lea si continuand pana in plina perioada ateista - secolul XX. Spiritualitatea de la Optina este general recunoscuta in lumea crestin-ortodoxa, ca una ce a continuat isihasmul marilor parinti si nevointele spre desavarsire.
Inceputurile manastirii din Pustia Optina se pierd in negura vremii. Nu se stie inca data exacta a intemeierii actualei manastiri isihaste. Ca manastire, pustia luand nastere cu ceva vreme in urma, Optina exista cel putin din secolul al XVI-lea. Numele locului deriva din cuvantul rusesc ce inseamna "traind impreuna", lucru ce ne da de gandit ca se refera la faptul ca maicilor li s-a dat voie sa vietuiasca in manastire, alaturi de calugari, mai inainte de anul 1504.
Manastirea din Pustia Optina a inceput a nu mai fi ingrijita incepand cu secolul al XVIII-lea, datorita politicii anti-monahale a lui Petru I si a Ecaterinei a II-a. Abia in anul 1790, mitropolitul Platon al Moscovei a inceput a se ingriji de vechea vatra isihasta. Cea mai mare parte a cladirilor ansamblului monahal de la Optina au fost ridicate in perioada secolelor XVIII-XIX, cand manastirea era privita ca un centru rusesc al staretilor imbunatatiti.
Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, spiritualitatea monahala rusa va incepe sa renasca, din mila lui Dumnezeu, prin ucenicii Sfantului Paisie Velicikovski de la Neamt, ale caror scrieri sunt calauzitoare pana astazi. La Manastirea Optina, scrierile sale au dat nastere la un numar insemnat de stareti imbunatatiti, care, mai apoi, s-au imprastiat in intreaga Rusie.
In anul 1821, o sihastrie a staretilor a fost intemeiata la o distanta de 400 de metri de manastire. Intemeierea acestui loc, unde batranii erau grupati in jurul aceleiasi bisericute, toti purtand in inima rugaciunea lui Iisus, a dus la venirea aici a multimi nenumarate de pelerini; ei veneau pana la Kozelsk, iar de acolo, pe jos pana la manastire.
Multimile de credinciosi bateau drumul Optinei in mod regulat, indrumarile staretilor de aici fiind adevarate izvoare cu apa vie. Printre cei ce si-au gasit odihna in aceasta Pustie se numara si personalitati precum: Nicolai Gogol, Ivan Turgheniev, Feodor Dostoievski, Vasile Zhukovsky si Vasile Rozanov.
La initiativa Parintelui Macarie de la Optina, manastirea a inceput o ampla lucrare misionara in Biserica Ortodoxa Rusa: s-a inceput publicarea de scrieri patristice, activitate ce fusese impiedicata simtitor de reformele lui Petru I. Bunul ieroschimonah Macarie a inceput sa editeze manuscrisele traduse de Paisie Velicicovski si de catre ucenicii sai, dupa texte patristice din limba greaca. Rezultatul acestei munci a fost odihnitor de suflete: s-a reusit publicarea a mai bine de 125 de carti, in peste 225.000 de copii, ale lucrarilor Sfantului Isaac Sirul, ale Sfantului Simeon Noul Teolog, ale Sfantul Nil din Sora si ale altora.
Manastirea Optina detine o impresionanta biblioteca, multe dintre cartile acesteia fiind stranse cu ajutorul fratilor slavofile Kireyevsky, ambii fiind inmormantati in interiorul zidurilor manastirii. Filosoful Constantin Leontyev a vietuit in aceasta manastire mai bine de patru ani. Sfantul Ambrozie de la Optina se crede ca a fost luat drept model pentru conturarea Staretului Zosima, din romanul lui Dostoievski, "Fratii Karamazov".
Incepand cu anul 1917, odata cu simtirea urmarilor aduse de Revolutia Bolsevica, calugarii din Optina nu au mai reusit sa tina pasul cu inaintasii lor, in cele ale tiparitului de carte. Manastirea este inchisa si calugarii sunt alungati. O mana de calugari vor reusi sa mai ajute si de acum inainte manastirea, lucrand ca agricultori. Insa nici acest ajutor nu a rezistat mult, caci, in scurt timp, toti au fost imprastiati, murind in exil, in inchisori si in lagare de munca. Mai toate cladirile manastirii au inceput sa se ruineze, multe fiind chiar demolate.
Dupa Revolutia Rusa, ultimii stareti au fost scosi din manastire si exilati, manastirea insasi fiind transformata in lagar de concentrare a detinutilor. Ieromonahul Isaac cel Tanar, ultimul egumen al manastirii din Pustia Optina, a fost martirizat in Tula, la data de 27 decembrie 1938. Manastirea a fost preluata de NKVD si incadrata in sistemul Gulag. Putin mai tarziu, unele dintre cladirile manastirii au fost daramate, in timp ce catedrala centrala a fost transformata in muzeu al literaturii.
In anul 1987, odata cu inceputurile Perestroika si legea politicilor ateiste a Guvernului Sovietic referitoare la Biserica Rusiei, oaza de traire isihasta din Optina va renaste. Manastirea Optina a fost printre primele sfinte locasuri de rugaciune inapoiate Bisericii Ortodoxe Ruse. In anii 1990 cei mai minunati stareti din Optina, martiri si mari nevoitori, au fost canonizati drept sfinti, de catre Sinodul Bisericii Ruse din afaragranitelor. Hotararea acestuia va fi intarita si de catre Patriarhia Moscovei, in anul 1996. Soborul Sfintilor de la Optina este cinstit, de catre Biserica Ortodoxa, in data de 11 octombrie.
sursa http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-optina-88123.html
Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile povățuiește-mă în toate și ajută-mă. Chiar dacă aș primi necazuri și nenorociri în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că în toate este voia Ta cea sfântă.
În toate faptele și cuvintele mele, Tu călăuzește-mi gândurile și simțămintele. În toate întâmplările neașteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Învață-mă să fiu deschis și înțelept cu toți frații mei, pe nimeni amărând, pe nimeni întristând.
Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert. Amin
Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert. Amin
am luat binecuvantare de la parintii care parca plutind, tacuti dar generosi in zambete si binecuvantari , treceau dupa slujba spre ascultarile lor
Minunata e Optina. E este o stare , o inima care nu incape in cuvinte... e un aer, un duh de rugaciune, iubire si pace...
“In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist. Acesti noi sfinti mucenici puteau fi fratii nostri, prietenii nostri, cunoscutii nostri.”
In ziua de 18 aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toti pelerinii plecasera. Acesta a fost momentul in care ucigasul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi. In acele momente, ieromonahul Vasile se indrepta catre portile care deschid drumul catre schitul Optina, ca sa spovedeasca. Probabil, auzind ca bataile clopotului s-au interupt brusc, s-a indreptat catre clopotnita si, la scurta vreme, a fost de asemenea injunghiat pe la spate. Ucigasul a fugit apoi, aruncand mantaua soldateasca cu acte straine si cutitul facut cu mana sa, lung de 60 cm si pe care gravase numerele 666 si inscriptia “satana”. Cei trei calugari fusesera ucisi doar pentru faptul ca alesesera sa Il slujeasca pe Hristos, pe cale monahala!
Monahul care ne-a deschis capela care acum acopera cele trei cruci ale mucenicilor optineni ne-a spus cu emotie ca, desi manastirea Optina a dat cerului si ortodoxiei pe marii stareti (Ambrozie, Lev, Moise, Anatolie, Varsanufie…), acolo se considera totusi ca cea mai valoroasa ofranda inchinata Domnului Hristos sunt cei trei tineri calugari, ucisi in dimineata de Pasti a anului 1993. Trei – cei mai buni – alesi de Domnul sa urce catre El in ziua Invierii! Aceasta arata cajertfa lui Hristos este la fel de actuala si astazi, ca este singura cale spre mantuire.“Nu toti suntem chemati la mucenicia sangeroasa, dar toti suntem chemati la mucenicia nesangeroasa, care are loc prin purtarea crucii pe care Dumnezeu ne-a trimis-o spre mantuire“.
Socul si apoi jalea monahilor si a vietuitorilor manastirii Optina, la aflarea uciderii celor trei confrati ai lor a fost de nedescris, dar slujbele trebuiau sa continue. Ieromonahul M spune: “dupa slujba am plecat la manastire. Atunci am vazut acel cutit infricosator. Fratii ucisi erau acoperiti cu o stofa neagra. Stiam ca cei ce zaceau acolo erau mucenici, insa atunci eram in stare de groaza“.
“In ziua inmormantarii a inceput dintr-o data sa ninga – si-a amintit unul dintre prietenii mireni ai parintelui Vasile. Ningea cu fulgi mari, plini de apa… Iar in biserica mirenii si calugarii isi luau ramas bun de la cei ucisi, o adiere calda si placuta se simtea de la tamaie si de la ceara lumanarilor. La prohodire, au venit la Optina sute de oameni, printre care multi cu copii… Cand sicriele au fost scoase din biserica, ninsoarea s-a oprit, cerul s-a limpezit si a iesit soarele. Inmormantarea s-a savarsit dupa randuiala pascala. Tocmai de aceea sicriele au fost captusite cu material rosu. Clopotele au rasunat, vestind bucuria Invierii… Egumenul M a spus: “Am pierdut oameni, dar am dobandit ingeri in Cer; am pierdut calugari, am pierdut parinti slujitori, insa am dobandit noi mucenici in Cer. Rugaciunile lor vor acoperi neamul nostru, vor acoperi Biserica noastra, vor acoperi tot poporul lui Dumnezeu, care tinde spre curatia vietii si sfinteniei“.
Igor Ivanovici Rosliakov (Ieromonahul Vasile) s-a nascut pe 23 decembrie 1960, intr-o familie simpla din Moscova, iar in timpul studentiei sale la Facultatea de Jurnalistica din Moscova a devenit membru al echipei nationale de polo a Rusiei. Era un copil, apoi un tanar independent, cu un caracter ferm si echilibrat, tacut si foarte credincios, cu mare inclinare catre scriere, fiind mai apoi solicitat sa se angajeze ca jurnalist la un cotidian moscovit. A ales insa calea monahala. Jurnalul sau, cu insemnari de o adanca traire duhovnicesca, ne arata in acelasi timp in ce mod un semen de langa noi poate gasi si azi Calea Mantuirii.
Foarte importante sunt ultimele doua insemnari din Jurnalul Parintelui Vasile:
Prima insemnare:
“Doamne, Tu mi-ai daruit iubire si m-ai schimbat intru totul, iar eu acum nu mai pot face altceva decat numai sa merg la chinuri spre mantuirea aproapelui meu.Suspin, plang, ma ingrozesc si nu pot face altceva, caci iubirea Ta ma calauzeste si nu voiesc sa ma despart de ea, pentru ca in ea imi gasesc nadejdea mantuirii si nu deznadajduiesc pana in sfarsit, vazand-o pe ea in mine“.
De altfel, cu o luna inainte de Pasti, Parintele Vasile a mers la Moscova, a slujit parastas la mormantul tatalui sau si a desfintat contul de la cec in care mama sa continua sa depuna bani pentru el, muncind ca garderobiera la cei saptezeci de ani ai sai. A inchis contul si a dat banii mamei, spunandu-i ca nu-i trebuie acesti bani. Tot inainte de marea sarbatoare a Invierii Domnului, toti cei trei calugari, ierom. Vasile, Trofin si Ferapont, si-au dat lucurile dragi fratilor din manastire, cu bucurie, spre marea mirare a acestora (crucifix, icoane, carti…), cea ce ulterior a facut dovada faptului ca fiecare dintre cei trei stia si isi acceptase deja jertfa mantuirii sale.
A doua insemnare:
“Prin Duhul Sfant Il cunoastem noi pe Dumnezeu. El este noul organ, necunoscut noua, dat noua de Domnul pentru cunoasterea iubirii si a bunatatii Lui. Este cumva ochiul cel nou, urechea cea noua pentru vederea celor nevazute si pentru auzirea celor neauzite. Este ca si cum ti s-ar da aripi si ti s-ar spune: acum poti zbura prin tot universal. Duhul Sfant reprezinta aripile sufletului“.
Dupa moartea Parintelui Vasile, in chilia lui s-a gasit pe masa Apostolul, cu semnul de carte in locul in care citise ultima data:
“ca eu de acum ma jertfesc si vremea despartirii mele s-a apropiat. Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cunuma dreptatii, pe care Domnul imi va da-o in ziua aceea, El, Dreptul judecator…” (Timotei, IV, 6-8)
Avea 33 de ani si era monah de doar trei ani, tuns in monahism la 23 august 1990…
Ieromonahul Vasile s-a nascut in 1960, calugarul Trofin in 1954, calugarul Ferapont in 1955. Fiecare dintre ei ne putea fi coleg de scoala, vecin, cunostinta… Noi suntem aici in lumea acesta, de 15 ani ei stau langa Domnul si se roaga fierbinte pentru noi, cei de acum, a caror viata simpla si grea o cunosc foarte bine.Parintele care ne-a vorbit acolo, in capela celor trei mucenici de la Optina, ne-a indemnat: “scrieti biletele cu necazurile si dorintele[cererile, n.n.]voastre, pe care sa le lasati la crucile lor. Nu conteaza limba in care scrieti. Nu le citeste nimeni. Rugile voastre vor fi ascultate si se implinesc”. De fiecare data spun pelerinilor toate acestea, lumea scrie, se roaga si pleaca. (…)sursa:http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/04/27/noii-mucenici-de-la-optina-marturisitorii-invierii-tinerii-monahi-vasile-trofin-si-terapont-ucisi-in-1993-in-ziua-de-inviere-de-un-satanist/
Am respirat indelung si impreuna cu Elena am mers la izvor ...
"Cel mai mult trebuie sa va straduiti sa dobanditi smerenia .Sa va smeriti, sa va smeriti si iarasi sa va smeriti.Daca este smerenie este totul. Daca nu este smerenie nu este nimic, chiar daca omul ar savarsi minuni.Smeriti-va!" Staretul Varsanufie
Am lasat in urma Optina ... cu bucuria ca am fost, am ingenunchiat , am inaltat ruga noastra spre ei, ca ei sa mijloceasca la Dumnezeu... cu bucuria ca Dumnezeu a ingaduit ca picioarele mele sa calce pe acel loc...
Sfântul Stareț Ambrozie de la Optina a fost un mare ascet rus din secolul al XIX-lea, care a avut o credință înflăcărată în Maica Domnului. El respecta în mod special toate sărbătorile Născătoarei de Dumnezeu, dublându-și rugăciunea în acele zile. Sfântul a întemeiat Mănăstirea Şamordino (cu hramul Icoana Maicii Domnului din Kazan) în apropiere de Optina și a dăruit maicilor Icoana Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor” ca semn de binecuvântare.
Ioana Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor” este prăznuită pe 15 octombrie.
Această icoană a fost pictată cu binecuvântarea Starețului Ambrozie de la Optina (10 octombrie).
În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită șezând pe nori și binecuvântând cu ambele mâini un câmp de secară. Câmpul este reprezentat la picioarele Născătoarei de Dumnezeu și este pe jumătate legat în snopi.
Starețul Ambrozie a stabilit ca icoana să fie prăznuită pe 15 octombrie, denumind-o „Sporitoarea grânelor” și arătând prin aceasta că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este ajutătoarea oamenilor care prin munca lor își dobândesc pâinea cea de toate zilele.
Înainte de adormirea sa binecuvântată, Sfântul Ambrozie a comandat mai multe copii ale icoanei, pe care le-a dăruit fiilor săi duhovnicești. Starețul a alcătuit și Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor” în care finalul fiecărui icos se termină cu stihul: Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Dă-ne şi nouă, nevrednicilor, roua harului tău şi arătată fă milostivirea ta!
Sfântul Ambrozie a adormit în Domnul pe 10 octombrie 1891 și a fost coborât în mormânt pe 15 octombrie, ziua în care era prăznuită icoana sa dragă.
Prima minune a Icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor” s-a petrecut în anul 1891, când asupra întregului ținut al Rusiei s-a abătut foametea, datorită pierderii recoltelor de grâne. În mod minunat, în regiunea Kaluga și pe terenurile Mănăstirii Șamordino grânele nu au fost afectate de mană.
În 1892, un ucenic al Sfântului Ambrozie, Ioan Cerepanov, a trimis o copie a icoanei la Mănăstirea Piatniţa (ţinutul Voronej). Și această copie s-a dovedit a fi făcătoare de minuni, întrucât foametea și seceta au încetat odată cu sosirea icoanei și săvârșirea acatistului înaintea ei.
Sursa Doxologia
Am lasat acest rai in urma , cu mult regret... au trecut mai mult de o suta de ani si inca il simti viu pe sfantul Ambrozie si pe maica Sofia, prima stareta a acestei manastiri. Si ma intreb cum a fost acesta femeie, acesta maica, ce a vazut in ea sfantul Ambrozie de a pus pe capul ei binecuvantarea acesta?
Ce anume ne deosebeste daca nu credinta, credinta, credinta?
in curte ne-a intampinat un monah spunandu-ne "Buna seara" Era tot ce stia in limba romana dar ...mult ne-a bucurat
Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1374, de către Cneazul Vladimir Viteazul, cu binecuvântarea Sfântului Serghie de Radonej, care l-a adus și pe primul egumen al acestei mănăstiri, ucenicul său Atanasie. În prezent, mănăstirea are circa 20 de viețuitori. Egumenul mănăstirii este Arhimandritul Chiril. În afară de rânduielile obişnuite pentru o mănăstire, zilnic se citește molitfa (rugăciunea) şi Acatistul Maicii Domnului Potirul Nesecat, în faţa icoanei, pentru cei suferinzi de patima beţiei. Tot zilnic se săvârşesc slujbe de sfinţire a apei şi se înalţă rugăciuni pentru toţi cei ce pătimesc, cerând ajutor de la Împărăteasa Cerului, înaintea Sfintei sale icoane.
Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat" se află din vechime în mânăstirea Visoţki (Serpuhov, cum este cunoscută astăzi), dar nu se ştia de darul ei, până în anul 1878, când a avut loc prima vindecare minunată prin puterea Maicii Domnului dăruită acestei icoane. De atunci, nenumăraţi pelerini vin la sfânta mănăstire, cerând vindecare pentru soţi, fraţi, surori şi toți ce suferă de patimi trupeşti şi sufleteşti.
sursa :http://www.doxologia.ro/actualitate/ortodoxia-lume/praznuirea-icoanei-maicii-domnului-potirul-nesecat-la-manastirea-serpuhov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu