Drumul...

...ma laudam cu iubirea ... 

Hotarata eram sa iubesc mai mult pe cei care m-au " obijduit" si am venit acasa de la serviciu obosita si parca eram pe doua carari...

M-am aseazat in pat si pana seara nu am reusit sa ma mai dau jos!

Pentru ca fiecare clipa de viata, era o clipa ca spre final...

Prabusita in pat,mi-am amintit seara in care Grig a murit si ceva semana foarte mult cu seara aceia. Era asa o tacere a casei in care nu se auzea nimic...

Cand afara era deja intuneric m-am ridicat si am mers sa iau tensiometru ...parca aveam unul...da, aveam ... si am controlat tensiunea si pulsul...

Si a urmat o noapte in care eram, fie in noaptea in care mama era internata la Fetesti, dupa primul accident cerebral si eu stateam in picioare langa aparatele la care era contectata, fie in noaptea in care Grig a murit!

Nu, nu puteam sa merg la spital. Mai bine mor acasa sau paralizez aici decat acolo...la acea ora atat de tarzie...

In final am adormit pentru cateva minute ... si iar controlam pulsul...si tensiunea...de cateva ori a coborat sub 100 de batai si, nu ca ma bucuram, dar constatam ca sunt totusi 98 de batai pe minut!

Am vorbit un pic cu Dana... tocmai in Braila...

-Ia zahar...draga mea ,Doina draga mea!

Nu am reusit sa scriu  decat un mesaj scurt cu valorile pe care le citeam si l-am trimis la doi preoti. Unul a amutit ceea ce nu i se intampla niciodata, dar am simtit rugaciunea... altul inainte de orice mi-a scris" Cat de frumos este drumul spre Hristos!" Si am simtit ca nu sunt singura, ca pe acest drum al durerii si al mortii,nici unul din noi nu e singur, insusi Hristos ne insoteste, daca  Il recunoastem ca Dumnezeu!

 Si am inceput sa spun psalmul 50... odata... de o suta de ori...il incepeam si nu-l terminam si iar il luam de la capat...

La ziua am sunat-o pe prietena mea M,medic ... am facut bagajul pentru spital...l-am lasat pe hol si inainte sa plec, am strabatut toate camerele privind icoanele ...

 Iisus Hristos si Maica Domnului, Sfantul Paisie si parintele Iustin Parvu pictate de  Filip si de Florian...

 Sfantul Spiridon de la Iulian

 Sfantul Pahomie de la Florian...

 icoanele de la Laura...

 Maica Domnului de la Iacob...

 Maica Domnului si sfintii mei in icoanele mele din Ucraina...

 Maica Domnului si Sfanta Rafaila...de la capul patului meu...

si am privit totul stiind ca pot sa nu le mai vad niciodata...si fara umbra de regret am coborat pe picioarele mele scarile. Ca si  Grig acum aproape noua ani... treapta cu treapta...

 In mainile lui Dumnezeu eram, altfel cum?

 Stiu, de regula oamenii sunt insotiti cand pleaca la spital. Ador acest lucru si admir familiile care se sustin. Eu insa am primit acesta cruce a vaduviei mele si stiu ca imi este dat sa merg cel mai adesea singura. Dar nu ma simt singura!

Si am intrat pe usa spitalului aproape in imbratisarea prietenei mele, medic foarte apreciat si iubit de lume:

-De ce trebuie sa ne vedem asa ?

Toate usile mi s-au deschis...in mai putin de o ora aveam deja un diagnostic, un tratament fixat, iar prietena mea aveam sa-mi dea primele doua tablete din poseta ei...

Si m-am intors tacuta intr-un taxi galben... 

De atatea ori am spus in acesti ani ai redevenirii mele:

"Izvoare de apa s-au pogorat din ochii mei, pentru ca n-am pazit legea Ta.

 Drept esti, Doamne, si drepte sunt judecatile Tale."

Am inteles lectia partial, inca partial... taine ne sunt multe din lucrurile pe care le primim...

Am venit acasa... am luat anafura, aghiazma...medicamentele si m-am asezat in acelasi pat deja sifonat...pe hol geanta cu lucruri a ramas in acelasi loc si prin deschizatura se vedea Noul Testament cu Psalmi fara care nu plec nicaieri...

Si am zacut in pat motaind restul de zi ... din cand in cand Dana ma intreba cum imi este..imi era mai bine ...parca mai bine...desi durerea de cap se accentua parca... si  din paduri si munti , parintele meu pustnic mi-a scris"Vremea de afara si gandurile din launtru...trec amandoua. Pic de rabdare."

Si seara cand deja pulsul era clar sub 100 i-am sunat pe copii... 

-Sunt bine, dada, sunt bine!

(Dada, nu am murit! Monumentul alb e doar pe jumatate ocupat!)

Iar noaptea a mai venit o fraza  "...suntem mai efemeri decat putem crede...doar in mana Domnului SUNTEM ca sa fim"

Si am inteles ca ziua de ieri a fost doar o repetitie a ceva ce va fi cand Domnul o sa vrea... dar nu e al meu ca sa stiu, decat ca trebuie permanent sa-mi amintesc ca ...

"El a cunoscut zidirea noastra; adusu-si-a aminte ca tarana suntem.

 Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa va inflori.

 Ca duh a trecut printr-insul si nu va fi si nu-si va mai cunoaste inca locul sau."

Si am dormit o zi si o noapte cu putine intreruperi ...

Cand m-am trezit am plecat iar  la spital  pentru un alt set de analize...

Iar in drum spre casa m-am intalnit cu Tase!Purta doua sacosi grele ale mamei lui si o striga vesel :

-Mama, mama, o vezi pe doamna acesta?E cea de la monumentul alb unde fac eu curatenie! Monumentul alb din cimitir! Doamna este! E sefa mea!

Si am ras intelegand ca desi nu am murit , ca posesoare a unui monument alb in cimitir, locuiesc deja in umbra mortii!

Ziua arata frumoasa, nespus de frumoasa , cu caldura ei care ma ucide dar pe care o iubesc, o iubesc pentru ca iubesc vara ...

Greu am ajuns acasa purtand cu mine sacosi cu mancare . Asteptam oaspeti!

Din lumea ei plina de viata tumultoasa, Ruxandra a venit frumoasa , proaspata si zambitoare si am petrecut cateva ceasuri in patul meu de bolnava si mai sifonat ...povestind ... zambind...

Andrei m-a sunat de cateva ori...

-Mami, nu vrei sa vin sa te iau?

Nu, nu vreau...

 Boala ne-a adunat pe mine si prietena mea, pe mine si pe Dana, pe mine si pe copii,pe mine si pe parintii care se roaga pentru mine , pentru ca demult nu ne mai adunase, ca sa vedem cat de mult ne iubim...Si a fost un hop pe care aproape l-am trecut ...urmeaza...stiu ca urmeaza tratament...inca mai trebuie sa investigam ... urmeaza... dar nu sunt singura ... Dumnezeu stie ca totul imi este de folos...si chiar daca nu pot sa-mi fac tot canonul cu drag si recunostiinta spun ...

"Drept esti Doamne si drepte sunt judecatile Tale!"

Record de iubire

 Dragilor, blogul a inregistrat de ieri un record... un mare, foarte mare, numar de cititori pe zi...

Desi eu scriu putin, foarte putin...lumea a inceput sa rasfoiasca pagini vechi si multi, infricosator de multi cititori,  citesc in fiecare minut.

Desigur mi-e teama,dar ...va imbratisez! Si simt imbratisarea voastra. Si simt ca sunteti buni. Ca nu zaboviti acum, pe caldurile acestea ca sa vedeti cat de cumplita sunt eu, ci pentru ca... durerile mele sunt asemenea durerilor pe care si voi le-ati trait si le traiti, bucuriile mele se repeta in ceea ce si voi traiti ...

Asa ca va imbratisez... cititi, dragilor! Aceasta sunt eu! Femeia imbatrinita de moarte, de parastase, de cimitire si slujbe de pomenire! Dar, dincolo de chipul pe care nici eu nu mi-l plac, e o inima... 

Aceasta inima o dau!

Nu, nu va ganditi ca mi-e usor totdeauna. 

Pana acum jumatate de ora am fost ingenunchiata de tristete. Nu intelegeam unde am gresit iar...  ce am mai facut, pentru ca peste toate cele rele facute candva, trebuie sa se fi asternut colbul uitarii... m-am simtit  iarasi ocolita de oameni care imi sunt dragi... fiecare isi are propriul lui plan ... nu ne mai adunam decat la inmormantari, parastase sau intamplator... 

Oare de ce dorim sa ne iubeasca lumea?

 Ma intreb retoric a mia oara!

Stiu, stiu de ce! Mandria, slava desarta, acesti viermi care ma mananca pana la coaja deja fragila a mintii mele. In minte sta totul! Nu in inima! Pentru ca in inima sta iubirea pe care o port...

Am venit acasa  purtand in mintea mea bolnava intrebari: cine? de ce? pentru ce?

 Si i-am dat sms parintelui meu pustnic ...mesaje lungi care ... nu se livrau ( asa scrie pe telefon.. se livreaza...) bietul parinte nu intelegea logic... le-am ordonat...1, 2, 3... si a venit un raspuns de cateva cuvinte care m-au alinat si asezat crestineste!

Sigur am gresit undeva ! Sau sunt greseli peste care nu se asterne niciodata colbul uitarii. Faptul ca jignim. Faptul ca ripostam cand ne sunt incalcate ceea ce credem ca ne sunt drepturile si nu avem niciun drept. Faptul ca facem un pas inaintea altuia, cand si el vrea sa-l faca! Faptul ca precum Iuda intindem mana odata cu el...Faptul ca facem ca privirea altuia sa cada intai pe noi, cand fiecare asteapta ca el sa fie privit. Faptul ca respiram. Faptul ca scriem. Faptul ca vorbim. Faptul ca traim...Faptul ca mergem...

Nu stiu...o multime de "fapte"...

Si eu le-am facut pe toate, fara sa ma gandesc ca trebuie sa fiu discreta si nu mai exist...

Ma doare sa stiu ca am fost ispita unor oameni. Ma doare sa stiu ca ei, datorita mie, au cazut!

....................................................................................................................................................

Nu am putut sa ma odihnesc... si tot plimbandu-mi mintea  prin de ce-uri mi-am amintit motto-ul  scris astazi de mine pe pagina mea  de facebook!

Este ceea ce am primit joi seara la spovedanie de la parinte. Mi-a spus asa, aparent fara nicio legatura cu ceea ce spuneam:

- Tie ti se potriveste perfect motto-ul de la Sfantul Gavriil Bănulescu-Bodoni, acum canonizat. Sa-l cauti ...

Si mi-a indicat unde!

L-am cautat si m-am gandit la el, fara sa inteleg in profunzime aplicatibilitatea lui in viata mea de femeie vaduva care fuge de conflicte... Era acesta:„În toată viaţa mea eu m-am străduit să le fac bine mai mult celor ce m-au obijduit. Se întâmpla că nopţi întregi n-am închis ochii, gândind numai despre un cuvânt, care, după cum gândeam eu, putea să obijduiască pe cineva şi nu mă linişteam, până nu-i arătam iubirea şi dragostea mea”- sfantul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821).

Si acum am inteles !

Daca pe acesti nu-i voi iubi atat cat sa nu le fiu "piatra de incercare" , nu numai pe ei ii voi intrista ,ci pe insusi Dumnezeu! Pentru ca ai Lui sunt! Si Dumnezeu le stie si lor neputinta si vrea ca eu si altii ca mine, sa fim mai iubitori!

Pentru ca ce este iubirea? As vrea sa ma mantuiesc singura? Sa traiesc o vesnicie fara ei, toti cei pe care i-am cunoscut? Nu... eu il vreau pana si pe Tudorica, nebunul orasului care statea azi in caldura mare cand am plecat spre casa si caruia i-am spus:
-Tudorica , mergi la umbra!

Da... asa este!Fara iubire nu as avea nimic! Deci ... gata... de astazi am sa caut sa am  record de iubire! Pentru ca...

"1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

8. Dragostea nu cade niciodată."(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel)

 Si eu chiar imi doresc sa implinesc in viata mea porunca iubirii!

Seri de liniste- Joi 21 iulie 2016- Schitul Closca

Pentru un miliard de motive iubesc biserica acesta  si locul pe care a fost zidita.

Cand am intrat prima data in ea, acum aproape  trei ani, parintele s-a intors si m-a privit intrebandu-ma cu privirea:

-Si tie iti place? Simti frumusetea si pacea acestui loc?

Si le simteam pentru ca ele, pacea si linistea aveau radacini de rugaciune aici...

La strana doua maicute citeau vecernia... parintele privind spre ele pentru ingaduinta,  a impins usa diaconeasca si a intrat. Stia ca  o sa  slujeasca aici si  schitul acesta sarac ne va fi multora adapost si loc de linistire a inimilor!

Desigur s-au schimbat multe in trei ani, foarte putine lucruri au ramas cum erau atunci, dar lumina patrunde la fel prin ferestrele mici ale bisericii  si se asterne ca mierea peste odoare...

E alta catapeteasma ...pentru ca sunt alte icoane si  mai frumoase ...

 Maica Domnului cu sapte sabii imbracata in argint...
 si Maica Domnului Izvoratoare de ulei, bucuria si dragostea noastra ne asteapta sa spunem... sa plangem,sa multumim, sa ne rugam... sa ne indreptam viata...

 Acelasi soare de la facerea lumii incalzeste pietrele Dobrogei si pamantul arid...

 aceiasi nori cutreiera cerul albastru si clar al satului ce pare intepenit in istoria secolului trecut

 Flori minunate...dar putine...

 abia ridicate din pamant  sau semete spre cer... multumind , facand clipa de clipa doxologie lui Dumnezeu

"Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine-înmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea uşoară a norilor, întreaga fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab trecătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricăcioasă frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

M-ai adus în viaţa aceasta ca într-un rai preasfânt. Am văzut cerul ca un potir albastru şi adânc, în azurul căruia cântă păsările, am ascultat foşnetul plin de pace al pădurii şi susurul dulce-glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bine-miresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la Tine pe pământ, şi câtă bucurie să fii oaspetele Tău!
Slavă Ţie, pentru praznicul vieţii,
Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor şi trandafirilor,
Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătata a roadelor şi a seminţelor,
Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineţii,
Slavă Ţie, pentru surâsul deşteptării scăldate în lumină,
Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mâinilor Tale,
Slavă Ţie, pentru viaţa veacului acesta, prevestitoare a celei cereşti,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!"

  In biserica, dar si acolo, in curte, pe iarba arsa de soarele puternic al verii, calugari minunati  au transformat pustia  Dobrogei in Muntele Athos...si cata bogatie  sufleteasca se revarsa peste toata suflarea pamantului doar pentru rugaciunea lor...

"Cu câtă dulceaţă îi îndestulezi pe cei ce se gândesc la Tine, ce Făcător de viaţă este Cuvântul Tău cel Sfânt! Mai plăcută decât untdelemnul şi mai dulce decât fagurii este împreună-grăirea cu Tine. Rugăciunea adusă Ţie prinde viaţă şi se înaripează: cu ce cutremur se umple atunci sufletul şi cât de măreţe şi pline de tâlc apar atunci viaţa şi făptura toată! Unde nu eşti Tu - acolo e pustiu. Unde eşti Tu - acolo e bogăţia sufletului, acolo se revarsă, ca un şuvoi de apă vie, cântarea: Aliluia!"

"Când se lasă peste pământ apusul, când se împart odihna somnului obştesc şi la căderea zilei liniştea se aşterne, eu văd cămara Ta sub chipul palatelor strălucitoare şi a pridvoarelor de nori ale amurgului. Foc şi porfiră, aur şi azur grăiesc prorocind despre frumuseţea cea negrăită a corturilor Tale şi cu glas de prăznuire strigă:

Slavă Ţie, în ceasul tihnit al înserării,

Slavă Ţie, Celui ce ai revărsat asupra lumii mare linişte,

Slavă Ţie, pentru raza de rămas-bun a soarelui care apune,

Slavă Ţie, pentru odihna somnului adânc,

Slavă Ţie, pentru bunătatea Ta care se arată în întuneric, când lumea toată pare a fi departe,

Slavă Ţie, pentru rugăciunile smerite ale sufletului,

Slavă Ţie, pentru deşteptarea făgăduită spre bucuria veşnicei zile neînserate,

Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!"

...si m-am intors acasa, tarziu, aproape in noapte purtand in inima o pace care inca dureaza, dar stiu ca, desi multumesc, totusi  nu multumesc atat cat ar trebui, atat cat ar merita, pentru toate acestea...

Dar mila si iubirea lui Dumnezeu sunt de nemasurat!

"Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!"

Filip / un an de viata

Acum un an si-o zi nu-l cunosteam!
Il asteptam insa cu un dor si o teama care aproape ma paraliza. De aceia nimeni nu mi-a spus nimic.
Au mers la spital in ziua de 22 iulie 2015, la o clinica privata , doctorita a facut cezariana stabilita si apoi la cinci minute dupa ce l-au scos , Andrei m-a sunat:
-Mama , tocmai ce s-a nascut nepotul tau!
In cateva minute am plecat la gara , de acolo am luat un taxi si inaintea celorlalti bunici , am fost acolo!Ruxandra si Lucian erau cu ei trei! 


Era deja ditamai baiatul ! 3450 grame si 52 de centimetri.Era atat de frumos cat nu poate incapea in cuvinte...

Aici avea trei zile.Asa era cand l-am luat acasa!


Acum ...e baiat mare... stie deja sa se joace...

sa se uite intrebator la noi asteptand sa-l invatam ...

Acum il crestem cum stim mai bine,daruindu-i tot ce ii este de folos !

 Si el e fiul al Schitului Closca! Nu se putea sa nu fie!

 Eu, ca bunica, am avut grijile mele si mama lui a implinit o speranta ....                                                                                                                   

Si l-am vazut sarutand icoanele in biserica noastra , mergand  de la un capat la altul...

Filip a fost deja si in manastirea in care bunicul lui a fost ctitor si mai apoi ...prohodit!

Cat de sigure sunt bratele noastre! Si cat de mult il iubim!

Si Dumnezeu imi e martor ca il iubesc pentru ca el este dar al lui Dumnezeu pentru noi!

L-as fi iubit si daca ar fi fost al treilea sau al patrulea meu nepot sau al zecelea...Dar pentru ca el este al doilea, deci primul dupa fetita pe care Dumnezeu si-a luat-o in ceruri, Filip e dar d e la Dumnezeu!

Si e raspunsul la o rugaciune care a zguduit biserici...si la care s-au adaugat preoti si preotese...

De aceia trebuie, avem responsabilitatea, sa-l crestem frumos si cu frica sa nu-L suparam pe Dumnezeu!

Citeam aseara o carte despre Staretul Nicon de la Optina ... staretul spunea ca si credinta este ereditara. Si imi doresc ca Filip sa mosteneasca credinta stra-strabunicului meu Dumitru- preotul , al carui nume  de familie il poarta si  a strabunicului lui patern, Filip- dascalul, al carui nume il poarta de asemenea.

 Eu cred ca nimic nu este intamplator si ca acestea erau numele pe care el trebuia sa le poarte si ca e doar obligatia noastra sa-l crestem spunandu-i acestea si invatandu-l ca lucrurile cele mai importante in viata nu se cumpara : ele sunt iubirea pentru Dumnezeu, iubirea, respectul fata  de viata, cultura...

Desigur poate fi adaugate multe alte lucruri. Dar eu...daca acum mi-as scrie testamentul , aceste lucruri i le-as spune lui Filip:

-sa-L iubesca pe Dumnezeu mai mult decat pe oricine si orice...

-sa-i iubeasca pe oameni chiar daca ei il vor rani si dezamagi de milioane de ori... tot de milioane de ori il vor si bucura...

-sa respecte viata si munca celorlalti...

-sa-si  asculte, sa-si respecte si sa-si iubeasca parintii si fratii...

- sa-si iubeasca si sa-si cinsteasca familia intreaga cu bunici, matusi si unchi si verisori,  neamul din care face parte, poporul roman cu toata mostenirea pe care strabunii i-au lasat-o ...

- sa cunoasca Sfanta Scriptura si Ea sa fie cartea lui de capatai, de noptiera...

- sa-i caute si sa-i cunoasca pe sfintii...

- sa sarute mainile arhanghelilor mei dragi...

- sa o cinsteasca pe sfanta Maria Magdalena care a mijlocit venirea lui la noi si pe sfantul Ioan Iacob Hozevitul la care am plans pentru el ...

- sa creada numai in ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca cei care il vor ajuta sunt doar trimisi de catre Dumnezeu , dar sa aibe recunostinta fata de toti cei care il vor ajuta ...

- sa fie milostiv cu fiecare suflet pe care il va cunoaste intelegand ca fiecare are daruri de la Dumnezeu dupa planul lui Dumnezeu de mantuire si daca el are mai mult, e pentru a-i ajuta si pe altii...

- sa fie bland ...

-sa fie modest...

-sa priveasca in ochii oamenilor si sa le asculte povestile. Eu am facut asta totdeauna si am castigat multa iubire !

- sa aibe prieteni oameni modesti ca educatie  si pozitie sociala... sa caute sa cunoasca suferinta oamenilor si necazurile lor sa nu-l lase indiferent, pentru ca in mana intinsa a celor suferinzi sta  uneori insasi mana lui Dumnezeu ... si e suficient ca el sa inceapa sa faca un lucru bun , ca Dumnezeu va face apoi totul!

- sa nu-i uite pe cei bogati si instruiti ... pe cei destepti si varfuri ale societatii, pentru ca si acolo este multa suferinta si acolo sunt multi oameni valorosi care au nevoie de prieteni si iubire...

-sa fie egal cu toti pentru ca in fiecare faptura trebuie sa  vada chipul lui Dumnezeu...

- sa multumeasca mereu lui Dumnezeu pentru sanatatea lui, pentru chipul frumos, pentru auz, pentru vedere, pentru vorbire, pentru normalul vietii lui , stiind ca totdeauna altcineva va fi si mai frumos si mai destept si mai bun decat el, dar sa caute sa nu aibe decat bucurie pentru asta ... pentru  ca dar este de la Dumnezeu sa fie asa!

- sa se roage pentru toti cei care l-au pomenit in rugaciunile lor!

-sa cinsteasca memoria strabunilor lui chiar daca pe unii nu i-a cunoscut...

- sa ne bucure mereu, mereu, mereu.... chiar daca uneori ii va fi greu ...bucuria noastra va fi si bucuria lui...

- sa rada cand va voi sa rada...

- sa planga cand  ii vor veni lacrimile... ele nu au nimic cu barbatia impusa de oameni...arata in schimb ca te poti bucura si intrista pentru altul, ca este in inima ta blandetea si bunatatea...

- sa mearga peste tot...

- sa inteleaga din vorbe ca toate ii sunt ingaduite, dar nu toate ii sunt de folos si ca cei destepti invata din experienta altora...

- sa cante ...

 -sa  danseze...

sa fie om dupa chipul lui Dumnezeu Treimic...

La multi ani, dragul bunicii !

Vacanta in Anglia -partea a III a

Bogdan  a fost o gazda extraordinara.A inchiriat o masina cu opt  locuri si ne-a plimbat peste tot! Toate locurile lui dragi ni le-a descoperit si noua.

Am mers pe strazile pe care el mergea la facultate, 


am mers la facultate pe care el in vara acesta a terminat-o.

cu mare bucurie si-a dus parintii peste tot si tot mare bucurie am simtit si noi.

Este extraordinar cand intalnim tineri care  pleaca in lume singuri, purtand cu ei doar ceea ce familia si scoala le-a dat ca educatie si incredere in ei, lucruri extraordinar de valoroase, dar nu carduri incarcate de bani si reusesc sa invete mai departe, sa munceasca , sa-si croiasca un drum cu cinste si demnitate.

Bogdan este un invingator! Acum trei ani, cu doar cativa banuti la el, a plecat la Worcester ... facultatea care il acceptase   sa studieze , si-a gasit o casa, un serviciu si  a studiat intens astfel incat anul acesta sa poata sa incheie o etapa foarte importanta din viata lui. Cea de studiu!Si a incheiat-o!

Ne-a dus sa vizitam totul! Sali de curs, amfiteatre, sali de studiu...
-Uite aici era biroul si calculatorul la care stateam eu! -le spunea parintilor lui... sa fie partasi cu el in totul!
-Aici e statia radio!




 am mers apoi in oras... pe poduri...pe langa rau...










Ne-am bucurat de ziua nu foarte calduroasa, perfecta pentru plimbare...




Am mers la catedrala









Am mirosit levantica mea draga...

Am petrecut ore foarte frumoase impreuna. Am simtit ca suntem o familie .Am alintat-o cu totii pe Daria dar am si invatat-o in fiecare zi  despre  toate acele locuri pe care le-am vizitat...
Acestia suntem: stransi intr-o imbratisare care spune mult despre noi!

Si ne-am intors ...mai putin Bogdan si Alina! Ei au ramas acolo, in tara acesta minunata , cu oameni civilizati, cu clima potrivita matricei mele intrerioare , cu flori cum nu am vazut in Europa mea veche, cu zile lungi care abia se termina la ora tarzie si incep devreme, tara in care am simtit ca as putea trai daca as descoperi in ea bisericile mele, ancore ale echilibrului meu...

si am zburat iar mii de kilometri...

-M-am plictisit! Vreau ceva bun! -spunea Daria
-Mai avem putin pana in Bucuresti-o incuraja Mioara
-Nu, nu vreau in Bucuresti! Vreau sa aterizeze la Slobozia, acasa!

Si l-am adus pe Goe cel modern in Bucuresti unde ne astepta Filip, un alt Goe modern!




si apoi acasa, dand  slava lui Dumnezeu Cel care le stie pe toate si le implineste pe toate cele bune! 
Si ma gandeam la mine si cat mi-am dorit in viata mea sa particip la un safary si am crezut ca am ratat acesta! Si cat mi-am dorit sa fac scufundari subacvatice ...doar ca s a vad pestii ... si am crezut ca nici asta nu voi face vreodata...
Si uite ...am strabatut lumea pentru ca trebuia sa le traiesc acolo si pentru ca trebuia sa-l cunosc pe acest tanar minunat, pe Bogdan!

1. Doamne, cercetatu-m-ai si m-ai cunoscut.

2. Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea; Tu ai priceput gandurile mele de departe.

3. Cararea mea si firul vietii mele Tu le-ai cercetat, si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut.

4. Ca inca nu este cuvant pe limba mea

5. Si iata, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate pe cele din urma si pe cele de demult; Tu m-ai zidit si ai pus peste mine mana Ta.

6. Minunata este stiinta Ta, mai presus de mine; este inalta si n-o pot ajunge.

7. Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi ?

8. De ma voi sui in cer, Tu acolo esti. De ma voi pogori in iad, de fata esti.

9. De voi lua aripile mele de dimineata, si de ma voi aseza la marginile marii

10. Si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta.