In curte ghiocei, zambile, lalele si lacramioare...
In biserica Utrenia!
1. Doamne, cat s-au inmultit cei ce ma necajesc ! Multi se scoala asupra mea;
2. Multi zic sufletului meu : ” Nu este mantuire lui, intru Dumnezeul lui “!
3. Iar Tu Doamne, sprijinitorul meu esti, slava mea si Cel ce inalti capul meu.
4. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit din muntele cel Sfant al Lui.
5. Eu m-am culcat si am adormit; sculatu-m-am ca Domnul ma va sprijini.
6. Nu ma voi teme de mii de popoare, care imprejur ma impresoara.
7. Scoala, Doamne, mantuieste-ma Dumnezeul meu; ca Tu ai batut pe toti ce-mi vrajmasuiesc mie in desert; dintii pacatosilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mantuirea, si peste poporul Tau, binecuvantarea Ta.
A fost o utrenie plina de cantari...de fapt de rugaciuni dar pe care parintele ni le-a cantat...
Predica Parintelui, in acesta duminica a avut doua mari teme:
3. Iar Tu Doamne, sprijinitorul meu esti, slava mea si Cel ce inalti capul meu.
4. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit din muntele cel Sfant al Lui.
5. Eu m-am culcat si am adormit; sculatu-m-am ca Domnul ma va sprijini.
6. Nu ma voi teme de mii de popoare, care imprejur ma impresoara.
7. Scoala, Doamne, mantuieste-ma Dumnezeul meu; ca Tu ai batut pe toti ce-mi vrajmasuiesc mie in desert; dintii pacatosilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mantuirea, si peste poporul Tau, binecuvantarea Ta.
A fost o utrenie plina de cantari...de fapt de rugaciuni dar pe care parintele ni le-a cantat...
Ap. Evrei 1, 10-14; 2, 1-3
Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi. Şi căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: «Şezi de-a dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale?». Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?
Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o.
Ap. Evrei 7, 26-28; 8, 1-2
Fraţilor, un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi şi fiind mai presus decât cerurile. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi. Căci Legea pune ca arhierei oameni care au slăbiciune, pe când cuvântul jurământului, venit în urma Legii, pune pe Fiul, desăvârşit în veacul veacului.
Lucru de căpetenie din cele spuse este că avem astfel de Arhiereu care a şezut de-a dreapta tronului slavei în ceruri, slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul.
Ev. Ioan 10, 9-16
Zis-a Domnul: Eu sunt uşa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi, şi păşune va afla. Furul nu vine decât numai să fure, să junghie şi să piardă. Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Eu sunt păstorul cel bun; păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale. Iar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul răpeşte şi risipeşte oile. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi n-l doare inima de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl; şi Eu îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.
Ev. Marcu 2, 1-12
În vremea aceea, a intrat iarăşi Iisus în Capernaum după câteva zile şi s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea uşii, iar Dândul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Şi au venit la Dânsul aducând un slăbănog, pe care îl purtau patru inşi. Dar, neputând ei să se apropie de Dânsul din pricina mulţimii, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Atunci, văzând credinţa lor, Iisus a zis slăbănogului: fiule, iartă-se ţie păcatele tale. Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de faţă cugetau în inimile lor: de ce grăieşte Acesta astfel de blasfemii? Cine poate să ierte păcatele, decât numai singur Dumnezeu. Însă Iisus, cunoscând îndată cu duhul Său că aşa gândeau ei în sinea lor, le-a zis: de ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: iartî-se păcatele tale, sau a zice: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: ţie îţi poruncesc: scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit afară înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi preamăreau pe Dumnezeu, zicând: niciodată n-am văzut aşa ceva.
Predica Parintelui, in acesta duminica a avut doua mari teme:
Prima tema a pornit de la personalitatea extraordinara a sfantului praznuit astazi , Sfantul Grigorie Palama,sfant care a trait in secolul al 14 lea , praznuit de doua ori pe an: pe 14 noiembrie si in duminica a doua din Postul Mare. S-a nascut la Constantinopol, in toamna anului 1296. Era cel mai mare dintre fratii sai, Macarie si Theodosie, si surorile sale, Epiharis si Theodota. La varsta de 20 de ani, tanarul Grigorie s-a calugarit la manastirea Vatoped, din Muntele Athos. Aici a vietuit sub indrumarea duhovniceasca a parintelui Nicodim (praznuit la 11 iulie). Ajunge la manastirea Sfantului Atanasie Athonitul si dupa trei ani se va stabili la schitul Glossia. In anul 1347, Parintele Grigorie Palama a fost numit Arhiepiscop al Tesalonicului.
Parintele ne-a vorbit despre diferentele dintre credinta noastra ortodoxa si credinta romano -catolica, explicandu-ne invatatura despre Harul Duhului Sfant. Scopul vietii fiind indumnezeirea omului prin unirea cu Duhul Sfant, cu harul necreat...Sfantul Grigorie Palama a aparut in disputele teologice ca aparator al monahilor isihasti. Acesti monahi, indeletnicindu-se cu lucrarea trezviei si a rugaciunii neincetate, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!", vedeau lumina necreata a lui Dumnezeu. Adversarii isihastilor negau posibilitatea vederii lui Dumnezeu, spunand ca Dumnezeu nu poate fi vazut de catre om. Respingand distinctia dintre fiinta si energii in Dumnezeu, si astfel excluzand orice posibilitate de comuniune reala a omului cu Dumnezeu. Sfantul Grigorie Palama a raspuns ca isihastii nu vad Fiinta lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsa din Fiinta Lui.
Apoi parintele ne-a vorbit despre pericopa evanghelica citita astazi.
"...Era, iubiţii mei, un bolnav. Nu fusese bolnav de la început. Altădată fusese sănătos. Un flăcău puternic. Se ducea unde voia. Alerga ca un cerb. Urca şi cobora munţii. Lua cazmaua şi plugul şi lucra pământul. Făcea cele mai grele munci. Ridica greutăţi. Dar odată a simţit ceva în trupul său. L-a cuprins o durere. I-a amorţit o mână. Peste puţin şi cealaltă mână. I-au amorţit şi picioarele şi întregul trup. A căzut la pat. La început n-a dat prea multă importanţă. A spus: Va trece. Dar n-au trecut multe zile şi tot trupul său a devenit paralizat. Nu putea să mai mişte nici mâini, nici picioare. A chemat doctori, a luat medicamente, a făcut băi şi orice altceva i-au spus doctorii, dar nimic n-a putut să-l vindece. Trupul lui a devenit plumb. Imobilizat la pat. Era viu, dar părea mort. Un mort neîngropat. Nu avea nicio nădejde că se va vindeca. De la un mormânt, care era patul său, avea să fie dus spre celălalt mormânt, pământul.
Ce om nefericit era acest paralizat din Evanghelia de astăzi!
Dar deodată acest om deznădăjduit aude o ştire îmbucurătoare. Ce ştire? Că în cetatea în care locuia a ajuns Cineva, ale Cărui cuvinte îl fac şi pe cel mai deznădăjduit să-şi dorească să trăiască. A ajuns Cineva, a Cărui sfântă mână, ce atinge bolnavi, oricât de grav bolnavi ar fi aceştia, se fac bine. Iisus Hristos este numele Lui. Lume multă aleargă după El, ca să-I audă cuvintele şi să-I vadă minunile. Hristos - şi-a spus paralizatul în sinea sa - mă va face bine!...
Ar fi vrut să meargă şi să-L întâlnească. Dar cum? Paralizatul avea picioare şi nu avea picioare. Dacă o piatră poate sa mearga, tot aşa putea să meargă şi el. Cere ajutor, ca să ajungă la Hristos. Patru oameni miloşi se hotărăsc să-l ajute. Aşa cum era pe patul lui de lemn, îl ridică, trec pe drumuri, iar în cele din urmă ajung acolo unde era Hristos şi învăţa. Dar era imposibil să înainteze. Lumea umpluse casa, unii oameni stăteau în afara uşii, şi toţi, ca şi cum ar fi fost pironiţi în pământ, nu se mişcau deloc din poziţia în care erau. Cu gura căscată ascultau dumnezeieştile cuvinte ale lui Hristos. Să deschidă un culoar, ca să treacă paralizatul, era imposibil.
Atunci, cei patru oameni miloşi s-au suit pe acoperiş, au dat la o parte câteva plăci din cele care acopereau pe vremea aceea casele sărace, au făcut o gaură şi cu ajutorul frânghiilor l-au coborât pe paralizat. Şi iată-l acum pe paralizat înaintea lui Hristos! Şi Hristos ce face? Cineva poate s-ar aştepta ca Hristos să fi făcut minunea şi să-l fi vindecat imediat pe paralizat. Dar Hristos nu face acest lucru pe care toţi îl aşteaptă. Face mai întâi altceva, un lucru care este mai mare şi mai important. Îi spune paralizatului: «Fiule, ţi se iartă păcatele tale». Copilul meu, păcatele tale se iartă. Şi-n urma iertării păcatelor, îi dăruieşte şi sănătatea sa trupească. Îi zice: „Ridică-te, ia patul tău şi umblă”. După cum a spus, aşa s-a şi făcut. Paralizatul s-a făcut imediat bine, a sărit drept în picioare, şi-a luat patul său pe umeri şi înaintea tuturor a ieşit din casă. Toţi s-au minunat şi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru minune.
Iubiţii mei! O mare impresie a făcut oamenilor faptul că un paralizat a sărit drept în picioare şi mergea. Precum atunci, aşa şi astăzi, pe multi ii impresioneaza acele minuni care vindecă trupurile celor bolnavi. Dacă lumea aude că un paralizat s-a făcut bine sau un orb a văzut lumina sau unul care pătimea de o boală incurabilă s-a vindecat, se minunează şi Il slăveşte pe Dumnezeu şi pe sfinţi. Dar oare acestea sunt cele mai mari minuni? Nu. Pentru că toţi aceştia, care pătimesc de diferite boli şi se fac bine, câţi ani vor trăi? Zece, douăzeci, treizeci? In orice caz, va veni ceasul în care vor muri. Şi în mormânt nu numai trupurile acestora, dar şi trupurile acelora care au avut o sănătate de fier şi niciodată nu s-au îmbolnăvit şi acestea vor putrezi şi se vor risipi. Aşadar, o binefacere temporară este vindecarea bolnavilor din punct de vedere trupesc.
Însă în afară de bolile trupeşti, există şi o altă boală, care este mai înfricoşătoare decât toate şi are înfricoşătoare consecinţe şi aici, în viaţa de faţă, dar şi în cealaltă. Şi această boală, ai cărei microbi se cuibăresc în sufletul omului, iar de-acolo se întinde şi infectează şi gândul şi sentimentul şi voinţa şi picură otrava ei şi în însuşi trupul omului şi-l umple cu diferite boli, boala care face o inimaginabilă catastrofă în trupurile şi în sufletele oamenilor este păcatul. Aceasta este rana necurată din care derivă toate relele. A secat acest izvor? Va seca răul şi nenorocirea din lume. De aceea şi Hristos mai întâi a vindecat sufletul paralizatului de înfricoşătoarea boală a păcatului, mai întâi a dat iertarea păcatelor paralizatului şi apoi a dat sănătatea trupească. Paralizia bolnavului era consecinţa păcatelor lui. Paralizatul păcătuise şi de aceea fusese pedepsit de Dumnezeu cu paralizie. Mai întâi a fost paralizat în suflet, mai apoi a devenit paralizat şi în trup.
Omule! Păcătuieşti? Introduci în sângele tău, în întreaga ta existenţă, cel mai înfricoşător microb, microbul care se numeşte păcat. Acest microb, dacă înaintează şi se înmulţeşte şi aşa nevăzut cum este se va cuibări în fiecare celulă a noastră, în fiecare punct al vieţii noastre, va aduce marea catastrofă. Pentru că de la păcat provin toate relele.
Ah, să fi putut lumea să se izbăvească de păcat! Un rai ar fi devenit lumea. Sănătatea ar fi împărăţit pretutindeni. Pacea şi iubirea şi buna înţelegere ar fi stăpânit. Dar există o modalitate de salvare? Există doctor? Există medicament, care să ucidă microbul păcatului? Slavă lui Dumnezeu, există! Există Doctor, există Medicament. Este Hristos, este Sângele Lui, pe care L-a vărsat sus pe Cruce, ca să vindece marea rană pe care a deschis-o păcatul. Din nefericire, nu conştientizăm asta şi toţi trăim indiferenţi şi fără grijă, în timp ce păcatul, un adevărat cancer, mănâncă măruntaiele noastre.
Dacă ne vom conştientiza păcătoşenia noastră, dacă ne vom interesa de sănătatea sufletului, aşa cum ne interesăm de sănătatea trupului, atunci vom alerga, ca să mergem la Hristos, la părinţii noştri duhovniceşti, ne vom spune păcatele noastre cu lacrimi în ochi, ne vom cere iertare de la Părintele nostru ceresc, iar Acela, îndurat şi milostiv, îndelung răbdător şi mult-milostiv, ne va ierta. Vom auzi şi noi glasul Lui: „Fiule, ţi se iartă păcatele tale”. Atunci inima noastră va deveni un rai..."
Cuvinte pe solee pentru femeile care astazi considera ca e ziua lor...
Vecernie! Am ramas la vecernie!
Seara şi dimineaţa şi la amiază lăudăm, binecuvântăm, mulţumim şi ne rugăm Ţie, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Doamne. Îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta şi nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau cugete viclene, ci ne izbăveşte de toţi cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noştri şi întru tine am nădăjduit; să nu ne ruşinezi pe noi, Dumnezeul nostru.“
Nu stiu cat era ora cand am plecat! Nici nu cred ca avea mare insemnatate. Soarele asfintise, lumea era deja retrasa in case si noi...inca pe drum , bucurosi, impliniti ...multumind si binecuvantandu-L pe Cel care ne-a daruit in mare mila Sa , acesta zi minunata!
Parintele , tinand crucea in mana , a ramas binecuvantand drumul nostru!
Pe curand!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu