Credinta

Azi am condus-o pe Calina pe ultimul ei drum pamantesc.

A plouat mult, torential dar asta nu a impiedicat satul sa vina sa-si ia ramas bun de la ea.O babuta a pus pe pieptul Calinei cateva zambile albastre din gradina ei:

-Lina, Lina! Sa i-le duci lui Mihalache al meu!

Iar alta ii spunea aproape de cap:

-Daca veti avea acolo, vreo adunare si-l vezi pe Dumitrel al meu, sa-i spui despre mine ca-l plang: sotiorul meu drag!

Si dincolo de ceea ce poate aduce zambetul, era in vorbele lor acea credinta in Inviere, care muta muntii din loc , credinta despre care atat de frumos , de adevarat ,spune Ioan Ianolide "Deşi pare abstractă, credinţa e concretă. Deşi pare imposibilă, credinţa e reală. Deşi pare grea, credinţa e uşoară. Deşi pare oarbă, credinţa e lumină. Deşi are origini divine, credinţa se plineşte prin oameni. Deşi are o eshatologie transcendentă, credinţa se plineşte pe pământ, în prezentul istoric."

Si o priveam in sicriu cum toata lumea o imbratisa si o saruta cu adevarat, cu iubire si lacrimi,eu insami i-am sarutat mana, cand preotii au zis sa ne luam sarutarea de pe urma,Calina parea si chiar era invingatoare  la sfarsitul unei vieti grele, ea a invins, cu suferinta, cu lacrimi dar si cu mare iubire,invingatoare este castigandu-si si iubirea si admiratia lumii, dar mai ales, darul cel mai de pret, mantuirea.

 Si ii spuneam Mioarei despre zambilele pentru Mihalache:

-Le vezi? Eu cred ca i-le va duce sigur!

-Da, e in stare- a spus cu lacrimi Mioara. Se va bate si cu dracii spunand"Du-te , mai de aici, ca astea sunt pentru Mihalache si trebuie sa le dau !"

Si ma gandesc ca la "adunare" ii va intalni in sfarsit pe parintii ei pe care atat si i-a dorit, dar si pe Dumitrel atat de iubit de batrana lui sotie!