E in firea mea pacatoasa nemultumirea permanenta pentru ceva. Parca prea repede unii ma las sa plec de langa ei, desi nu as suporta lantul.
Si totusi cum de am trait atatia ani ,23 de ani, in mii de legi stufoase ale casatoriei? Sau poate nu am trait si de aici au venit greselile acelor timpuri... Dar l-am iubit.... O, cat l-am iubit! Acea iubire care a umplut milioane de clipe si toate oceanele au fost apoi umplute de lacrimile mele... toate apele lui Dumnezeu si tot vazduhul si tot pamantul pline sunt de iubire!
Grig in bucatarie...Grig prin casa in tinuta lejera...pantaloni de trening albastri si tricou...putin parca prea incet, ganditor si poznas...
Grig in pragul usii, incarcat de cumparaturi , imbracat frumos...
Doamne, desi aducea totul in cate doua sacosi banale pe care scria Supermarket Ialomita, arata atat de bine, incat niciun moment nu parea banal, neelegant. Cred ca era singurul om din tot ce am cunoscut care nu arata niciodata “proletar” purtand in mana, sacosi cu cumparaturi...El si fiul lui...
Grig plecand...
Parca acum o clipa a coborat scarile...Si ii spun acum acestea...
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
A vrut sa plece?
Niciodata Grig nu ar fi plecat din voia lui de langa noi!Niciodata! Chiar niciodata!Si cred ca tocmai de aceia, desi parcurge inca poteca pana spre capat , il vad calcand cu atentie trifoiul , sa nu-l zdobeasca , sa-l lase sa se ridice cu gratie in urma lui...Si inima mea , precum firele de iarba se apleaca si-i saruta urmele pasilor ...
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi ramas?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu