Am mult de scris. Iarasi pe drumuri, mereu restanta la marturisirii publice. Trebuie sa scriu despre Ucraina si despre PS Longhin. Trebuie sa va povestesc despre Maica Domnului de la Boian , dar stiu ca nu atat viata mea va intereseaza, cat Schitul Closca. Si din iubire, dragilor, va scriu astazi despre Schitul Closca.
22 martie 2015
Am plecat dimineata, cu fratele A, cu sora M, sora L si sora F... si cu lumea noastra... cei care au ramas langa parintele Leontie indiferent de numarul kilometrilor care erau pana la locul unde acesta slujeste.
Ia uitati cum am cantat..."Cat de bine este si cat de frumos, e sa locuiasca fratii in unire, ca intru acesta a fagaduit Domnul viata de veci!"
Pe langa cei obisnuiti ai schitului ieri la Closca au fost foarte multi credinciosi. Un autocar cu 50 de persoane din Slobozia... un alt autocar din Constanta plin cu elevi si studenti... alte familii din Calarasi, Tulcea, Constanta...
Am fost multi, multi, poate mai multi decat oricand...
Ap. Evrei 6, 13-20
Fraţilor, Dumnezeu, când a dat făgăduinţă lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuşi, zicând: «Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, şi înmulţind te voi înmulţi». Şi aşa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduinţa. Pentru că oamenii se jură pe cel mai mare şi jurământul ca chezăşie este sfârşitul oricărei neînţelegeri. În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor făgăduinţei, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul ca, prin două fapte nestrămutate - făgăduinţa şi jurământul - în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.
Ap. Efeseni 5, 8-19
Fraţilor, altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bine-plăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea zice: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos». Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.
Ev. Marcu 9, 17-32
În vremea aceea a venit un om la Iisus şi, îngenunchind înaintea Lui, I-a zis: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu care are un duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl zdrobeşte; şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, dar n-au putut. Atunci El, răspunzând lor, a zis: o, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine! Şi l-au adus la Dânsul. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a scuturat pe copil şi acesta, căzând la pământ, se tăvălea şi spumega. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din copilărie; şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă; şi de poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-ţi milă de noi! Iar Iisus i-a zis: de poţi crede, toate sunt cu putinţă pentru cel credincios. Atunci tatăl copilului a strigat cu lacrimi şi I-a zis: cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Văzând că dă năvală poporul, Iisus a certat duhul cel necurat, zicându-i: duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi afară din copil şi să nu mai intri în el. Atunci duhul, răcnind şi scuturându-l cu putere, a ieşit afară, iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Săi L-au întrebat deoparte: pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? Iar Dânsul le-a zis: acest neam de diavoli, cu nimic nu poate fi izgonit, decât numai cu rugăciune şi cu post. Ieşind apoi de acolo, treceau ei prin Galileea, iar Iisus nu voia să ştie nimeni. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor omorâ; iar după ce-L vor omorâ, a treia zi va învia. Dae ei nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.
Ev. Matei 4, 25; 5, 1-12
În vremea aceea după Iisus au mers noroade multe din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.
Iisus, văzând mulţimile, s-a suit în munte, a şezut jos şi ucenicii Săi au venit lângă Dânsul; iar El, deschizând gura Sa, îi învăţa zicând: fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, căci aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, căci aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când, din pricina Mea, vă vor ocărâ şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri.
Predica
Despre nadejde
„...Noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare...” (Evrei 6, 18-19) Astăzi, iubiţii mei, este Duminica a 4 – a din Post. Se apropie Paştele, iar noi, din nefericire, nu ne-am pregătit. Astăzi, de asemenea, Sfânta noastră Biserică prăznuieşte pomenirea Sfântului Ioan Scărarul. Evanghelia descrie minunea vindecării copilului demonizat. Şi Apostolul? Apostolul de astăzi este o frumoasă pericopă din Epistola către Evrei a Apostolului Pavel. Printre altele vorbeşte despre nădejde. De aceea şi eu voi spune câteva cuvinte despre nădejde. Ce înseamnă nădejde? Este o putere, un dar al lui Dumnezeu, pe care l-a sădit în inima fiecărui om. Toţi trăim cu nădejdea. Înlătură nădejdea, şi omul se va sinucide. Dacă-i lipseşte nădejdea, nu are nici un punct de sprijin, ca să se menţină. Există nădejdi de multe feluri. Să fim atenţi însă, deoarece există şi nădejdi mincinoase, monezi false; sunt nisip, deasupra căruia nu putem să punem baza edificiului fericirii. Care sunt nădejdile lumii? În ce nădăjduieşte lumea? În ban. Adună, adună... Ca o furnică munceşte zi şi noapte. Şi se lipseşte de toate. Şi este gata, ca pentru câteva monezi de metal de mică valoare, să se ducă şi prin tribunale. Banii mei! – îţi zice. Se bizuie pe-aceştia; nădejdea lui este în bani. Nu neg faptul că şi banul are o valoare oarecare; însă nu aceasta pe care o credem. Ca dovadă: Vine clipa în care această nădejde este tăgăduită. Au existat vremuri in care mulţi au depus în bănci mulţi bani; şi a venit pe neaşteptate criza economica şi valoarea banului a căzut. Bancnotele şi-au pierdut puterea de cumpărare!... Foamete, atunci. Şi în felul acesta s-a împlinit acel cuvânt pe care l-a spus Cosma Etolianul şi anume că „un pumn de făină – va costa un pumn de aur”. Ca să învăţăm că nădejdea nu trebuie să ne fie în bani... Unii îşi au nădejdea – unde? În partid, în persoane politice. Nu zic asta cu un anumit scop; vorbesc de la cel mai înalt nivel, cel duhovnicesc. Vorbesc aşadar, din afara partidelor şi spun: Prin urmare, greşesc mulţi din cei care nădăjduiesc în persoane sus-puse (prefecţi, miniştri, prim-miniştri, şefi de partide etc.), şi servindu-se de spatele acestora îi ameninţă pe ceilalţi şi cred că ei sunt puternici. Ce ne spune istoria? Persoane, care au ajuns la mari ranguri deodată au căzut, iar acum sunt în închisoare şi nu au niciun admirator şi nimeni nu-i mai ia în calcul. Aşadar, nădejdea noastră să nu fie nici în bani, nici în persoanele politice, care sunt trecătoare. „Nu vă nădăjduiţi în căpetenii, în fiii oamenilor, întru care nu este mântuire” (Psalmul 145, 3). Altul zice: Eu nu mi-am nădejdea nici în bani, nici în politicieni; eu nădăjduiesc în ştiinţă – spune cuvântul ştiinţă şi i se umple gura – zici că mănâncă savarina. Cine spune asta? Dacă ar fi spus-o vreun mare om de ştiinţă, vreun înţelept, aceştia ştiu ceva. O spun nişte agramaţi şi niste persoane care nu ştiu nici macar cateva lucruri elementare, care n-au învăţat nici litera „a” din ştiinţă, nişte semidocti care n-au analizat încă nici tainele lui Dumnezeu. Aceştia vorbesc aşa şi îşi întemeiază pe ştiinţă orice nădejde. Însă care nădejde? N-au auzit că ştiinţa pe care o divinizează, aceasta a creat depozite pline de încărcături nucleare care pot să distrugă lumea? Aşadar, deşartă este nădejdea în ştiinţă. Şi cu toate acestea a spus un sfânt, „ştiinţele atee vor distruge omenirea”. Nu ciobanul analfabet sau muncitorul smerit, ci aceştia care au învăţat multă carte, aceştia se vor urca într-o zi atât de sus, deasupra norilor, vor apăsa de acolo pe un buton şi vor arunca jos pe pământ bombe atomice, care-i vor transforma pe oameni în cenuşă. Aşadar, unul nădăjduieşte în bani, altul în partid, altul în ştiinţă. Dar altul? Eu, îţi zice, mi-am nădejdea în familie, în copiii mei!... Dar iarăşi, acelaşi lucru. Nu spunem să nu îţi iubeşti copiii, Doamne fereşte! Dumnezeu ni i-a dat şi trebuie să-i iubim. Dar să-i iubeşti după cuviinţă, nu exagerat. Nu te asemăna maimuţei; unii zic că maimuţa din iubirea exagerată faţă de puii ei, îi îmbrăţişează şi-i strânge atât de mult, încât îi sufocă. Aşa fac acum multe mame. Să-ţi iubeşti copilul în limitele pe care le spune Hristos; şi mai presus, să-l iubeşti pe El. Iubirea şi nădejdea în copii peste măsură este o greşeală. Copiii mei să fie bine, zice omul, ei vor avea grijă de mine, mă vor îngriji când voi fi bătrân... Îţi vor purta de grijă? Mai demult, da; acum, în vremurile noastre? Pe care copii te bizui?... Vino să te duc la un azil de bătrâni, ca să-ţi arăt ce fel este nădejdea în copii. Acolo, într-o zi, a venit de undeva o bătrână de 70-80 de ani, căreia îi tremurau picioarele. Plângea. – De ce plângi, bunică? – Nu plâng pentru bătrâneţe, nici pentru neputinţa mea; plâng deoarece am şase copii, m-am dus şi le-am cerut să mă ia careva lângă el, dar toţi m-au izgonit!... Atâţia copii, nurori şi fii, au izgonit-o şi au aruncat-o la azil. Fiţi atenţi! Copiii aceştia pe care îi cocoloşiţi, pe care nu i-aţi învăţat să-L iubească pe Dumnezeu şi să I se închine, pe care nu i-aţi tras niciodată de urechiuşe, şi i-aţi lăsat necontrolati, aceştia vor deveni fiare... În ce să nădăjduim? În bani nu, în partide nu, în ştiinţe nu, în copii nu. Aşadar, de ce să ne prindem? Toate acestea sunt nisip; iar o casă construită pe nisip se va dărâma. Eu va voi arăta o stâncă; deasupra acesteia să construiţi casa fericirii voastre. O spune astăzi şi Dumnezeiasca Liturghie a Marelui Vasile la rugăciunea de după sfinţire: „Căci Tu eşti, Doamne, … nădejdea celor fără de nădejde”. O spune astăzi şi Apostolul: Nădejdea noastră este Hristos. Nu avem nimic altceva, El este nădejdea noastră. Şi cu ce aseamănă apostolul nădejdea în Hristos? Cu o ancoră (vezi Evrei 6, 19). O corabie fără ancoră nu călătoreşte; şi atunci când este în pericolul de a fi luată de vânt, comandantul ordonă: Aruncaţi ancora! Si astfel este salvată. Aşadar, după cum pentru corăbii salvarea este ancora, aşa pentru noi salvarea este nădejdea în Hristos. Aceasta este ancora noastră. Doar cu o singură diferenţă: în timp ce ancora corăbiilor se cufundă in adanc, ancora nădejdii noastre intră „în cele dinăuntrul catapetesmei”, cum zice astăzi Apostolul, in cerul cel duhovnicesc, acolo unde este Hristos. De aceea, chiar dacă nu ai bani, să ai nădejde. Ştiu săraci care au trăit şi ştiu bogaţi pe care banul nu i-a salvat. Când Onasis – un mare bogatas grec - a căzut la pat spunea: Doctore, îţi dau ce vrei, numai să trăiesc… A venit însă ceasul si a murit. Şi dacă deci eşti sărac, să ai nădejde în Hristos; şi dacă eşti văduvă şi orfan, să ai nădejde în Hristos; şi dacă eşti exilat şi emigrant şi te afli la marginile lumii, să ai nădejde în Hristos… Mare lucru este nădejdea în Hristos. Şi vai aceluia care o pierde. Cuvântul lui Dumnezeu confirmă că El se îngrijeşte de om. Dumnezeu ne apără. El, care hrăneşte corbii cerului, ne va hrăni şi pe noi. „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Deuteronom 31, 6, 8; Evrei 13, 5); nu te las, nu te părăsesc, zice; şi cuvântul Lui este adevărat. Nu te voi lăsa, omule. Sunt alături de tine, lângă tine. Ale lui Dumnezeu sunt toate; ale lui Dumnezeu sunt stelele, soarele, luna; ale lui Dumnezeu sunt izvoarele, copacii, animalele; a lui Dumnezeu este femeia, al lui Dumnezeu este bărbatul, ai lui Dumnezeu sunt copiii, ale lui Dumnezeu sunt toate. Nimic nu avem al nostru. Aşadar, credinţă în Dumnezeu, nădejde în Domnul nostru Iisus Hristos şi - aşa cum zice poetul - niciodată deznădejde: „Iar dacă nu-mi rămâne în lume un loc în care să mă sprijin ca să stau, nu deznădăjduiesc, pentru ca acolo sus este Dumnezeul meu; cum as putea să deznădăjduiesc?”. Acestea ne învaţă astăzi sfintele cuvinte. Vă rog păstraţi-le şi păziţi-le în inima voastră. Departe de falsele nădejdi şi de idolii înşelători, care astăzi sunt în culmea gloriei şi mâine dispar. Nădejdea noastră să fie Hristos! Căruia fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
A fost o zi a bucuriei! Ne-am imbratisat unii dintre noi si ne-am bucurat sa ne vedem unii cu altii! Am fost multi , dar si mai multi sunt cei care nu au reusit sa ajunga ieri. Au lipsit de acolo, dar noi i-am avut in inimile noastre si parintele in rugaciunile sfintiei sale...
-Aveti grija de stihar ca daca il rupeti , vi-l dau voua la mai multi si voi imi dati doar unul inapoi!-a glumit Parintele
Fericit a fost! Si ne-am amintit acele zile in care plecarea parintelui din Slobozia era clara si parintele ne spunea cu ajutorul Evangheliei lui Ioan "Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.''
Acum noi venim la Parinte, noi suntem cei care ne-am gasit adapost in Schitul Closca, si Parintele a facut ca pentru multi , tot mai multi dintre noi, schitul Closca sa fie Acasa!
Ne-am odihnit in curtea manastirii privind cu drag floricele, ne-am incalzit ca si gazele la soare... Am mers la trapeza si am mancat. Dumnezeu a inmultit mancarea pentru pelerini si toti cei care au vrut s-au ospatat!
Copiii au vorbit cu maica stareta Mina si s-au fotografiat sa ramana si amintirea pe hartie a acestei zile...
Prima sursă scrisă în care această cântare a fost păstrată, sub pana unui autor anonim, sunt Constituţiile Apostolice, scrise spre sfârşitul secolului al III-lea, începutul secolului al IV-lea d.Hr., în cadrul unui grup de cântări de dimineaţă, seară, înainte de masă sau seara, la momentul aprinderii lumânărilor. Lumină lină se cânta la momentul aprinderii lumânărilor, seara, fiind cunoscut şi sub numele de Cântarea la aprinderea lumânărilor. Deşi cuvintele a trei dintre celelalte imnuri sunt preluate din Scriptură sau altele care au fost datate spre anul 150 d.Hr., Lumină lină este prima cântare considerată a fi un imn în sensul modern al cuvântului. În orice caz, este primul exemplu complet în acest sens. Este mult mai ritmat decât altele şi este împărţit în doisprezece versuri a câte 4, 6, 8, 9, 10 şi 11 silabe pe vers (în versiunea greacă). Sfântul Vasile cel Mare (cca. 330 - 1 ianuarie 379) vorbeşte despre cântarea imnului Lumină lină ca despre una dintre tradiţiile foarte îndrăgite ale Bisericii, la acea dată imnul fiind considerat deja vechi (există însă şi voci care atribuie Sfântului Vasile însuşi compunerea acestui imn).
La vremea aceea, în Ierusalim o candelă rămânea pururea aprinsă în mormântul gol al Mântuitorului, strălucirea ei fiind un simbol al luminii vii a lui Hristos. Atunci când creştinii se adunau la rugăciune, era cântat acest imn, iar la ceremonia numită a aprinderii luminilor, această candelă era scoasă din Mormânt, această singură lumină strălucitoare chemând Biserica să Îl cinstească pe Domnul Cel înviat din morţi.
Unii cred că acest imn a fost compus de Atinoghen, un sfânt despre care nu se ştie când a trăit, dar a cărui pomenire se face la 16 iulie, şi care ar fi alcătuit această cântare în timp ce era dus spre a fi martirizat. Sfântul este adesea reprezentat în chipul unui episcop bătrân, iar alături de el călăul cu un braţ paralizat până ce acela va fi sfârşit cântarea. Martirologiul roman relatează: "În Pont, [este celebrată] ziua Sfântului Atinoghen, [care a fost] un teolog vârstnic, care, atunci când era pe cale să primească mucenicia prin foc, a cântat un imn de bucurie, pe care l-a lăsat în scris ucenicilor săi". Este probabil unul şi acelaşi cu episcopul care a pătimit în Sevastia Armeniei împreună cu zece ucenici ai săi, în vremea persecuţiilor lui Diocleţian, pe data de 16 iulie, astfel că se poate aprecia că a trecut la Domnul în jurul anului 305 d.Hr.
Se crede că Sfântul Sofronie al Ierusalimului (634-638 d.Hr.), care a fost cunoscut ca imnograf, a revizuit această cântare.
sursa:http://ro.orthodoxwiki.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu