Am plecat de noapte la Closca. Ploua dar toata lumea era bucuroasa sa lase orasul si sa mearga la schit.
1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta 2. Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.
3. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste.
4. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.
5. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.
6. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
7. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie.
8. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Intoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le.
11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.
12. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine.
13. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste.
14. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce.
15. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fa bine, Doamne, intru buna voirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.
Sfanta liturghie...
Ap. Evrei 9, 11-14- Apostolul
Fraţilor, Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!
Ap. Galateni 3, 23-29
Fraţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.
În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: iată ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoţilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori; şi-L vor bate şi-L vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la Dânsul Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu şi i-a zis: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Şi Iisus i-a întrebat: ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, în slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei au zis: putem. Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veţi boteza; dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalţi zece, au început să fie mânioşi pe Iacob şi pe Ioan; iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc; dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; şi care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi.
Ev. Luca 7, 36-50
În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că prânzeşte în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir şi, stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele şi cu părul capului ei să le şteargă; şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi prooroc, ar şti cine şi ce fel e femeia este aceasta care se atinge de El, ar şti că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi şi le-a şters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îţi spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puţin puţin iubeşte. Şi a zis către ea: iertate îţi sunt păcatele! Atunci au început cei care şedeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta care iartă şi păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.
PREDICĂ LA DUMINICA A 5-A DIN POST(A SFINTEI MARIA EGIPTEANCA)
Sfânta şi Marele Post este perioada în care Biserica noastră îi cheamă pe copiii ei la nevoinţe duhovniceşti şi la reculegere. Este o perioadă de pocăinţă. Lunea trecută s-a cântat Canonul cel Mare, care este un cântec de jale pentru păcătoşenia noastră. Şi astăzi, în Duminica a 5-a din Post, este prezentată ca exemplu o femeie care s-a pocăit şi s-a întors la Dumnezeu. Este Cuvioasa Maria Egipteanca. Este prăznuită de două ori pe an: pe 1 aprilie şi astăzi. În jurul vieţii ei se va roti cuvântul. În anii de demult, trăia în pustie un pustnic, Zosima. Faima lui atrăgea multe suflete. Era într-adevăr un sfânt. Dar într-o zi i-a trecut un gând – ajunge şi un singur gând, ca să-l facă pe om să păcătuiască. Satana i-a spus: „Zosima, eşti cel mai sfânt om!”. Dumnezeu însă, care-l iubea pe Zosima, i-a spus prin vedenie: „Nu eşti tu cel mai sfânt. Aproape de râul Iordan există cineva mai presus de tine”. S-a supus şi s-a dus la Iordan, într-o mănăstire renumită. Acolo era obiceiul ca în prima zi din Marea Patruzecime toţi călugării să plece. Goleau mănăstirea, ieşeau în pustie, iar acolo stăteau patruzeci de zile. Şi se întorceau în Duminica Stâlpărilor, ca să prăznuiască toţi împreună Patimile şi Învierea Domnului. Aşa a făcut şi Sfântul Zosima. A ieşit în pustie. În timp ce mergea, vede o umbră. S-a temut. Se apropie. Nu era o nălucă, era o femeie: Maria Egipteanca. Devenise numai piele şi os de la post. Zosima a întrebat-o cum de a ajuns acolo, iar ea i-a povestit viaţa ei. Aşadar, conform acestora pe care i le-a spus am aflat despre ea următoarele. Cuvioasa Maria a trăit pe vremea slăvitului împărat al Bizanţului Iustinian (527-565). S-a născut în Alexandria, care era atunci o cetate renumită, un centru al culturii şi ştiinţelor, un port important al Mediteranei, un focar al vieţii lumeşti. Acolo s-a născut. Dar a avut marele necaz de a-i muri parintii şi a rămas orfană. În acel mediu, Maria a alunecat şi a căzut în păcat. Şi datorită frumuseţii ei extraordinare a ajuns o renumită curtezană, desfrânată. A trăit aşa şaptesprezece ani, comercializându-si trupul. Trăia în lux; tot ce-şi dorea avea. Amanţii ei îi dădeau bani din abundenţă. Mâncăruri, băuturi, parfumuri, flori, bijuterii, mobile, trăsuri, vilă, tot ce-şi poate imagina cineva, avea la dispoziţia ei. Într-o zi, în apropiere de Praznicul Crucii, Maria a coborât în port. A văzut corăbii pregătite să plece spre Sfintele Locuri cu pelerini. A intrat într-una, însă nu pentru a merge în pelerinaj. S-a dus, aşa cum merg mulţi la praznice, nu ca să-i cinstească pe sfinţi, ci doar ca să se distreze. Tarif pentru călătorie n-a plătit; tarif pentru calatorie i-a fost propriul trup. În călătorie s-a destrăbălat. A ajuns la Sfintele Locuri şi la Ierusalim. Însă în timp ce mergea împreună cu alţii să intre în biserică, o putere nevăzută n-o lăsa. O respingea. A încercat de multe ori. Imposibil. Atunci a avut sentimentul că este păcătoasă. A rugat-o pe Preasfânta să o ajute să venereze şi ea Lemnul Crucii. Preasfânta i-a auzit rugăciunea; peste puţin timp, fără nicio piedică, a intrat şi cu lacrimi a sărutat Cinstita Cruce. Când a ieşit din biserică, era alt om. A intrat cărbune, dar a ieşit diamant. S-a pocăit, a plâns, s-a hotărât să taie păcătul pentru totdeauna. Şi-a găsit un părinte duhovnicesc şi şi-a mărturisit, pentru prima oară, cu lacrimi păcatele. Duhovnicul i-a spus: „Treci Iordanul şi vei afla multă odihnă”. A trecut Iordanul şi a ajuns într-un pustiu adânc. Acolo a trăit o grea viaţă de asceză, rugăciune şi închinare lui Dumnezeu. Cine poate să descrie lupta pe care a dus-o piept la piept cu diavolul? Satana încerca să o readucă în Egipt prin toate mijloacele. Zugrăvea înaintea ei atracţiile, amanţii, plăcerile, banchetele, distracţiile, bogăţia pe care o părăsise... Ea se lupta. După ani şi ani satana a lăsat-o. Trăia acolo Cuvioasa Maria, departe de societate. După patruzeci de ani a întâlnit-o Sfântul Zosima, aşa cum am spus, şi i-a povestit toate acestea. Şi l-a rugat să revină în acelaşi loc, ca să o împărtăşească. Într-adevăr, după un an, Sfântul Zosima a venit iarăşi cu sfântul potir. Niciun suflet nu împărtăşise cu atâta umilinţă. Cuvioasa i-a mulţumit lui Dumnezeu că a învrednicit-o de Preacuratele Taine. Şi l-a rugat pe Sfântul Zosima să vină şi în următorul an. Zosima s-a dus din nou. Dar n-a găsit-o. Căutând-o în pustie, a aflat-o deja moartă, întinsă pe nisip cu mâinile încrucişate. Alături scrisese: „Zosima, îngroapă trupul păcătoasei Maria”. Acela nu putea să sape şi sinaxarul zice că - lucru care unora li se pare incredibil, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă - în timp ce se gândea cum să sape, deodată vine un leu şi cu unghiile sale a săpat o groapă. Acolo a îngropat moaştele Cuvioasei Maria Egipteanca. Ce ne învaţă viaţa ei? Mai întâi, cei mândri se smeresc. De aceea, nimeni să nu se mândrească. Şi chiar dacă este Zosima şi oamenii îl consideră sfânt, el să aibă senimentul că este păcătos, că are mult „noroi” în el. Mândria este înşelare. Zosima s-a mândrit că este mai sfânt; şi totuşi nu era el, ci o femeie. S-a mândrit şi Sfântul Antonie, şi - aşa cum s-a demonstrat - un cizmar din Alexandria era cel mai sfânt om din zilele lui. Mândria – rău lucru, un mare păcat. Aceasta l-a prăbuşit pe Lucifer şi l-a transformat în diavol. Orice am fi făcut, niciodată să nu avem cuget înalt. Întotdeauna să avem cuget smerit, pe care îl preţuieşte şi îl premiază Domnul. A doua învăţătură. Cuvioasa Maria nu este singură. Astăzi există nu o curtezană (hetairă), ci mii. S-a umplut lumea de femei stricate. Desfrânarea este un lucru groaznic. Le vom condamna pe aceste femei? Nu, fraţii mei. Sunt victimele unei nenorociri sociale. O mamă oarecare e vinovată, un tată oarecare, un bărbat nemernic care şi-a părăsit soţia. Şi după cum sus pe gunoiul de grajd apar ciupercile, aşa în societatea urât mirositoare apare desfrânarea. Nu osândim acestea; ci condamnăm regimul, societatea, toţi factorii care au fost neglijenţi faţă de datoria lor. Pe aceste femei să nu le condamnaţi. Deoarece în mocirlă se poate ascunde un mărgăritar. Asta a demonstrat Cuvioasa Maria Egipteanca. Nu osândiţi aceste femei. Acum, când se apropie Săptămâna Mare şi o vom auzi pe femeia păcătoasă plângând înaintea Domnului, să avem milă pentru ele. Deoarece se poate ca acestea să se mântuiască, iar noi care credem că suntem sfinţi să mergem în iad. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. O învăţătură este: cei mândri se smeresc. A doua învăţătură: oamenilor, nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Şi a treia şi cea mai importantă învăţătură este: Păcătoşilor, prindeţi curaj! Oricât de multe ar fi păcatele voastre, ele se iartă. Fiecare păcat, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, este un cărbune aprins. Oricâţi cărbuni ai aduna, şi să devină un munte ca Olimpul, doar ce îi vei arunca în mare se sting. Marea învinge focul şi nu focul marea. O mare este mila lui Dumnezeu şi biruieşte păcatele omului. A spus-o apostolul astăzi (vezi Evrei 9, 11-14); o picătură din sângele pe care l-a vărsat Domnul nostru Iisus pe cruce – dacă crezi –, devine ocean. În acest ocean veniţi toţi să ne spălăm de orice păcate prin pocăinţă. Mă rog, iubiţii mei, ca în aceste zile sfinte, toţi să o imităm pe cuvioasă Maria. Niciun om nepocăit, niciun om nemărturisit. Să auzim cu toţii, bătrâni şi copii, popor şi cler, trâmbiţa „Pocăiţi-vă”(Matei 3,2; 4,17), şi să alergăm la taina mărturisirii. Atunci vom simţi şi noi ceea ce a simţit sfânta şi „bucurie va fi în cer pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 7)
Lasati copiii sa vina la mine...
13. Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau.
14. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.
15. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.
16. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.(Evanghelia dupa Marcu cap 10)
Atat de simplu le este unora s a implineasca evanghelia in viata lor!
-Pot sa pun tamaie in cadelnita?-l-a intrebat Dimitrie pe parinte...
a
Apoi a spovedit pana la ora la care a inceput vecernia...Intre cei care au asteptat spovedania la parinte erau foarte multi tineri veniti din Constanta si din orasele din jur...Si eu simt ca acest loc, schitul acesta mic se transforma tot mai mult intr-un loc cunoscut si indragit de oameni si motivul este Iisus Hristos!
Indemnul pe care l-a facut cand am plecat a fost apropierea de Dumnezeu si de lepadare de mandrie,.
"Inger pazitor la drum si feriti-va de lupul cel intelegator si vorbe desarte. Vorbiti cu Dumnezeu sfiintind drumul pana acasa, toti cei 80 de kilometrii!''
A fost un indemn pe care l-am ascultat cu totii. Ne-am urcat tacuti in masina lui Nicusor si pana la Slobozia nu s-a auzit o vorba...dar cu totii vorbeam cu Dumnezeu spunand..." Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!"
