Zi cu pace si urarea:
-Bine ai venit acasa!
Frumos e ajunul Craciunului! Pune in noi pace si bucuria ca zarim tot mai aproape de noi Steaua care marcheaza nasterea Domului!
Au fost Ceasurile Imparatesti.
În timpul anului bisericesc se celebrează, de asemenea, şi Ore canonice cu rânduială specială, mai solemnă, care se numescîmpărăteşti. Mă refer, mai precis, la trei zile: Ajunul Naşterii Domnului (24 decembrie), Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) şi Vinerea Mare, caracteristica principală a acestor Laude fiind lecturile prescrise din Apostol şi Evanghelie. Aceste Ore se numesc Ceasuri sau Ore împărăteşti, pentru că ne pregătesc pentru prăznuirea celor mai importante sărbători împărăteşti şi deoarece, în vechime, la celebrarea lor asistau şi domnitorii.
În practică, în Ajunul Naşterii şi al Botezului Domnului, Ceasurile împărăteşti se săvârşesc în zorii zilei, iar în Vinerea Patimilor, începând cu ora zece dimineaţa, deşi Mineiul pe decembrie şi ianuarie, precum şi Cartea Triodului, indică pentru oficiu ceasul al doilea din zi, adică aproximativ ora 7,00 dimineaţa. Rânduiala lor o găsim în Mineiul pe decembrie (la ziua 24), în Mineiul de pe ianuarie (la ziua 5) şi în Triod (la slujbele din ziua Vinerii Mari, imediat după Utrenie).
Compunerea rânduielii Ceasurilor împărăteşti din Vinerea Mare e atribuită, conform Triodului, Sfântului Chiril al Alexandriei, iar perfecţionarea şi răspândirea acestei celebrări se pare că se datorează Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (+ 639), căruia Mineiul îi atribuie compoziţia stihirilor din rânduiala Ceasurilor împărăteşti din Ajunul Naşterii şi al Bobotezei.
În toate cele trei cazuri, Ceasurile se citesc unul după altul, fără a fi întrerupte de otpust şi de binecuvântarea preotului.
Rânduială Ceasurilor împărăteşti e structurată după acelaşi plan. În cadrul fiecărei Ore se citesc câte trei psalmi (dintre psalmii profetici), se cântă o serie de stihiri imnografice care exprimă evenimentul comemorat, se citeşte câte o paremie, un apostol şi o evanghelie, se cântă condacul zilei şi se rosteşte o rugăciune finală.
În cazul Ceasurile împărăteşti din Vinerea Mare, Biserica dispune – pentru a se accentua atmosfera de sobrietate şi de tristeţe cauzată de patimile, moartea şi lipsa Mirelui – ca preoţii să îmbrace veşminte de doliu, iar celebrarea să se facă citit.
Odinioară şi Ceasurile din Joia şi din Sâmbăta Sfintelor Patimi, precum şi cele din Ajunul Rusaliilor aveau o rânduială specială.
sursa http://www.liturgica.ro/timpul-liturgic/ceasurile-imparatesti
Liturghia Sfantului Vasile cel Mare - vechime si autenticitate
Sfantul Vasile cel Mare (+379), Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, mare teolog si pastor al Bisericii, a redactat pe baza traditiei capadociene o Liturghie care a fost adoptata si la Constantinopol. Dintre Liturghiile ritului bizantin, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare este cea mai veche. In forma ei initiala, urmeaza intru totul randuialaLiturghiei Sfantului Iacob, fata de care are insa unele rugaciuni mai scurte. Vechimea si autenticitatea acestei Liturghii sunt confirmate de numeroase marturii.
Sfantul Grigorie de Nazianz considera aceasta Liturghie ca fiind cea mai de seama realizare a Sfantului Vasile in planul reformei liturgice pe care a intreprins-o preot fiind in Cezareea Capadociei.
In biografia Sfantului Vasile, atribuita lui Amfilohie, episcop de Iconiu, ni se relateaza ca, la hirotonia sa de episcop, Sfantul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu sase zile in sir sa-l invredniceasca sa-I aduca jertfa cea nesangeroasa cu propriile sale cuvinte adica sa compuna un formular propriu al anaforalei liturgice, cum era uzul pe atunci. In a saptea zi, i s-a aratat Mantuitorul in vis, implinindu-i dorinta.
De la Leontiu de Bizant, care l-a mustrat pe Teodor de Mopsuestia pentru faptul ca a inlocuit ritualul traditional al Bisericii cu o Anafora scrisa de el, aflam ca Sf. Vasile este autorul Liturghiei care ii poarta numele.
Liturghia Sfantului Vasile este pomenita si in canonul 32 al Sinodului trulan (692) apoi de Sfantul Ioan Damaschinul si de parintii Sinodului al VII-lea ecumenic (Niceea 787) . Numele Sfantului Vasile se gaseste in titlul Liturghiei lui in cele mai vechi manuscrise care ne transmit textul Liturghiilor bizantine, incepand cu Codicele Barberini, din secolul VIII.
Liturghia Sfantului Vasile cel Mare - intrebuintarea in cursul anului bisericesc
Liturghia Sfantului Vasile a fost la inceput Liturghia normala sau obisnuita in Biserica Ortodoxa fapt dovedit de asezarea ei in manuscrise, inaintea Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur. Incepand cu secolele IX-X, din pricina lungimii excesive a anaforalei ei, a fost inlocuita treptat cu Liturghia, mai scurta, a Sfantului Ioan Gura de Aur, iar savarsirea ei a fost limitata la un numar restrans de zile, din cursul anului bisericesc.
In prezent Liturghia Sfantului Vasile cel Mare se savarseste numai de 10 ori pe an, si anume:
- in primele cinci duminici ale Postului Mare;
- in ziua Sfantului Vasile (1 ianuarie);
- in Joia si Sambata din Saptamana Patimilor;
- in ajunul Craciunului (24 dec.) si in ajunul Bobotezei (5 ian.).
Atat in Joia si in Sambata Patimilor, cat si in cele doua ajunuri, Liturghia Sfantului Vasile se face unita cu Vecernia (adica se da binecuvantarea ca pentru Liturghie, dar incepem cu Vecernia pana dupa Paremii sau Vohodul cu Evanghelia, dupa care urmeaza Liturghia, de la "Sfinte Dumnezeule" inainte). Cand insa cele doua ajunuri cad sambata sau duminica, atunci in ziua ajunului se oficiaza Liturghia Sfantului Ioan, iar Liturghia Sfantului Vasile se face in insesi zilele Praznicelor (al Nasterii si al Bobotezei), fara sa se mai combine cu Vecernia.
Raportul dintre Liturghia Sfantului Vasile si cea a Sfantului Ioan Gura de Aur
Cele doua Liturghii bizantine (a Sfantului Vasile si cea a Sfantului Ioan) sunt amandoua prelucrari ale Liturghiei Sfantului Iacob. Ele s-au format aproximativ in acelasi timp; cea dintai reprezinta probabil varianta capadociana, iar cea de-a doua, varianta constantinopolitana a vechii Liturghii, care se intrebuinta in secolele IV-V, in tot Orientul crestin. Deosebirile esentiale dintre Liturghia Sfantului Vasile cel Mare si cea a Sfantului Ioan Gura de Aur constau in continutul rugaciunilor rostite de preot si, mai ales, al rugaciunii centrale prin care se aduce Sfanta Jertfa numita anaforaua liturgica. Randuiala lor insa este aproape identica.
Parintele Ene Braniste afirma, in acest sens, ca si in Bisericile ortodoxe de rit bizantin se oficiaza de fapt o singura (randuiala de) Liturghie, cu doua anaforale de schimb, asa precum este uzul in toate celelalte Biserici rasaritene (necalcedoniene), in care numarul anaforalelor inca folosite astazi variaza.
Din vremea Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur nu provine decat partea din Liturghie cuprinsa intre lecturile biblice (Apostol si Evanghelie) si rugaciunea amvonului. Partea de la inceput si cea de la sfarsit, precum si unele piese din cadrul Liturghiei noastre (ca Heruvicul, Crezul, Axionul) au fost adaugate ulterior epocii celor doi Sfinti Parinti fiind dezvoltari proprii ritului bizantin.
Deoarece rugaciunea centrala a Liturghiei sau Anaforaua Liturgica este mai lunga decat in cazul Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur si cantarile liturgice ce insotesc acest moment sunt mai lungi, mai bogat ornamentate.
SURSA http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/liturghia-sfantului-vasile-mare-88203.html
Promit sa revin.
Noapte cu pace , Dragilor! Hristos sa renasca sufletele noastre curate in noaptea acesta in care El se naste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu