Zambetul

Am notat acum cateva zile un gand pe pagina mea de facebook. Pentru ca acolo se va pierde si pentru ca cititorii mei nu sunt doar dupa fb il notez si aici.

"Eram intr-un autobuz destul de prafuit care ma aducea spre casa. Aflasem ca cineva drag e sanatos dupa ce traisem agonia unei boli gresit diagnosticata. Priveam pe geam lumea, bucurandu-ma de firescul zilei . Dar cred ca nu zambeam.

Si am vazut in statia din satul acela din Baraganul nostru incins ca un cuptor, o femeie singura, extrem de draguta! Nu am vazut cat de eleganta era si nici ce varsta avea. Privea mai mult in jos, incercand parca sa nu atraga atentia!Am vazut insa pe chipul ei un zambet minunat pe care nici singuratatea ei nu-l schimba, nici ora de varf a zilei, nici caldura si nici drumul incomod cu autobuzul. O bunatate imensa arata zambetul ei! A urcat zambind. A salutat zambind soferul. A trecut zambind, cu capul in jos, printre cei care stateau in picioare pe culoar. A mers undeva mai in spate sa nu deranjeze... Si dupa ceva timp, poate o jumatate de ora, poate o ora, a coborat purtand pe chip acelasi zambet.A salutat soferul zambind. A inclinat si mai mult capul spre noi cei din autobuz si a coborat in arsita zilei intr-un sat ...zambind.

Si zambetul ei mi-a ramas si mie si eu ...incerc sa-l port cu eleganta si bunatatea cu care ea il purta! Dumnezeu sa-mi ajute sa reusesc! Si mai ales sa vi-l dau si voua! Zambiti! Cineva ne iubeste mult!"