Bradul de Craciun

Am crescut usor, strecurandu-ma intr-o familie numeroasa, cu trei copii...de cele mai multe ori uitata de familie, pierduta intre carti si caiete pline de compuneri...Craciunul era sarbatoarea mea preferata.Suprapusa vacantei de iarna, prilej de adunare a prietenilor pentru colind, Craciunul a fost ceea ce am iubit cel mai mult...Tanjeam dupa impodobitul bradului un an intreg si ma inghesuiam in surorile mele, mai mari si mai indemantice, pentru confectionarea lanturilor mari din hartie glase, cu care inconjuram bradul.Nu aveam decat cateva globulete pe care le pastram cu atentie, ca nu cumva sa se sparga peste an.Puneam in schimb bomboane de pom minunat imbracate in staniol, dulciuri, napolitane, lumanarele adevarate prinse de crengutele bradului cu clestisori...si din loc in loc vata care sa simbolizeze zapada. Aveam totdeauna un brad mare, un brad adevarat deoarece tatal meu era  silvicultor si primea totdeauna un brad pentru copii lui.Erau ierni in care ningea adevarat, mult, troiene mari urcau pana la geam si pana cand mama incalzea camera stateam in pat si imparteam geamurile cu surorile mele, bucurandu-ne,sub plapuma, de frumusetea florilor de gheata...Imi amintesc, acum cand scriu, mirosul frumos al rufelor luate de pe culmea de afara,si cum stateau tepene pana se incalzeau...Frumosi ani!Mos Craciun aducea putine lucruri de regula lucruri de imbracat si dulciuri.Cu toate acestea marea tentatie o reprezentau bomboanele din pom, mestesugit desfacute din staniol si asezat staniolul de parca bomboana nu lipsea.Colindul era scurt, pentru ca niciodata nu am putut sa cant, doar mimam dupa altcineva, dar an de an , copii din vecini faceau grupuri in care eram si eu.Cum as fi putut lipsi?Nuci, portocale,banuti. Cam asta primeam...

Si au trecut anii si deja mamica, iata-ma impodobind bradul copiilor mei.Pana am cumparat casa de la Bozioru, bradul il impodobeam in apartamentul in care locuim.Cel mai adesea cautam braduti mai mici, ca sa incapa in apartament.Primul ornament pus in bradul copiilor mei a fost un ornament din bradul meu copilariei mele.Cand in viata noastra a inceput perioda minunata a casei de la Bozioru, am dus acolo toate globurile si toate ornamentele...Acolo este Craciunul nostru asa cum l-am construit in anii in care a trait Grig.Aceea a fost perioada cand a venit Mos Craciun.Au ramas in urma amintirea momentelor in care mosi, care mai de care mai poznasi, aduceau saci de jucarii si bineinteles lucruri de imbracat:
-Eu vleau sa-mi aduca o rochita rosie!O rochita rosie, vleau!
Asa mi-a spus Ruxandra cu doar doua zile inainte de Craciun!Peste noapte, prietena noastra Mihaela Branza, azi mare creatoare de moda, cu participari la festivaluri de moda in lumea intreaga, a lucrat o rochita rosie!A fost primul lucru pe care l-a intrebat cand a venit mosul:
-Mi-ai adus o rochita rosie?
Aveau o dezinvoltura si o bucurie in intalnirea lor cu mos Craciun si cu camera de filmat, incat intreaga seara se transforma intr-un spectacol extraordinar!Erau seri in care radeam pana la lacrimi cu ei si Mosul!Intr-un an Mosul a uitat o parte din cadouri intr-o magazie a unui magazin universal, spectacolul s-a oprit ca si filmarea si Mosul a dat o fuga sa aduca restul de cadouri...
Pe geam, cu fetele lipite de sticla, il urmareau si strigau:
-Unde sunt renii? Unde e sania?
-Anul acesta am niste intrebari pentru Mosul si imi voi da seama daca e mos adevarat sau e fals!-a zis Andrei intr-un an, cu putin inainte sa vina Mosul.
-Dragul meu, trebuie sa-mi spui intrebarile, sa vad daca sunt corect formulate, ca Mosul sa nu fie jignit cumva...l-am convins eu
-Care e tara din care vine.Daca nu spune Laponia , nu e mosul!
Ii invatam generozitate si ei...strigau dupa Mos numele celor care o duceau mai greu dintre prietenii nostrii...Erau atat de draguti!
Si au crescut!Au inceput anii cu Craciun la Viena, Bozioru a ramas in urma, globuletele in cutii...bradul de Craciun a fost inlocuit de ornamente mari puse prin casa...Ultimul Craciun impreuna a fost 2006.Am avut invitati la masa doi copii extraordinari, pe Maria si Vlad, prieteni de-ai lor, ai caror parinti lucrau la Londra...A fost atat de frumos!Grig era efectiv emotionat de venirea lor.Fetele au cantat la pian...deja domnisoare ...Ziua urmatoare am plecat la Timisoara...Am petrecut acolo clipe extrem de frumoase si de linistite.Niste prieteni dragi ne-au lasat apartamentul lor incarcat de mancare, minunat aranjat...in centru Timisoarei.Dar pe atunci Craciunul era o sarbatoare lumeasca, o sarbatoare in care desi era Nasterea Domnului,noi sarbatoaream mai mult bucuria de a impodobi bradul, de a darui cadouri...Megeam in biserica ca intr-un muzeu, fara sa simt caldura si prezenta ingerilor, a sfintilor...Nu stiam cat de saraci eram.Nu stiam ca ieslea  sufletelor noastre era goala...
Si am trait impreuna anul 2007 pana aproape de final...pe barul meu din bucatarie, aveam un calendar cumparat de la Viena si numaram zilele pana cand trebuia sa plecam la Viena...Pe15 decembrie, implineam 23 de ani de la casatorie,la ora 22 aveam avionul, si urma sa ne intoarcem pe 23 decembrie, sa impodobim bradul pentru prima data in apartamentul proaspat cumparat in Bucuresti...eram preocupata de culoarea in care sa fac bradul,asa ca sa se asorteze cu canapele de piele portocalii...lucruri poate firesti, dar atat de lumeste, incat ma dor si acum dupa 5 ani.
Cat putea sa mai rabde si Dumnezeu?Era deja prea mult!Pe 10 decembrie, Grig a murit intr-o clipa, cu mine si Ruxandra alaturi, in genunchi, rugandu-ne!Dar Dumnezeu, desi ne auzea, Dumnezeu nu putea sa ne implineasca rugaciunea.Probabil nu ne-am fi schimbat niciodata.Coafata, rujata parfumata cu Chanel, as fi mers in fundul iadului!Si ei cu mine!
Pe 15 decembrie am facut parastasul de 9 zile, desi erau numai 5 zile de la moarte...am plecat cu Ruxandra inca in soc la Viena...altfel nu ne-am fi putut muta din cimitir...Si era atat de frig si de inghetat totul! Vroiam sa fiu o persoana puternica, o mama care sa-si creasca copiiI, dar Dumnezeu vroia altceva de la mine.Vroia ca ochii inimii mele sa se deschida si eu sa-L vad!Dumnezeu vroia mantuirea noastra, a lui Grig, a mea si a copiilor!Rugaciunea pentru iertarea lui incepuse imediat dupa moartea lui si nu s-a mai oprit de atunci!
Singura persoana careia i-am adus cadou de la Viena, a fost maica stareta, Varvara.Am intrat in biserica.Am facut Craciunul in biserica, la manastirea Sfintii voievozi Mihail si Gavriil.Nu ma puteam tine pe picioare.Biserica toata se invartea cu mine si toate cantarile sunau atat de dureros, incat plangeam tot timpul...Maica a trimis dupa mine, m-a asezat in strana ei si acolo printre maicutele blande, am inceput sa inteleg...
Imi amintesc, ca plecand la Viena, ii spusesem doamnei care ne ajuta la curatenia casei, sa arunce din frigider tot ce era perisabil si sa ia pentru familia sa, tot ce era bun de mancare.Ne-am intors de la Viena.Eu nu puteam manca nimic.Nu aveam nicio senzatie de foame, sau sete, nu simteam gustul a ceea ce mancam uneori, ca e acru sau dulce, sarat ...dar am remarcat ca ei, copiii, mergeau la frigider, din cand in cand il deschideau, se uitau in el si-l inchideau iar...Dupa mai multe astfel de gesturi, nedumerita , nestiind de ce fac asta, am mers, am deschis frigiderul asemenea lor si...am vazut ca frigiderul era gol.Atunci am realizat ca lor le este foame si nu au nimic de mancare.Am plans si m-am invinuit ca nu ma pot aduna nici macar pentru ei.Cei mai modesti dintre prietenii nostri si cei mai saraci au venit si ne-au adus de mancare tot ce trebuia de Craciun si mama mea care avea 80 de ani ne-a facut sarmale.Dumnezeu ne-a hranit!
Cu o zi inainte de Craciun am mers in piata cu un prieten si am cumparat un brad extrem de frumos.Andrei impreuna cu Andra, prietena lor din copilarie au impodobit bradul cand Ruxandra era plecata de acasa.Le-am daruit cadouri, nici eu nu mai stiu ce si cand le-am cumparat...am inceput un alt mod de sarbatoare...Chiar daca modul nostru de a sarbatori are atatea lacrimi el este!Noi sarbatorim!
 Am facut trecerea de la un an la altul, tot in biserica si tot la manastire.Parintele Gavriil slujea si ma privea cu blandete...
Am invatat ca exista o slujba de Te deum,o slujba de multumire care Dumnezeu pentru binefacerile anului care se termina.Am aflat ca 1 ianuarie e  ziua in care il praznuim pe sfantul Vasile!
Asa cum spuneam, sarbatorim! Ne cumparam cadouri! Totdeauna masa noastra e plina de mancare...nu ne lipseste nimic lumeste...Dar acum privim si spre ceilalti care nu au.Acum...Nu pot povesti!
Am invatat ca aceasta sarbatoare, Craciunul este Nasterea Domnului si ea trebuie sa te gaseasca pregatit ca sa poti simti asta crestineste, in singurul mod corect si placut lui Dumnezeu.Acum ma spovedesc inainte si daca duhovnicul meu considera ca pot sa fac asta:ma impartasesc!Am trait deja cateva sarbatori in care Ruxandra s-a impartasit odata cu mine,acum doi ani s-a spovedit si Andrei...Ador momentul acela in care stau cu ei si cu cei dragi mie alaturi si corul canta"Trupul lui Hristos primiti/Si din izvorul cel fara de moarte gustati..."Lumanarile ard in mainile noastre ca si sufletele noastre, ca si iubirea imensa pe care I- o purtam...si noi trecem incolonati:eu, Ema, Mioara, Daria, Nicolae...copiii mei, prieteni dragi...domnul Georgescu cu familia intreaga...
Inca plang, ca desi am fost niste oameni destepti, desi am crescut copii destepti, nu am stiut sa ne daruim acest cadoul sublim:Trupul si Sangele Domnului!
Orice as face, oricate lacrimi ar curge din inima mea, nu pot sa schimb trecutul.Pot insa sa traiesc raportandu-ma mereu la ceea ce spune duhovnicul meu, la ce spun sfintii parinti, pot sa ma intreb "Oare lui Dumnezeu ii place asta?"si sa-mi raspund de fiecare data, amintindu-mi cuvantul  evanghelic:"Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi.Cel ce manaca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi(Ioan6,54).
Aceasta este adevarata sarbatoare a Craciunului!Si ea depaseste orice cadou lumesc, si oricare din brazi pe care i-am impodobit intr-o viata!
Numai ca inca traiesc  lipsa lui Grig din sirul acela, al celor care petrec Cina cea de Taina, si oricat as plange, nu pot schimba nimic din trecutul nostru,nu-l pot aduce real cu mine acolo, pot doar sa-mi doresc ca Dumnezeu, in marea lui bunatate sa imparta momentul meu cu Grig,si spre iertarea pacatelor lui si viata de veci!

A treia amintire-Ruxandra

Am inceput intr-un timp sa notez amintirile mari ale vietii mele cu Grig. Si simt ca atat timp cat scriu, cat le traiesc iar, ziua este mai usor de trecut, noaptea mai usor de asteptat...

 1989. Pe vremea aceea nu exista in Romania ecograf care sa-ti spuna ce sex are copilul pe care il porti in pantece. Imi amintesc cand am nascut si mi-au spus ca este fetita...am trait o bucurie atat de mare, incat inima mea toata s-a luminat. Copilul acela care abia venise pe lume, copilul meu de APGAR 10, fetita mea a fost cel mai mare dar pe care mi l-a dat Dumnezeu. A fost un dar pentru ca in noua luni de sarcina, niciun moment nu am crezut ca va fi fetita, desi imi doream enorm acest lucru. Mi-au adus-o s-o vad, o asistenta o tinea zambind in brate, copilul nu avea mai mult de 5 minute, se linistise din plans si era senina... fetisoara ei era rotunda si rozalie, ochii oblici de chinezoaica dar adumbriti de gene lungi, intoarse, iar capul era acoperit de un par des, negru si cret! O minune! O frumusete cum rar vezi! Toata lumea privea spre ea si  ii zambea! Asa a fost primita Ruxandra pe lumea aceasta: cu zambet spontan, cu multa iubire. Prima fetita din familiile noastre. Mama si surorile mele se bucurau zicand:
-Are cine sa ne poarte blanurile. Avem cui sa-i dam bijuteriile si argintaria!

Rad. Inca rad. Cat de putin ii pasa Ruxandrei de blanurile lor si cat de mult s-au scorojit in acesti 23 de ani! La Craciunul trecut mama i-a daruit gulerul ei de nurci, crezand ca ii face o mare bucurie si temandu-se ca Andreea, nora mea, se va supara ca nu i le da ei. Fetele au fost ingrozite de capetele cu ochi sticlosi ai nurcilor si odata ce au disparut din raza vizuala a bunicii, au refuzat sa puna mana pe ele.

Discutasem inainte numele ei. Mi-au luat ani de zile sa inteleg de ce Grig mi-a cerut sa-i pun copilului un nume pe care atunci nu-l vedeam frumos:

-Sa-i punem Doina-Elena!

Numele meu. Iubirea lui era atat de mare, incat vroia ca fetita sa poarte  numele meu, sperand sa-mi semene. Am refuzat si i-am ales cu Andrei un nume mai rar, dintr-o lista de nume: Ruxandra-Maria. E singurul nume care i s-ar fi potrivit, desi bunica ei, adica mama mea, a considerat numele cam pur romanesc si a declarat ca ea ii va spune: Alice! Razboaiele din neamul meu! 

Ruxandra este chipul feminin al lui Grig. Micul chinezoi din primele ei clipe a disparut si a ramas o fetita cu par drept si fata ovala. Doar genele sunt la fel de lungi si intoarse ca atunci. Nu-mi seamana mie decat prea putin...Ea este a lui, fetita lui cuminte si dulce. Ca sa infirme acuzatiile ca nu stim sa crestem copii si ca facem mare, imensa greseala facand copii care ne vor chinui, Ruxandra a fost un copil care nu a plans nici ziua, nici noaptea. A dormit de la bun inceput noaptea intreaga. A avut acea seninatate din primele clipe de viata si siguranta ca este in locul destinat ei de Dumnezeu. S-a simtit bine cu noi si doar ne privea zambind, serioasa si dulce. Am crescut-o usor, ocupandu-ne prea putin de ea, inca foarte atenti pe Andrei, dar ea nu ne cerea nimic, invata totul cu usurinta, zambea, ne proteja sa nu ne supere, chiar avea o imensa grija, ca nu cumva sa fim suparati... Am crescut-o cu bone, noi singuri, topindu-ne dupa ea si savurand fiecare moment:
-Grig, deja e lunga! Tine-o in brate cat mai poti, ca in curand picioarele ei vor fi prea lungi!

O lipeam de noi si o iubeam...iar ea ne raspundea cu imensa iubire. Un copil destept, inteligent...La trei ani am inceput lectiile de engleza, la mai putin de 6 ani orele de pian...o profesoara venea in casa si alta pleca. Ne-am dorit sa fie un copil educat, cu o tinuta frumoasa, si ea a raspuns la nivelul cerintelor. Ni s-a parut normal sa fie prima in toate. Ordonata. Cuminte. Respectoasa. Niciodata obraznica.
In copilaria Ruxandrei a existat un episod care a durat destul de mult, poate un an, poate mai mult, in care Ruxandra mergea duminica de duminica la biserica! Noi, parintii, ramaneam acasa, dormeam, gateam, citeam prostii filozofice, iar copilul frumos imbracat, in rochita si cu palarioara pe cap mergea la biserica. Ii dadeam bani pentru a plati la altar, ceva ce nu stiam ce este, iar ea ii spunea "liturghie", adica mergea si spunea preotului numele nostru si ii spunea sa se roage pentru sanatatea noastra. Nu stiu de ce a trebuit sa treaca atat timp ca eu sa ajung in biserica, dar stiu ca Dumnezeu trebuia, eu l-am silit, sa faca ceva care sa ma duca acolo. Of!
In ultimul an petrecut impreuna, randuisem pentru Ruxandra un program care sa cuprinda scoala de soferi, examenul de engleza la Consiliul britanic, testul cambridge, iar in vara o scoala de vara la Londra. Plecarea la scoala, la Londra, a fost prima lor despartire mare. O priveam in aeroport asteptand plecarea ei, parea atat de mica, fragila si speriata de plecarea intr-o lume in care nu o astepta nimeni. Ore intregi pe aeroport...deja lumea mergea spre imbarcare, numai ea inca refuza sa se desprinda. Si atunci Grig a luat-o de umeri, a intors-o spre Plecare si i-a zis:
-Gata, tati, mergi! Hai, du-te!
Ea s-a desprins de noi cu lacrimi in ochi si a trecut prin cordonul de paza...un metru, inca unul...un stalp si altul...a disparut din raza noastra, ne-am privit disperati amandoi si cu lacrimi in ochi ne-am aruncat unul in bratele celuilalt. O pierdusem, o aruncasem in lume si toata disperarea lumii ne-a cuprins. Plangand, peste umarul lui am vazut-o intorcandu-se vesela sa ne mai salute o data, radea brusc curajoasa :
-Hei! isi flutura mana!
Gandind in urma, desi eu sunt mama, Grig a fost pentru Ruxandra, parintele pe care il iubesti mai mult. Poate stim cumva si nu constientizam pe care il pierdem primul si de aceea il iubim mai mult, nu stiu, cert e ca ea l-a iubit pe Grig si Grig a iubit-o pe Ruxandra fara nicio limita. O incuraja sa participe la concursurile de miss (lucru absolut oribil si pe care fata nu l-a facut niciodata, dar el o vedea perfecta), o sfatuia sa cumpere pantofi cu un numar mai mare ca nu cumva sa o stranga si ii spunea mereu sa urmeze o facultate cu taxe platite de el, ca sa nu se streseze, spre groaza mea, copilul fiind foarte bun la invatatura si neavand nevoie de niciun ajutor. Chiar cand avea ceva cu care nu era de acord, prefera sa-mi spuna mie in soapta ca ea sa nu auda, verificand ca nu cumva ea sa fie prin preajma si sa auda, iar eu radeam de el si-i ziceam tare:
-De ce nu-i spui lucrul acesta?
Si el suparat imi zicea:
-Taci, mai, din gura! De ce vorbesti asa tare?
Nu dorea sa o supere cu nimic. Niciodata.
Imparteau impreuna momente ale lor...Grig isi facuse programul asa incat la pranz sa fie acasa si sa o astepte sa vina de la scoala. In ultima vinere petrecuta impreuna, fetita a venit bucuroasa de la scoala si i-a spus in usa:
-Tati, am o veste buna sa-ti dau!
-Nu vreau sa-mi spui nimic, vreau sa mergi sa te schimbi, sa te speli si sa vii la bucatarie, la masa.
Fetita a mers si a facut intocmai, fara sa comenteze, a intrat in bucatarie, s-a asezat pe locul ei, a primit farfuria plina de mancare calda si el i-a spus:
-Stii, Ruxandra, imi place sa te primesc cand vii de la scoala si sa-ti pun sa mananci mancare calda, pentru ca asa ma astepta si pe mine mama mea cand eram elev!
I-a zambit larg, cu iubire, bucuros de marturisire si a continuat:
-Acum spune-mi, ce veste buna ai?
-Am luat o nota buna la chimie!
Gandul lui a mers spre mama lui cu iubire si recunostinta. Unii dintre noi suntem buni parinti pentru ca avem modele bune! Grig a avut un model bun, dar a fost si daruit de Dumnezeu cu inima buna.
Imi amintesc pana si ultima lui privire trecand peste mine, dar mergand dincolo de chipul meu, spre usa in spatele careia stia ca e Ruxandra.
Ruxandra si Andrei au fost darurile mele pentru el si poate motivele pentru care el mi-a acceptat toate ifosele, toate prostiile, toate ratacirile...
Am in casa o multime din lucrurile lui, inclusiv agendele pe care scria si arhiva lui de la birou. Camasile stau ordonate pe umeras. Costumele la fel. Pe un portmantou am sacoul lui preferat si camasa alba pe care a purtat-o in ultima zi de lucru, vinerea din care povestesc. Din cand in cand le scot si le pun pe hol, sa le vad mai bine, sa-mi bag capul in ele si ochii si nasul...Nu mai miros a el! Nimic din tot ce a tinut in maini nu mai e ca atunci cand le-a tinut el ultima oara! El este insa in copiii lui, in fata aceasta frumoasa si dulce care zambeste ca el, glumeste ca el, e serioasa ca el...in fiul lui care are tacerile lui si mintea lui stralucita si numele lui! In asta a ramas Grig. Iubeste cu inima lor si indreapta prin ei tot ce a facut stramb sau incomplet!
 Sunt cinci ani...Nici unul din oamenii noi care au intrat in viata Ruxandrei nu stie ca tatal ei este plecat la Domnul. Sesizand ca e ceva suspect, o prietena a intrebat-o in Olanda, cand cumparau cadouri pentru cei dragi:
-Mi-ai spus ce-i iei mamei tale si fratelui, dar tatalui tau ce ii  cumperi?
-Lalele! a raspuns Ruxandra.
Erau lalele care infloresc acum in fiecare primavara la cimitir langa trupul  lui!
Cu nimeni in lumea acesta nu impart lacrima mea pentru el asa cum o fac cu fata lui, fetita mea...
Ruxandra ingenunchiaza in locul lui la icoane si spune  cu incredere, bucurie si lacrima si in locul lui "Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea,intru credinciosia Ta, auzi-ma, intru dreptatea Ta./
Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta"
Si am credinta ca rugaciunea pentru el, prin copiii lui, nu se va opri, implinind plansul meu si ruga mea permanenta la vesnica lui pomenire.

Zambete sterse

Ati observat cat de sterse par zambetele pe chipul celor suferinzi sau celor bolnavi?E multa suferinta in lume, plangea cineva drag aseara, citind vremea colindelor si fugind de colinde.Intr-adevar e multa suferinta in lume si parca in preajma sarbatorilor aflam mai mult de ea.Nu pentru ca suntem mai bolnavi sau mai saraci, pentru ca e Craciunul sau Pastele, ci pentru ca de astfel de sarbatori, ne gandim sa fim buni.Si abia acum vedem chipurile celor aflati in suferinta, abia acum deschidem usile spitalelor sau centrelor pentru cei asistati.Cei care sunt flamanzi, cei care sunt abandonati nu se inmultesc peste noapte...dar noi grabiti sa traim, nu privim decat spre cei dragi ai nostrii.

Imi pare rau ca ziua nu are mai multe ore.Imi pare rau ca timpul meu nu ajunge.

Imi pare rau ca sunt deja o persoana in varsta care e deja greoie si se misca greu...

As avea atatea de facut! Sunt atitia copii care asteapta bratele noastre.Sunt atatia batrani care asteapta sa batem la usa lor...

Am un exemplu frumos!Un grup de doamne pun cativa banuti impreuna si fac apoi cosuri de Craciun si de Paste.Sau cumpara medicamente pentru cei bolnavi care nu-si pot permite costul medicamentelor nesubventionate de stat, dar recomandate de medicii curanti.Sau platesc costul internatului pentru copii care altfel ar abandona scoala.Sa nu credem ca pentru ca noi facem prea putin, lafel fac si altii!

Din totdeauna au existat oameni milosi!Poate ati citit scrisoarea pe care i-am scris-o Anei:ii ceream sa se intereseze de un medicament pentru o fetita bolnava de cancer.Ieri seara eram la concertul de Craciun si Ana mi-a dat un mesaj:"Am gasit medicamentul!A ajuta un suflet in durere, pentru mine este o bucurie!"Mii de kilometrii intre Ana si fetita bolnava,nici macar nu se cunosc, dar  iubirea lui Dumnezeu este atat de mare incat dizolva tot!Acestea sunt daruri primite de Dumnezeu!Cele din iubire!Cele din truda!

O fata, se zbate de trei zile intr-un ocean de informatii despre o boala cumplita a unui tanar drag mie!A contactat o organizatie a celor bolnavi de aceeasi boala, in Anglia, si-a invins timiditatea si vorbeste, scrie emailuri,face planuri pentru a avea cat mai multe informatii pentru a-l ajuta!Ar pleca cu tanarul acesta si sotia lui la marginea lumii, doar- doar va reusi sa-l ajute.Alt grup de oameni ingenunchiaza seara de seara si se roaga la Sfantul Luca al Crimeeii si Sfantul Nectarie pentru tamaduirea celor aflati in suferinta...sunt liste lungi, sunt boli atat de cumplite, incat inima ti-se strange in durere.

Stiu doua doamne, una venita din America,Elma si una, sotia unui pastor baptist, care ingrijesc copii nostrii abandonati in centre.

Intr-o manastire aproape de mine, stiu un calugar care s-a zbatut ca doi copilasi abandonati in spital sa aibe o familie.Si copii cresc bine, ocrotiti intr-o casa cu altii 3 copii.

Ieri...doi tineri, ea profesoara de franceza, el preot au mers sa depuna actele pentru adoptia  unui prim- copilas, oricare...primul din mai multi, pentru ca isi doresc o familie numeroasa.Ea este atat de fragila, de delicata incat as imbratisa-o mereu, ca o mama...Isi doreste sa fie mama si intelege ca Dumnezeu vrea jertfa ei plina de iubire si cea mai mare iubire e sa iubesti total, un copil adus pe lume de altcineva!

Un cersetor a batut la usa biroului meu pentru a-mi spune ca vor sa inmormanteze un alt tanar-cersator...Oricat de sarac ai fi, tot poti darui, daca vrei sa o faci! 

Sunt tristi oamenii despre care va vorbeam...zambetele lor sunt sterse...E multa suferinta tot timpul in lume si asta pentru ca Dumnezeu vrea sa stim ca aceasta lume este doar o lume in care suntem exilati, totul e Dincolo, dar cheia de intrare este asa cum spunea strabunicul meu, milostenia.

Haideti sa credem in acest lucru si haideti sa nu lasam goala mana intinsa spre noi.Nu stim prin cine ne incerca Dumnezeu, in care zambet sters se ascunde! Indemnul e in primul rand pentru mine si postarea o critica la adresa mea.Dar...sa luam aminte cu totii!

E vremea colindelor

Sambata am fost deja la un spectacol cu colinde.Nici eu nu stiu cum de m-am dus.Evit de 5 ani locurile aglomerate.Sunt un  om care fuge de multimi.Dar printr-o conjunctura si din dorinta de a asculta Corala Sfantul Mina a Episcopiei, m-am trezit intr-o sala de spectacole.Lume multa, doamne elegante si parfumate, coafate...sala plina pana la ultimul loc.Ce dorinta de frumos si de spectacol, de arta au oamenii!

Am ascultat in deschidere colinde cantate de corala Episcopiei noastre.Ma gandeam privindu-i si ascultandu-i pe preotii nostrii, ca au primit de la Dumnezeu cele mai frumoase voci!In orice moment ar putea sa cante pe cele mai mari scene ale lumii, dar ei au ales sa cante sfintele slujbe ale bisericii, sa cante psalmi...Extraordinara alegere!Mantuitoare!

Am ascultat in a doua parte...Madrigalul! De la"Astazi s-a nascut Hristos" la "Linu-i lin" de la "Buna dimineata la Mos Ajun"la "Steaua sus rasare"...O ora si jumatate de cantec in care 34 de persoane erau una singura...colindator sfant la usa sufletului meu si la ferestrele inimii mele!

Un regal!

In seara aceasta o persoana draga m-a anuntat ca nu poate merge la un alt spectacol si mi-a daruit biletul ei. Azi, in seara acesta am fost l"a Concert extraordinar "Craciun vienez" Orchestral artistic del Bucurest"...Fara sa vreau, fara sa gandesc prea mult m-am urcat intr-un taxi si m-am trezit iar in sala...Acolo, abia acolo,Viena noastra draga a reinviat in amintirea mea.In 2004 am fost prima data la Viena.Si a fost dragoste la prima vedere! M-am indragostit total, iremediabil de Viena.Indiferent de anotimp, de trandafirii infloriti sau trecuti, scuturati din Schonbrunn, de caldura de vara, racoarea toamnelor sau frigul ucigator al iernii, Viena a devenit orasul meu.

Am inteles de ce nemtii nu l-au bombardat, de ce aruncau flori din avioanele cu munitii deasupra Vienei.Viena e un loc viu, real ca un om, ca o fiinta.Mi-am implinit la Viena visul de a participa la Concertul de Craciun.Vienez.Real.Autentic.

Am fost un copil obisnuit intr-o lume in care eram cu totii la fel de saraci sau de bogati, cu aceleasi lecturi, cu aceleasi pasiuni...am ascultat, ca tot romanul, ani in sir, concertul de Anul Nou de la Viena.El era cel mai important eveniment in Anul care incepea.A merge la VIENA si a participa la un astfel de concert parea un vis de neajuns .Inca nu am participat la Concertul de Anul nou...dar am aflat ca nu e greu si daca doresc pot, inca mai pot sa merg...Am dus-o pe fiica mea adolescenta in sala in care are loc, am dus-o la Opera.Am dus-o la Concertul de Craciun la Hofburg.Si nu doar odata! Ultima data a fost la doar cateva zile dupa moartea lui Grig, in decembrie 2007, cam pe acesta vreme.Ne plimbam in frig prin oras, aproape nici nu stiam ce facem, plangeam imbratisandu-ne langa studentii la conservator cantand dumnezeiste langa palat...am luat bilete si seara am fost la concert. Nu-mi mai amintesc ce am ascultat.Pe undeva am cateva poze chiar si din sala, dar imi amintesc cat de mult ma durea sufletul, ce gol imens era in mine, ce pustiu ma cotropea desi eram intr-un loc in care nici macar vienezii autentici nu erau si poate pentru ca ei nu-si permiteau acest lux...As fi lasat tot pentru a mai auzit odata strigarea lui sau zgomotul cheii lui in usa casei noastre.
De cate ori nu suntem pizmuiti de cei de langa noi pentru lucruri lumesti, care nu ne aduc nicio fericire!
Am avut apoi, revenita in tara, o perioada in care nu puteam asculta colinde.Deschideam usa larg colindatorilor, pentru ca asa era traditia casei noastre, Grig primea toate cetele si dadea tuturor bani si dulciuri, deschideam usa, dar spuneam bland ca sa nu supar:
-Nu va suparati,dar nu trebuie sa cantati!
si dadeam cu generozitate colidatorilor, darul meu de Craciun...
Nu puteam sa traiesc fara el Craciunul!Nici acum nu pot! Am invata in timp, dar sunt deja 5 ani , ca acest colind al nostru ca natie nu-l poate opri nimeni, ca el vine de la Dumnezeu si e dat ca bucuria noastra pentru nasterea Mantuitorului sa se exprime si in cei care il canta dar si in sufletul celui care asculta...De ce as opri colindele?
E atata bucurie si dulce lacrima in sufletul meu incat, haideti sa cante orchestra si Polka lui Strauss, dar si Radetzky Marsch si  Wiener Bult Walzer...haideti sa-i primim pe colindatori amintindu-ne copilaria in care morti de frig numaram casele pe care le mai aveam de colindat si bucuria traistelor rasturnate in pat si numararea nucilor si covrigilor primiti...
Hristos se naste slaviti-L/Hristos din ceruri intampinati-L! 
E vremea colindelor!Sa-L intampinam pe Hristos si pruncul sfant sa se nasca in sufletele noastre cu iubire si iertare!

SFESTANIA SAU SFINTIREA CEA MICA A APEI

Gata, casa mea a fost binecuvantata de preoti.

Am asezat pe masa  cele de trebuinta si un bol in care am pus apa, busuioc,tamaie... 

-Sa fie mare, larg la gura, sa intre crucea!-striga dupa mine Parintele!

Si eu eram total pierduta nestiind ce sa aduc mai intai, ce mai trebuie.

Ati observat cum ne pierdem capul cand intra in casa un preot? Imediat incepem sa zicem unul catre altul:

-Tamaierul!Tamaierul! Carbunele!Tamaia!Repede, repede, asteapta parintele!

Numai ca eu eram singura prezenta din familia mea!Dar am pus repede pe masa si un pomelnic in care am trecut pe toti ai mei, dar si prieteni,oameni tare dragi!Si in felul acesta casa mea s-a umplut pana la maxim de voi.Parintii care au facut slujba au adus cu sfintiile lor patru invitati de exceptie!Nu pot sa nu va spun cine a fost in casa mea! O fata pe care o irit, nu stiu de ce, o sa zica ca ma laud iar, dar, nu pot sa nu spun care au fost invitatii speciali ai parintilor...Erau cu sfintiile sale Sfantul Nectarie, Sfantul Luca al Crimeii,Sfantul Elefterie si Sfantul Nicolae!

Mai trebuia altceva?Nu cred.Am fost atat de emotionata incat am ascultat rugaciunile in genunchi.Este extraordinata slujba acesta a sfestaniei.Este o slujba cu toata randuiala slujbelor bisericesti, se citeste apostolul, se citeste evanghelia.

Rugaciunile sunt poate in mare cele de la sfintirea aghiazmei mari, nu stiu, ma simt depasita, dar au aceeasi frumusete si sensibilitate:

"Pentru ca sa se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire, Domnului sa ne rugam. Pentru ca sa fie apa aceasta tamaduitoare sufletelor si trupurilor, si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica, Domnului sa ne rugam. Pentru ca sa se trimita ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului, Domnului sa ne rugam.

Pentru toti care au trebuinta de ajutor si folosinta de la Dumnezeu, Domnului sa ne rugam.

Pentru ca sa  ne luminam noi cu luminarea cunostintei, prin Treimea cea de o fiinta, Domnului sa ne rugam.

Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru sa ne arate pe noi fii si mostenitori ai Imparatiei Sale, prin gustarea si stropirea cu apa aceasta, Domnului sa ne rugam.

Pentru ca sa fim izbaviti noi de tot necazul, mania, primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam.

Apara, mantuieste, miluieste si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu darul Tau.

Pe Preasfanta, curata, preabinecuvantata, marita Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria  cu toti sfintii pomenind-o. Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra, lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

Ca Tie se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Va spuneam ca aceasta slujba a asfintirii apei ma duce cu gandul la strastrabunicul meu, preotul Dumitru si la tatal meu care canta in copilaria mea'' In Iordan botezandu-te tu Doamne...'Este extraordinar cum amintirile vin peste tine din doua-trei vorbe pe care le auzi...Ce bine ar fi daca am invata sa bucuram pe altii, sa-i facem fericiti si sa lasam in urma noastra amintiri frumoase.E asa plina lumea de suferinta, incat de ce sa o mai marim si noi? 

In casa mea preotul cantand:

Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta. Biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau !Si stropind cu apa sfintita, in chipul crucii casa cantand:

Darurilor tale, fa-ne pe noi vrednici, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, trecand pacatele noastre si dand tamaduire celor ce cu credinta primesc binecuvantarea ta, preacurata.

Am sarutat crucea dupa preoti si diaconi si am privit cu bucurie cum Preotii stropeau peretii casei si icoanele...Diaconul tinea zambind vasul si Parintele Ambrozie  voiniceste alunga duhurile si pacatele noastre...Usa apartamentului meu era deschisa, ca si cand cineva o deschisese musafir la slujba... eu am deschis-o mai mult si Parintele a stropit si scara blocului meu!

Recunosc iar ca desi nu e prima data cand  se face acesta slujba in casa mea, astazi a avut ceva nou...poate azi am fost mai pregatita decat in alte zile, poate azi prezenta moastelor sfintilor despre care va spuneam au facut ca totul sa fie scaldat intr-o lumina si pace deosebita.Am ingenunchiat impreuna cu diaconul si Parintele s-a rugat pe capetele noastre"Doamnul Dumnezeu, Preamilostivul, sa ba binecuvinteze-Amin, spuneam noi/Domnul sa va ajute-Amin!/Domnul sa va miluiasca-Amin!/Domnul sa va pazeasca de tot raul-Amin!/Domnul sa va umple de bucurie duhovniceasca-Amin!/Domnul , ca un bun si iubitor de oameni, sa va ierte de pacate-Amin! " 

De pe pereti Iisus Hristos si Maica Domnului priveau spre noi cu bucurie.Si sfantul Luca al Crimeii .Si Sfantul Nectarie!Imi petrec de multe ori serile tinand in maini acatistele lor si gandul zboara la cele lumesti, dar sfintii imi stiu neputinta si ma iubesc asa cum sunt.Altfel de unde cinstea aceasta?

A fost o zi minunata!Si inca nu s-a sfarsit!

Scrisoare pentru Ana

Draga mea,

sunt deja multe zile de cand nu mai stiu nimic despre tine.Nu stiu nici macar unde esti.Poate in Elvetia? Poate in Germania? Cred insa ca oriunde vei fi, te aduni si te odihnesti in rugaciune pentru noi toti.Si lucrul acesta ne apropie dincolo de distantele care vor sa ne desparta.Stiu ca nu ne-ai uitat.Intr-un mod minunat ne porti cu tine si vedem prin ochii tai lumea aceasta atat de frumoasa pe care o strabati. 

In curand vom trai Nasterea Domnului.

In catedrala, doamnele au facut deja bradul.E asezat ca si anul trecut in partea stanga,sub icoana mare a Maicii Domnului asezata pe tron si tinandu-l in brate pe Fiul ei,la varsta copilariei, binecuvantand lumea. Acum cateva zile s-au auzit cantarile frumoase ale colindatorilor.A fost deci, spectacolul de Craciun, asa cum banuiesti cu oficialitati asezate pe scaune, cu multime de preoti din tot judetul si cu PS nostru asezat in dreptul scaunului arhieresc, dar in picioare:
-Am promis ca nu voi sta in scaunul arhieresc pana nu implinesc 85 de ani si mai am cativa ani , nu prea multi!-ne-a spus glumind PS-ul.

A fost frumos si ca o incununare a unei seri binecuvantata de Dumnezeu, cand spectacolul s-a terminat si am iesit afara,ningea atat de frumos incat totul in preajma ne arata un peisaj desenat de Dumnezeu!

Acum, ne luptam cu gerul si cu cozile mari la spovedit!Stiu ca vrei sa-ti spun ceva de Parinte!Stiu cat de mult il iubesti pe Parintele tau duhovnic si cata grija ai sa nu se oboseasca prea mult, sa fie sanatos...Parintele e asa cum l-ai vazut ultima data, e plin de bucurie pentru aceste zile care ne apropie de Nasterea Domnului si atent pe noi, nu cumva sa ne gaseasca cu ieslea goala!Slujeste zilnic, se lupta cu frigul,cu nametii.Acum doua zile a nins atat de mult incat dimineata a trebuit sa-si faca  singur partie prin zapada pana la catedrala si a slujit la lumina lumanarilor, pentru ca lumina electrica a fost intrerupta pana mai tarziu.

Dar e atat frumusete in slujbele noastre!Deja la manastire,la strana, calugarii canta colinde.Sunt pur si simplu inebunita dupa catavasiile Nasterii Domnului."Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din Ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul si cu veselie laudati-L noroade, ca s-a preaslavit!"Sa le cauti si tu si sa le asculti cu fetele tale.Va fi ca si cand Romania mea este cu voi.

Ana,nu pot sa-ti spun prea multe despre cei dragi tie.Unul dintre acestia, cel pentru care ne rugam cu totii, traverseaza o perioada cumplita.Boala pe care o suspicionau medicii este certitudine.Este atat de cumplit incat nici macar nu putem vorbi.Ne rugam insa!Si nadajduim ca Dumnezeu sa faca o minunte cu el, pentru rugaciunile sfintilor Luca al Crimeii si Sfantului Nectarie.

Boala lui ne intristeaza enorm.Noi avem atata minte incat sa nu facem decat rugaciune pentru el,fara intrebari, fara revolta, dar el isi duce singur povara suferintei de a se vede cu fiecare clipa mai neputincios, mai slabit.Suntem ingrijorati si pentru draga mea,E.Iti amintesti ca ea are o extraordinara capacitate de adunare in fata incercarii cumplite, dar si ea este atat de tanara si iubirea pe care i-o poarta sotului ei, este un motiv si mai mare de suferinta.

Roaga-te si tu pentru ei! Daca poti, intreaba medicii de acolo despre tratamentul care se face in strainatate pentru aceasta boala:boala neuronului motor central sau scleroza laterala amiotrofica.Aici i-au recomandat un tratament cu RILUTEK.Te rog sa te zbati pentru orice informatie poti sa primesti.Orice poate fi de mare folos, iar noi nu vom precupeti niciun efort, inclusiv financiar pentru a-l ajuta.

Am aflat deasemenea de o fetita care are doar 13 ani care are cancer.Ii trebuie pentru tratament un medicament care se numeste:METROTREXAT -5 gr, perfuzabil.Ii trebuiesc 30 de flacoane! Noi iti vom trimite banii in contul pe care ni-l dai tu.Din pacate nu se gaseste in Romania si se pare ca ar avea o sansa mare de vindecare cu el.

Ana, sunt deja 4 luni de cand ai plecat! Copii pe care i-ai lasat mici, au crescut:Daria invata sa numere, se plimba prin biserica de manuta cu celelalte fetite, e sanatoasa si creste fericita.

Ne pregatim de Craciun.Ne dorim nu atat cadouri lumesti, cat mai degraba sanatate sufleteasca si trupeasca, liniste, pace...timp mai mult pentru prezenta in biserica.

Te adun in gandul meu impreuna cu toti cei dragi mie, ma bucur sa te stiu inconjurata de cei pe care ii iubesti, de familia ta si te astept,Ana, sa ne povestesti, sa te vad razand cu rasul tau care scutura clopotei.Le imbratisez si pe fetele tale, pe Diana si pe Catalina, pe Adriana, dulcea si buna Adriana, pe nepotele tale si va doresc sa dobanditi mila Domnului pentru tot ceea ce va doriti.

PRIETENIA

Cato cel Batran spune ca "Prietenia este o haina valoroasa care se curata cand se murdareste si nu se arunca la prima pata".

Am cunoscut si trait multe sentimente, de la iubire pana la ura! De la apreciere pana la dispret. De la toleranta pana la lipsa tolerantei. Privind in urma, nimic nu a fost insa capabil sa-mi ridice sufletul ca prietenia.

Dumnezeu mi-a daruit si acest talant. In marea Lui bunatate si iubire, mi-a daruit sa pot simti si pentru cel de langa mine grija, compasiune, iubire...Copil fiind, niciun joc nu incepea pe strada mea fara mine, desi eram atat de mica si slabanoaga incat as fi putut sa nu contez la jocurile celorlati. Dar eu ma cataram cu ei in pomi, jucam fotbal...aveam pe strada un fotbalist care juca in echipa orasului, el se amesteca printre noi si totdeauna ma tinea langa el, noi, eu si fotbalistul eram unul! Golurile pe care el le marca le impartea cu mine ca si cele pe care le apara cand stateam amandoi in poarta. Am oblojit ranile prietenilor mei, am stiut primele povesti de iubire, am ras cu ei, am plans cu ei... La fel a fost si la scoala, in toti anii de scoala si la orice nivel. Pana si acum, la orice curs pe care il parcurg, reusesc sa plec de acolo cu telefonul plin de numere... Oamenii se strang langa mine, dar si eu ma strang langa oameni. Nu am frati! Am doua surori, doua doamne minunate, care ma iubesc atat de mult incat... evita sa ma vada. Transformarea mea in femeia cu broboada de acum, este atat de dureroasa pentru ele si de neacceptat.

L-am iubit pe Grig, dar poate mai mult decat iubirea, ne-a legat un sentiment extraordinar de prietenie. Pot spune ca el m-a invatat sa fiu toleranta cu ceilalti, el m-a invatat sa nu rad de defectele celor de langa mine, el mi-a incurajat darnicia. In ultima duminica petrecuta impreuna, discutam despre cineva care imi ceruse iar o suma mare de bani si eu...nu eram prea incantata, dar Grig mi-a zis:

-Da-i, daca ti-a cerut, inseamna ca chiar ii trebuie!

El insusi era un excelent prieten. Niciodata nu critica pe nimeni si nu judeca. Nu-si pierdea timpul ca mine in baruri la cafele si ceaiuri lungi, nu pleca la mall-uri cu nimeni, dar era un extraordinar umar pe care sa te sprijini.

Am simtit la moartea lui extraordinarul suflu al prieteniei, pentru ca s-a strans atunci toata suflarea langa noi. Un oras intreg, o comunitate mare a fost paralizata in ziua inmormantarii lui. Lumea a simtit nevoia sa fie alaturi, sa planga, sa zaca, sa sufere exprimandu-si suferinta.

Si eu si copiii, dupa ce zilele acelea au trecut, am gandit, rememorand ceea ce ne mai aduceam aminte, ca trebuie tot restul de viata sa ne comportam ca si cand inca mai datoram atentia noastra celorlalti. Pentru ca sunt lucruri care nu se pot plati! Doar, cel mult, cu fapte similare.

Si Dumnezeu mi-a trimis, cand am vazut ca nu ma mai potrivesc cu lumea dinainte, alti oameni! Acum o am langa umarul meu pe Ema. Acum il am pe Nicolae, vulcanicul si bunul Nicolae. Pe Maria cea echilibrata si calma. Mi-a daruit un frate, pe Virgil, care ma imbratiseaza cu caldura si iubire. Pe Elena, sotia lui, tot timpul un zambet si iubire. Acum o am pe Ana.

Dumnezeu mi-a daruit prietenia unor preoti extraordinari. Si rugaciunea lor! Ce daruri mari!

Acum un an eram in manastirea Sinaia. Era noapte. In biserica nu mai era decat o singura femeie, asezata exact in locul pe care si eu il prefer: undeva mai in fata, langa scaune. M-am asezat langa ea si usor, usor am intrat in spiritul sfant al rugaciunii. Era inainte de Craciun. "Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din Ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul si cu veselie laudati-L noroade, ca s-a preaslavit!"

Parintele staret, Macarie, canta smerit la strana cu bucuria mare a Nasterii Mantuitorului, si bucuria sa imi invada inima cum rar s-a intamplat in viata mea. As fi stat jos sa fiu doar podeaua pe care sa calce magii...Inima in mine se lumina cu bucuria vestii... Alaturi, doamna cu privirea plecata parea plecata din lumea acesta in alta perfecta, nepervertita de om. Ne-am intalnit la miruit si ne-am zambit. Dimineata cealalta ne-am incrucisat iar dupa sfanta liturghie, la vasul cu anafura. Si am plecat impreuna! Maria e cea mai extraordinara femeie pe care am cunoscut-o dupa moartea lui Grig. Este in ea  rugaciunea continua a lui Iisus. Si asta spune tot. Nu stiu cati oameni se roaga pentru mine. Probabil multi, dar Maria este sigur zi de zi si noapte de noapte, rugaciune pentru mine, copiii mei si Grig. Maria e prietena mea care nu ma cearta nici cand gresesc, doar ma indreapta cu rabdare si iubire. Maria e umarul meu drept si dovada ca nu avem nevoie sa fim unii langa altii zi de zi ca sa fim prieteni. Prietenia este acel sentiment care fiind trait intru Domnul, strabate distantele si prin rugaciune, unii pentru altii ne mentinem vii, adevarati, reali.

Si tot Dumnezeu, cel care a adus progresul oamenirii mi-a daruit prietenii pe care nici macar nu le visam: pe Ane, pe Anamaria, pe Violeta, Corina, Diana-Maria, Florentina, Emilia, Madalina, Elena si altii ascunsi in nume simbol...femei si barbati, mireni si preoti... Slobozia, Constanta,  Bucuresti, Paris, Elvetia, Canada...ii port in inima mea, scriu pentru ei, desfac tolba amintirilor mele pentru ei cu speranta ca e ceva aici care ii poate ajuta...poate un gand bun, poate o amintire care sa desfaca amintirile lor spre ganduri bune si pace.

Va imbratisez de aici de la mine si va doresc tuturor sa traiti sentimentele de prietenie cu recunostiinta catre Dumnezeu, pentru ca El ni le-a dat ca sa nu fim atat de singuri.