CEATA

 Prin ferestrele calde am vazut dimineata o pacla alba. E ceata.Mi-e draga ceata! Asa laptoasa si umeda cum e, mi-e draga ceata. Ma prinde toata in imbratisarea ei, asa de mult, asa de bine incat trupul tot e dizolvat in ea...anonim, pierdut...poate chiar inexistent...Am trup de ceata.Am maini de ceata, am ochi de ceata...Doar inima imi bate tare cautandu-ma!Unde sunt? In ce punct al planetei?

Ma mai cauta cineva? Mai stie cineva ca aici, pe planeta aceasta in care am fost izgoniti, sunt eu?

Ma pot uita toti.Ma pot trece toti la persoane pierdute.Dar Tu, Doamne, Tu scrie-ma in Cartea Vietii, numara-ma cu oile tale, ia-ma si azi pe umerii Tai si du-ma acolo unde e folosul si voia Ta.

Biserica Sfantul Spiridon cel Nou

"Dar fiindcă Dumnezeu a trimis pe Fiul Său și a locuit cu oamenii, tot creștinul este dator a zidi casa lui Dumnezeu, pe pământ. Pentru aceasta și robul lui Dumnezeu, domnitorul Țării Românești, Scarlat Ghica, fiul Domnului Grigorie Ghica, vrând a mări numele lui Dumnezeu, cel în Treime închinat si slăvit, a zidit din temelie acest templu, în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon, Arhiepiscopul Trimitundei, făcătorul de minuni. Această întreprindere s-a început în al doilea an al domniei sale, la anul 1767 și s-a sfârșit în a doua sa domnie, la anul 1768, 30 septembrie. Iar ca să poată fi suficientă in toata frumusețea și buna credintă, s-a înzestrat cu fonduri si legate statornicești de către Domnul Alexandru Ghica, fiul Domnului Grigorie Ghica, întâiul ctitor." - Piatra pisaniei de la intrare, un adevărat certificat de naștere al bisericii.
Si au trecut de atunci sute de ani, au fost cutremure, au fost razboaie, a fost comunismul si metroul care trecea pe aproape, dar Dumnezeu, pentru randuieli stiute de El, si poate pentru insasi sfantul Spiridon, a ocrotit si a daruit maretie si viata acestei biserici deosebit de frumoase.

Nu stiu prea multe despre biserica aceasta, desi am intrat si m-am rugat in ea de mai multe ori.Are o frumusete care te uluieste, frumusetea marilor catedrale.Pe pereti picturile inconfundabile ale lui Tatarascu cu influiestele extraordinare ale Renasterii.Stilul constructiei este gotic, in care predomina elemente de arta moldoveneasca. In interior superbe coloane de marmura verde, vitralii colorate artistic, cu scene biblice si sfinti, executate la Viena.Catedrala!

Duminica am ales la sfanta liturghie sa merg aici, la Biserica Sfantul Spiridon cel Nou, pentru ca imi doream de mult o sfanta liturghie acolo, langa moastele sfantului si pentru ca acolo era anuntat ca va sluji PS Ciprian Campineanu.
Biserica era plina cand am ajuns si m-am strecurat cu greutate undeva in fata, sa pot privi spre sfantul altar ...Doamne cat de frumoase sunt slujbele arhieresti! 

Sfantul potir in mainile Arhiereului!  Si parca tot Vechiul Testament, cu sfanta sfintelor, cu levitii, cu Zaharia, toti vin in mintea ta, partasi cu tine la slujba. 

"Doamne, Doamne, cauta din Cer si vezi si cerceteaza via aceasta, pe care a zidit-o dreapta ta, si o desavarseste pe ea!"

"Doamne, Doamne, cauta din Cer si vezi si cerceteaza via aceasta, pe care a zidit-o dreapta ta, si o desavarseste pe ea!"

Aici cantam Tatal Nostru dirijati de PS Ciprian Campineanu

Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si pre Pamant
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel rau
Ca a Ta este imparatia
Puterea si Slava
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh

Amin.

.Moment deosebit de inaltator.O biserica intreaga,cu bucurie cantand Tatalui Noastru

 Aici a fost predica.



Va amintiti:Inceputul Propavaduirii

În cuvântul de învăţătură rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa ne-a vorbit despre  Ioan Botezatorul si legatura dintre acesta si Iisus Hristos, despre implinirea scripturilor prin Botezul Domnului de catre Ioan Botezatorul prin aceasta Ioan Botezatorul facandu-L cunoscut lumii pe Iisus Hristos, dar si despre Teofania, prima Aratare a lui Dumnezeu in Treimea cea deofiinta: Fiul, al carui botez are loc, Duhul Sfant in chip de porumbel si Tatal, care se aude spunand:"Acesta este Fiul meu Cel Iubit intru care am binevoit".

Împărăţia lui Dumnezeu  se face văzută în lume prin Biserică. "Trebuie să ne răsune în inimi acest îndemn: "Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor". Noi trăim în Împărăţia lui Dumnezeu sub chipul Bisericii întemeiate de Hristos pe pământ. Ori de câte ori intraţi într-un sfânt lăcaş şi participaţi la Sfânta Liturghie, toată grija cea lumească lepădând-o, intraţi într-o altă dimensiune a spaţiului şi a timpului. Într-un spaţiu sacru care reprezintă o tindă sau un pridvor a Împărăţiei lui Dumnezeu şi totodată în aşa-numita zi a opta care simbolizează veşnicia. Experiem viaţa de bucurie, de fericire şi de comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinţii în Împărăţia Lui de pe pământ care este Biserica, dar pentru a trăi deplin şi prelungi această stare şi a avea parte şi de Împărăţia lui Dumnezeu în sens eshatologic dincolo de moarte, totdeauna trebuie să priveghem, să fim candele aprinse prin rugăciune, prin smerenie şi prin săvârşirea faptelor bune", a spus PS Episcop-vicar Ciprian Câmpineanul..

 Cand slujba s-a terminat si diaconii cantau "Pre stapanul nostru si Arhiereul Doamne il pazeste!"ne-am asezat pe doua parti,gramezi de oameni si PS a trecut pe langa noi oprindu-se la fiecare.Ne-a binecuvantat, dar ne-a si lasat sa-i sarutam mana, ne-a mangaiat pe obraji si pe par...Ruxandra era in spate si eu stiind cata iubire ii poarta si cata admiratie are pentru Preasfintia sa, am strigat:

-Si pe Ruxandra, va rog, PS voastra!

Si s-a intors, a cautat-o in multime, de parca o cunostea, i-a zambit si si-a pus mana pe capul ei, care s-a plecat cu bucurie.Si s-a intors si m-a mai binecuvantat iar si pe mine.Acum, sincer...pentru ca in loc sa merg cu ea la Moll sau la o cafenea pe Dorobanti, noi  duminica...alegem slujbele bisericii,pentru asta, numai pentru asta, meritam mana sfintita pe capul fetei!
Si-a continuat cu eleganta drumul prin multimea bucuroasa sa-l atinga, a ridicat capul spre cafas si a saluta cu iubire si corul, gest extraordinar de frumos!Acestia toti in picioare il salutau cantand"Pre Stapanul nostru si Arhiereul Doamne il pazeste".Pur si simplu in ochi mi-ai venit lacrimi de bucurie!

L-am urmat si afara si acolo PS s-a asezat singur, fara ca cineva sa-i ceara acest lucru , pentru o poza de grup! Si uite asa, am eu poza cu PS Ciprian Campineanu, in fata la Biserica Sfantul Spiridon, duminica 13 ianuarie 2013!  

Frumoase amintiri!Si tare dragi!

Manastirea Antim

 Sunt locuri pe care le iubesc atat de mult incat as putea sa traiesc acolo restul de viata si nu mi-ar trebui nimic.Cand intru pe poarta la Manastirea Antim, viata mea se schimba.Daca as ramane acolo, nu mi-ar fi dor de nimic.Port acest loc in inima mea . E bagajul de urgenta.E frig, e greu, e viscol, ma paraseste lumea, vreau eu sa parasesc...nu-i nimic!Las tot, dar nu pot lasa acest loc.El e in inima mea inscris.Era randuit sa ajung aici, stiind din prima clipa, cand am intrat, ca aici e altceva!Intru pe sub cloptnita si in fata, desi sunt cateva cladiri, care mai de care mai frumoasa...nimic nu se mai vede, doar ea, Biserica aceasta minunata.

Biserica este construita  dupa planurile, pe cheltuiala si cu iubirea totala a sfantului Antim Ivireanu în sec al XVIII-lea cu planul în formă de trefla; ferestrele sunt mari, cu ancadramente sculptate în piatră; rozete mari și bogate, pridvorul este deschis cu portal monumental, capitelurile și piedestalurile coloanelor sunt minunat ornamentate cu motive florale.

La restaurarea din 1863 s-au adăugat amvonul și cafasul, executate din lemn de stejar, de către Carol Storck, și având același model sculptural cu stranele.

Deasupra ușii de la intrare, sub pisanie se află decorația sculptată a emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinței și smereniei, încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea.  Istoricii spun ca aceeași formă de melc a avut-o și prima cheie a ușii bisericii, fierăria broaștei aflându-se din 1855 în Muzeul Național.

Sculptată de Sfântul Antim însuși, ușa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică,ma emotioneaza de fiecare data.Intru impingand-o cu bucurie dar si cu evlavie, o sarut indiferent de cei cu care sunt, sau cu care ma intersectez acolo.Este parca o taina duhovniceasca: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului care are ca „descuietoare” credința și smerenia.

Toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, ca și pictura din biserica mare și din paraclis, au fost executate după schițele mitropolitului ctitor, care a și pictat câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul; pictate de el sunt și cele două icoane: icoana Tuturor Sfinților și Icoana celor patru sfinți (Alexie, Nicolae, Antim și Agata).

In ziua de praznuire a Sfintei Mucenite Agata, adica pe 5 februarie 1713, prin descoperire dumnezeiasca, Sfantul Mitropolit Antim Ivireanul a hotarat sa cladeasca  aceasta manastire, pe locul unde, pana atunci, se afla o veche bisericuta de lemn, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae (in aceasta se pastra Sfantul si Marele Mir).Pentru aceasta, in pridvor ne intampina in icoane mari, in mozaic, Sfanta Agata si Sfantul Nicolae, alaturi de Sfantul Alexie si sfantul Antim Ivireanu.

Sfintirea bisericii celei mari din Manastirea Antim a avut loc in anul 1715, dupa cum citim in pisania, frumos sculptata, asezata in cadrul portalului monumental al usii de la intrare. Pisania este scrisa in versuri, in limba greaca, ea marturisind urmatoarele:

"Biserica asta a Tuturor Sfintilor hramul,

S-a facut cu vrerea lui Dumnezeu, fire-a tuturora

Subt Stefan, cel care poarta numele Cantacuzino,

Stapan stralucit al Tarii Romanesti vestite,

De catre arhi-pastorul Antim Ungro-Vlahul,

Cel din Ivir, cum se vede din temelie.

Ca inchinatori zeilor fata de Dumnezeu,

Ca David fii si in Biserica Sfintilor

In anul de la mantuire, 1715."

 Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se icoanele împărătești și cele praznicale, executate din mozaic.

 Biserica nu pare foarte luminoasa pentru ca e una din putinele bisericii in care candelele sunt cu ulei si nu electrice, iar la sfetnice ard lumaniri de ceara!
Dar e o atmosfera extraordinara si o liniste deplina.Este ceva ce nu am mai trait nicaieri.La Antim e rugaciune care nu cred ca se opreste niciodata.In strani, la usa, calugari in varsta citesc pomelnice, la strana se canta, preotii in altar stau in liniste si in rugaciune, in biserica nu se aude niciun zgomot,nimeni nu se plimba, nimeni nu deranjeaza, nimeni nu iese in evidenta cu nimic.Nu stii cine sta langa tine si nici tu langa cine te asezi.Nu conteaza nimic, decat ceea ce se intampla acolo, in inima bisericii, in sfantul altar, ceea ce se aude acolo.Nu conteaza decat ceea ce e in altarul tau personal, in inima ta. Atat.Te conectezi cu rugacinile lor si ce ti-ar mai trebui?

  Icoana Maicii Domnului si Icoana Rugului aprins.

 Stranile deosebit de frumoase si de regula goale pentru ca, nu stiu cum, altfel ca la alte bisericii, credinciosii prefera sa stea in picioare si mai mult spre use.

Atatia ani, indiferent de vremuri, de regimuri care s-au succedat, acolo, la Antim au fost hraniti si ajutati oameni.La poarta gasesti cersetoari, dar care nu sunt agresivi, iar la pangar este ceea ce nu am vazut nicaieri, un caiet in care oricine poate sa scrie:vrei o gazda, vrei un loc de munca, ai nevoie de ceva? Notezi acolo si cineva te poate ajuta.

 Am fost sambata aproape intreaga zi acolo.Am intrat  dimineata tremurand de bucurie si de emotie.Erau deja cateva luni decand nu mai fusesem.Dar nimic nu s-a schimbat! La strana acelasi calugar in varsta , ajutat cu smerenie de studenti la Teologie.Multi, multi studenti! Si foarte atenti la cantari.Din altar, cand te asteptai mai putin, parintele Marian, venea si el incet, aproape zburand si mai ...canta ceva.

I-am purtat cu mine, la Antim in mintea mea, in lacrima mea, pe toti cei pe care ii iubesc,cu bucuria plansului!Mireni si clerici.Prieteni cu totii si frati dupa Domnul! Acolo, in spatiul acela in care stiu ca a fost calugarit IPS Bartolomeu Anania, au trait  parintele Daniil,parintele Sofian, parintele Adrian, oameni pe care nu i-am cunoscut, dar care fac parte cumva din viata mea, pentru ca fiecare din ei, dupa randuiala lui Dumnezeu m-au ajutat punand in diverse moduri lucruri mari la inima mea, acolo, spuneam, ma regasesc usor in ascunzisurile sufletului meu si ma impac de fiecare data cu neputintele mele trecute, intelegand ca nu pot schimba nimic din trecutul meu, pot insa sa fiu un om care sa nu se mai rusineze total si pentru prezent, macar punand inceput bun vietii lui.

Cand am iesit dupa ore lungi si deosebit de frumoase, afara ninsese.Recunosc ca ridicand privirea spre icoanele mari ale sfantului Gheorghe si sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, prin fereste, am vazut ca ningea, dar nimic nu m-a pregatit pentru imaginea pe care am avut-o!Zapada era deja de cativa centimetrii.

 Am mers grabita spre pangar, cautand trandafirii pe care ii iubesc nespus, trandafirii care sunt acolo aproape tot timpul anului.!Erau si acum, ascunsi sub zapada.

Dar ei imi zambeau!Spunandu-mi ca ma recunosc, m-au asteptat neputand sa moara fara mangaierea mea si sarutul meu.Eu,la Manastirea  Antim...sarut trandafirii!Si ei ma stiu!

Si se plecau pana la pamant sub greutatea omatului

 Am plecat  pentru putin timp,iar seara am revenit pentru vecernie cu litie.In blocurile din jur, poate erau oameni care ca si mine candva nu stiau ce se intampla alaturi, dincolo de zidurile manastirii.Dar in manastire se stie ce se intampla in lume, si ei, calugarii se roaga mult pentru noi.Si nu numai calugarii.Biserica era plina, plina ca intr-o zi de duminica.Cand am plecat noaptea tarziu tineam in mana ca pe o ofranda, bucata de paine de la litie.Sa o impart cu fiica mea mai tarziu, ca pe un dar minunat, pe care cei ai mei de acolo mi-l-au dat.Sa o mancam incet, putin cate putin, sa ajunga pana cand voi reveni!

Pacea si porunca iubirii

Acum 24 de ore scriam despre neputinta unora de a-i iubi pe altii, de a ajuta, respecta, omenii pe altii,de a considera ca si altii au dreptate,ca merita atentia lor.

In seara aceasta postarea pe facebook a unei persoane respectate si apreciate in mediul nostru crestin ortodox, atragea atentia ca e urat ceea ce se intampla in lume" Nimeni nu se mai înțelege cu nimeni. Toți au adevărul și dreptatea de partea lor. Granița dintre dragostea de dreptate și ura în numele dreptății e insesizabilă, deși sunt chestiuni diferite. Lumea se strică, frații nu-și mai vorbesc din motive politice, religioase sau cinefile. Mai e oare Hristos în mijlocul nostru? E vreme să vorbești și vreme e să taci. Cred că în viforul zilelor noastre, pentru a păstra puțină pace, e mai bine să taci.

Vă doresc noapte cu pace în tăcerea tainică a nopții! Iar pe lumină, Cuvinte care să zidească și să topească învârtoșarea inimilor noastre!"-Laurentiu Dumitru.

Si cred ca are dreptate.Am simtit in ultimul timp asa o asprime in lumea din jurul meu, chiar si in sufletul meu, nu am reusit sa trec incercarile pe care le am, cu seninatatea dinaintea Nasterii Domnului.

Ieri o babuta care sprijinita de baston, cu tot gerul si toata zapada de pe jos, iese din casa si vine la biserica,, imi povestea ca cineva, o vecina, i-a furat 300 de lei, adica 3 milioane vechi, banii ei de medicamente si hrana si m-a intrebat cu glas jos:

-Nu ai o carte cu...rugaciuni?Ceva, sa zic de ea!

-Adica? am intrebat-o neintelegand din prima ce vrea.

-Adica sa zic: 'Sa i-se usuce mana!"

-Doamne, fereste! Cum sa zici asta? Mai bine roaga-te ca Dumnezeu s-o intelepteasca sa-ti aduca banii inapoi!

-Eee! Ii mai aduce!"

-Lasa atunci ca te ajuta fiul pe care il ai!Doar luna aceasta ,pana iti vine pensia!-m-am gandit sa o incurajez

-Eeee!Ma ajuta!Fiecare cu casa lui!

Rad, inca rad de baba, desi nu e de ras!

Cu totii suntem parca mai inversunati in a ne indreptati.Eu cred ca sunt neglijata de prieteni, dar recunosc ca nu m-am invrednicit sa raspund nici macar mesajelor de sarbatori la cei care m-au felicitat.

Asa e, am oameni care nejustificat au un comportament urat si nedemn fata de mine! Dar Dumnezeu, pentru considerente stiute doar de El ingaduie! Si poate in felul acesta si eu mai iau iertare pentru pacate multe si grave.Si poate chiar au dreptate sa se poarte asa!

Am avut o zi pe care o stiam grea! Ma asteptau, credeam, dimineata o multime de ceasuri de tensiune si stres.In functie de hotarari care urmau sa se ia, se stabileau lucruri importante pentru mine!M-am rugat.Am plecat tensionata de acasa. Am scris despre neputinte.M-am gandit la momentul mortii lui Grig, moment care a schimbat planurile noastre de batranete, moment care financiar, dintr-o femeie care isi putea cheltui lunar tot venitul doar pentru ea, a devenit unic sustinator al intregii familii, cu taxe scolare de platit, cu impozite, cu 8 plicuri cu facturi care veneau lunar.Si de aici si neputinta mea de a ma zmuge din mult prea lumesc.Dar in cursul zilei  lucrurile aveau sa ia o alta traiectorie, toate cele pe care le consideram importante au devenit lucruri de mutat pentru maine si altceva ne-a ravasit.Ca si cand Dumnezeu a vrut sa-mi arate ca totul e in mana Lui, iar eu mai bine sa-mi vad  de suflet, sa-mi pun in ordine lucrurile din sufletul meu, sa ma impac cu mine si apoi voi reusi sa fac pace si cu ceilalti.Armonia.Pentru ca aceasta e ceea ce trebuie sa urmarim:asezarea noastra intr-o relatie armonioasa cu ceilaltii.E rau? Nu-i nimic! Hai sa -i fac eu o bucurie.Sau daca nu pot, hai sa ma rog mai mult pentru el, si poate Dumnezeu va aseza si-n inima lui blandetea."Fericiti facatorii de pace, ca aceia fii lui Dumnezeu se vor chema!"

E hot? Hai sa-mi fie mila de el, pentru ca daca moartea il prinde acum, nespovedit, neimpartasit, atunci, bietul de el se va duce in fundul iadului si cine il va mai scoate.Si apoi, daca a luat de la mine ceva, poate chiar a avut o nevoie mare!"Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui!"
Imi amintesc, asa e, imi amintesc mereu cuvintele Parintelui meu, si e normal asta, cand ma plangeam de cineva intr-o anumita situatie mi-a zis"Pune gand bun!"Si daca facem asta mereu, indiferent de incercari, le vom trece mai usor, vom dobandi pacea launtrica, pace pe care El  si-a dorit sa o  dobandim  daruindu-ne exemplu  jertfa Lui pe cruce .Si nu trebuie sa uitam niciun moment ca in toate avem ajutorul Lui, atat timp cat credem in El cu toata fiinta noastra si nu doar cu buzele, cat implinim porunca iubirii" Sa va iubiti  unul  pe altul.Precum eu v-am iubit pe voi,asa si voi sa va iubiti unul pe altul"-(IOAN 13;34)."Pace voua!"(Ioan, cap 20:26)

Neputinte!

Cunoastem uneori oameni care ne lumineaza clipa pe care o traim.Ne privesc zambind.Ne dau atentia lor, timpul lor, experienta lor de viata,ne pastreaza poate in gandul lor si chiar daca nu meritam, au totdeauna cuvinte de lauda despre noi.

Dar avem langa noi si oameni cu care intersectandu-ne, devenim brusc, arici, cu ghem mare in stomac, de spaima, ca deranjam, ca facem ceva rau care supara, ca vom fi atacati indiferent ce vom face.

Asta e! Nu ne place toata lumea! Cu totii avem simpatii si antipatii, dar de ce pentru unii, lucrurile nu se schimba niciodata? De ce iti ingheata sangele fiind in preajma lor? De ce nu reusesc sa infloreasca nici macar pentru cei apropiati lor si trec prin viata arizi,sterpi, preocupati doar de castig,doar de conturi bancare, cat castiga prin tine si cat de mult ii pagubesti?

Cum sa procedem oare in preajma lor?

Stiu ca ar fi cel mai bine sa nu ne apropiem de astfel de oameni, dar uneori nu se poate si atunci...zi de zi...un an, doi, zece, treizeci...duci aceasta povara.Esti bucuros cand pleaca in vacanta!Ei cred ca tu ii invidiezi pentru minunatele excursii care ii duc in toata lumea! Ascund de tine ca sa nu-i pizmuiesti! Dar tu esti fericit si nu atat pentru ei, cat pentru tine!Iti doresti ca sejurul lor sa fie lung, sa fie plin de lucruri care sa le dezmorteasca inima, sa le arate orizonturi frumoase, senine si lumina aceea sa fie si pe chipul lor.Dar ei sunt ...furiosi! Descopera ca altii sunt mai bogati, mai avuti, mai plimbati,mai- mai! Si se intorc lafel! Si calvarul incepe!

Imi este mila de acesti oameni.Am vazut cum nimic nu reuseste sa transforme viata lor in viata fericita.I-am vazut atat de nefericiti, incat m-am ingrozit.

Stiu, nu putem schimba lumea! Am vazut ca oricat mi-as dori, nu am putut sa schimb nimic in unii oamenii.Daca m-am apropiat, ei m-au pizmuit mai mult, daca m-am departat am facut si mai mult rau.Poti desigur sa-i treci pe pomelnicul tau si sa te rogi ca Dumnezeu sa le schimbe inima, sa-i lumineze, sa-i intelepteasca si sa speri ca Dumnezeu va face si cu ei minunea.Poti alege sa te uiti la ei cu iubire, vazandu-i inaintea ta in toate si acceptandu-le neputinta neomeniei, sa-i iubesti sau macar sa-i tolerezi cum sunt.

Nu pot schimba lumea, dar pot alege ca eu sa nu ma schimb intr-un om asemenea lui.Pot alege, asa cum spunea Einstein, sa privesc la ei de sus doar daca sunt hotarat sa-i ajut sa se ridice.Daca nu fac acest lucru, nu am niciun drept sa-i judec.Stau departe, primesc raceala lipsei lor de iubire, neputinta lor de a trai emotia unei prietenii, de a fi un umar adevarat pe care sa-ti pleci capul cand ai nevoie si tu de ajutor,si ma rog ca sufletul meu sa nu inghete, sa nu se transforme in sloiuri reci, albe, cumplite.

Sfantul Atanasie cel Mare spune "Faptele  savarsite de oameni sunt de trei feluri:conform firii, mai prejos de fire si mai presus de fire.Fireasca este pacea,impotriva firii este dusmania,si mai presus de fire sunt iertarea si binele dezinteresat."
Ma rog sa dobandesc sa-i pot ierta direct, fara alte judecati, instinctiv, cand fac raul, cand ma ingheata, automat sa-i scuz si sa-i iert.Dar pana atunci macar sa dobandesc pacea cu ei.

TACERI

Sunt momente in care linistea doare.

"Voi care va intoarceti acasa

Si dupa ce ati inchis usa spuneti"buna seara"

Voi nu stiti ce inseamna

Sa intri pe o usa tacand"

Sunt versuri de Octavian Paler.Desigur s-a scris mult despre singuratate.Cu totii suferim din pricina ei, sau macar am suferit candva.

Dar singuratatea este pana la urma doar alegerea noastra, a fiecaruia dintre noi. Sunt singura, pentru ca asta aleg.

A fost un timp, dupa moartea lui Grig si plecarea Ruxandrei la facultate, cand eram atat de ingrozita de casa noastra fara el si fara copii, incat dupa orele de serviciu, stateam pe strazi.A fost un timp in care nu faceam deosebirea dintre utrenie si vecernie, nu stiam la ce ora se desfasoara, nu stiam ca poti merge asa pur si simplu...aveam o spaima de ridicol in biserica incat imi era greu sa intru fara sa stiu exact ce pot sa fac sau ce se asteapta de la mine ca si conduita si atunci...impietrita ma retrageam intr-un colt cat mai putin sa fiu vazuta si plecam fara sa inteleg mare lucru...

Preferam dupa-amiaza sa raman cat mai mult la serviciu, singura la birou, singura in cladire .Ma mutam mai apoi in alt loc!Stateam pe banca in fata unui magazin mare... se facea noapte, magazinul se inchidea si eu inca mai ramaneam acolo privind spre ferestrele luminate din blocurile din jur.

Urcam in casa mea, ma asezam intr-un  fotoliu si acolo in fata unui televizor cel mai adesea nedeschis, asteptam sa mor.Sau sa sune telefonul.

Luni de zile nimeni nu a batut in usa mea.Lumea nu stie ce sa spuna, cum sa se comporte in astfel de situatii si atunci esti abandonat tacerii.

Si Dumnezeu, care nu m-a lasat din grija Sa, a randuit o spovedanie  intr-o zi, dupa-amiaza.Nu am vorbit despre asta.Nici nu stiam ca e ceva de spus sau ca singuratate e un pacat.Dar Parintele mi-a zis:

-In curand voi incepe vecernia.Nu vreti sa ramaneti?

Si am ramas de rusine, de jena  si pentru ca nu puteam refuza.Vad si acum locul in care am stat, aproape de usa, rezemata de peretele inca nepictat al bisericii.

Vecernia aceea a fost punctul din care eu am inceput sa alung singuratea- boala care ma distrugea.

 Niciun moment nu am vrut in viata mea altceva decat ceea ce am avut:familia mea.Nu mi-am dorit oameni noi, prieteni noi...altceva decat ceea ce avusesem. Dar vecernia aceea, cantarile supebe"Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte", predica de final despre deasa impartasanie si mai ales aghiazma cu care Parintele ne-a stropit cantand ceva ce auzeam prima data si ma topea de bucurie, acestea au reusit sa sparga definitiv singuratatea mea si sa transforme tacerea in ceva in care se auzea puternic o voce cantand:"Sa învie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dânsul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu"

Desi, e greu, nu am sa mint  ci am sa spun ca e foarte greu.E multa tacere in viata mea  in zilele in care aleg sa raman acasa. Dar in tacerea aceasta vorbesc cu Dumnezeu, constienta ca nu fac lucrul acesta cat ar trebui.Citesc .Lecturi controlate.Deschid usile spre Dumnezeu si intalnirea cu sfanta scriptura, cu Moise si poporul acesta atat de razvratit, atat de complex, este  coplesitoare. Moise, cel mai bland si bun om.

4.Si a zis Domnul catre Moise: "Iata tara pentru care M'am jurat lui Avraam, lui Isaac si lui Iacob, zicand: - Semintiei tale o voi da... Iata, le-am aratat-o ochilor tai; dar tu intr'insa nu vei intra!"

5.Si a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, in tinutul Moabului, dupa cum ii spusese Domnul. 

6.Si l-au ingropat in vale, in tinutul Moabului, aproape de templul lui Peor , dar mormantul sau nimeni nu-l stie, nici pana''n ziua de astazi .

7.Si era Moise de o suta douazeci de ani cand a murit; vederea nu i se innegurase, nici gura nu i se zbarcise.

8.Si l-au plans fiii lui Israel pe Moise, in sesurile Moabului, la Iordan, aproape de Ierihon, timp de treizeci de zile, pana s'au sfarsit zilele jelitului in plangerea dupa Moise.-Deuteronomul-cap34

In tacerea casei mele, eu  inca plang moartea lui Moise.
Mi-l amintesc mereu pe PS Damaschin spunandu-mi ca judecatile lui Dumnezeu sunt greu de inteles si stiu ca nu pot intelege de ce Moise, care nu avea nicio vina, nu a putut intra in Pamantul Fagaduintei.

Ma gandesc ca ceea ce Dumnezeu randuise pentru el, trebuie  sa fi fost de miliarde de ori mai frumos si mai de folos decat acel pamant pentru care Moise si-a condus acel popor atat de razvratit 40 de ani prin desert, ca rostul lui se incheiase, dar mie cumva  omeneste imi pare rau pentru el si plang...
Inima mea de femeie! Inima de om care strange, lupta pentru lucruri omenesti, desi realizeaza ca ele, sunt doar incercari pe care nu le trece.

Dar plansul meu sparge tacerea pe care o impart cumva cu cel jelit de mine si jalea mea il aduce aproape si eu sunt astfel unul din oamenii acelui popor, pe care Dumnezeu l-a trecut Marea Rosie,l-a  hranit cu mana, dar, ca si ei, si eu am cartit de mii de ori,si mi-a construit vitel de aur din profesie, din familie, din iubire, din pasiune, din chip si din minte si m-a inchinat lui, vitelului , uitand ca nimic nu e al meu, totul e primit in dar, ca mie sa-mi fie mai usor sa-mi implinesc menirea de femeie, de om facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.Chipul lui Dumnezeu era in mine, dar nu ma asemanam Lui.Dar nici macar nu gandeam asta! Acum, vecerniile la care am fost parte,utreniile, sfintele liturghii, canoanele, macar m-au ajutat sa-mi vad pacatele si sa mi-le plang, iar cand nu mi-le plang sa mi-le povestesc .

Sfantul Nicolae Velimirovici despre incinerare

Sfântul Nicolae Velimirovici, despre incinerare: 

„Un obicei păgân şi barbar, izgonit din Europa cu două mii de ani în urmă” 

* 

Răspunsul Sfântului Nicolae Velimirovici adresat unui jurnalist care l-a întrebat ce părere are despre incinerare. 

Sfântul Nicolae Velimirovici 

Mă întrebaţi de ce Biserica creştină nu permite incinerarea morţilor. În primul rând, fiindcă ea consideră acest lucru drept o silnicie. Sârbii se îngrozesc şi astăzi înaintea nelegiuirii lui Sinan paşa, care a ars la Vracear trupul mort al Sfântului Sava. 

Dar ce, oamenii incinerează caii şi câinii şi pisicile şi maimuţele moarte? Nu am auzit de aşa ceva. Am auzit şi am văzut că le îngroapă. Şi atunci, de ce să se facă silnicie asupra trupurilor moarte ale oamenilor, care sunt stăpânii tuturor animalelor de pe pământ? Oare un crematoriu pentru animalele moarte nu ar fi, mai ales în oraşele mari, mult mai justificat decât crematoriul pentru oameni? 

Pe urmă, şi fiindcă acesta este un obicei păgân şi barbar, izgonit din Europa de cultura creştină cu aproape două mii de ani în urmă. Cine doreşte să-l înnoiască nu doreşte vreun lucru cult sau modern, sau nou, ci o vechitură de multă vreme răsuflată. În Anglia, care cu greu poate fi numită necultivată, această formă de neopăgânism este foarte nepopulară. 

Să vă povestesc o întâmplare: în vremea Războiului şi-a ieşit din minţi un iugoslav cunoscut, întrebat înainte să moară, el a declarat că singura sa dorinţă este să fie incinerat, în ziua stabilită, mica noastră colonie iugoslavă s-a aflat reunită la crematoriul de pe Golders Green Când trupul mort a fost împins în cuptorul aprins, ne-am cutremurat de groază. După aceea, am fost chemaţi de cealaltă parte a cuptorului să aşteptăm „un sfert de ceas” şi să-l vedem pe compatriotul nostru sub formă de cenuşă. Am aşteptat mai mult de un ceas. Ne-am mirat de ce se chinuie focul atât cu trupul răposatului nostru. Şi l-am luat la întrebări pe fochist. Acesta se dezvinovăţea prin aceea că cuptorul era răcit de tot. „Nu este aprins în fiecare zi”, spunea el, „fiindcă rar se lasă cineva ars de bunăvoie”. Auzind aceasta, ne-am împrăştiat, nemaiputând aştepta să se sfârşească de tot cu compatriotul nostru. 

Şi trebuie să ştiţi că la Londra mor zilnic mai mult de o mie de fiinţe omeneşti. – În America am văzut mormintele marilor preşedinţi – Wilson, Roosevelt, Lincoln – şi ale multor altor personalităţi. Nici unul dintre ei nu a fost ars. Cu atât mai mult m-ar mira ca între urmaşii Sfântului Sava să fie vreunii de un cuget cu Sinan paşa! 

Mi-a povestit un avocat persan modul cum procedează ei cu morţii, „cel mai raţional din lume”, şi anume: ei, închinătorii la foc persani, măcar că se închină focului ca unui dumnezeu, nu îşi ard morţii, ci îi pun pe pământ ca pe o masă păsărilor. Cimitirul este îngrădit la ei cu ziduri înalte, pe care aşteaptă picotind stoluri de vulturi. Groparii duc morţii goi în cimitir, acoperiţi doar cu o bucată de pânză, lasă trupul pe pământ şi pleacă repede. Atunci, vulturii se apucă de treabă cu agerime: şi în câteva ceasuri, din trupul mort omenesc rămân numai oasele goale, pe care nu le ia, nici nu le îngroapă nimeni. Logica persană e, după avocatul cu pricina, următoarea: „Cât suntem vii, ne hrănim cu animale: aşadar, este drept ca odată morţi să fim hrană animalelor”. 

Ne-am mirat, dar nu am putut spune că logica aceasta este mai slabă decât logica celor care vor să nimicească prin foc trupurile omeneşti. Dar pentru ce să facem iar probleme din probleme deja rezolvate? Dacă ne vom face griji de prisos, într-o bună zi vom putea începe să ne chinuim şi cu problema: „Să omorâm sau nu bărbaţii şi femeile care au ajuns la adânci bătrâneţi, aşa cum fac unele neamuri primitive? Să facem o societate şi să propagăm această «idee»?” Şi, în fine, care este raţiunea pentru care să luptăm împotriva înmormântării tocmai în această ţară în care mormintele slujesc drept mândrie a poporului, drept izvor de insuflare şi, dacă vreţi, drept proprietăţi de stat? Pace dvs. şi sănătate de la Dumnezeu! 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”) 

*