Diminetile,de regula, sunt usor de trait... Deja e tot mai racoare si aerul diminetii fluturand perdelele albe simt ca imi este prieten...
Am in urma cateva nopti in care dorm greu,ma trezesc de multe ori, privesc camera in care ajunge lumina candelei din bucatarie si adorm asteptand ca ceva bun sa se intample...Si se intampla ca vine Dimineata! Si prima intalnire a zilei...
Strabat partea de nord a orasului meu, doar cateva strazi, strada centrala a orasului si cateva alei, pana in poarta manastirii. Aici am botezat-o pe Ruxandra-Maria,pe Maria-Daria si Robert-Gabriel.Aici l-am privegheat si prohodit pe Grig...aici am facut multe din parastasele pentru iertarea pacatelor lui si tot aici, zi de zi, sunt pomeniti toti adormitii mei...Desigur ei sunt pomeniti in mai multe locuri, dar aici, prin mila lui Dumnezeu, stau eu la pomenire!
Cum as putea sa nu iubesc acest loc...Iubirea vine de multe ori din iubire! Eu simt ca aceasta biserica ma iubeste si in pandemie a facut dovara iubirii...aici am reusit sa ma strecor pana la icoane si sa-i spun Maicii Domnului durerea mea...Am cunoscut multi preoti care au slujit aici si multe maici care au sters icoanele aici si au aprins candelele... si pentru vecie,ei au ceva ce vine si nu se pierde, din nobletea si sfintenia acestui loc...
Azi, dupa liturghie,am ramas la pomenirea celor adormiti! Pe masele lungi erau multimi de colive cu colaci mari, sticle de vin si pomelnic cu numele celor care erau pomeniti...Undeva mai la usa stateau stingheri cei care platisera pomenirea...De regula cei care vin sambata la biserica, exact cum zicea mama, sunt cei care fac pomenire pentru adormitii lor, persoane care vin mai rar la manastire sau poate nici macar nu vin aici, ci in bisericile de cartier. Manastirea,desi calda, trezeste in atitudinea oamenilor,o teama de a nu gresi tipicul slujbelor si atunci oamenii stau rezervati. Am vazut ca multe din colive nu aveau lumanari si atunci am cumparat un manunchi de lumanari si am pus in toate colivele, citind pomelnicele...Apoi am supravegheat arderea lor... Si gestul meu nu a trecut neobservat de oameni. Imbracata in negru si cu basmaua pe cap au crezut iar ca sunt una din maicile de aici si se departau sfiosi ca eu sa sting lumanarile... asa ca multe din colive mi-au "ramas" mie! Azi... cineva care se numea Ionel, avea pomenirea de 40 de zile! Si Simona -Alina pe cea de 9 luni! Si inca 6 colive,cu liste de cateva persoane, au ramas neridicate de nimeni la vesnica pomenire...Nu i-am cunoascut! Dar azi i-am plans si azi m-am plans pe mine"Cine ne va ridica piatra de deasupra mormantului?"
E trist! E tare trist! Ca nimeni sa nu inalte, stiindu-te, o rugaciune la coliva ta, la parastasul de 40 de zile, inainte de Judecata particulara!
Nu vreau sa ma planga nimeni...dar vreau, pentru pacatele mele,cineva sa Il roage pe Dumnezeu sa aibe mila pentru sufletul meu, in ceasul judecatii mele!
E singura dorinta...nici macar o lumanare la locul unde va fi trupul meu! Doar o lacrima undeva la o icoana-poarta spre Cer... doar citirea cu lacrimi a unui acatist pentru cei adormiti sau Paraclisul Maicii Domnului ...
Mi-e dor de ei...
Parca s-au mutat toti Dincolo!
Azi George,la manastirea Sinaia, a avut pomenirea de 3 luni... Peste o saptamana ne intalnim sa o pomenim pe Ina... cinci ani de la ultima aniversare.Peste o luna mama va avea pomenirea de sase ani...in noiembrie Tudor pe cea de sapte ani si in decembrie, Grig pe cea de 13 ani!
Atata iubire pierduta si castigata pentru vesnicie!
13 ani fara Grig!
13 ani de cand, rar si prigonit, cineva sa-mi fi luat apararea intr-o disputa despre mine, si Doamne cate or fi fost! Si cand cineva m-a aparat cate uragane s-au starnit!
13 ani de cand nimeni nu mi-a intins un leu gandindu-se ca poate nici eu nu am... foarte rar cate cineva un covrig sau o floare... Ruxandra,Carmen,Mioara,Amalia, Sultana, Ioana si cata bucurie a fost in inima mea pentru iubirea lor raspuns la iubirea mea...
13 ani de cand imi doresc sa-mi beau dimineata cafeaua cu cineva drag care sa ma asculte cand vorbesc si sa ma priveasca cu ingaduinta lui Grig. Poate nu m-a iubit cat as fi vrut, cat as fi asteptat! Dar a avut atata ingaduinta pentru mine, atata rabdare...
13 ani in care am dus, ca fiecare,si boala si moartea si operatii si teama de cancer sau boli si mai grave,cel mai adesea singura prin hotararea mea si uneori cu delicata mea fata impietrita in fata incercarilor vietii mele...
13 ani de cand am hotarat sa traiesc altfel, nu dupa lume, nu dupa gustul familiei,nu dupa gura lumii, ci dupa inima mea in care nu am vrut decat sa-L pot aseza pe Hristos!
Intamplarile acestei veri imi arata ca nu am reusit, ca inca sunt departe,departe...Dar desi sunt departe, Maica Domnului, certandu-ma, ma ocroteste !
Asez tristetea in fata mea ca o dovada a greselii si a pacatelor mele, ma scutur de trecut pentru a ramane in acest prezent toropitor,greu de definit, dar sigur si el, o treapta prin suferinta, un sfert de pas, cu mila lui Dumnezeu, spre mantuire...Vine curand, in cateva ore,o vecernie cu Lumina Lina si peste noapte o alta Liturghie. Slava sfintei Invierii Tale, Doamne! 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu