Leprosul

"Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim şi trecea prin mijlocul Samariei şi al Galileii, intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, și care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit."

 Evanghelia dupa Luca 17;11-19

Prin iubirea lui Dumnezeu aveam sa traiesc  aceasta pericopa evanghelica, eu fiind "leprosul" Urmeaza povestea acestui timp prezent! 

M-am izolat in casa mea in martie. Saptamani intregi am stat singura in marele meu apartament de la etajul 4 privind de sus orasul! Am vazut cum infloreau pomii, apoi cum au disparut florile de castani, chiar si teii au pierdut ciorchinele aurii si eu eram cocotata in casa mea si zavorata ca un melc in cochilie...

 Am trait Saptamana Mare in casa, Joia Mare si Vinerea Mare, chiar si noaptea de Inviere, singura ,denumind camerele" paraclise", dupa numele sfintilor din icoane...Am supravietuit tristetii de a sparge pe masa oul de Pasti, pentru ca nu aveam cu cine sa-l ciocnesc.

Am simtit Lumina Invierii chiar daca am fost singura, pentru ca  Hristos mi-a daruit sa pot simti si trai Iubirea Sa...

Apoi am iesit din casa... zilele de final de viata ale cumnatului meu, inmormantarea lui...

Am incercat sa-mi continui viata adaptandu-ma la dezinfectarea mainilor si purtarea mastii.

Nu numai aparent,ci temeinic, facand totul dupa randuiala lumii. Si totusi experienta vietii mele avea sa se imbogateasca enorm!

Unde puteam fi eu si pericolul contaminarii cu virusul sars cov-2 putea fi trait?Evident in biserica!

Prima data la un parastas. 

Socul de a sti ca biserica aceia frumoasa s-a inchis pe motiv de focar de covid, exact dupa parastasul la care participasem, a fost destul de mare!

Aveam din luna martie un rucsac in care aveam puse cateva lucruri pentru spital.Am privit rucsacul...sfintii din icoane, l-am anuntat pe directorul general al societatii si am stabilit ca cel mai bine raman in casa.Si asa am revenit la slujbele de la Trinitas si Closca si la convorbirile zilnice cu duhovnicul meu. De luni de zile ma duce in insasi inima sa...Seara ma suna Ioana, in timpul zilei Amalia si Mioara... si Ruxandra, uneori Andrei... Andreea imi punea parca mai rar filmulete cu baietii cei mici, deja lumea s-a obisnuit cu mine sa fiu izolata si sa ma descurc cumva... Dar cat de greu poate fi!

Dupa 14 zile am iesit ametita din casa si am incercat sa traiesc in normalitatea acestui timp.

Dar simteam ca imi e foarte greu. Si atunci mi-am zis:

- Plec la o manastire sa ma izolez si sa- mi revin! 

Si am plecat! 

Abia am ajuns acolo, intr-o mare manastire din Moldova, abia am avut timp sa vad Codrii si am aflat ca maicile sunt bolnave, evident de covid...Prietena la care stateam se trata homeopat de"raceala" si avea febra 38.Dar se simtea binisor.Nu ii eram de niciun folos sa fiu acolo. Si pentru ea era mai bine, ca daca incep la mine simptomele bolii, sa fiu plecata.Asa am gandit ca e mai bine!

In geana diminetii,am imbratisat-o intr-o parcare, langa o statie de combustibil... era atat de trista si de amarata incat nu mi-a pasat de niciun virus, doar de inima ei  si am imbratisat-o strans-strans , ca la marile despartiri... am plecat de acolo, rugandu-ma sa ajung acasa la mine si spunandu-mi ca sunt sanse minime  sa scap neatinsa!Aveam la mine paracetamol si vitamina C si doamna Ana imi spunea

-Luati  cate doua, doamna Doina si vorbim cand ajungeti acasa!

Stiti cum e sa te cobori pe harta din nord in sud si sa porti cea mai performanta masca? E greu!Afara erau 41 de grade... in autocar era putina lume si eu oricum stateam tocmai in spatele autocarului de frica sa nu-i contaminez... Cumplit lucru...

Spre seara am ajuns acasa ! Am intrat intai  in cada sa spal "microbii", apoi am completat bagajul din rucsac cu cana si  lingura... sa fie pentru spital!

Ce sanse erau ca eu sa nu fi fost deja contaminata? Poate cel mult 1%! Deja... preotul si doua maici erau la reanimare si alte 20 de maici asteptau rezultatul testului...prietena la care fusesem era la finalul "racelii"

Leprosii.

Asta am fost!

Am pasit in Samaria ! In caldura cuptorului acesta de vara- 2020! Deja ma durea in gat, in amigdala stanga si capul meu era, in sfarsit, un cap mare!Eram subfebrila 

Am rasturnat pe masa medicamentele cumparate sau primite de la Ioana in martie cu gand sa fie! Acum erau necesare! 

Ecaterina, draga mea prietena din Chisinau, mi-a prezentat-o pe Veronica, o doctorita din Chisinau care trateaza acolo pe cei bolnavi de covid, m-a intrebat ce simptome am si ea mi-a scris schema de tratament. Era aceiasi cu cea comunicata de doamna Ana.Am inceput tratamentul.

Am adormit greu si m-am trezit in rauri de apa... pana la ziua am schimbat si perna... dar ramaneam subfebrila. Doar ca durerea din gat era deja pe amandoua amigdalele si capul tot mai mare... Ziua urmatoare nu mai suportam lumina de afara...

Nu stiu ce a fost!Nu stiu daca am luat microbul acesta atat de perfid.Dar nu puteam proceda altfel decat am facut-o! 

Stiu ca am ramas in casa doar cu telefonul si putina mancare! Doar fusesem plecata cu gand sa raman la manastire catva timp...

Le-am dat mesaj parintilor mei care stiu ca ma poarta in rugaciune, sa stie...cu inimile m-au preluat, dragii de ei...De peste tot au venit cuvinte calde de incurajare .  

In doua zile a trebuit sa-i spun Ruxandrei pentru ca am auzit-o ca e pe drum spre Bucuresti si putea trece pe acasa.Asa ca i-am spus si ea cu Lucian a venit pe seara, mi-a lasat la usa o sacosa cu cumparaturi, un bax de apa si eu am putut deschide usa abia cand ei erau la multi metri, in capul scarilor!

Pentru primadata in viata ei, eu nu am putut s-o imbratisez!

Nu stiu cum i-a fost ei, dar mie mi-a fost foarte greu!Si inima mea cred ca abia atunci s-a imbolnavit!

Am privit pe geam cum pleca departe...tot mai departe...dar am vazut ca nu distanta fizica conteaza, ci aceste bariere de virusi aproape mortali.

 Repet:nu stiu ce a fost!Nu stiu daca am luat microbul acesta atat de perfid. Stiu insa ca multa lume s-a rugat sa fiu sanatoasa. Si mai ales nimeni nu se imbolnaveste daca  Dumnezeu nu ingaduie si nici nu se vindeca nimeni, fara  voia lui Dumnezeu. 

Am continuat tratamentul si fiecare zi a fost mai bine,tot mai bine.
Ioana mi-a trimis printr-o persoana niste medicamente si le-a lasat pe presul de la usa.
Mioara mi-a cumparat iar cateva lucruri si mi le-a trimis la fel pe presul din fata usii.
Anca mi-a adus o sticla cu ulei, tot pe presul de la usa ...apoi intr-o zi Andrei a aflat, ca asa e la noi in familie, desi sunt secrete, tot se afla!Si a facut un efort urias, a venit, m-a luat de acasa, de langa bloc...m-am urcat in spate in masina , in diagonala cu el... el purta masca...eu purtam masca ...tacuti... si m-a dus la un laborator de analize si m-am testat sa vedem cum sunt...La miezul noptii m-a adus inapoi, in izolare.Si el, la randul lui, a mers acasa si s-a izolat pana la aflarea rezultatului analizei mele.

Dupa 40 de ore de asteptare, pe emailul meu era rezultatul, Negativ! 

Si am reluat cumva viata de la ...intrarea in cada cand venisem de la manastire... M-am spalat de boala si ...am iesit din casa imbracata cu rochia pe care o pusesem pe umeras sa o am la indemana daca trebuia sa plec intr-o clipa la spital...

Dar nu am iesit din Samaria!Mai aveam de trait in ea, in arsita...

 Imi doream sa multumesc lui Dumnezeu intr-o biserica!

Ieri am plecat spre o manastire impreuna cu o prietena. Un om minunat. Un om cum imi doresc sa fiu si stiu ca nu sunt! O femeie delicata ca un lujer de iris...chiar asa era imbracat, cu o fusta lunga albastra...un om care respira credinta si  iubire...care nu ar jigni si supara pe nimeni nici macar in gandul tainic...

M-am asezat in masina ei, in spate, purtand masca mea performanta, tot cu grija ca nu cumva sa fac rau cuiva...

Si din vorba in vorba, m-am trezit, ca intre prieteni, sa-i povestesc despre ultima izolare...

-Daca stiam-mi-a spus, nu mergeam cu tine!

Si atunci am privit-o din spate, atat cat puteam sa o vad!

Era ingrozita! Mainile i se albisera pe volanul negru al masinii. Cu gesturi delicate a luat o masca si a pus-o pe chip...chipul ei atat de drag mie.

-Iti repet, sunt perfect sanatoasa! Am un buletin de analiza de trei zile, facut la o clinica in Bucuresti, cu cel mai mare pret din Romania, in care  scrie ca sunt negativ!

-Nu-mi pasa de mine! Eu pot muri! Dar sotul meu are probleme cu credinta, daca il imbolnavesc nu ma voi ierta niciodata! Si ...saptamana aceasta vine acasa si fata!

-Vrei sa intoarcem? Hai sa ne intoarcem, te rog!

-Nu, nu ne intoarcem!

Am amutit...

Simteam doua lucruri distincte.

In primul rand simteam cum este ca lumea sa te creada, sa te vada, sa te simta lepros!Sentimentul este de fuga de tine. Imediat se uita ca te-a iubit. Imediat nu mai exista trecutul pe care il ai impreuna! Esti doar un focar de boala. Nu mai ai chipul frumos dinainte! Nu-ti atarna de pleoape nicio lacrima... Esti doar un chip cu solzi plini de puroi, cu rani scarboase, greu de vazut si urat mirositoare.Si mai mult de atat: esti un pericol, pentru ca asa ca tine, poate fi cel care iti sta aproape.

Dar simteam si durerea si spaima ei,le simteam  pana in strafundurile inimii  mele care nu a mai fost imbratisata demult... din parcarea in care asteptam autocarul care trebuia sa coboare din Moldova sfantului Stefan. Acolo o imbratisasem pe prietena mea, desi ea era stinghera, considerandu-se vinovata ca un lepros... Si mi-am amintit si imbratisarea dar si sentimentul ca o consideram vinovata ca nu-mi spusese ca ei /ele sunt bolnave.Traim, prin pedagocia perfecta a lui Dumnezeu, aceiasi fuga a omului de langa tine!Asa cum si eu fugisem si ea voia sa fuga de mine! Desi ii spusesem ca nu sunt bolnava,lucru demonstrat nu numai de starea sanatatii mele, ci si de un  rezultat medical, negativ

Orice cuvinte as fi incercat sa spun, ele nu ar fi ajuns  la mintea prietenei mele. Nu putea sa inteleaga! Tocmai ii trimisese o prietena comuna un filmulet despre covidul la acea manastire. Nu stia ca prietena comuna ma vizitase deja  si petrecusem ore bune impreuna...Doar un pic mai lipsea si facea exact ce am facut eu! O lua la fuga spre casa sa se izoleze asteptand sa apara sau nu simptomele!

Dar am ajuns in pustiul Baraganului si intrand in curtea manastirii a vazut lumea relaxata si fara masti...A urmat o liturghie pe care eu am pierdut-o! Pentru ca, asezata la doi metri de ea, nu am putut decat sa ma rog pentru linistirea  si pentru sanatatea ei. Atata tensiune si tristete am trait rar... Abia la sfarsitul liturghiei m-am linistit.

Am mers la parinte care stia totul despre incercarea mea. Eram singuri in trapeza, doar ochii mi se vedeau intre basma si masca si l-am intrebat:

-Parinte, va este frica de mine?

-Nu, sora! mi-a spus Parintele senin si foarte serios, ca in fata marilor incercari. Stiu ca nu poate fi decat ceea ce vrea Dumnezeu!Si stiu ca sunteti sanatoasa. Nici nu cred ca a fost altceva decat o raceala obisnuita.

In acest interval, ea a ascultat predica!Si in predica parintele staret vorbise despre cum trebuie sa abordam boala spunand ca esenta ca nimeni nu se imbolnaveste decat daca Dumnezeu ingaduie si nici nu se vindeca decat daca vrea Dumnezeu.Si a indemnat sa-i ingrijim pe cei bolnavi de covid!

Pentru ca alergand sa nu luam boala  pe cei bolnavi ii uitam pana la vindecare sau pana ni-i da morti in sicriu sigilat!Si uitam modelul evanghelic, il uitam pe Hristos care nu a fugit de cei bolnavi ci i-a tamaduit de orice boala ar fi avut!

Am regasit-o cum o stiam! Senina si blanda!Iubitoare si grabita sa-ti arate cat te respecta si cat te iubeste!Si am multumit Domnului pentru vindecarea noastra!

Drumul vindecarii este drumul recunostintei!Iar pe drumul recunostintei e bine sa fim impreuna cat mai multi "leprosi", pentru ca Hristos nu vindeca doar pe unii, ne vindeca pe toti, pe fiecare dupa boala lui...