Va fi un moment in care imi voi dori, sa revad cum am trait si ce am simtit in acest timp. De aceia incerc sa scriu.Pentru mine. Sa nu uit niciodata, in primul rand, durerea de a nu putea ingenunchia, in acest timp, intr-o biserica la o icoana a Maicii Domnului, sau asa pur si simplu,in biserica, pe o lespede rece si coltuoasa... Acum cativa ani, vreo trei, mi s-a facut o interventie chirurgicala la un genunchi.Aveam niste dureri mari, dar eram intr-o perioada in care duceam greutatile altfel.Nimeni nu ma credea ca mie chiar imi este rau.Adica, nu nimeni, ma credeau un numar restrans de prieteni si copiii mei.Si in tot acel timp al suferintei nu puteam ingenunchia deloc, apoi, la scurt timp dupa operatie a fost sarbatoarea Pogorarea Duhului Sfant si am mers la o manastire in carje. Multora li s-a parut ca e doar circ ...nimeni nu mi-a dat locul in biserica si m-am tarat cum am putut la strana si acolo am stat sprijinita in carje, cat s-au citit rugaciunile...Si m-am umplut de lacrimi cat o Niagara!Ca ...mortii mei nu au nici formal pocainta mea, ca nici formal nu pot aduce lui Hristos o jertfa de atitudine...Apoi Dumnezeu a vindecat ranile trupesti si desi medicul imi spusese ca niciodata sa nu mai ingenuchez, am reinceput ...usor...usor... nici eu nu stiu cum si nici cand sa ingenunchez in biserica, ca un prunc in pantecele maicii sale...
Iubesc Liturghia...imi ingenuchiaza inima la heruvim...am scris marturie despre asta de multe ori...„Noi care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum sa o lepădam ... ca pe Împăratul tuturor să-l primim, pe Cel, de cetele îngereşti, nevăzut înconjurat. " Imnul acesta include in el toata durerea mea omeneasca si daca as putea, in genunchi l-as asculta...Nu pot mereu, din diverse pricini, mereu exterioare...
Iubesc Liturghia...imi ingenuchiaza inima la heruvim...am scris marturie despre asta de multe ori...„Noi care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum sa o lepădam ... ca pe Împăratul tuturor să-l primim, pe Cel, de cetele îngereşti, nevăzut înconjurat. " Imnul acesta include in el toata durerea mea omeneasca si daca as putea, in genunchi l-as asculta...Nu pot mereu, din diverse pricini, mereu exterioare...
Acum traiesc un timp fara el, fara imn ...si durerea nu scade, chiar se mareste, eu insami ma simt incatusata in mii de oprelisti care ma tin departe de unde se canta inmul heruvimic...
E Postul Mare.
Postim.
Ne rugam.
Ascultam liturghia sfantului Grigorie Dialogul...Si avem si aici cantarea heruvimica speciala "Acum puterile cerești împreună cu noi nevăzut slujesc, că, iată, intră Împăratul slavei…”
Cand toate acestea exista si le stii, cum poti trai ca si cand nimic nu se schimba in tine? Si cum sa traieste neascultandu-le? Eu nu stiu si nici nu pot.
Este in mine un gol imens.M-am impartasit acum douazeci de zile poate.Parintele meu duhovnic m-a chemat dimineata devreme si m-a spovedit cu toata seriozitatea sfarsiturilor,cu intristare si ingrijorare.Apoi a umblat printre credinciosii veniti la slujba si le-a zis ca ii poate spovedi si impartasi,daca nu-s pacate opritoare de la sfanta impartasanie...Lucru extrem de rar...unic in acel loc.Stia,Dumnezeu ii spusese ca noi toti ne vom risipi,iar Sfantul Potir va fi vanat de uraciunea lumii.A stat apoi toata liturghia in genunchi, fara sa slujeasca in sobor Era frig, frig... era atat durere in fiecare silaba a liturghiei si in final,Parintele s-a ridicat,a luat Sfantul Potir si a impartasit, cu mana sa sfintita,fiecare om...Am stat la urma randului,ultima.Atat de fericita eram,eu,femeia batrana si zgribulita ca "bufnita in daramaturi" in frigul Baraganului, purtandu-mi toate pacatele dar si toate iubirile, in care una stralucea mai mult decat toate,iubirea lui Dumnezeu Treimic,eu invitata la Cina cea de taina..."Cred,Doamne si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu" ... toate stranile lumii cantau in pustia Baraganului..."Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati" Viata invingea moartea...pacatele mele nu mai contau, sterse erau cu Trupul si Sangele Mielului...
Este in mine un gol imens.M-am impartasit acum douazeci de zile poate.Parintele meu duhovnic m-a chemat dimineata devreme si m-a spovedit cu toata seriozitatea sfarsiturilor,cu intristare si ingrijorare.Apoi a umblat printre credinciosii veniti la slujba si le-a zis ca ii poate spovedi si impartasi,daca nu-s pacate opritoare de la sfanta impartasanie...Lucru extrem de rar...unic in acel loc.Stia,Dumnezeu ii spusese ca noi toti ne vom risipi,iar Sfantul Potir va fi vanat de uraciunea lumii.A stat apoi toata liturghia in genunchi, fara sa slujeasca in sobor Era frig, frig... era atat durere in fiecare silaba a liturghiei si in final,Parintele s-a ridicat,a luat Sfantul Potir si a impartasit, cu mana sa sfintita,fiecare om...Am stat la urma randului,ultima.Atat de fericita eram,eu,femeia batrana si zgribulita ca "bufnita in daramaturi" in frigul Baraganului, purtandu-mi toate pacatele dar si toate iubirile, in care una stralucea mai mult decat toate,iubirea lui Dumnezeu Treimic,eu invitata la Cina cea de taina..."Cred,Doamne si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu" ... toate stranile lumii cantau in pustia Baraganului..."Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati" Viata invingea moartea...pacatele mele nu mai contau, sterse erau cu Trupul si Sangele Mielului...
Nu stiam ca acea cuminecatura avea sa fie ultima pentru un timp nedefinit...Nu stiam nici ca va fi ultima liturghie duminicala la care particip.Cate lucruri nu stim!
Urmeaza peste doua zile Saptamana Mare...Nu pot sa-mi imaginez cum va fi!Chiar nu pot si nici nu vreau!Sa-mi imaginez ca dupa parcurgerea Saptamanii Mari,in noaptea de Inviere voi fi tot in casa, fara sa fiu partas Invierii in singurul loc in care are loc,mi se pare, pentru mine, tradare,tradarea lui Hristos.
Mi-e frica de microbi si de virus. Am constatat ca asa e!De trei zile nu am avut paine si nu am mers sa cumpar,am mancat fara paine...ei, si ce?Am adunat iar gunoi si l-am asezat la usa, sperand ca maine sa am mai mult curaj si sa merg sa-l duc.Dar... pentru slujbele bisericii as zbura imediat! Desigur as sta departe de orice persoana. Dar, daca ar fi posibil,m-as impartasi iar chiar si ultima intr-un sir de sute sau mii de oameni.Atata dor am si atata durere!
Pe mine frumusetea slujbelor, linistea, pacea bisericilor, spovedania si sfanta cuminecatura ma tin si m-au tinut. As vrea sa fiu si eu ca Maria Egipteanca care a trait in pustie si s-a impartasit doar inainte de adormire...dar nu sunt! Sunt un om pacatos si impovarat de neputinte...si simt ca prin lucrarea vrajmasului sunt lipsita de ajutor duhovnicesc, ajutorul pe care il primesti prin participarea la sfintele slujbe,apoi prin spovedanie si mai ales prin impartasanie.
Se discuta ca intr-un mod sau altul lumina Invierii va ajunge la noi,poate si la mine. Dar...Impartasania? Mielul lui Dumnezeu ? Traim tristetea stralucitoare a Postului! Tristetea de a sti ca in biserici goale de trupul Bisericii,pentru cativa arginti se va vinde Hristos, va fi judecat, biciuit, va urca Golgota cea adevarata, si va fi apoi rastignit. Si eu, asemenea poporului evreu, cel caruia ii facuse atat bine, voi sta zavorata in casa mea, cuprinsa de frica,nu a virusului, ci a stapanirii, a fariseiilor si a romanilor...
Dintre toate mironositele femei, cel mai mult o iubesc pe sfanta Maria Magdalena.Mi-am dorit sa-i fiu ucenica,si astazi sunt chemata sa dau, asemenea ei, masura iubirii mele!Si imi este atat de teama, ca masura nu va fi cea pe care Hristos o asteapta de la mine...
Mi-e frica de microbi si de virus. Am constatat ca asa e!De trei zile nu am avut paine si nu am mers sa cumpar,am mancat fara paine...ei, si ce?Am adunat iar gunoi si l-am asezat la usa, sperand ca maine sa am mai mult curaj si sa merg sa-l duc.Dar... pentru slujbele bisericii as zbura imediat! Desigur as sta departe de orice persoana. Dar, daca ar fi posibil,m-as impartasi iar chiar si ultima intr-un sir de sute sau mii de oameni.Atata dor am si atata durere!
Pe mine frumusetea slujbelor, linistea, pacea bisericilor, spovedania si sfanta cuminecatura ma tin si m-au tinut. As vrea sa fiu si eu ca Maria Egipteanca care a trait in pustie si s-a impartasit doar inainte de adormire...dar nu sunt! Sunt un om pacatos si impovarat de neputinte...si simt ca prin lucrarea vrajmasului sunt lipsita de ajutor duhovnicesc, ajutorul pe care il primesti prin participarea la sfintele slujbe,apoi prin spovedanie si mai ales prin impartasanie.
Se discuta ca intr-un mod sau altul lumina Invierii va ajunge la noi,poate si la mine. Dar...Impartasania? Mielul lui Dumnezeu ? Traim tristetea stralucitoare a Postului! Tristetea de a sti ca in biserici goale de trupul Bisericii,pentru cativa arginti se va vinde Hristos, va fi judecat, biciuit, va urca Golgota cea adevarata, si va fi apoi rastignit. Si eu, asemenea poporului evreu, cel caruia ii facuse atat bine, voi sta zavorata in casa mea, cuprinsa de frica,nu a virusului, ci a stapanirii, a fariseiilor si a romanilor...
Dintre toate mironositele femei, cel mai mult o iubesc pe sfanta Maria Magdalena.Mi-am dorit sa-i fiu ucenica,si astazi sunt chemata sa dau, asemenea ei, masura iubirii mele!Si imi este atat de teama, ca masura nu va fi cea pe care Hristos o asteapta de la mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu