18 aprilie 2020...
Am numarat 40 de zile de post, de drum greu printr-un pustiu.Parca ieri am pornit la drum, cerandu-I lui Dumnezeu ajutor sa pot duce postul acesta cu randuiala in care sunt de 12 ani si soptind, la urechea Domnului, o alta cerere...Eram la Bujoreni langa inima iubitoare a parintelui Alexie si in dragostea acelei obsti de monahi tineri si smeriti...Fotografiam branduse si pasarelele faceau doxologie..."Bucurati-va si va veseliti !"mi-a trimis profetic un mesaj parintele Iorest !
Si atata a fost!
La intoarcere de acolo era pustiu pe drum.Romania inregistrase primul caz de coronavirus si orasele speriate se golisera de forfota... A urmat un tavalug ingrozitor ...liturghie cu cel mult 50 de oameni, apoi ultima liturghie in care stiam ca ne putem impartasi
In cateva zile si eu m-am izolat in casa.Am cumparat cate ceva de mancare ,mi-am pus la indemana cartile pe care sa le citesc,ceaslovul, Triodul si am crezut ca e un timp scurt, ca un ragaz de linistire...Nu aveam habar!
Abia in prima noapte cand am auzit" Stati in casa . Respectati dispozitiile legale. Stati in casa" m-am speriat intelegand ca lucrurile sunt mai grave decat pareau...
Ziua urmatoare am pus intr-un rucsac tot ce mi-ar trebui la spital, am facut bagajul de urgenta.Apoi am scos pe masa toate medicamentele care imi puteau fi de folos.Dar nici asta nu mi-a fost de folos. Intr-o seara am facut febra. In alte dimineti ma durea in gat.Am inteles ca nimic nu era real ca boala, dar tot greu mi-a fost!Am luat bagajul de urgenta,l-am pus dupa usa si am strans medicamentele. Fie ce-o vrea Domnul!
Mi-am stabilit o rutina zilnica, din cand in cand rupta de cate un telefon de la serviciu
Mi-am framantat viata in slujbele zilnice randuite pentru manastiri si schituri. Am facut in casa mea un schit mic, cu un singur vietuitor si am trait mai mult in genunchi si pe jos...cu ochii in Triod si inima cand in rai, cand in iad...
Am trait in singuratate. Doar cateva persoane ma sunau sau imi scriau pe wathaap cate un mesaj... Din Cluj un parinte pe care nu-l cunosc m-a sunat intr-o zi sa vada ce fac...auzise ceva despre mine, eram pe o lista si se gandise sa ma sune. Si parintele meu duhovnic ma intreba zilnic "Cum mai petreceti?"
Atat!
Toti cei pe care ii credeam ca le pasa de mine, daca eu nu m-am facut prezenta, au aratat, nu ca nu le pasa, pentru ca sunt oameni buni si duhovnicesti, au aratat ca ... eram prea zgomotoasa inainte!
Am ramas ca o bufnita pe daramaturi... Denia de luni. Denia de marti. Denia de miercuri. Denia de joi cand impodobeam cruci si jeleam. Am jelit in casa mea...Am scos crucifixul Domnului si l-am pus pe masuta si am aprins candela...am tamaiat cu tamaie de la maica de la Ierusalim, parca special pastrata pentru acum...Denia de vineri si prohodul Domnului...Dureros. Stiam despre denii de copilarie.Tanara fiind am mers cativa ani la rand la denii. Nu intelegeam desigur deloc, dar era frumusetea Saptamanii Mari in biserici, apoi dupa moartea lui Grig, nu am lipsit nicio secunda din biserica. Dar probabil ceva nu a fost cum trebuia, daca Domnul a randuit ca toate corabiile sa se umple fara mine si eu sa raman singura in casa mea.Nu am televizor. Acum cativa ani am renuntat la televizor si nu am regretat. Nici macar acum. Am dat slava lui Dumnezeu pentru telefonul meu si pentru Trinitas. Acolo am stat cel mai mult...cu cartile deschise alaturi , citind, rugandu-ma cum m-am priceput, suferind, suferind, suferind.Suferinta de bunavoie care m-a dus la mai multa vorbire cu Dumnezeu.Aceasta a fost tot!Si vorbind si ascultand ...am inteles din tainele izolarii...
Azi a venit Sfanta Lumina. S-a pogorat! Asa de frica imi era ca poate nu va veni! Am ingenunchiat iar in casa mea in fata icoanelor Domnului si am plans ca ortodocsii arabi" Da-ne, Doamne ,Lumina!" "Trimite-ne din cer Lumina, Doamne!"
Cate milioane de rugaciuni s-or fi facut in acel moment in toata lumea! Patriarhul Teofil, cu chip bland, dar trist, intrase in momentul Domnului de cateva minunte ... Tacere. Omenirea intreaga tace cuprinsa de groaza de aproape trei luni din pricina unui virus care s-a risipit pe tot globul.Aici insa tacerea sfantului mormant este o altfel de tacere. Si dintr-o data am vazut lumina pe gemuletele ovale pe care le stiu...A veni Sfanta Lumina! Dumnezeu s-a pogorat iar peste noi ca sa ne bucure, ca sa ne incurajeze, ca sa ne arate ca nu suntem singuri, asa cum ne-a si promis.
Uite-ma, acum... Cateva ore ma despart de slujba de Inviere. Iarasi acasa. Iarasi cu Trinitas.Toate mesajele de incurajare sunt sa sarbatoresti cu familia, sa-ti spui cu ai tai si cu vecinii "Hristos a Inviat" /"Adevarat a Inviat". S-a uitat de toata lumea ca sunt si oameni ca mine care sunt singuri, fara a avea cu ei pe cineva, un alt om! Eu nu am cui spune fata catre fata.Copiii mei sunt la o suta de kilometri de mine.Surorile la fel. Am sa le spun la telefon privind florile pe care mi le-au trimis ieri ca sa-mi spuna ca ma iubesc.Si am sa le spun adormitilor mei, pe ei ii am cu mine mereu, in amintiri si in fotografii... si Grig si mama si Ina... si ceilalati...Am sa le spun tuturor in insasi inima mea,inima in care acum,in aceasta noapte de Inviere, incape toata umanitatea!
Si cred ca desi este atat de important sa spui, mai important este sa traiesti Invierea!
Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare,Paștile Domnului, Paștile!Că din moarte la viață și de pe pământ la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cântăm cântare de biruință.
Hristos a înviat!De la distanță...o îmbrățișare...Curaj,vom birui!
RăspundețiȘtergere