Am strabatut iar drumuri lungi... Cu mare bucurie, sfanta Parascheva m-a dus in Iasiul pe care atat de mult il iubeste, oras pe care si Grig l-a iubit...
Oare de ce Grig a iubit Iasul? Fiica lui a mers special in Iasi, acum cateva veri, cautand sa inteleaga ceva din personalitatea tatalui ei. Nu stiu ce a inteles, dar ei, Iasul nu i-a placut in mod special. Eu insa il iubesc. Pentru multimi de motive. Pentru ca acolo vegheaza sfanta Parascheva! Pentru frumusetea Sfintilor Trei ierarhi. Pentru Copou si plopii fara sot. Pentru bojdeuca lui Creanga si povestile lui. Pentru multimea pelerinilor si Calea sfintilor. Pentru parintele Calistrat si parintii Teofil si Evghenie. Pentru blandetea parintelui Teofan, rabdarea si seninatatea sa...Pentru rasul si bunatatea fetelor care m-au insotit si candoarea Amaliei...pentru cum ma saruta ea de Buna dimineata si de Noapte buna.Pentru seninatatea oamenilor si curatenia strazilor...Pentru ca Iasul ma face sa-mi doresc sa traiesc acolo, sa visez ca o pot face,ca si cand as avea doar 30 de ani, nu dublul varstei acestea...
M-am intors de la Iasi intr-o stare de har, cred ca asa se cheama bucuria inimii mele obosite...si dupa doar cateva zile am fost sa petrec cateva zile cu baietii. Asa le zicem celor mici, adica celor mai mici baieti din familia noastra.
George a implinit de curand un an. Merge singur, a inceput deja sa strabata lumea, priveste cu ochii mari, larg deschisi, lumea care il inconjoara, ii place tot, dar este inca nedumerit ce sa faca: sa rada mereu sau sa protesteze cu lacrimi pentru cel mai mic inconvenient...Cel mai adesea plange si vorbeste certand pe toata lumea!Si brusc rade dezarmant!Fericit, in fericita varsta a copilariei si al sanului inca cald al mamei sale.
Filip este o incantare!
Nu ma satur niciodata de el.
Ne organizam deja momentele noastre de petrecut impreuna si el descopera prin ochii mei acele lucruri care imi plac si din iubire ii plac si lui, sau poate ii plac, pentru ca ochii lui poarta in ei, ochii mei...
-Uite, Filip, cat de frumosi sunt copacii toamna. Vezi, sunt ruginii!
-Uau!
Si priveste ca si cand atunci vede prima data copacii...
-Ai vazut cum se scutura copacii,toamna?
-Nu!-raspunde repede, usor intrebator
Si brusc un vanticel cald trece printre ramuri si copacul se scutura ningand frunze aramii ...Si copilul alerga prin frunze:
-Uite cum alerg eu !
Si herghelii de cai- frunze se pornesc in galop pe straduta micuta pe care locuiesc...
Sambata i-am citit prima data despre un sfant si bineinteles, prin randuiala lui Dumnezeu si a sfantului, nu alegerea mea, primul sfant a fost... sfantul Serafim de Sarov... Filip il stia pe sfantul Serafim dupa canuta pe care eu i-am adus-o de la Diveevo, dar nu stia povestea vietii sfantului. Acum a deslusit-o cu mine, fascinat si dornic sa faca si el tot ceea ce micul Serafim a facut : sa fie cuminte si ascultator, sa plece spre manastire abia intrat in adolescenta:
-Si eu vleau la manastile!- spune cu seriozitate
Si vorbele lui imi trezesc rasul privind usa dincolo de care este tatal lui!Si-mi vine sa zic:
-Mai incet, Filip sa nu auda tatal tau si sa ne anuleze povestile!
Dar totul e poate doar dorinta de a strabate fiecare metru din acest pamant pe care eu am calcat. Filip e fascinat de pelerinajele mele, de calatoriile mele.Urmareste pe harti locurile in care am fost si zice mereu:
-Bunica Elena dar si eu vreau sa merg acolo!
Si ma gandesc iar, ca si acum un an, la nasterea lui George, ca" niciodata toamna nu fu mai frumoasa/ sufletul nostru bucuros de moarte" si parca nu ma mai simt o frunza bolnava cazand ca-n poezia lui Arghezi in sus, in azur... ma simt ca un copac pe ramurile caruia cresc doi copii, doi baieti minunati , doua ramuri ale neamului meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu