Tarziu...

Iubirea este canonul meu. 

Si pentru ca, in principiu, canon este sprijinul meu in lupta cu patimile,pentru lipsa iubirea, ma sperii cel mai mult.

Si cad mereu... si ma ridic in timpul doi...Si spuneam, in sinea mea, acum cinci minute ca nu-mi place decembrie si apoi am revenit si am zis ca e frumos decembrie...si il iubesc pentru ca aceasta luna imi daruieste cele mai multe motive sa ma vad asa cum sunt: un om  plin inca de umbre...

Nu-mi pot permite  sa fiu altfel decat sincera. Si trebuie sa iubesc decembrie ...Si pentru ca trebuie...iubesc fiecare clipa a acestei luni...desi inca ma zbucium in multimi de intrebari...

"Mi-e frica, Doamne c-am ajuns

de mult la mijloc si nu stiu

Ce-s? Intrebare sau raspuns?

Sunt mort sau inca mai sunt viu?

Ciudate sunete m-ating

Si-mi lasa urme sangerii,

Ninsorile care ma ning

Sunt prea tarzii, sunt prea tarzii...

Unde-am gresit si ce cuvant

De frica mea s-a pribegit?

Si carui dor i-am fost mormant

Si carui soare asfintit?

Arata-mi calea si ma duc

Fara privirea cea-napoi,

Dar da-mi o lacrima de cuc

Pe-o frunza mica de trifoi.

Sa-mi fie candela pe drum

Sa-mi tie noaptea de urat

Cand nodul spanzura cu fum

Sa-mi cante-ncet atat, atat..."

Iubesc decembrie pentru ca in decembrie am trait ultimile bucurii impreuna..ultimile daruri de la Grig au fost in decembrie, ultimile zile in care familia noastra a fost intreaga, aici pe pamant!

Iubesc decembrie pentru ca decembrie mi-a daruit lacrimi...Ce as fi facut eu fara pocainta?Ce as fi facut eu fara tristetea pentru pacatele noastre?

"Unde-am gresit si ce cuvant

De frica mea s-a pribegit?

Si carui dor i-am fost mormant

Si carui soare asfintit?"

Incerc sa-mi amintesc o zi de decembrie din ultimii 10 ani si toate sunt in amintire estompate...Zile in care soarele sta ascuns...e doar cerul plumburiu si  ninge rar...

"Ninsorile care ma ning

Sunt prea tarzii, sunt prea tarzii..."
Ninsorile nu mai sunt pentru joaca cu bulgari de zapada... si nu pregatesc niciun sanius...

Pasesc incet in decembrie ca intr-un templu sfintit, cu grija sa nu sperii ingerul care imi sta aproape cu aripile cazute , el insusi zgribulit si ranit...Si exact ca in poezie, lacrima imi este candela care imi tine de urat pe drumul meu inghetat  ...