Ploaie la Bora

Totdeauna am preferat  sa merg la cimitir in zile mai ciudate, adica cu ninsoare sau ploaie sau caldura mare. Cred ca pentru singuratatea cimitirului... Eu cu ei...

Am fost astazi pe ploaie. Am urcat pe pod si apoi drumul in panta spre cimitir. Maine este "Revelionul"si lumea e ori in magazine cumparand , ori acasa facand pregatirile pentru ...pentru ce?

Strazi pustii... alei pustii...Pana si paznicul cimitirului era  disparut...

Am stat cu Grig ...am petrecut cu el un pic de timp ...mi-e dor sa-i vad ochii blanzi, ochi care nu judeca, nu lovesc, dar care pot pune distante greu de trecut...si-l simt pierdut undeva, blocat intr-o zona din care nu razbate lumina...e ca azi... si ploua si ploua si lui nu-i place ploaia si eu nu pot sa-i promit rasaritul senin...pentru ca neputincioasa sunt si fara mila lui Dumnezeu nu pot sa fac niciun pas.

 I-am pus un candelabru nou ...alb , darul meu de Craciun .Pe el scrie ceva adevarat: unde esti tu este casa mea ...Da, casa lui deja murdara de la atata ploaie si iarna, mormantul lui e si casa mea. Locuiesc cu el pentru ca si el locuieste cu mine, prins pe interiorul inimii mele, nedespartiti nici macar o secunda...in gandul meu...in inima mea...

 Ruxandra i-a pus o coronita facuta de ea,cu funde rosii si globuri culoarea pe care eu am purtat-o cel mai mult...culoarea tineretilor mele...

 Am fost, purtand tamaierul cu tamaia aprinsa, la Ina, bantuind cimitirul, atenta ca ploaia sa nu stinga tamaia...

Si i-am spus:

-E tamaie din Cipru, miroase frumos, a adus-o Ruxandra ! Vezi, Ina, fata mea totdeauna a stiut sa-mi faca daruri. De ce puteam sa ma bucur mai mult decat de tamaie? Doar de vin de impartasanie!Si fetele tale au dreptate:Te iubim mult, cat toate stelele de pe cer, cat tot nisipul din mare...

 Si ma bucur ca ai reusit sa-l trantesti pe Mos Craciun! Da-l incolo de gras si nesuferit!

 Si numai tu poti avea buburuze de Nasterea Domnului... sau ciuperci stilizate! Asa ai fost tu, totdeauna excentrica! Si tare bine ti-a stat!

Aproape nu stiu ce sa le mai spun...Barbatul meu si prietena mea...lacrimile mele si dorurile mele. Era asa gol cimitirul ! Puteam sa urlu precum cainii la stele, la luna... nimeni nu m-ar fi auzit.

Am preferat sa pasesc pe varfuri, sa nu le tulbur somnul ...sa nu trebuiasca sa le spun povesti mincinoase, cum ca aici mi-e bine... tare bine...

"Mereu, intre viata si moarte, 

Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat, 

Iar astazi, cand esti prea departe, 

Abia te mai strig sugrumat."(Adrian Paunescu)

Nasterea Domnului 2017

Au plecat.

Ieri, la ora aceasta, inca erau aici, Filip verifica fiecare camera, peste tot simtindu-se acasa. Pentru ca acasa este unde esti iubit si asteptat.

Am petrecut cateva zile doar cu Ruxandra si din cand in cand cu Lucian. Dar asteptand sa treaca orele, vorbind despre ei si pregatind casa si bucatele pentru intalnirea noastra de Craciun.

Aici, in casa aceasta, ei vin cu totii de Pasti si de Craciun. In rest ...rar...foarte rar ne adunam cu totii ...desi atat de bine ne simtim impreuna...atat iubire este intre noi!

Ne iubim mult. Si cel mai mult il iubim pe Filip. Fiecare cauta sa il  faca fericit si mai fericit pe Filip. Si el este un copil asa bun, incat se joaca cu orice si te iubeste chiar daca esti cu mainile goale...

Andreea mi-a povestit ca s-a trezit de dimineata , i-a spus ca merge la bunica si a adus ghetele lui Andrei langa pat sa se incalte mai repede si sa mearga .

Se adapteaza urgent si e fericit daca Ruxandra si Lucian sunt alaturi...

Dupa traditia veche deja,pe rand ne-am daruit cadouri...Andreea tinand minte  dorintele mele si implininadu-le...ca o fiica adevarat, ca un copil foarte bun si foarte atent cu fiecare...

 Andrei asezat relaxat in cel mai comod loc din casa...

 multe cadouri... ale Ruxandrei  si ale lui Lucian cele mai multe, foarte frumos ambalate, chiar daca erau doar pentru Filip...

 surprize... dorinte implinite ...

 si Filip asezand masinutele pe biroul meu...

 in primavara vom pleca impreuna la Roma...

 un pulover suficient de negru...

 si iar cadouri...

 si un pitigoi cantand langa Biblia mea

 Am mancat impreuna... Filip avand pentru prima data locul lui la masa ...in capul mesei ca si tatal lui...dar preferand bratele Ruxandrei si pe ale lui Lucian

 si iar ne-am jucat...alte cadouri... din punga mare a Ruxandrei si din cutia minunata a bunicii

 A dormit in dormitorul meu in mijlocul patului  spunand mereu " buica,buica" constient ca e in casa mea si fericit ca este aici...Cat ei au dormit,fiecare in cate o camera , eu am pregatit masa de seara, gatind iar, desi in casa erau munti de mancare, desi zisesem ca nu voi gati in bucataria cea noua din lemn de cires... incalcand regulile stupide ...orice ,numai ca ei sa fie fericiti . Si au fost!Si eu mai mult decat ei...

 Si au plecat spre seara fericiti , Filip neintelegand mare lucru din plecarea lor ...m-a sarutat in prag pentru ca, nici eu ca si mama candva, nu cobor dupa ei ...mi-e greu sa-i vad plecand... Mai tarziu a plecat si Ruxandra si Lucian...

Au ramas pungile goale, cadourile mele risipite si farfurii cu prajituri pe masuta...

 icoana Nasterii Domnului straluceste minunat 

 si langa Biblia mea au ramas  fundele si inimioarele pe care Ruxandra a scris "mama"si le lipise pe cadourile pentru mine...

Inca nu pot sa strang nimic...inca zac... asteptandu-i... si pana la Pasti mai sunt...103 zile!

Reflectii intr-o seara de sfarsit de decembrie 2017

2017.

Dau slava lui Dumnezeu pentru anii pe care mi-i da.Nu pot sa ma plang. Nu-mi pot permite. Grig a murit acum 10 ani,cu fiecare zi care trece, traiesc deja mai mult decat el si tot eu sa ma plang?

Da, femeia care traia in ziua de 10 decembrie 2007 nu mai exista. Ea a disparut, nu stiu unde, probabil in teritoriile tropice, exotice in care dorea sa traiasca. Este probabil pe acolo privindu-si trupul inca suplu si obrazii fara riduri.

Eu insa am ales sa raman aici.

Si uite-ma in casa mea, la sfarsit de decembrie 2017, in halat cu buline , cu  parul lung si alb prins in elastic negru , ascuns sub un batic.

Ma doare. Da, ma doare capul tot...  si gingia si maxilarul si buzele, gura pe care a trebuit s-o tin deschisa vreo ora, timp in care doctorita mi-a lucrat  ceva la dantura. 

Acum exact un an ,in seara de inainte de  pelerinajul din Serbia, lucrarea dentara mi s-a rupt . 

Vai, cum ni se pare ca durerea altuia e nimic si radem de el. Doua persoane din grupul meu de pelerini, persoane apropiate, au ras de situatia in care eram. Eu aveam gura- rana , abia puteam inghiti si ei radeau pentru ca  facusem greseala sa spun ce mi s-a intamplat. Cred si acum, ca si atunci, ca nu au realizat cat e de  dureros.

A trebuit , acum in preajma sarbatorilor, tot intr-o urgenta, sa-mi refac lucrarea dentara. Am ales acelasi cabinet vechi al doctoritei la care merg de 30 de ani, cand si cand. Pentru ca ea este atat de serioasa, incat tot ce face dureaza ...jumate de viata!

Am gasit-o la fel de tacuta si preocupata de munca ei.Nu mai vorbim de mult. Ne-am spus intr-o viata tot ce trebuia. Ne stim viata una alteia in lucrurile mari.

Am avut,in aspectele  mari, o viata asemanatoare.Are o singura fata stabilita intr-un alt oras , iar sotul, Dan, a murit acum cativa ani, dupa ce a suferit de alzhaimer. S-au iubit si s-au respectat zeci de ani...ce poate fi mai dureros decat sa traiesti moartea ta in mintea si inima omului drag?

Zilele acestea,de fiecare data mergand la cabinet, m-am parfumat, pentru ca doctorita iubea parfumurile mele cand eram tanara si mereu ma intreba ce parfum folosesc... stiam ca isi va aminti... Si a facut-o!

Dar nu a mai intrebat nimic, doar mi-a mangaiat de fiecare data obrazii, cu mainile ei obosite de munca... De mult cineva nu m-a mai mangaiat! Poate de cand traia mama...Filip isi mai pune capul pe umarul meu ...in rest sunt toata asa cum ma aflu, in trupul acesta pe care eu nu-l recunosc, doar un ulcior ciobit pe care nu-mi doresc decat sa-l umple Dumnezeu cu bunatate si blandete. 

Acestea sunt darurile pe care le vreau...

Dar uneori, egoismul din tine te face sa-ti pese ca iti este greu, ca te doare, ca esti singur si cu capul sfasiat de durere. Si totusi , in acest moment,altii sufera mai mult!Si sunt la fel de singuri in suferinta si paharul uneori trebuie baut pana la cap, nu te poti extrage.

 Lupta cu tine nu este usoara, lupta cu trupul tau, cu mandria ta, cu egoismul tau...

Am inceput ziua cu un gand:sunt eu ca Apostolii , ca acei trimisi ai lui Hristos, ce  aduc real, palpabil, ca o jertfa, o marturisire a iubirii lor prin faptele lor, asa ca viata mea sa apartina celor ca ma inconjoara , fie ca ma iubesc, fie ca ma urasc?Traiesc oare pentru ei sau pentru mine?Traiesc eu dupa modelul lui Hristos care a trait si murit pentru ca altii sa traiasca?Traiesc pentru altii? Mor pentru altii?

Sau doar formal, caldicel, privesc de la ferestra casei mele, cu incompleta bucurie, Nasterea Domnului?

Stiu doar ca mi-as dori sa pot raspunde altfel, corect...