Citeam aseara intr-o carte a sfantului Ignatie Biancianinov„Pe tine insuti mantuieste-te! Ferice de tine daca vei gasi in lucrarea mantuirii macar un singur impreuna-lucrator credincios: acesta este un dar dumnezeiesc mare si rar in vremea noastra.
Fa cunostinta cu duhul vremii, studiaza-l, ca sa eviti, pe cat iti sta in putinta, inraurirea lui. <<Acum aproape ca nu mai este cucernicie adevarata>>, zicea Sfantul Tihon acum o suta de ani(acum doua sute – .), <<acum este numai fatarnicie>>. Teme-te de fatarnicie – in primul rand in tine insuti, apoi in ceilalti”.
Mult a pribegit si pribegeste sufletul meu...
Duhul vremii. Criza morala la dimensiuni incredibile cum nu am trait in aproape jumatate de secol. Mi-e greu sa inteleg. Caut modele, sigur, e normal spune parintele pustnic ... dar nu mai am incredere in nimeni, iar eu ma clatin la prima rafala a uratilor.
Tin minte raul! Da, il tin minte! Si pentru ca il tin minte, imi este tot mai greu sa primesc zambetele oamenilor.
Cum sa-mi zambesti acum cand ieri tocmai m-ai lovit fara crutare?
Asa gandeam acum cateva zile si ma gandeam sa ma zavorasc in casa mea, in biroul meu si sa nu mai primesc pe nimeni nou in viata mea..." e tarziu pentru prietenie nou"-scriam eu acum un an sau doi...si cautam intelesuri complicate pentru prietenie.
Stiam ca prieten e cel cu care cresti impreuna, iti rupi genunchi catarandu-te in pomi si iti agati tivul de la rochita si iti propune sa-ti dea ata si un ac de cusut !
Stiam ca prieten e colegul de banca care iti sufla cand nu stii, cu care tremuri la teza sau pana cand catalogul se inchide si profesorul trece la predarea lectiei noi!
Stiam ca prieten iti este cel cu care impartasesti aceleasi pasiuni: aceiasi muzica, acelasi sport, acelasi lecturi si mereu imparte cu tine bucuria...
Stiam ca prieten iti este cel cu care te plimbi prin parcuri noaptea cand pana si fantanile arteziene dorm si povestesti si povesteste... si totul e un fluviu de intelegere si iubire prieteneasca.
Stiam ca prieten iti este cel cu care te plimbi in parc impingand carucioarele cu copii si povestesti cum faci supa cu galusti si chiar ii pasa cum ti-a reusit.
Stiam ca prieten iti este cel caruia ii impartasesti lucruri de familie, certuri cu frati, cumnati, soacre si totdeauna are un cuvant bun, intelept sa aduca pacea.
Stiam ca prieten iti este cel cu care calatoresti! Concedii...Italia...Spania...Grecia...si imparte cu tine bucuria de a se odihni ...
Stiam ca prieten iti este cel care cand spui ca esti bolnav te asteapta imediat in poarta spitalului!
Stiam... stiam... dar unul cate unul am pierdut legatura cu prieteniile acestea... Ina a murit... Tudor a murit...Mariana este departe ...Petre e pierdut intr-o viata in care nimic nu i-a iesit...Ceilalti suna din cand in cand si poate pentru ca eu nu sunt capabila sa mentin legatura s-au departat si prietenia a devenit altceva decat apropierea dinainte...
Iar oamenii noi... sunt categoria celor care te sterg de pe facebook si te blocheaza ca sa nu vada cat te mai plimbi, pentru ca sufera de invidie...dar deschid zilnic blogul amintirilor tarzii desi ca un cutit ceva le strapunge inima...
Si m-a durut pentru ca sunt un om care a cultivat prietenia si a crezut in ea...
Dar tot privindu-ma cu atentie, vina singuratatii imi apartine, eu devenind tot mai mult, un om singur, caruia ii e indeajuns un cantec frumos!
Ratacesc pe acest drum care e viata mea,avand tot mai putin...banii s-au dus...viata s-a dus... social m-am retras din toate... in cateva luni, inclusiv profesional, o voi face...din ceea ce am iubit lumeste sunt doar nume scrise pe cruci, amintirile tineretii sunt deja estompate de timp... ce am avut ... ce am pierdut, ce am dobandit...9 ani de cautari, de lacrimi si rugaciune ca a lui Adam la izgonirea din Rai.
Ridic mainile goale, nu a ramas decat vantul care m-a ridicat si m-a dus in toata lumea, ca sa pun peste tot, la toti sfintii si la Maica Domnului, ruga mea...si ruga mea a fost un cantec... un cantec care cred ca poate fi de ajuns sa stearga ura, invidia, sa aduca speranta, sa astearna zambetul, dar mi-as dori ca si altii sa se adauge, sa cante, sa creada,sa caute mila lui Dumnezeu, sa iubeasca ...
Cum sa-mi zambesti acum cand ieri tocmai m-ai lovit fara crutare?
Asa gandeam acum cateva zile si ma gandeam sa ma zavorasc in casa mea, in biroul meu si sa nu mai primesc pe nimeni nou in viata mea..." e tarziu pentru prietenie nou"-scriam eu acum un an sau doi...si cautam intelesuri complicate pentru prietenie.
Stiam ca prieten e cel cu care cresti impreuna, iti rupi genunchi catarandu-te in pomi si iti agati tivul de la rochita si iti propune sa-ti dea ata si un ac de cusut !
Stiam ca prieten e colegul de banca care iti sufla cand nu stii, cu care tremuri la teza sau pana cand catalogul se inchide si profesorul trece la predarea lectiei noi!
Stiam ca prieten iti este cel cu care te plimbi prin parcuri noaptea cand pana si fantanile arteziene dorm si povestesti si povesteste... si totul e un fluviu de intelegere si iubire prieteneasca.
Stiam ca prieten iti este cel cu care te plimbi in parc impingand carucioarele cu copii si povestesti cum faci supa cu galusti si chiar ii pasa cum ti-a reusit.
Stiam ca prieten iti este cel caruia ii impartasesti lucruri de familie, certuri cu frati, cumnati, soacre si totdeauna are un cuvant bun, intelept sa aduca pacea.
Stiam ca prieten iti este cel cu care calatoresti! Concedii...Italia...Spania...Grecia...si imparte cu tine bucuria de a se odihni ...
Stiam ca prieten iti este cel care cand spui ca esti bolnav te asteapta imediat in poarta spitalului!
Stiam... stiam... dar unul cate unul am pierdut legatura cu prieteniile acestea... Ina a murit... Tudor a murit...Mariana este departe ...Petre e pierdut intr-o viata in care nimic nu i-a iesit...Ceilalti suna din cand in cand si poate pentru ca eu nu sunt capabila sa mentin legatura s-au departat si prietenia a devenit altceva decat apropierea dinainte...
Iar oamenii noi... sunt categoria celor care te sterg de pe facebook si te blocheaza ca sa nu vada cat te mai plimbi, pentru ca sufera de invidie...dar deschid zilnic blogul amintirilor tarzii desi ca un cutit ceva le strapunge inima...
Si m-a durut pentru ca sunt un om care a cultivat prietenia si a crezut in ea...
Dar tot privindu-ma cu atentie, vina singuratatii imi apartine, eu devenind tot mai mult, un om singur, caruia ii e indeajuns un cantec frumos!
Ratacesc pe acest drum care e viata mea,avand tot mai putin...banii s-au dus...viata s-a dus... social m-am retras din toate... in cateva luni, inclusiv profesional, o voi face...din ceea ce am iubit lumeste sunt doar nume scrise pe cruci, amintirile tineretii sunt deja estompate de timp... ce am avut ... ce am pierdut, ce am dobandit...9 ani de cautari, de lacrimi si rugaciune ca a lui Adam la izgonirea din Rai.
Ridic mainile goale, nu a ramas decat vantul care m-a ridicat si m-a dus in toata lumea, ca sa pun peste tot, la toti sfintii si la Maica Domnului, ruga mea...si ruga mea a fost un cantec... un cantec care cred ca poate fi de ajuns sa stearga ura, invidia, sa aduca speranta, sa astearna zambetul, dar mi-as dori ca si altii sa se adauge, sa cante, sa creada,sa caute mila lui Dumnezeu, sa iubeasca ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu